CORSARUL- Capitolul 27

Erau în aceeași cameră de antrenament, avântându-se unul spre altul cu forță, unul atacând iar celălat făcând eschive pentru a contracara atacul, ca în clipa următoare rolul să se inverseze.

Nu conta că amândoi aveau chipurile îmbrobonate de transpirație, sau că respirațiile le erau sacadate din cauza efortului. Amândoi încercau să dea tot ce putea pentru ca antrenamentul să fie cât mai real așa cum ar fi fost într-o altercație reală. Până la urmă ăsta era și scopul.

La un moment dat, William făcu o fandare reușită și îl atinse pe Philip, într-un punct de pe corp unde o lovitură adevărată l-ar fi scos din luptă.

– O dată și o dată, tot am să te înving în lupta cu spada, spuse fratele lui, lăsându-se să cadă pe unul din scaunele de la masa din cameră.

– La fel mă gândesc și eu când ne antrenăm cu pumnalele, recunoscu așezându-se și el pe celălat scaun.

Spadele le așezară în suportul lor unde mai tronau și alte arme de antrenament.

– Doamne, am transpirat ca  un bivol, rosti William, privindu-și cămașa udă în timp ce își ștergea fața și gâtul cu un prosop.

Philip turmă apă din carafa așezată pe masă în două pahare. Unul îl dădu fratelui său, iar el îl dădu pe al lui pe gât dintr-o suflare.

Antrenamentul cu fratele lui, era și un fel de stratagemă, pentru discuția ce trebuia să o aibă cu acesta.

– Invitația la antrenament, a avut un anumit scop? întrebă Wil, privindu-l printre gene, cumva intuind aspectul.

Philip îl privi cu o sprânceană ridicată, aceasta nefiind prima oară când amândoi gândeau la fel. Până la urmă erau gemeni. Gemeni identici.

– Da. Ai dreptate, recunoscu, nemai având rost să se ascundă.

– Am vrut să fii prea obosit pentru a mai putea să mă  alergi prin toată casa, când ai să auzi ce vreau să îți spun.

– Nu te mai eschiva atât, și așa mă ții ca pe jar de aseară.

– Am să încerc să îți explic începând cu un oarecare timp.

După ce rosti cuvintele tăcu, inspirând și expirând, parcă aranjând în gânduri ordinea destăinuirii.

– Ți-am spus că pe tipul de aseară din camera mea, îl cheamă Blak. De fapt numele lui real este Ades. Blak sau Căpitanul, îi spun toți cei ce îl cunosc. Doar persoanele apropiate îi știu adevăratul nume.

Mai făcu o pauză pentru a sorbi o gură de apă.

– De-asemenea, v-am povestit la toți că el m-a salvat de pe corabia piraților unde eram prizonier.

– Fapt pentru care îi suntem recunoscători, eu și întreaga familie, îl asigură.

– Da. Apoi am rămas la el pe navă până am ajuns înapoi acasă.

– Foarte frumos din partea lui, dar nu înțeleg de ce trebuia să se furișeaze în casă pe geam. Suntem oameni civilizați, ce naiba.

– Și el este. Civilizat și responsabil. Dar…a recurs la acest gest, pentru că a vrut să vorbească mai întâi cu mine. Poate nu îți aduci aminte, dar te-ai întâlnit cu el, când ai fost cu mostrele de bijuterii să I le prezinți cancelarului.

– Da. Da. Ai dreptate. M-a salutat de parcă ne cunoșteam. A spus ceva despre sora lui, care a…

– Are o soră, dar nu a cumpărat nimic de la noi. A fost doar o poveste. El a crezut că sunt eu și mă prefac că nu îl recunosc.

– Nu i-ai spus că ai un frate geamăn!

– Am menționat că am un frate, dar cred că am omis să menționez acest aspect, recunoscu.

– Iar a doua oară te-a confundat acum două seri când ți-a dat biletul.

– Ce era acel cuvânt, care te-a făcut să pleci în asemena grabă de lângă noi?

– Harlechin, este numele corabiei lui. Când l-am văzut, am știut că este undeva în apropiere. Ne-am întâlnit în grădină lângă ghiveciul cu Hortensii.

– Omul ăsta știe doar să se furișeze, admise Wil.

– Iar acest fapt mă face să fiu reticent asupra încrederii în el, recunoscu.

 – Tocmai despre acest fapt vreu să te lămuresc.

– Poate. Doar că din ce mi-ai spus până acum, nu sunt prea convins.

– Bine. Am să încerc să scurtez pentru a te face să îl înțelegi, spuse încercând să își facă o reorganizare a propriilor gânduri.

– Cert este că am stat pe nava lui o lună de zile, timp în care ne-am apropiat. La un moment dat, chiar a fost rănit din cauza unei prostii făcută de mine. Mai bine spus din cauza unei neînțelegeri.

– Mi se pare normal să vă apropiați, stând atât împreună. Unele prietenii se leagă strâns în condiții dificile, concluzionă frate lui.

– William, problema este că noi…ne-am apropiat foarte mult. Chiar mai mult de cât pot înțelege cei din jur, rosti privindu-și fratele în ochii, atent să vadă dacă acesta percepe nuanța propoziției.

– Adică...rosti acesta ridicând o sprceană cu privirea întrebătoare.

– Adică…în sensul, în care…sunteți tu și Caroline.

– Eu și soția mea suntem un cuplu, fapt care mă face să nu văd relevanța.

– Ades și cu mine…suntem iubiți, rosti cuvintele care exprimau realitatea lor. O realitate  exprimată și asumată de amândoi.

Fratele lui rămase tăcut, încercând să asimileze informația. O informație șocantă.

– Tu…vorbești serios! Sau este doar o formă de exprimare, să vezi cum reacționez într-o situație șocantă?

– Crede-mă că am fost și eu în aceeași stare, când am realizat ce se întâmplă în sufletul meu, îi recunoscu privindu-l  spășit.

– Realizezi că o astfel de relație este împotriva firii! spuse aproape șoptit, privind roată camera pentru a se convinge încă o dată, că sunt acolo doar ei doi.

– Și unul și celalat am crezut că totul este doar o aventură, ca în final să ne dăm seama că este mult mai mult de atât. Am realizat că sentimentele noaste sunt reale și puternice. Știu că este greu de asimilat dar… nu vreau decât …să mă înțelegi, spuse privindu-l rugător.

– Philip, în clipa asta mă simt zăpăcit total, dar asta nu înseamnă că te judec. Îmi trebuie doar timp…să diger această poveste, recunoscu sincer.

– Părinților noștri ai de gând să le spui!

– Nu. Tu ești singurul căruia am vrut să mă destăinui. Pentru ei Ades, va fi doar un bun prieten.

– Da. Cred că așa este cel mai bine, se arată și Wiliam de acord.

Aprobă, după care rămaseră amândoi în liniște fiecare cu gândurile lui.

– Philip, îi rosti fratele lui numele,

– …dacă ești sigur pe sentimentele tale, eu…am să fac tot posibilul să te înțeleg și să te susțin.

Xian își privi fratele în ochii și după câteva clipe rosti un ,,mulțumesc” abia șoptit.