DOCTORUL- Capitolul 2

– Jupâne Manis, ai auzit că astăzi după prânz au ajuns la conac două trăsuri?  întrebă bărbatul care cântărea niște cartofi.

– Am auzit de la vecina mea care se întorcea de la târg, răspunse celălalt, socotind în palmă câți bănuți trebuia să plătească pentru legume.

– Sunt câteva luni bune de când nu a mai venit nimeni cu asemenea alai, se arătă celălalt tot mai curios, deșertând în desaga celuilalt cartofii.

– Prin târg se vorbește că cea care a venit este sora lordului.

– O să aflăm mai multe când o să coboare după merinde madam Iustinia, trase concluzia cumpărătorul, referindu-se la femeia care trăia împreună cu soțul ei la conac.

– Ai dreptate, ai dreptate, rosti vânzătorul îndreptându-și atenția spre o femeie ce se oprise lângă taraba lui.

Aveau de ce să fie curioși, pentru că la conac trăia doar fiul proprietarilor și singura familie care avea grijă de tot ce însemna întreținerea acestuia.

Fiul trăia izolat de când ajunsese aici cu câteva luni în urmă. Tot satul îl cunoștea de când era un băiețel vesel ce cutreiera împrejurimile împreună cu ceilalți copii.  După ce acesta crescuse, părinții lui îl luară în capitală pentru a-și începe studiile.  Mai venise în sat doar uneori, conacul rămânând pentru familie doar o moșie de vacanță. Numai că, de când tatăl lui murise rămânând doar mama acestuia, rămăsese aproape părăsit, aceasta nu mai venise în vizită.

Prin sat se zvonea că, într-una din călătoriile tânărului lord, i se întâmplase ceva și acesta înnebunise. Oricât încercară toți să o tragă de limbă pe madam Iustinia și pe soțul acesteia, nu aflară mare lucru. Cert era că, uneori noaptea se auzeau urlete dacă erai în apropierea conacului, iar alte ori tânguiri înfiorătoare. Așa că mulți îl ocoleau, șușotind că acolo își făcuseră veacul niscaiva duhuri necurate. Nici copiii nu se mai jucau în grădinile părăsite, sau în dependințele abandonate. Dacă cu ani în  urmă conacul își arătase farmecul și mulți din săteni munciseră la îngrijirea lui, acum era aproape abandonat. Familia care avea grijă de el era în vârstă și nu dovedea să facă față întregii construcții. De-asemenea, cei mai cârcotași erau de părere că lordul căzuse în patima beției, fapt pentru care o dată pe lună venea din capitală o căruță încărcată cu băutură. Informația era întărită de însuși vizitiul care o conducea. După fiecare transport acesta se oprea să bea o dușcă la cârciuma din sat și, cum alcoolul era un bun desfăcător de vorbe și, cum erau și mulți dornici de bârfă, nu fusese prea greu de aflat motivul acestor vizite regulate.

Mulți dintre săteni sperau ca cei care veniseră, poate aveau să rămână și să îngrijească astfel locul, bucurie izvorâtă și din speranța de a fi din nou angajați pentru diferite treburi, ajutându-și astfel cu banii primiți, familiile nevoiașe.

În mare parte pe moșie bărbații se ocupau cu tăiatul lemnelor din pădurea ce înconjura satul, iar femeile ajutau în casă, la bucătărie sau la spălatul hainelor, la  familiile mai înstărite. Cei mai în vârstă mergeau în fiecare zi la târgul de la marginea satului, unde vindeau ce puteau obține din grădinile ce împrejmuiau casele, unde cei tineri ajutau după ce își terminau treburile de pe unde erau angajați.

Așezarea, față de altele, nu era una foarte săracă, având chiar și școală, pe lângă nelipsita biserică. Drept era că școala avea doar șaisprezece copii de diferite vârste, adunați toți într-o singură cameră, învățați de preot și soția acestuia. Majoritatea sătenilor nu erau prea dornici în a-și lăsa odraslele să învețe, pierzând astfel o mână de lucru în plus pe lângă gospodărie.

Ca orice schimbare și aceasta trebuia făcută încetul cu încetul.

Printre cei mai respectați oameni ai așezări erau preotul, primarul, care avea și funcția de administrator al moșiei, precum și doctorul, unii săteni punându-l chiar înaintea preotului și a primarului.

– Bună ziua, îi spuse femeia intrând în curte cu o legătură de rufe la subraț, bărbatului ce trebăluia în grădină.

– Astăzi nu ați avut nici o chemare? întrebă referindu-se la vreo vizită a unui pacient.

Se  oprise în dreptul gardului ce împrejmuia grădina în care erau plantate diferite soiuri ierburi medicinale, care erau îngrijite doar de el Aceasta era  delimitată de grădina de zarzavat printr-un gard din lemn.

– Bună ziua, răspunse el ridicând privirea asupra femeii ce adusese rufele curate.

– Am auzit că la conac au venit două trăsuri, îl înștiință, punându-l la curent cu ultima bârfă ce era pe buzele tuturor.

– Oare o fi venit doamna? își dădu cu părerea referindu-se la mama lordului ce locuia acolo, dar pe care nu îl văzuse nimeni umblând prin sat.

– O să auzim despre cine este vorba, răspunse, nedorind să se lase instigat la nici un fel de presupuneri. Recunoștea însă că aceasta era chiar o bârfă de ultimă oră, fiecare neputându-se abține de a nu o spune mai departe.

Chiar dacă mulți dintre ei erau reticenți în a se apropia de moșia de pe deal, el știa că totul nu era de cât o poveste în ceea ce privea o posibilă bântuire a acesteia. Unde era lipsă de carte, era și multă credulitate.

– Intru să las rufele, îl informă femeia, constatând că nu îl putea face să coopereze la o mică bârfă.

Știa, de altfel, că doctorul era un bărbat care nu vorbea prea mult și nici nu îi plăcea să-și dea cu presupusul referitor la diferite discuții iscate pe subiecte de care nu era interesat.

Îl lăsă cu plantele lui și intră în casă. Chiar dacă era plătită doar pentru a spăla rufele și așternuturile, de câte ori venea, se apuca să deretice, așa cum o făceau toate femeile care îi spălau rufele.

Fiind doi bărbați, chiar dacă unul era foarte tânăr, nu reușeau să facă treaba minuțios ca o femeie. Uneori, când aveau timp, le și găteau, niciunul neștiind a face decât lucruri ce se mâncau în grabă.

Bărbatul care rămase în grădină, începu din nou să lege plantele ce crescuseră mai înalte, ajutându-se de niște bețe pe care le înfigea în pământ, îndeletnicire pe care o făcea înainte ca femeia să îl întrerupă.

Fără să vrea, gândul îi fugi la informația primită despre vizita de la conac. Nu murea de curiozitate referitor la noii sosiți, dar informația ridica niște semne de întrebare. O alungă din gânduri și se concentră pe plantele lui.