CORSARUL- Capitolul 24

– Xian! îi rosti Blak numele apropiindu-se de el.

Era la prora sprijinit cu brațele de lemnul lăcuit, și privea întinderea nesfârșită de apă.
– Xian, știu că nu înțelegi…

-Ai dreptate, nu înțeleg și nu aprob asemenea fapte, dar știu că ele există, iar fiecare este liber să își trăiască viața exact așa cum vrea, rosti privind în continuare marea.

-Eu sunt marinar, iar aceasta este doar o meserie.

-Nu trebuie să te justifici în fața mea. Până la urmă nu ne leagă nimic în afară de faptul că ne culcăm împreună. Iar peste trei zile am să părăsesc această navă, și …totul o să rămână doar o aventură.

-Nu vreau să rezum ce este între noi doar ca pe o aventură, spuse Blak privindu-i profilul.

-Atunci cum ai vrea să o ,,rezumi“? întrebă aproape furios întorcându-se spre el.

-Este…adică simt...începu el dar nu mai continuă și strânse buzele parcă oprind cuvintele.

Rămaseră amândoi privindu-se în tăcere. Fiecare avea multe de spus, dar…știau amândoi că între ei nu era doar sex. Numai că nici unul nu vroia să o spună cu voce tare. Așa că toate simțămintele rămaseră ferecate în sufletele chinuite de îndoieli și frustrări. Privirile intense erau singura comunicare care transmitea totul, dar fără cuvinte care să le întărească trăirile, rămaseră doar…priviri.

-Am să merg la băieți să gust din marfa ,,adusă” recent la bord, rosti Xian, depărtându-se.

Blak privi în urma lui frustrat. Era căpitanul unei nave de luptă și comanda destui bărbați pentru a forma o mică armată, fiecare cu caracterul și personalitatea lui. Și totuși, acest singur bărbat îl reducea la tăcere zăpăcindu-l în ultimul hal. Îi încurca gândurile și sentimentele cum nu i se întâmplase niciodată în întreaga viață.
Se prinse cu palmele de lemnul dur al navei și închise strâns pleoapele. Îi venea să urle asemeni unui lup rămas fără haită.
Pentru că el era un lup al mărilor, care avea să rămână fără singura pereche pe care și-o dorise vreodată aproape.
Singura pe care nu putea să o aibă, iar acest lucru îi îndurera sufletul și întreaga-i ființă.

********

-Domnule Philip, luați-o mai încet findcă acest vin o să se ducă la cap, dar mai ales la picioare, îl atentionă unul din bărbații din jurul mesei unde se adunaseră să joace câteva mâini de cărți și să deguste faimoasele vinuri pe care le achiziționaseră.
Li se dăduse cep la câte un butoi din fiecare sortiment. Nu aveau să fie date gata în acea seară, din cauza interdicției căpitanului, dar fiecare avea să bea atât cât îl făcea să se simtă euforic.

–Da, da, știu că marele căpitan nu acceptă persoane bete la bord, rosti simțind deja efectele licori.

–Dumneavoastră sunteți oaspete, așa că mai mult ca sigur, căpitanul nu are să spună nimic. Doar că mâine dimineață o să aveți o titamai mahmureala. De astă dată Doc fu cel care îl avertiză.

Mahmureala avea să fie nimic pe lângă durerea ce o purta în suflet. Durere dată de sentimente și confuzie.
Pentru tot ce se întâmplase în acea zi, putea găsi argumente și înțelegere, dar pentru sentimentele ce le simțea pentru căpitan, nu putea găsi nimic care să explice de ce nu aștepta cu nerabdare să debarce de pe navă.
Îi era dor de familia sa, dar simțea că de el avea să îi fie îngrozitor de dor. Un sentiment ciudat pentru un bărbat căruia i se dăruise de bună voie și pe care îl cunoștea doar de o lună de zile. Un bărbat pe care nu știa cum să îl catalogheze în gânduri. Nu era prieten, dar nu era nici iubit. Nu era viitor, dar nici trecut. Era doar prezent, și așa avea să rămână indiferent de suferința îndurată.
Se ridică în picioare, hotărât să trăiască la maxim acest prezent.

-Xian! rosti surprins privindu-l apărând în ușă.

– Ești beat? spuse privindu-i mișcările nu prea fluide.

-Nu sunt beat, sunt doar băut, îl contrazise lipindu-se de ușa ce tocmai o închise.

-Vrei să te ajut cu ceva? întrebă privindu-l.

–Da. Vreau să mă ajuți să mă dezbrac, rosti privindu-l printre gene.

Blak se ridică de pe scaunul de la masa plină de hărți și diverse instrumente de măsurat și calculat și se apropie de el. Rămase la un pas distanță privindu-l de sus până jos. I se părea incredibil de sexi așa lipit de ușă cu hainele puțin în dezordine.

–Știu că nu îți place să ai oameni beți la bord, așa că…sunt doar puțin pilit, îi explică cu un zâmbet din colțul guri.

-Xian, tu nu faci parte din echipaj așa că poți face ce vrei, îl lămuri.

-Chiar pot face ce vreau? întrebă cu un zâmbet jucăuș pe buze.

– Atunci… cred că vreau cum ți-am spus…să mă dezbraci.

Blak se apropie și întinse mâinile spre vesta pe care o avea peste cămașă. Dar mai întâi îi scoase pumnalul de la brâu și îl puse pe masă. Celelalte arme le dăduse jos, după ce se întoarse pe navă în urma asediului.
Îi dădu vesta jos și o așeză pe spătarul unuia dintre scaune, după care întinse degetele spre șnururile cămăși.

-Căpitane, îți tremură degetele sau mi se pare mie? întrebă privindu-l amuzat. Știa că celalat îl dorea și îi plăcea la nebunie să se joace cu el. Își linse buzele asemeni unei pisici în fața prăzii, pe care știa sigur că are să o prindă în gheare.

Blak tăcu, dar strânse din dinți de frustrare. Chiar dacă își simțea penisul tare ca piatra nu avea să facă nimic pentru a-l avea pe Xian. Nu voia să abuzeze de el băut. Avea să își rezolve singur ,,durerea” după ce îl băga în pat.
Îi trase cămașa peste cap asezând-o și pe aceasta peste vestă, după care se întoarse din nou în fața lui privind nasturii pantalonilor.

-Ți-a pierit curajul! continuă Xian să îl tachineze. Era deja excitat și abia aștepta să vadă cum avea să reacționeze celălalt când avea să descopere.
În clipa aceea era un mic ticălos care se bucura enorm de spectacol.

Blak îi prinse nasturii între degete, simțindu-și gura uscată și inima bătând mai să îi iasă din piept, din cauza umflaturii proeminente pe care o simți, nu doar o văzu.
Ca să îi tragă pantalonii pe picioare în jos, trebuia să se lase în genunchi, iar dacă făcea asta ar fi fost cu privirea și gura exact lângă penisul plin de viață al celuilalt, caz în care nu știa sigur dacă avea să aibă puterea de a rezista tentației de a-l gusta.

-Ce ar fi dacă îmi desfaci mai întâi părul? îl încurajă simțindu-se prea excitat pentru a-l simți atingându-l.

Blak respiră oarecum ușurat, și ridică mâna dreaptă spre acul din lemn care îi ținea podoaba capilară. Îl scoase ușor după care începu să desfacă acea frumusețe care îl captivase de prima dată când o văzuse căzându-i pe umeri. Aproape cu venerație desfăcu șuvițele, lăsându-i-le să îi îmbrace pieptul dezgolit.
La asemenea priveliște nu se mai controlă și îi prinse între degetele celeilalte mâini duritatea întărită.

-Te doare ceva…acolo? întrebă privind acea parte care îl atrăgea ca un magnet și căreia în puțin timp avea să îi simtă toată duritatea în propriul trup.

– Acum, dezbracă-mă de pantaloni, îl instrui în continuare.

-Xian…nu pot…

-Ce nu poți! Să mă dezbraci? făcu pe miratul.

Era prea mult pentru sufletul și pentru trupul lui, acest joc de-a atingerea și privirea. Se repezi ca un nebun supra lui Xian, și îi acapară buzele strivindu-le cu ale lui. Rațiunea se duse pe apele mări pierzându-se în zari, iar dorința îi ghida fiece mișcare și atingere.

-Dacă nu te am, am să mor, rosti printre sărutări aprige.

-Ia-mă. Ia-mă oricum vrei, îl încurajă frecându-se de el.

Blak bâjbâi pantalonii desfăcuți și îi trase cu furie în jos pe coapse și pe picioare iar când ajunseră grămadă pe podea, îi călcă cu vârful cizmei ajutându-l să scoată picioarele din ei. Doar că din cauza propriilor cizme rămaseră blocați. Îi lăsă așa și dintr-o singură mișcare îl întoarse cu spatele la el lipindu-l cu fața de lemnul dur al ușii.

-Împinge-ți fundul spre mine, îl instrui în timp ce își desfăcea proprii pantaloni. Își prinse penisul între degete și le mișcă privind spre fundul bombat acum împins cu generozitate spre el.
Xian se sprijini cu palmele de ușă și își flexă genunchii, poziționându-se pentru o penetrare perfectă.

Blak scuipă în palmă și începu să întindă saliva între fesele ce îl ademeneau ca un magnet.

-Intră o dată, rosti Xian mișcându-și șoldurile ademenitor.

-Vreau să…

-Nu mă interesează ce vrei tu, intră acum, îl apostrofă ca un ordin. Chiar dacă nu avea să fie o lubrifiere prea mare, nu îi păsa. Vroia să îl simtă cât mai repede în el.

Blak nu mai așteptă un alt îndemn, și se repezi asupra fundului ce îi aștepta intruziunea. Dar oricât de excitați erau amândoi, tot intră încet, milimetru cu milimetru. Nu voia sub nici o formă să îl rănească.
După ce intră tot și își simți penisul prins între mușchii moi, strânse din dinți și din propriul fund, încercând să se abțină să nu termine ce tocmai începuse.

-Mișcă-te, la naiba, rosti Xian, printre gemete.

-Lasă-mă o secundă, îl rugă simțind sudoarea prelingându-i-se în ochii și pe întreg corpul.

– Dacă o fac…am să îmi dau drumu, îl avertiză.

Nici el nu era departe de aceeași stare, așa că preluă conducerea și își mișcă șoldurile. După câteva contre, Blak ejaculă cu forță în canalul ce îl stoarse până la ultima picătură, iar Xian împroșcă cu lichid albicios lemnul ușii într-o mare de gemete.