Dinte pentru dinte- Capitolul 47

Gu Qing Pei nu mai fusese la firmă de o săptămână. Când intră în birou, văzu un teanc gros de documente care așteptau semnătura lui. Îl trimise pe Yuan Yang, împreună cu directorul financiar, la primele negocieri pentru un proiect de fuziuni și achiziții, iar el rămase la sediu să rezolve chestiunile administrative.

Se apropia sfârșitul de an, iar după mai bine de patru luni în companie, plănuia o întâlnire anuală de amploare. Pe lângă sinteza muncii din ultimele patru luni, era momentul perfect pentru un discurs, motivare și recompensarea angajaților.

Discutase cu Yuan Lijiang și hotărâră să organizeze petrecerea de final de an într-un loc mai cald, precum Yunnan sau Hainan, ca angajații să se relaxeze.

Discutând detaliile cu directorul administrativ, telefonul îi sună brusc. Era Wang Jin.

Răspuns cu un zâmbet:

–  Alo, bună ziua domnule Wang.

Vocea lui Wang Jin era elegantă, plăcută:

–  Deci directorul Gu nu m-a uitat.

– Cum aș îndrăzni?

– Atunci de ce nu m-ai sunat? Așteptam să vorbesc cu tine.

– Fratele meu mai mic a fost puțin ocupat în ultima vreme, am căutat o ocazie să ne întâlnim și să luăm masa împreună, dar circumstanțele nu au permis acest lucru, iar când s-a ivit ocazia, mi-a fost teamă să te deranjez.

Wang Jin chicoti:

–  Dacă directorul Gu vrea să ne vedem, îmi fac timp oricât de ocupat aș fi.

Gu Qing Pei râse:

–  Atunci îndrăznesc să stabilesc eu. Când v-ar conveni?

– Ce spuneți de diseară? Am tot sărit peste mese în ultima perioadă și stomacul nu e prea bine. Să mâncăm ceva ușor.

– Bine. Gu Qing Pei se uită la ceas.

– Trimiteți-mi adresa, plec imediat ce termin aici.

Dădu câteva indicații directorului administrativ, apoi îi ceru șoferului, Lao Zhao, să-l ducă la restaurant.

Când intră în salonul privat, Gu Qing Pei încremeni o clipă.

Se aștepta ca Wang Jin să mai aducă niște directori executivi. Astfel de cine nu erau doar „de poză”: erau pentru schimb de informații și facilitare a cooperărilor.

Dar în camera privată era doar Wang Jin.

– Domnule Gu, ați ajuns devreme. Wang Jin se ridică de pe canapea. Era înalt, arătos, cu o voce gravă, elegantă; un bărbat cu mult farmec.

Gu Qing Pei se apropie zâmbind și îi strânse mâna:

–  Sper că nu v-am făcut să așteptați. Suntem doar noi doi azi?

– Da, doar noi. Wang Jin ridică din umeri cu naturalețe.

– Pe cine ați vrea să mai angajăm ca să ne țină companie?

Gu Qing Pei râse sec:

–  Abia fac față influenței dumneavoastră; cui altcuiva să mai îndrăznesc să-i spun?

Wang Jin îl bătu prietenește pe spate:

–  Haideți, luați loc. Hei? Unde e fiul cel mare al familiei Yuan? N-a venit cu dumneavoastră?

– A plecat să rezolve alte chestiuni.

Wang Jin trase un ,, Oh” prelung.

Se așezară.

– Am comandat deja, spuse Wang Jin.

– Gătesc bine aici, dar durează până servesc. Mai stăm de vorbă între timp.

– Nicio grabă, nici măcar nu-mi e foame.

Wang Jin scoase propunerea de proiect pe care i-o trimisese Gu Qing Pei data trecută:
– Am citit-o și am discutat cu unul dintre adjuncți. Proiectul e într-adevăr foarte bun, cu marjă mare de profit. Mă interesează mult și ideea voastră de resort de lux.

– A fost o propunere a fostului președinte: proiectul avea ca obiectiv atragerea de oaspeți de foarte înaltă clasă.

– Conceptul este bun. Am văzut și planșele de design. Am background în urbanism și am de făcut niște observații: sunt câteva scăpări în propunerile de planificare, se pot îmbunătăți, dar per total e bine. Problema critică e riscul. Cei două mii de acri sunt încă acoperiți de pădure. Transformarea unei asemenea suprafețe cere multă muncă. Cât ați avansat?

Gu Qing Pei zâmbi, rezumând progresul muncii sale recente cu Wang Jing;  viabilitatea achiziției de terenuri era bine cunoscută, iar discursul său plin de încredere îl contamină repede pe Wang Jing.

Gu Qing Pei vorbea fără încetare, iar Wang Jing îi zâmbea din când în când aruncând câteva sugestii și idei.

Cei doi vorbiră foarte speculativ și aveau aproape aceeași părere despre

multe lucruri și cultură solidă; aproape că nu existau bariere în conversație.

Greu puteai găsi pe cineva cu care să rezonezi atât de ușor.

După vreo jumătate de oră începură să vină felurile de mâncare. Gu Qing Pei zâmbi:

–  Doar am vorbit și deja au sosit mâncărurile. Wang Wang[1], să mâncăm.

Wang Jin îi turnă ceai:

–  Nu-mi mai spune wang Wang. Spune-mi Wang Ge.

– Atunci sunt foarte onorat,  Wang Ge,  râse Gu Qing Pei.

Wang Jin îl privi adânc:

–  Gu Qing Pei, sunt foarte norocos că am întâlnit un astfel de prieten, simt că avem multe în comun.

– Și eu simt că am câștigat mult din discuția cu tine, Wang Ge.

Wang Jin îi puse în farfurie:

–  Gustă asta. Fâșiile de rădăcină de brusture sunt excelente aici[2]; acasă nu-ți ies așa.

– Sunt bune. Și bune pentru bărbați, zâmbi Gu Qing Pei.

Wang Jin zâmbi cu înțeles:

–  Da, mănâncă mai multe. Făcu o pauză.

–  În mod normal, cum te distrezi? Unde ai vrea să mergem diseară?

Altădată, Gu Qing Pei s-ar fi crispat la astfel de invitații. Nu pentru că nu-i plăceau distracțiile, ci fiindcă nu-l interesau femeile. Nu reușea să se „conecteze” cu ceilalți CEO la astfel de ieșiri și trebuia să mimeze interesul, altfel strica dispoziția mesei. Din fericire, în ultimii doi ani își șlefuiase scuzele politicoase:

–  Sunt rupt de oboseală în perioada asta… Hai să lăsăm după Anul Nou. Atunci te scot eu, Wang Ge, într-un loc unde să te distrezi ca lumea.

Wang Jin zâmbi:

– Să-ți spun drept, nici mie nu-mi plac locurile alea. Dacă e să găsești pe cineva, sunt destule variante. De ce să merg în bârloguri pline de fum, să inspir fumul altora?

– Adevărat. Nu-mi place să merg în astfel de zone, de obicei au o atmosferă proastă și sunt și foarte zgomotoase.

Wang Jin luă o înghițitură de vin:

–  În plus, obscenitatea acelor locuri… Prefer o viață simplă și liniștită, cu cineva alături cu care să pot vorbi. Nu am nevoie de mulți oameni; unul ajunge.

Gu Qing Pei încruntă ușor sprâncenele, limpezindu-se la minte.

Ciudat. Cum am ajuns aici? Nu suntem chiar în punctul să filozofăm despre dragoste… O neliniște i se strecură în piept.

Wang Jin își îngustă privirea – ochii lui erau migdalați și foarte expresivi:

–  Am auzit că ești divorțat. Atunci sigur mă înțelegi.

Gu Qing Pei detesta cel mai mult să discute despre căsnicia lui, dar din politețe nu putea evita complet subiectul:

– Wang Ge, ce s-a întâmplat? Poți să-mi spui.

Wang Jin ridică privirea, îi zâmbi și, cu voce coborâtă, întrebă:

–  Chiar vrei să știi?

Gu Qing Pei zâmbi larg:

–  Sunt dispus să-ți duc poverile. (Deși, în sinea lui, și-ar fi dorit să nu deschidă subiectul; voia banii lui Wang Jin, nu confesiunile.)

Wang Jin sorbi din pahar, apoi, dintr-odată, se aplecă spre el și îi șopti intim la ureche:

–  Qing Pei, dacă ți-aș spune că îmi plac bărbații, m-ai crede?

Gu Qing Pei se miră, dar pe dinafară rămase calm.

Flirtul deschis poate să fie plăcut, mai ales când ținta e un tânăr bogat și chipeș ca Wang Jin. Dar orice răspuns clar însemna expunerea propriei orientări. Nu merita.

Se trase ușor înapoi și râse:

–  Ce glumă e asta, Wang Ge?

– Nu glumesc. Te surprinde? întrebă Wang Jin.

– Foarte neașteptat, Wang Ge are copii?

–  N-ai fost și tu căsătorit?

Gu Qing Pei își deschise gura, apoi simți cum îi tresare inima.

La limită!

Aproape că-l lăsase pe Wang Jin să-i smulgă o mărturisire.

Tipul ăsta e abil…

Își recăpătă calmul și zâmbi:

–  Relația cu fosta soție a fost proastă. Asta e.

Wang Jin îl scrută tăios:

–  Qing Pei, nu-mi spui adevărul, nu-i așa? Din prima clipă am simțit ceva diferit. Ești foarte atrăgător, și felul în care te uiți la mine îmi e… familiar. Clipise lent.

– Nu ești interesat de mine?

Să te prefaci că nu înțelegi e inutil când ambii știți. Așa că Gu Qing Pei renunță la mască și spuse, pe jumătate în glumă, pe jumătate serios:

– Wang Ge, tu ești genul de om care este sincer, dar unele lucruri nu sunt potrivite, poți înțelege ce vreau să spun, nu-i așa?

Wang Jin îl privi câteva secunde, apoi zâmbi:

–  Înțeleg. Voiam doar să știi că-mi ești simpatic. Nu trebuie să te simți presat. Am trecut de vârsta la care forțez lucrurile.

– Ești un om înțelept. Stai liniștit: ce s-a spus azi aici rămâne aici.

Wang Jin încuviință:

–  Hai să mâncăm, se răcește mâncarea.

N-au mai atins subiectul, trecând la discuții ușoare: bârfe din piață, tendințe, zvonuri.

Când tocmai terminaseră, sună telefonul lui Gu Qing Pei. Era Yuan Yang.

–  Alo?

–  Unde ești?

– La masă, în oraș.

– Să vin să te iau?

– Nu, sunt cu bătrânul Zhao.

– Bine. Atunci vino repede acasă.

Gu Qing Pei ținu telefonul mai strâns de ureche, de teamă să nu audă Wang Jin, și spuse:

–  Da, am înțeles. Vorbim mâine. Apoi închise în grabă.

Wang Jin îl privi cu coada ochiului:

–  Să fie, cumva, tânărul stăpân Yuan?

– Da, răspunse lejer Gu Qing Pei.

–  E șoferul meu personal acum. E foarte conștiincios.

În ochii lui Wang Jin licări ceva, dar nu spuse nimic.

După masă, merseră spre parcarea din spate. Wang Jin venise cu mașina lui. Gu Qing Pei plănuia să-l cheme pe Lao Zhao după ce îl conducea, dar Zhao plecase să mănânce ceva.

Parcarea era întunecoasă și liniștită, aproape pustie. Se vedea că nu era un local de „revenit”: lumea îl testa, apoi dispărea.

După ce-l conduse la mașină, își strânseră mâinile, iar Gu Qing Pei zâmbi:

–  Wang Ge, poți să conduci după cât ai băut în seara asta?

– Nicio problemă, nu am băut mult.

– Asta e bine, condu cu grijă.

Gu Qing Pei încercă să-și retragă mâna, dar Wang Jin o ținu strâns.

Gu Qing Pei îl privi calm, răbdător.

Atunci Wang Jin îl apucă de talie, îl întoarse și îl lipi de caroserie.

O sclipire de surpriză trecu prin ochii lui Gu Qing Pei, dar se abținu să reacționeze.

Wang Jin se lipi de el, respirația grea:

–  Qing Pei, știi cât de al naibii de atrăgător ești?

– Am o idee generală, zâmbi Gu Qing Pei.

Mereu avusese admiratori, dar niciunul nu folosea metode „barbare” ca Yuan Yang.

Gândul la Yuan Yang îi stârni, straniu, un sentiment de neliniște.

Degetele subțiri ale lui Wang Jin îi atinseră fața și-i scoase ochelarii.

Ochii li se întâlniră, concurând în tărie — care cedează primul?

Wang Jin se apropie și-i atinse ușor buzele:

–  Qing Pei, încearcă cu mine.

Ambiguitatea e întotdeauna seducătoare.

Altădată, Gu Qing Pei n-ar fi găsit motiv să refuze un bărbat ca Wang Jin. Dar acum avea acasă un „cățel lup” care mușca la cea mai mică provocare. Să mai aducă unul? Ar fi fost prăpăd.

Își luă încet ochelarii, îi puse la loc, apoi îl împinse pe Wang Jin și spuse sincer:

– Wang Ge, sunt prea multe de luat în calcul. Dacă aș chema pe cineva dintr-un bar, n-aș avea nicio bătaie de cap. Dar cu tine… consecințele sunt imprevizibile. Suntem amândoi oameni lucizi; mai bine ne oprim aici.

În ochii lui Wang Jin se ghici dezamăgirea.

Gu Qing Pei zâmbi, încuviință scurt și plecă degajat, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Rămas sprijinit cu o mână de portieră, Wang Jin oftă. Privindu-i silueta înaltă și suplă, nu-și mai putea ascunde dorința.

[1] Wang înseamnă ,,rege” în limba chineză

[2] Rădăcina de brusture stimulează libidoul și a fost utilizată de-a lungul timpului ca afrodisiac, precum și pentru tratarea disfuncției erectile și a infertilității la bărbați.