CORSARUL- Capitolul 30

– Vă mulțumesc domnilor pentru această colaborare, spuse reprezentantul investitorilor referitor la ajungerea cu bine a navei comerciale în port.

– Peste o săptămână am altă navă care trebuie să ridice ancora, și am fi mai mult de cât onorați, dacă ați accepta acest contract, spuse în continuare sperând ca aceștea să fie de acord.

– Ne pare rău domnule, dar am avut o întâlnire mai neplăcută cu două zile înainte de a ajunge în port și nava noastră are nevoie de reparații, îl lămuri Blak.

El și Philip veniseră să încaseze și cealaltă jumătate a sumei convenită, parte din înțelegerea avută. Prima jumătate când nava ridica ancora iar ceartă jumătate când ajungea în portul de destinație, dacă marfa era intactă. Dacă nu, atunci ar fi pierdut această sumă.

–După ce terminați reparațiile, vă aștept pentru un nou angajament, rosti acesta în speranța că el va fi primul anunțat.

Merse deja vorba că Blak era foarte corect în a respecta contractele, având foarte mare grijă ca nava pentru care era angajat să ajungă cu bine la destinație, așa că era mare bătaie printre armatori și investitori pentru serviciul lui.

Chiar dacă acest cost era destul de mare, tot era mai bine așa decât ca nava să piardă toată încărcătura dacă era jefuită sau mai rău scufundată. Erau destule cazurile când investitorii pierdeau marfa iar armatorul corabia.

–Nu știu cât o să dureze reparațiile, dar când suntem gata să ridicăm ancora, o să vă anunțăm, îl asigură, făcându-i armatorului ziua frumoasă, acesta luând vorbele Căpitanului ca o promisiune.

După ce mai schimbară câteva amabilități ieșiră din clădire, pornind spre port.

-Sper că nu ai uitat de cina pe care trebuie să o luăm diseară cu familia mea, întrebă Philip, mergând alături de el pe strada aglomerată.

Străzile erau pline de o adunătură de lume pestriță, unii încercând să își câștige pâinea de fiecare zi, alții încercând să găsească mușterii care puteau fi deposedați de pungile cu bani în cel mai ușor mod posibil.

Erau și doamne însoțite de cameriste mergând agale la cumpărături.

Lumea bună încă dormea, ținând cont că nu era nici măcar prânzul, după seratele, balurile sau mersul la teatru.

Nu era de bon ton, să fie văzuți mai devreme de amiază.

-Nu am uitat, rosti Blak, trăgându-l lângă el din calea unui zarzavagiu ce își trăgea căruțul plin cu marfă după el.

Cu o zi în urmă Philip fusese acasă pentru a-și revedea familia și rămase peste noapte.

Mama lui îl rugă să vină la cină însoțit de Blak, în calitate de prieten. Pentru ambii părinți și cumnata lui, el asta era. Un prieten foarte bun.

Nu era nici o problemă, findcă doar fratele lui știa de adevărata lor relație și o accepta.

Până când ajunseră la navă nu mai spuse nici unul nimic.

– Colin a ajuns? îl întrebă Blak pe  marinarul care păzea pasarela.

– Nu, Căpitane, răspunse acesta.

Secundul era plecat să găsească oameni pentru reparații și de asemea să cumpere materiale necesare acestora.

Porni cu Philip după el până în cabina lor.

-Blak, dacă nu vrei să mergi spune-mi, am să îi anunț și…

-Xian, nu mă deranjează să merg diseară la cină cu familia ta, rosti întrerupându-l.

– Pur și simplu mă gândesc la reparațiile navei, atâta tot.

-Dacă vreodată nu ești confortabil cu ceva ce vreau să faci, te rog să îmi spui, rosti Philip privindu-i reacția.

–Da iubire. Așa am să fac, îl asigură trăgăndu-l spre el pentru un sărut ușor.

– Mi-a fost dor de tine astă-noapte, rosti pe buzele pe care depunea pupici ușori.

– M-am obișnuit să te țin în brațe.

 -Și tu mi-ai lipsit, recunoscu și el, trăgăndu-l aproape, chiar dacă în suflet îi mai stăruia un soi de îndoială.

Sărutul început ușor se  transformă în dorul simțit de amândoi. Acum nu era vorba doar de sex. Era vorba de sentimente și dor. Era vorba de obișnuința și plăcerea de a dormi îmbrățișați.

Era vorba de dragoste.

 -Căpitane, Philip, a venit Colin și vrea să vorbească cu voi, auziră de dincolo de ușă, vocea unuia dintre marinari.

Se desprinseră din sărut și își zâmbiră tandru.

-Se pare că ostoirea dorului va trebui să aștepte până la noapte, spuse Philip, desprinzându-se din brațele lui.

 -O să mi se pară un veac, până atunci, rosti și Blak, urmându-l spre ușă.

********

-Căpitane, ne bucurăm nespus și vă suntem recunoscători, fiindcă ne-ați adus fiul înapoi sănătos, rosti mama lui Philip, privindu-l cu recunoștință.

–Vă mulțumesc Lady, dar să știți că fiul dumneavoastră este un bun luptător și o persoană foarte responsabilă, o informă privind-o.

Era așezat la masă lângă Philip, care stătea lângă mama lui.

În capul mesei era tatăl lui, iar în celalat capăt era așezat Wiliam.

Soția lui Caroline, la care sarcina destul de avansată se observa foarte bine,  stătea în fața lor, alături de fetița de patru ani.

În mod normal copii nu luau cina cu adulți, mâncând în camera lor, alături de bonă.  Se părea că în familia lor aceste reguli nu erau respectate, dorind să se poată bucura unii de ceilalți în timpul cinei.

Acest aranjament, făcându-l pe Blak să se simtă ca făcând parte din familie.

-Acum ne poate încânta și Philip cu povești despre aventura lui pe mare, rosti tatăl lui.

-În aceste trei luni, bănuiesc că ați avut destule.

–Da, tată. Crede-mă că mă bucur de fiecare în parte, îl asigură fiul lui.

-Bănuim că nu toate sunt atât de palpitante, spuse Wiliam, ridicând paharul de vin.

-Să știi că și întâlnirile cu pirați pot fi palpitante. Riscante, dar palpitante, îi asigură.

–Blak, îi rosti numele privindu-l fugitiv,

–și secundul lui, Colin, știe fiecare foarte bine ce are de făcut și sunt persoane foarte responsabile, referitor la echipaj în primul rând și după aceea la navă.El chiar a aplicat o metodă de siguranță pentru echipaj, prin legarea cu funii în jurul mijlocului, în timpul furtunilor, caz în care dacă cineva cade peste bord, să nu se scufunde în valuri. În acest mod, chiar dacă omul este rănit, nu este pierdut pentru tot deauna, spuse povestind totul cu entuziasm.

-Nu este doar meritul meu, se apără.

-Toți oameni noștri știu ce au de făcut în orice situație dificilă.

Nici lui Philip, nici celorlați nu le scăpă referirea la echipaj ca fiind al amândurora.

 -Xian, se pare că te-ai adaptat, iar echipajul te-a acceptat foarte bine, rosti mama lui privindu-l cu dragoste.

-Da mamă. Toți sunt oameni pe care te poți baza în toate situațiile posibile.

-Cred că ți-a luat ceva timp să poți închega un astfel de echipaj, rosti Caroline, atentă la lingurița cu care își hrănea fiica.

–A fost destul de greu, recunosc, mai ales că oameni mei sunt de diferite naționalități, dar în timp prin corectitudinea față de ei, am reușit să am cei mai buni marinari și cei mai loiali oameni, recunoscu.

–Cel mai mult mi-a fost frică, când ne-a anunțat Xian că vrea să se îmbarce pe nava ta, din cauza eventualelor probleme de sănătate cu care s-ar fi putut confrunta, își arătă mama lui îngrijorarea.

-Cu câțiva ani în urmă ne-am confruntat cu o epidemie și am pierdut aproape jumătate din echipaj. După acea întâmplare curățenia este o parte esențială a îndatoririlor întregului echipaj, povesti Blak.

-Încă o regulă care nu poate fi încălcată se referă la băuturile alcoolice. Atâta timp cât sunt la bord, marinarii nu au voie să fie beți. Cei care nu o respectă, în primul port sunt debarcați fără nici o excepție.

 -Chiar dacă sunteți un Căpitan tânăr, observ că aveți reguli destul de clare, concluzionă tatăl lui Xian.

– Trăiesc pe nave de la vârsta de treisprezece ani.  Iar până acum, am avut destul timp să observ și să mă gândesc la cea mai bună strategie, ca oameni de sub comanda mea să fie mulțumiți. Astfel eu mă pot baza fără rezerve pe ei în situații dificile sau neprevăzute, le dezvălui Blak, o parte din învățămintele adunate în ani de experiență pe mare.

Așa se desfășură cele două ceasuri cât dură cina.

–Domnule Blak, puteți rămâne în această noapte aici. Deja v-am pregătit o cameră, îl  atentionă mama lui Xian, când cina ajunse la final.

Nici măcar Wiliam, nu  știa că pe navă împărțeau aceeași cabină.

     -Eu…nu vreau să…

      -Mama are dreptate, îl întrerupse Xian.

– Este târziu și ar fi nedrept să punem lacheul să pregătească trăsura, iar o birjă o să găsim greu.

       -Dacă nu este un deranj prea mare, mi-ar face plăcere să vă onorez invitația, o asigură.

-Căpitane, cred că ești cel mai rafinat marinar pe care am avut onoarea să îl cunoaștem, îl complimentă Caroline, primind aprobarea tuturor.

Le mulțumi după care se lăsă condus de Xian spre camera atribuită pentru noapte.