DOCTORUL- Capitolul 22

–

   -Cum se simte?  Întrebă de cum urcă scările de la întrarea în conac. Sărise în grabă din șaua calului nepăsându-i cine avea să se îngrijească de acesta, pornind spre bărbatul ce îl aștepta în ușă.

     -Foarte rău. Rosti acesta  făcându-l să se îngrijoreze și mai tare.

-I-ați făcut fiertură din plantele ce vi le-am lăsat?

      -Da, dar tot se simte rău.

Abia auzi ultimile cuvinte pentru că era deja în fața uși Lordului, fără a sta să vadă dacă majordomul ține pasul cu el.

Intră în cameră trântind ușa de perete, repezindu-se la trupul chircit ce abia se zărea din așternutul răvășit. Deja se gândea cum să alcătuiască alt amestec din plante, pentru a-l putea ajuta.

     -Darius…Darius. îl strigă pe nume. Din cauza îngrijorări pur și simplu uitând de formula politeții.

Aruncă așternutul de pe el și îi cuprinse chipul între palme, studiindul atent.  Te implor vorbește cu mine.

      -Mă doare…îl auzi rostind șoptit.

Îi așeză una din palme pe frunte, dar aceasta era uscată. Coborâ cu ea pe pielea gâtului, verificând. Dar trupul îi era uscat.

      -Marcus mi-a spus că ți-a făcut fiertură dat tot nu te-a lăsat durerea. După ce primi confirmarea, îi mângâie chipul și părul vorbindu-i încet.

 – Am să merg până acasă să mai aduc niște plante, între timp…

    -Nu pleca. Îl auzi rostind cu privirea ațintită asupra lui. Te rog…Mai rosti prinzându-l de haina cu care era îmbrăcat.

    -Trebuie să merg să mai adaug și alte…

      -Spunei lui Marcus să îmi mai aducă tot scàrboșenie din aceea.

      -Dar, ai băut deja și nu  te-a lăsat.

      -O să mai beau…dar nu pleca. Spuse lipindu-și chipul de pieptul lui, iar brațele i le înfășură după talie.

-Domnule, spuse întorcând capul spre bărbatul ce rămase lângă ușă, mai aduceți o cană din amestec, dar aveți grijă să nu fie fierbinte, îl atenționă.

Acesta plecă în grabă, atât cât îi permitea vârsta înaintată.

-Închide ușa. Îl auzi pe Darius rostind.

-Ca să fac asta va trebui să îmi dai drumu. Spuse mângâindu-i spatele.

Celălalt se desprinse de lângă el și rămase în mijlocul patului.

Se ridică de pe marginea patului și merse spre ușă. O închise și reveni spre pat. În momentul când se așeză pe marginea acestuia, celălalt își aruncă brațele în jurul său, răsturnândul, după care se așeză deasupra lui, acaparându-i buzele.

Din cauza șocului rămase stană de piatră, fără a reacționa în nici un fel. După o clipă realiză că totul fusese o șaradă.

Ridică mâinile și i le așeză pe umeri impingândul. Când îi văzu zâmbetul de pe chip, se încruntă și îi strânse mai tare umeri între degete.

      -Ți-a trecut durerea?

       -Ca prin farmec când te-am văzut. Îi răspunse privindu-l în continuare cu un  zâmbet poznaș.

–Câți naibii ani ai, de faci asemenea glume? Îl apostrofă spumegând de nervi.

– Știi că era să să omor bietul armăsar în graba de a veni aici? Nici nu am apucat să descalec când mi-a spus Marcus, că ai trimis după mine findcă ți-e rău?

      -Îmi pare rău, dar altfel nu ai fi venit, dacă te chemam.

-Aș fi venit, dar să știi că am oameni care chiar se simt rău și au nevoie de mine. Reală nevoie de mine. Accentuă cuvintele.

      -Promit că nu o să se mai întâmple, dacă nu este pe bune.

       -Te comporți ca un copil răzgâiat. Îl admonestă în continuare răsturnându-l de pe el, după care se ridică în picioare. Îmi vine să te pun pe genunchii și să îți articuleze câteva palme zdravene la fund.

       -Dacă este la fundul gol, promit că nu mă supăr. Continuă Darius să glumească stând în genunchi în mijlocul patului.

      -Darius...Îl apostrofă rostindui numele printre maxilarele încleștate.

      -Am  întrecut măsura. Recunosc. Spuse la rândul lui serios coborând din pat.

   – Cât sunt aici pot bea până nu mai știu de mine, pot fi copilăros și câteodată iresponsabil pentru că aici sunt un om. Când am să părăsesc această casă am să fiu Lordul. Acel Lord pentru care m-am pregătit de când m-am născut. Serios, responsabil și supus etichetei. În timp ce rostea cuvintele veni în fața doctorului privindu-l cu aceeași furie.

– Iar dacă tu nu poți accepta acest om, care are sentimente pentru tine, pleacă.  Iar de mâine  pentru tine am să fiu Lordul pe care îl apreciezi mai mult.  Rosti ultimile cuvinte cu un soi de durere în glas. Se depărtă de el și merse spre ușă, după  care o deschise larg. Era o invitație clară care îi sublinia cuvintele rostite.

Mathias rămase descumpănit, încercând să analizeze dacă totul era real sau făcea parte tot dintr-un joc. Privirea și atitudinea celuilalt îl lămuri pe deplin.

Oftă și merse cu pași mici către ușa deschisă. Până la urmă era mai bine ca între ei să revină totul la acel stadiu de începu. Mai puțin partea în care s-ar fi pocnit reciproc.

Înainte de a trece pragul, își întoarse capul spre el, privindu-i chipul împietrit.

Ieși pe hol după care cu pași la fel de înceți porni spre scări.

Majordomul îl privi întrebător rămânând cu cana în mână, neștiind dacă să i-o dea Lordului ce  rămase lângă ușă, sau să se întoarcă la bucătărie.

      -Aruncă prostia aia și adu-mi o sticlă de coniac.

Vocea puternică a Lordului îl scoase din dilemă, așa că porni să îi îndeplinească cererea. Sprâncenele i se adunată în mijlocul frunți întrebător, dar nu putea să își exprime îngrijorarea.

De când avusese criza de stomac nu mai bea deloc tărie ci doar càte un pahar sau două cu vin la masă.

Doctorul ajunse în dreptul ușilor de la intrare, iar când îi auzi cererea se opri pentru o secundă în fața lor. Astfel  iuți și el pasul mergând să îi deschidă ușa, atent să nu verse lichidul din cană,   privindu-l întrebător.

Era sigur că între el și Lord se iscase un soi de ceartă, fapt ce îl făcu pe acesta să ceară sticla de tărie.  Nu vroia să îl vadă afundându-se  din nou în starea de beție și deznădejde în care se complăcuse zile de-a rândul.

Când doctorul întinse màna spre mâner,  Marcus, inspiră deznădăjduit și privi ușa care se închidea în urma bărbatului, ce făcuse minuni pentru stăpânul său.

Aproape îi dădură lacrimile când se îndreptă spre cămară pentru ai duce Lordului sticla cerută.