DOCTORUL- Capitolul 1

ANUL 1827

– Mulțumesc, doctore. Mulțumesc din tot sufletul că ați ajutat-o pe soția mea să îmi aducă fiul pe lume.

Bărbatul mai tânăr îi prinse palma între mâinile lui mari, scuturându-i-o cu vigoare, rostind cu lacrimi în ochi mulțumirile.

– Nu este nevoie să-mi mulțumiți, îl liniști doctorul.

– Vă rog să mă anunțați dacă se întâmplă ceva în timpul nopții. Dacă totul este bine, am să trec mâine să îi văd, îl asigură pe bărbat retrăgându-și mâna, după care începu să își șteargă ustensilele medicale, așezându-le în geanta specială.

Plecă după ce mai primi încă un rând de mulțumiri, iar mama fetei îi dădu o bocceluță ce conținea câteva ouă și o pâine coaptă în acea zi. Aceasta era plata pentru că îi ajutase fiica să aducă pe lume primul ei copil.

El era singurul medic din satul lor și din cele câteva cătune din jur, care alcătuiau moșia.

Avusese norocul ca nașterea să fie una ușoară, fără complicații, dar care durase aproape trei ceasuri, copilul hotărându-se să vină pe lume în timpul nopții.

Acum mergea pe ulița întunecată, trecând pe lângă casele cufundate în liniște. Chiar dacă era întuneric, nefiind ghidat nici măcar de luna ascunsă de nori, nu era nici o problemă, pentru că știa fiecare străduță și fiecare casă pe lângă care trecea.

Până la casa lui avea de mers cam un sfert de ceas, ținând cont că aceasta era situată la  marginea satului. Nu era un inconvenient prea mare, fiindcă se bucura de liniște, pădurea începând de la marginea grădini de zarzavat. Familia de la care se întorcea era aproape, așa că nu se mai obosise să își înșeueze calul, lăsându-l să se odihnească.

Intră pe poarta care scoase un scârțâit zgomotos, pentru a zecea oară punându-și în gând să o ungă, și intră în casa luminată de o singură lumânare aprinsă, așezată în suportul din mijlocul mesei.

Privi în stânga la băiatul ce dormea pe patul îngust, lipit de perete. Îi spusese acestuia de nenumărate ori să nu mai lase lumânarea aprinsă, fiindcă oricum știa fiecare colțișor al casei dar, ca de fiecare dată, acesta nu îl ascultase.

Apucă suportul cu lumânarea și porni spre scările ce duceau la cele două camere de la etaj. Una era dormitorul lui, iar cealaltă adăpostea un fel de laborator unde experimenta diverse poțiuni pe bază de plante.

Lăsă lumânarea pe masa situată într-un colț al camerei, iar geanta o lăsă pe unul din rafturile dulapului, care îi adăpostea și lenjeria. Pe lângă pat, masă și dulap, camera mai adăpostea un lavoar cu un ulcior plin cu apă, unde își făcea toaleta de dimineață și seară. Pentru îmbăiere avea jos amenajată o cameră mai mică, unde era o cadă din cupru. Costase o avere, dar merita fiecare bănuț.  Majoritatea sătenilor foloseau una din lemn.

Cum aceasta trebuia umplută cu găleata și golită la fel, era în general folosită doar pe timpul iernii, iar vara se îmbăiau direct la fântâna din curte.

Își dezbrăcă haina, lăsând-o să cadă pe unul din cele două scaune de la masă, după care se îndreptă spre pat. Se așeză și se aplecă să își desfacă șireturile încălțărilor, după care se întinse pe salteaua tare, cu brațele așezate sub cap. Rămase cu ochii deschiși, privind plafonul din bârne. Chiar dacă acestea semănau cu niște umbre, rămase cu privirea ațintită asupra lor, meditând la noaptea pe care o avusese.

Nu era prima dată când era chemat în miez de noapte la o naștere sau cine știe ce altă durere, și nici prima oară când era răsplătit cu merinde. Fiecare își  arăta recunoștința cu ce avea prin ogradă. De multe ori aducea în traistă și vreun pui sacrificat în grabă sau viu. Săraca înaripată cotcodăcea speriată până ajungea acasă, unde îi dădea drumul lângă suratele ei, în cotețul din spatele casei.

Ca medic, nu o ducea rău în privința mâncării, mai ales că erau doar el și băiatul de la parter. Acesta avea grijă de casă și acareturi când el era plecat. De multe ori lipsea câteva zile la rând când mergea în cătunele învecinate, fiind nevoit să rămână acolo peste noapte.

Singura treabă la care nu se pricepea nici unul dintre ei era spălatul hainelor, îndeletnicire de care se ocupau câteva femei din sat, muncă pentru care le plătea cu câțiva bănuți, aceștia fiind bineveniți pentru traiul zilnic al familiei.

Închise ochii, vizualizând imagini din trecut. Un trecut în care trupul i se odihnea pe un pat moale, cu lenjerie frumos mirositoare. Alături de el dormea liniștită soția lui, iar într-o cameră alăturată fiica lor de patru ani.

Imaginile invocate de gânduri îl dureau, dar în același timp îl făceau să se cufunde mai ușor în lumea viselor. În lumea aceea luminoasă și perfectă, unde nu exista tristețe și întuneric, dar mai ales lacrimi.