Dinte pentru dinte- Capitolul 44

Dimineața următoare, pe la ora 7, avocatul Zhao veni la spital împreună cu doi bodyguarzi angajați temporar, îi luă și-i duse înapoi la hotel. Cei trei se așezară și  recapitulară ce aflase Zhao după verificările făcute în noaptea precedentă. Luase deja legătura cu un avocat penalist și stabilise o întâlnire pentru după-amiaza aceea. Dosarul nu mai era, în mod evident, doar o chestiune economică. Era violență. Siguranța lui Yuan Yang cântărea, din acest moment, de o sută de ori mai mult decât orice era în joc din punct de vedere juridic; urmau să pregătească o nouă acțiune.

Deși Yuan Yang era palid din cauza pierderii de sânge, starea lui era bună. În afară de faptul că nu-și putea mișca prea bine brațul, nu arăta deloc ca un pacient. Dimpotrivă, părea nerăbdător să se răzbune.

Pe la prânz, sosi Yuan Lijiang.

Nu ceruse să fie luat de nimeni, ci veni cu taxiul direct la hotel.

De obicei, Yuan Lijiang putea să pară un om abordabil. Dacă era într-o dispoziție bună, spunea chiar și glume. Dar când devenea serios, simplul fapt de a sta lângă el făcea ca pielea de pe ceafă să se ridice.

De cum intră în cameră, nici măcar nu se uită la Gu Qing Pei sau la avocatul Zhao, ci merse drept la Yuan Yang.

Yuan Yang se ridică și era pe cale să spună ceva, dar înainte să poată deschide gura, Yuan Lijiang îi trase o palmă peste față.

În cameră se făcu liniște complet.

– Te crezi invincibil doar pentru că știi să dai palme? vocea lui Yuan Lijiang era rece.
– Când apare un pericol, nu știi să te retragi, nu știi să te pui la adăpost, știi doar să intri direct în plin. Cât de prost poți să fii?

Yuan Yang își ținu maxilarul încordat.

– N-aveam cum să mă feresc. Nu pot să alerg mai repede decât o dubă.

– Nu încerca să mă aburești. Îți știu prea bine firea. Yuan Lijiang îi arătă brațul bandajat.
– E distrus sau nu e?

– Nu.

Un hm scurt și Yuan Lijiang se așeză pe marginea patului, cu fața întunecată. Apoi își ridică privirea spre Gu Qing Pei. Expresia i se îmblânzi puțin.

– Directore Gu, ești rănit?

– Sunt bine. Datorită lui Yuan Yang, spuse Gu Qing Pei.

Aruncă o privire scurtă spre Yuan Yang, și tonul acela nu era o formalitate, era sincer.

Yuan Yang lăsă la vedere un zâmbet mic.

După aceea, Yuan Lijiang se întoarse spre avocatul Zhao.

– Xiao Zhao. Ai verificat înregistrarea lor la Registrul Comerțului? Vreau reprezentantul legal. După-amiază, ANAF-ul local intră peste ei pe contabilitate. O să am grijă să nu se mai ridice niciodată.

Ochii lui erau de un calm crud. Frigul din ei țintea drept.

Avocatul Zhao dădu din cap.

– Am verificat. Verificările anuale pe licența comercială sunt curate. Putem, poate, să atacăm licența, dar contabilitatea e și mai bună pentru noi. Nu vă faceți griji, domnule președinte Yuan. Vă garantez că-i facem să stea cuminți.

– Nu spune nimic.

Privirea lui Yuan Lijiang era ascuțită.
– Ăștia sunt destul de îndrăzneți. Să ne mișcăm cu atenție acum.

Obrajii avocatului Zhao se înroșiră și doar dădu din cap, în mod repetat.

Atunci Yuan Lijiang se întoarse din nou spre Gu Qing Pei.

– Gu Qing Pei. Vino cu mine o clipă.

Cei doi ieșiră pe balcon și închiseră ușa glisantă în spatele lor. Yuan Lijiang îl privi câteva secunde.

– Cum se face că relația dintre tine și Yuan Yang este mai bună?

Gu Qing pei simți un ușor junghi de vinovăție și spuse fără să răspundă direct.

– Acum este mai înțelegător, mintea lui lucrează pentru a înțelege lucrurile…

– Asta e bine, încuviință Yuan Lijiang.
– I-am văzut schimbarea în ultimele luni. Și o mare parte din merit e al tău.

– Domnule Yuan, mă supraevaluați.

Yuan Lijiang îi puse o mână pe umăr.

– Gu Qing Pei. Ar trebui să înveți ceva din ce s-a întâmplat acum. Dacă mă uit înapoi… multe dintre lucrurile pe care le-am făcut la treizeci de ani au fost prost gândite. Nu aș vrea să repeți aceleași prostii.

– Voi ține minte sfaturile președintelui Yuan.

– Mă bucur să văd că Yuan Yang poate lucra cu tine și că, în sfârșit, începe să-și ia munca în serios. Vreau în continuare să rămână sub supravegherea ta. Încă are multe de învățat. Ține-l în frâu. Dar asta nu mai are voie să se repete.

– Da, spuse încet Gu Qingpei.

Simțea o greutate așezându-i-se pe piept, greau până la sufocare. Subestimase cât de atent îl urmărea Yuan Lijiang pe Yuan Yang. Nu era genul de tată care se agită și își cocoloșește copilul. Distanța lui nu era lipsă de interes. Legătura dintre ei doi pur și simplu nu arăta ca una obișnuită.

Oricum ar fi, Gu Qing Pei înțelesese foarte limpede ceva: nu avea voie să calce linia trasată de Yuan Lijiang. Nu știa ce l-ar costa asta.

Yuan Lijiang lăsă să-i scape un râs scurt, fără căldură.

– Sunt implicat personal în cazul ăsta. O să-i zdrobim dintr-o lovitură, în așa fel încât să nu se mai ridice. Au refuzat termenii noștri și au avut tupeul să trimită băieți pe stradă să vă rănească ? Foarte bine. O să am grijă să nu mai apuce să deschidă gura. Zece ani. Douăzeci. Pușcărie.

– Domnule președinte Yuan, eu o să continui să supraveghez partea de litigiu, spuse Gu Qing Pei.

– Bine. Dar de acum înainte, tu și Yuan Yang nu mai apăreți în față. Lăsați totul pe seama lui Xiao Zhao.

– Înțeles.

Când au intrat în cameră la loc, Yuan Lijiang își luă haina, pregătit să plece.

Yuan Yang se uită spre el și spuse, cu voce mai joasă decât de obicei:

– Tată… nu i-ai spus mamei, nu?

Yuan Lijiang îi răspunse cu o privire directă:

– Tu ce crezi?

– Nu e nevoie să-i spui.

– Nu știu dacă n-o să afle singură.

Oftă scurt, dar nu slab.
– Dacă nu vrei să-ți îngrijorezi părinții, atunci nu mai fă prostii. Zilele astea stai în hotel. Chem medicul aici să-ți schimbe pansamentele. Nu ieși. Peste câteva zile vii înapoi la Beijing cu mine.

– Am înțeles, spuse Yuan Yang.

Și, rar pentru el, nu îl contrazise. Yuan Lijiang făcu doi pași spre ușă, se opri, se întoarse iar. Se așeză lângă fiul lui, oftă și spuse:

– Gata. E deja prânz. Rămân să mănânc cu voi.

Privirea lui coborî un moment spre bandajul alb de pe umărul lui Yuan Yang. Părea că vrea să mai spună ceva, dar cuvintele nu ieșeau.

Yuan Yang părea încă obosit. Îl trase cu brațul bun după umeri, îl mișcă ușor, apoi îi zâmbi cu jumătate de gură:

– Tată, nu e nimic.

Yuan Lijiang scoase un chicot scurt.

– Tu… numai necazuri îmi faci.

Văzând în sfârșit că tensiunea din vocea lui Yuan Lijiang chiar scăzuse, Gu Qing ei expiră foarte încet. Era o ușurare mică, dar reală.

După prânz, Yuan Lijiang plecă să se întâlnească cu oamenii lui, iar avocatul Zhao ieși din nou să strângă probe.

Cei doi, cărora li se ordonase explicit să nu părăsească hotelul, rămaseră în cameră.

Urmau să stea în orașul acesta încă cel puțin o săptămână. Cum nimeni de la firmă nu avea să preia lucrul în locul lui, Gu Qing Pei era obligat să coordoneze totul de la distanță, de pe laptop și de pe telefon.

Pentru siguranță, fuseseră mutați într-un apartament business. Bodyguarzii stăteau în living, ei doi, în dormitor.

După ce mâncară, Yuan Yang zise că „se întinde două minute”. A adormit buștean și când se trezi, deja se lăsa seara.

Gu Qing Pei era lângă el, rezemat comod de tăblia patului, cu laptopul pe brațe. Lumina rece a ecranului îi oglindea o pată mată pe ochelari, astfel încât ochii îi erau ascunși. Doar linia prea strânsă a gurii spunea cât de greu era ceea ce citea.

Vocea lui Yuan Yang ieși aspră, răgușită.

– Ce faci?

Gu Qing Pei tresări ușor.

– Te-ai trezit?

Luă paharul de pe noptieră.
– Apă.

Yuan Yang se ridică încet și luă o înghițitură. Se uită spre geam.

– E deja întuneric? Așa de mult am dormit?

–  Ai pierdut mult sânge. E normal să fii slăbit.

– Țsk. Pentru o julitură din asta… Te-ai ramolit.

Îl măsură din priviri, apoi îi luă ochelarii și-i dădu jos.
– Ai ochii roșii. Te uiți în ecran de ore întregi. Lasă-l jos un pic.

Gu Qing Pei își frecă pleoapele, obosit.

– Mă uit la toate reclamele pe care firma asta le-a pus online. Jumătate din ce vând e deja în afara obiectului lor de activitate. Încerc să strâng materiale ca să-i ușurez munca avocatului, dacă încearcă să fugă.

– Acum nu mai fug așa ușor. Trenuri, avioane — îi vezi imediat.

– Noaptea e lungă și plină de surprize, spuse Gu Qing Pei.

Închise laptopul, în sfârșit.

Era foarte obosit și știa asta.

Yuan Yang se lăsă pe spate, apoi își așeză capul pe coapsa lui Gu Qing Pei. Cu mâna bună, îl prinse de ceafă și îl atrase mai aproape, privind direct în sus spre el.

– Vreau sex.

Gu Qing Pei aproape că se înecă.

– Eu îți vorbesc de probe penale și tu…

– Nu mai vreau să vorbesc. Vreau sex.

Yuan Yang îi mușcă tricoul cu dinții, cu vocea înfundată.
– Dă-l jos.

Gu Qing Pei pufni pe nas,cu  genul de exasperare care e pe jumătate neputință, pe jumătate amuzament.

Yuan Yang îi mângâie talia, încercând clar să-l culce pe spate, dar fiecare mișcare îi trăgea umărul și-l făcea să scrâșnească.

Așa că Gu Qing Pei nu avu de ales decât să se întindă lângă el, pe o parte, și să-i strecoare mâna în pantaloni.

Yuan Yang înlemni pe loc, privindu-l ca și cum i s-ar fi scos brusc din priză toată activitatea cerebrală.

– Chiar vrei să duci treaba până la capăt acum? șopti Gu Qing Pei.
– Nu-ți e frică să nu ți se desfacă firele? Fii cuminte. Atât primești azi.

Mâna aceea sigură continua să-i atingă zona fierbinte, iar valul de sânge îi urcă lui Yuan Yang în tot trupul atât de repede încât îl ameți. Se lăsă în față, căutând gura lui Gu Qing Pei, și îl sărută.

Gu Qing Pei coborî și la el însuși, iar cele două trupuri se apăsară unul de altul, calde, tari, frecându-se ritmat. Picioarele lungi ale lui Yuan Yang se încolăciră cu ale lui Gu Qing Pei, amândoi lipiți strâns, împletiți ca două funii.

–  Nu scoate sunete. Șșșt. Nu scoate niciun sunet, îi șopti Gu Qing Pei.
– Sunt bodyguarzi în sufragerie.

– Asta eu trebuia să-ți spun ție, mormăi Yuan Yang.
– Te sărut, fii tu atent la ce faci.

Îi prinse buzele, i le mușcă încet, apoi îi împinse limba adânc până când răsuflarea lor deveni una și aceeași.

Când terminară, amândoi erau leoarcă de transpirație. Dacă Gu Qing Pei nu s-ar fi oprit la timp, Yuan Yang ar fi forțat clar mai departe. Yuan Yang era cu adevărat imposibil de oprit odată ce începuse, dar o mișcare bruscă îi deschise din nou rana… și începu să sângereze.

Pansamentul se umpluse din nou de sânge.

Gu Qing Pei înjură în gând și chemă doctorul în cameră. Yuan Yang, lipit în continuare de el, cu un soi de poftă leneșă încă nestinsă, îi cuprinse talia cu brațul bun, își frecă obrazul de abdomenul lui și îl ciupi ușor de piele, cu dinții.

Gu Qing Pei îi bătu ușor capul cu palma.

– Ai dinți ascuțiți. Nu mușca.

Yuan Yang nu mai zise nimic.

Când sosi medicul, desfăcu pansamentul și, da, plaga sângera.

Fața lui Gu Qing Pei se întunecă văzând roșul proaspăt.

Yuan Yang, în schimb, părea complet nepăsător și nu băga aproape deloc în seamă explicațiile doctorului.

Gu Qing Pei îi prinse fața între palme, îl forță să-l privească și vorbi clar, pe silabe.

– Ascultă cu atenție… nu lăsa apă să-l atingă, nu mânca mâncare picantă și nu te mișca prea mult.

Yuan Yang strânse buzele, prefăcându-se neimpresionat.

După ce doctorul plecă, Gu Qing Pei întrebă încet:

–  Ți-e foame? Vrei ceva de mâncare?

Yuan Yang clătină din cap și zâmbi pe sub sprânceană.

–  Sunt murdar de ieri. Vreau duș.

– Ahaaa, făcu Gu Qingpei, lungind cuvântul.
– Adică vrei să te spăl eu.

Yuan Yang îi arătă umărul bandajat.

–  Asta nu are voie să se ude. Și nu am voie să mă mișc prea mult.

Sprânceana lui Gu Qing Pei se arcuise deja, iar colțul gurii îi alunecase într-un zâmbet.

– Perfect. Azi tânărul stăpân primește serviciu complet: întâi mână, apoi băiță. Ridică-te.

Yuan Yang i se aruncă în brațe.