DOCTORUL- CAPITOLUL 23

După ce ieși din casă și coborâ scările, rămase la marginea acestora, fără a putea să își ia gândul de la cererea Lordului. Îl avertizase destul de serios să nu mai bea.  Cel puțin nu băuturi tari.

Ridică privirea spre cerul senin, realizând că acesta mai mult îi accentua starea de neliniște care I se strecurase în suflet de cât să îl calmeze.

Până la urmă singurul vinovat pentru toate aceste trăiri bulversante  erau sentimentele pentru el.

Vroia să fugă până la capătul lumi, dar…nu putea face acest lucru nici măcar până la calul ce îl aștepta liniștit lângă grajd, semn că cineva se îngrijise de el.

Se simțea țintuit locului  ca și când ar fi avut picioare de plumb. Singura direcție unde îl duceau gândurile, era înapoi. Înapoi la omul de care se simțea atras ca un magnet. Se întoarse spre ușă și intră înapoi în conac speriind fata ce mergea cu o găleată de apă într-o mână și o perie în cealaltă, semn clar că  vroia să se apuce de frecat podeaua.

Nu îi dădu atenție și începu să urce scara spre etaj din ce în ce mai grăbit. Deschise ușa cu forță și o închise la fel în urma lui, îndreptâmdu-se spre Lordul ce stătea sprijinit cu șoldul de pervazul uneia din ferestre, privind spre sticla de coniac ce o ținea în mână.

Se repezi asupra lui și i-o smulse după care o aruncă pe fereastra deschisă.

      -Ce naiba, articulă celălalt privindu-l cu ochii mari. Hei, chestia asta a început să devină un obicei. Spuse revenindu-și din șoc.

– Ce crezi…Nu apucă să mai continue findcă își simți chipul prins între palme iar buzele îi fură angrenate într-un sărut aprig,  invitându-l la participare.

–Chiar începe… să devină un obicei.  Reuși să rostească în momentul când trase cu nesaț aier în plămâni.

-Ti-am explicat că nu trebuie să bei alco…

      -Nu la asta mă refeream acum. Îl atenționă privindu-l în ochii.

       -Sunt mort de frică din cauza acestui lucru. Recunoscu Mathias lăsând mâinile în jos, dar nu se depărtă.

Se priveau amândoi încercând să deslușească fiecare în parte, acel ceva care îi atrăgea unul spre celălalt, fără a ști vreunul că sufletele erau vinovate de  tot tumultul emoțional care le străbătea mintea și trupurile.

Nimeni în nici un timp nu va putea să explice această enigmă energetică, ce ne face să fim atrași de anumite persoane. Din mulțimea de oameni ce ne înconjoară zi de zi, doar una singură are puterea să ne zguduie toată viața din temelii. Fie că este un bărbat și o femeie, fie că sunt două femei sau doi bărbați. Logica se anulează lăsând sorții tot meritul, așa cum au pățit și ei.

-Sunt supărat pentru că mi-am încălcat un jurământ, dar nici nu mai pot nega atracția pentru tine. Spuse cu voce abia auzită, închizând strâns ochii. Inspiră și expiră,  încercând să potolească lupta ce I se dădea în gânduri.

      -Vorbește cu mine Mathi. Îl auzi spunând, prinzându-i degetele cu ale sale.

Ridică pleoapele întâlnindu-i iarăși frumoși ochii ce îl priveau…cu iubire.

     -Este atât de dureros.

-Atunci nu o face. Ai să îmi povestești când o să poți. Șopti la rându-l lui, după care își înfășură brațele în jurul mijlocului său, iar capul îl lăsă să I se așeze pe un umăr. Îl strânse în brațe, dorind să îi alunge acele năluci încărcate de amintiri dureroase.

Își împleti și el brațele în jurul său, lăsând la rândul lui, obrazul să I se odihnească pe capul lui.

     -Eu și Pool, am fost colegi la școala de medici.  Ne-am împrietenit și am rămas astfel, până în ziua de azi.  Începu istorisirea.

– Într-una din zile, tatăl lui și sora au venit în vizită la internatul unde locuiam. În clipa când am văzut-o am știut că trebuie să o cunosc. Mi se părea că este cea mai frumoasă și mai pură fată ce o văzusem vriodată. Simțeam că ea mă putea salva de toate aventurile și nebuniile ce le făcusem până atunci. Multe dintre ele chiar cu fratele ei.

Tăcu câteva clipe, parcă văzându-i chipul din nou.

Am făcu cunoștință iar când mi-a mărturisit că și ea simte la fel ca mine, am început să facem planuri de viitor.

–Opreștete. Spuse Darius, încercând să se desprindă din brațele lui. Nu vreau să retrăiești acele clipe dureroase. Promit că nu am să mai întreb niciodată nimic.

      -Mă doare, dar sunt lucruri pe care trebuie să le înțelegi. Îl contrazise nelăsândul să plece din brațele lui.

Rămase în continuare cu capul pe umărul lui, lipindu-se mai mult de trupul ce îl cunoștea atât de bine.

     -Acele planuri au fost așa cum ni le-am imaginat într-o seară de primăvară la o plimbare în parc. Terminasem școala și lucram la spitalul din oraș. Părinți ei ne cumpăraseră o casă în cel mai select cartier din oraș, iar eu începusem să îmi fac clienți din rându-l oamenilor bogați, care își permiteau vizite la domiciliu.  Nu vroiam să ne întrețină familia ei, așa că munceam cât era ziua de lungă pentru bunăstarea noastră, iar ea înțelegea nevoia noastră de independență financiară.  Eram tineri, îndrăgostiți și ni se părea că viața noastră este perfectă. Mai tăcu iară câteva clipe, simțindu-și gura uscată mai ceva ca o bucată de iască.

– Perfecțiunea noastră sa împlinit când a aflat că este însărcinată. Nu îți poți închipui sentimentele de fericire și împlinire în care mă scăldam cu întreg sufletul. Nu mai spun de Pool care,mă tachina în fiecare zi când ne găseam la spital, ba și atunci când ne adunam la cină cu toată familia.

-Pool,este cumnatul tău? Întrebă Darius un pic zăpăcit de poveste.

-Da. Rosti cu voce joasă. Cel mai bun prieten și cel mai bun cumnat.

     -Poți să te oprești cinci minute, până aduc o sticlă de vin?  Simt că avem amândoi nevoie. Întrebă privindu-i maxilarul încleștat.

Mathias îi dădu voie să se depărteze, și privi în urma lui. Îi vedea spatele și ușa ce se închise în urma lui, dar totul era privit doar cu ochii, nu cu toată atenția. Aceasta îi era concentrată asupra a ceea ce trebuia să povestească.

Se așeză pe un scaun la masă și își prinse părul între degete.

Doamne, acea viață, acel timp ajunsese să fie amintit ca o poveste. O poveste tristă și dureroasă.

      -Am adus două sticle. Îl înștiință celălalt turnând în două pahare. Îi așeză unul între degete, ajutându-l să bea lichidul rubiniu. După ce termină tot conținutul, făcu la fel și el, după care puse ambele pahare pe masă.

Rămase în fața lui privindu-i părul negru ce I se revărsa pe umeri, semn că îl răsfoise neîncetat cu degetele.  Se lăsă să alunece între picioarele lui desfăcute, privindu-i chipul încurajator.

      -Am avut o fiică superbă, la fel de frumoasă și veselă asemeni mamei ei.

     -Opreștete. Șopti Darius atingàndu-i buzele cu degetele.

-Acum nu mai pot. Rosti ușor privindu-i chipul. Este prima oară când vorbesc despre acel timp.

Își simțea privirea încețoșat din cauza lacrimilor, dar nu se sfii să le lase să curgă. Știa că celălalt îi înțelegea durerea. Acum era timpul lui să se elibereze. Prin cuvinte și prin acele izvoare cristaline.

     -Atunci am să te ascult și am să plâng o dată cu tine. Rosti ștergându-i ochii cu degetele mari.

–De ce a trebuit să fii bărbat? Spuse cu durere.

– De ce a trebuit să am sentimente pentru un bărbat?

       -Nu știu să răspund la această întrebare, dar mă bucur din suflet că ai sentimente pentru mine. Mă bucur din tot sufletul findcă îți dai voie să simți.

      -Chestia asta este mai presus de voința mea. Îl lămuri.

-Vrei să îți mai torn încă un pahar de vin?

      -Nu. Vreau doar să termin de istorisit. Tăcu  câteva clipe, iar înainte de a vorbi închise ochii.  La două zile după ce fiica noastră a împlinit trei ani, a avut loc un accident de trăsură care mi le-a luat pentru totdeauna. Mama ei a mai trăit două zile, înainte de a o urma  în veșnicie.

Stăteam la căpătâiul ei rugàndu-mă cum  nu am făcut-o niciodată până atunci, ca cel ce are putere în lumea asta să nu mi-o ia. Mă rugam și plângeam ca un disperat,  făcând drumuri între spital și camera mortuară unde copilul meu mă aștepta să îmi iau adio. După acele două zile, speranța a murit o dată cu ea, iar eu am putut să le plâng și să le privesc pe amândouă așezate în acele cutii de lemn.

Acum lacrimile erau amestecate cu suspinele ce nu le mai putea opri. Își strânse din nou brațele pe după umeri celuilalt, îngropându-și chipul între buclele mătăsoase. Plângea și suspina retrăind acea agonie.

Darius îi mângâie spatele într-o consolare mută, suspinând alături de el.  Și el pierduse persoana ce o iubise la acel timp, așa că știa ce înseamnă acel chin, dar…acum realiza că pierderea unui copil, putea fi de um milion de ori mai dureroasă.  În acea clipă își promise că avea să îi fie alături și să îl ajute pentru toată viața, indiferent de viitorul lor statut. Fie ca iubit, fie ca prieten.

-Pentru mine munca a fost cea care ma salvat. Am renunțat la toți pacienți bogați și am început să dedic tot timpul meu celor din spital. Acelor oameni pentru care singura  salvare era acel așezământ, din cauza neputinței financiare. Ajunsesem să trăiesc pur și simplu în spital, până în ziua când Pool m-a luat pe sus și m-a băgat cu forța  într-o trăsură. Eram atât de obosit atât fizic cât și emoțional, încât am dormit tot drumul, fără să îmi pese unde mă duce.

Habar nu am când am ajuns aici, îmi amintesc doar că m-am trezit în patul din camera casei unde locuiesc acum. Când m-am dezmeticit el încă era lângă mine. Mi-a spus că dormisem aproape patru zile în șir. Avusese grijă să mănânc să beau și să merg la baie. Eu nu îmi amintesc nimic de atunci.

Făcu o pauză pentru a-și șterge lacrimile, făcând la fel și cu cele ale celuilalt.

Nu trebuie să plângi pentru mine. Îl atentionă sărutâmdu-i fruntea unde văzu încruntarea dată de îngrijorare.

El ma  atenționat că nu am voie să părăsesc acest sat. Oameni de aici aveau nevoie de un medic, iar eu aveam nevoie de această mucă, pentru a putea supraviețui. Pacienți de la spital aveau mai mulți medici, dar aceștea nu aveau nici unul. Era mediul perfect unde să îmi plâng durerea, și să mă îngrop în muncă.

      -Am să îi mulțumesc în fiecare zi lui Pool că a ales acest sat pentru tine. Spuse atingâmdu-i la rândul lui fruntea cu buzele.

     -Cred că el este singura persoană căruia am să îi pot destăinui legătura noastră. Am încredere deplină în el, și cred că merită să știe.

       -Eu am să te susțin în orice decizie ai să ei. Îl atenționă, strângându-l puternic în brațe.

+