Dinte pentru dinte- Capitolul 46

Yuan Yang îi mângâie capul fratelui mai mic, ușor jenat.

– Nu mai vorbi prostii.

Yuan Lijiang zâmbi și spuse:

–  Să vă prezint. Acesta este fratele mai mic al lui Yuan Yang, treisprezece ani, îl cheamă Yuan Jing. Iar aceasta este sora lui cea mai mică, zece ani, Yuan Ying.

Gu Qing Pei le zâmbi politicos:

–  Bună.

Fetița se lipi de talia lui Yuan Yang, ascunzându-se după el, și îl privi pe Gu Qing Pei cu o ușoară suspiciune.

Wu Jinglan o trase ușor lângă ea și îi zâmbi lui Gu Qing Pei:

–  Domnule Gu, poftiți, luați loc. Cina e gata.

Gu Qing Pei se simți puțin stingher la masa familiei Yuan. Din fericire, Yuan Lijiang și Wu Jinglan vorbiră cu el despre multe subiecte comune. Cei trei  discutară pe tot parcursul mesei despre proiectele imobiliare care urmau să înceapă.

Yuan Yang nu mai era distant ca înainte, ci participa la discuție. Yuan Lijiang și Wu Jinglan erau încântați, convinși că fiul lor, în sfârșit, s-a copt la minte.

Nu aveau cum să știe că motivul pentru care Yuan Yang se „activase” brusc era doar ura lui pentru sentimentul de a fi privit de sus de Gu Qing Pei.

După ce terminară de mâncat, Gu Qing Pei și Yuan Yang se pregătiră să plece.

Yuan Jing îl trase de mânecă pe fratele mai mare:

– Gege, când mă duci la tine să mă joc?

– Mai așteaptă puțin.

– Tot zici „puțin”…

– Vino singură când o să poți conduce.

– Dar mai e mult până atunci!

Wu Jinglan îl dojeni:

–  Ieși cu frații tăi din când în când.

Yuan Yang răspunse, iritat:

–  Știu, îi duc zilele astea. Să stea cuminți acasă până am timp liber.

– Yuan Yang nu poate conduce acum, cum ajunge la serviciu? Nu mai bine stai pe acasă câteva zile?

– Nu, brațul meu ar trebui să se vindece în câteva zile, nu trebuie să-ți faci griji pentru mine la serviciu.

Yuan Lijiang spuse:

– În acest caz, va fi un inconvenient pentru Gu Qing Pei.

Gu Qing Pei spuse cu un ton vinovat:

– Nicio problemă, îi voi fi șofer. Îl iau dimineața și îl aduc seara.

– Bine, mulțumim pentru ajutor, domnule Gu.

După ce se urcară în mașină, Yuan Yang zâmbi:

–  Dacă ar ști că locuim împreună…

Gu Qing Pei îl întrerupse scurt:
— Nu vor afla.

Yuan Yang se întoarse spre el.

Gu Qing Pei îl privi serios:

– N-au cum să știe.

Yuan Yang simți un nod în gât. Nu știa de ce, dar graba lui Gu Qing Pei de a ascunde totul, frica de a fi demascați, îl făcea să se simtă prost. Spuse, iritat:

–  Normal, cum să-i lăsăm să afle?

În timp ce conducea, Gu Qing Pei adăugă:

–  După ce se dă verdictul, îți solicit o primă. Când ai bani, te muți înapoi.

Yuan Yang pufni rece:

–  Nu că vreau să stau cu tine. Doar că n-am bani de mâncare.

– Știu.

Yuan Yang strânse din dinți:

–  Mă mut la momentul potrivit, dar până atunci ai grijă de mine.

Gu Qing Pei oftă:

–  Am înțeles.

Restul drumului tăcură. Când intrară în casă, Yuan Yang spuse din spate:

–  Și dacă nu mă mut? Ce-mi faci?

Gu Qing Pei ridică din umeri, obosit:

–  N-am ce-ți face, dar o să te însori până la urmă, nu? Poți sta aici toată viața?

– Am douăzeci și doi de ani. Ce nuntă visezi?

– Am zis „mai devreme sau mai târziu”.

Yuan Yang se burzului:

–  Eu zic că tu ești ăla grăbit să te însori!

– Ce treabă are asta?

– Tu și Zhao Yuan ați divorțat. De ce mai țineți legătura mereu? Vrei să vă recăsătoriți?

– Ce tot spui? Gu Qing Pei îl ignoră.

Era obișnuit: lui Yuan Yang i se aprindea fitilul din senin, apoi se calma brusc și, peste un timp, redevenea lipicios.

Yuan Yang îi tăie calea:

–  Și dacă rămân? Dacă nu mă mut?

Gu Qing Pei se încruntă:

–  Ce vrei, de fapt, să spui?

Sprâncenele lui Yuan Yang tresăriră de furie. Nici el nu știa exact ce voia, dar gândul că Gu Qing Pei abia aștepta să scape de el îl înnebunea.

Nu e bine așa cum e?

Gu Qing Pei nu se odihnise toată ziua și era epuizat:

–  Termină, te rog. Du-te, spală-te și culcă-te.

Yuan Yang își izbi pantofii de podea și intră nervos în cameră.

Ca un copil… Gu Qing Pei clătină din cap, zâmbind amar. Cum ajunsese să se bage în așa ceva?

După duș, intră în dormitor. Yuan Yang stătea pe pat, cu spatele la el.

Gu Qing Pei se urcă și el în pat:

–  Nu te speli?

Niciun răspuns.

–  Chiar nu te speli?

–  Nu mă spăl. Și ce dacă? Crezi că-s murdar?

– Nu. Dacă nu vrei, nu te spăla. Gu Qing Pei se întinse pe o parte și stinse lumina.

În întuneric, îi auzi respirația îngreunată.

Gu Qing Pei oftă:

–  Încă ești supărat? Nu te supăra, bine?

– Cine e supărat? Sunt doar bolnav.

Gu Qing Pei îl bătu ușor pe umăr:

– Întoarce-te, lasă-mă să te sărut.

Yuan Yang se încordă, dar nu se mișcă.

– Hai.

Încet, se întoarse, având grijă să nu-și lovească umărul rănit.

Gu Qing Pei îi dădu un sărut generos și chicoti:

–  Când te împac, e ca și cum aș liniști un copil, nu-i așa?

Yuan Yang mormăi:

–  Mă pot muta oricând vreau.

– Așa să fie.

–  Să mai încerci să mă dai afară.

— Nu te-am dat afară… Lasă, degeaba îți explic.

Yuan Yang îi încolăci brațele în jurul mijlocului:

–  Mă scoate din sărite tonul tău. Te comporți de parcă aș fi lipicios.

Gu Qing Pei râse încet:

–  Dar chiar ești.

Yuan Yang se aplecă pe jumătate peste el și-i mușcă ușor clavicula:

–  Dacă mă mai necăjești, te bat.

Gu Qing Pei râse și-i atinse capul mare cu palma:

– Du-te la culcare, mâine trebuie să mergem la companie.

Yuan Yang își îngropă fața în gâtul lui Gu Qing Pei, se umplu de un gust cald și familiar și suspină ușor. Gu Qing Pei își lăsă instinctiv mâna peste el.

Nu-și dădea seama când se obișnuise cu prezența lui. Deși Yuan Yang era genul de iubit imatur, impulsiv, exact tipul care-l irita altădată, ceva îl făcea să creadă că nu era chiar rău să-l aibă prin preajmă. Poate fusese singur prea mult timp, poate că era inima care asculta de trup. Oricum ar fi, acceptase treptat intruziunea bruscă a lui Yuan Yang în viața lui.

Felul în care se purtau acum semăna, practic, cu al unui cuplu.

Gândul acesta aprinse un semnal de alarmă în mintea lui Gu Qing Pei, dar confortul de a avea pe cineva lângă el îi relaxa nervii.

Câteodată simțea că ar trebui să se oprească imediat, altădată se convingea că nu strica să mai prelungească puțin. Nu era omul amânărilor, dar aici… prefera să tărăgăneze și refuza să fie tranșant. Iar, în realitate, nici nu putea, Yuan Yang nu juca după regulile lui.

Cu cât se complăcea mai mult în status quo-ul acela, cu atât se îngrijora mai tare.

Știind cât de mult își prețuiau Yuan Lijiang și soția fiul cel mare, nici nu voia să-și imagineze consecințele dacă ar afla adevărul.

Gu Qing Pei oftă aproape inaudibil.

Yuan Yang se foi:

–  De ce oftezi?

–  Nimic.

Yuan Yang își ridică capul și-l sărută pe buze:

–  Dacă e vorba de muncă, te voi ajuta mai târziu, altfel mă vei cicăli toată ziua, enervându-mă până la moarte.

–  O fac pentru binele tău.

– Bine, acum nu câștig bani ca tine, dar după ce voi munci din greu, voi putea să te hrănesc, de ce te încrunți toată ziua gândindu-te la griji inutile ?

Un zâmbet îi scăpă lui Gu Qing Pei:

–  Să mă hrănești? Nici măcar nu poți să te hrănești singur.

– Am spus că voi munci ca să te hrănesc.

– Atunci voi aștepta să văd cum mă vei hrăni. Apropo, să știi că nu sunt ieftin.

Yuan Yang îl strânse tare la piept:

–  Oricât ar costa… plătesc eu.