DOCTORUL- Capitolul 3

– Bună ziua, doamnă marchiză, i se adresă bărbatul ce rămăsese la câțiva pași de cele două doamne.

Una era doamna care îl invitase, iar cealaltă care stătea în spatele ei, era doamna de companie.

– Bine ați venit, domnule doctor. Vă mulțumesc că ați acceptat invitația mea. Vă rog luați loc, îl invită arătând spre unul din cele trei fotolii care erau așezate în fața canapelei din spatele ei.

Doctorul se așeză doar după ce doamna luă loc. Poate era un doctor de țară, dar știa foarte bine care era protocolul când erai invitat de o persoană de rang înalt. El nu avea nici un titlu nobiliar așa că trebuia să respecte această etichetă.

– Doriți să beți ceva? întrebă marchiza privindu-l.

– Nu, mulțumesc.

O privi la rândul lui, întrebându-se ce problemă ar putea avea o marchiză care ajunsese la ei în sat de două zile. Drept era că stătea la conacul de pe deal, loc în care nu mai fusese niciodată, ținând cont că acesta nu era locuit  decât de o familie de servitori bătrâni.

O studie în continuare pe femeia care era îmbrăcată impecabil, dar nu prea ostentativ, ținând cont că se aflau într-un conac de țară.

– Sigur vă întrebați de ce v-am chemat.

După ce primi confirmarea din partea lui printr-o înclinare a capului, își împreună degetele în poala rochiei, parcă încercând să își adune curajul pentru a continua să aducă lămuriri.

– M-am interesat și am aflat de la săteni că sunteți un doctor foarte respectat și apreciat în toată regiunea.

– Oamenii pot fi subiectivi, prin prisma problemelor cu care s-au confruntat. Unii ar spune că nu sunt cel mai bun doctor, o înștiință expunând realitatea.

– Niciodată nu putem mulțumi pe toată lumea. Părerea mea este că nici nu trebuie să o facem. Pot să vă spun că majoritatea vă apreciază, iar pentru mine este de ajuns, îl lămuri.

Simțea că femeia din fața lui trăgea de timp în a-și expune problema pentru care îl chemase, ceea ce îl făcu și mai curios.

– Această proprietate aparține fratelui meu, care deține titlul de lord, urmând tatălui nostru care a decedat. Dar…acesta a fost plecat o perioadă din țară și nu a mai putut veni aici. Probabil ați auzit povești de la săteni.

– Este drept că multora le place să vorbească, dar eu prefer să nu îmi încarc gândurile cu astfel de informații.

– După cum știți, domeniul este administrat de primar, care trimite mamei mele toate informațiile referitor la domeniu. Fratele meu fiind plecat, aceasta nu a considerat de cuviință să întrețină această casă la un nivel optim, neștiind dacă  avea să se mai întoarcă aici. A preferat să investească în școala care se construiește.

– Decizie pentru care, cu toți vă suntem extrem de recunoscători, spuse el înclinând capul în semn de mulțumire.

Mulți proprietari considerau că nu era de bun augur să ajute copiii cu o astfel de activitate, gândind că astfel s-ar fi diminuat forța de muncă, iar învățătura i-ar fi făcut pe oameni să fie conștienți de drepturile lor.

– Ceea ce vreau să vă spun…este foarte dureros pentru mine, recunoscu ea frângându-și degetele.

–  Acum un an, fratele meu a ajuns acasă din deplasarea lui, numai că…era foarte bolnav. Părinți mei l-au dus la toți medicii posibili, care l-au tratat fiecare în felul lui, dar fără nici un rezultat. Ba din contră, l-au făcut pe acesta să se adâncească și mai mult în durere.

Tăcu câteva secunde, după care scoase din mâneca rochiei o batistă cu care își tamponă ochi.

–  Vă rog să mă scuzați, dar…durerea cu care se confruntă fratele meu mă afectează foarte tare.

– Nu este nevoie să vă scuzați, încercă să o liniștească.

– Prin prisma meseriei mele, am văzut de multe ori această durere, care este trăită mai intens de persoanele apropiate bolnavului, decât de el însuși.

– Da, confirmă ea.

– Văzând că niciun tratament nu dă rezultate, fratele meu…s-a exilat aici, îl înștiință.

-Toți sătenii cred că acest loc este abandonat, recunoscu el.

– Este aici de câteva luni. Mama mea a rugat familia care locuiește aici să nu spună nimănui. Nu dorea ca sătenii să-și pună și mai multe întrebări decât o fac deja.

 – Locul acesta nu este foarte mare, de aceea mulți știu de întoarcerea fratelui dumneavoastră, dar și mai mulți dintre ei  cred că acest loc este bântuit. Chiar și copiii îl ocolesc.

– Dumneavoastră ce credeți? întrebă marchiza.

– Nu am văzut niciodată o fantomă, și cred că totul are o explicație.

– Explicația este că…uneori fratele meu este foarte copleșit de durere și are accese de furie. Alteori merge pur și simplu prin întuneric, plimbându-se prin conac.

– Înțeleg că doriți ca eu să vă tratez fratele? întrebă, scutind-o astfel de rugăminte.

O văzu aprobând, înclinând capul, tamponându-și iar colțul ochilor.

– Nu vreau să vă dezamăgesc, dar cum puteți crede că eu, un doctor de țară, vă pot vindeca fratele, când toți doctori din capitală nu au putut-o face? Vă mulțumesc, dar îmi atribuiți un credit pe care nu îl am.

– Eu și familia mea, suntem disperați, și suntem dispuși să apelăm la oricine îl poate ajuta pe Darius. Plătim oricât pentru vindecarea lui.

– Eu am tot ce-mi trebuie, o asigură lăsând să se înțeleagă că nu conta averea pentru a trata un om.

– Înainte de a accepta, vă rog să îmi spuneți la ce concluzie au ajuns ceilalți medici, privind diagnosticul.

– Acestea au fost diferite în funcție de fiecare în parte, îl lămuri.

– Mulți au spus că totul pornește de la mintea lui. Pe drumul de întoarcere spre casă, nava lui a fost atacată de pirați, iar prietenul lui cel mai bun a fost omorât sub ochii lui. Pe el l-au ținut în viață pentru a cere recompensă pentru că prietenul lui nu avea un titlu nobiliar. Norocul a făcut ca și nava piraților să fie atacată de o navă a regalități si astfel a fost salvat, povesti în câteva cuvinte întâmplarea tragică prin care trecuse fratele ei.

– Din câte am înțeles, fratele dumneavoastră, are  probleme la cap, iar eu nu am nici o competență în acest domeniu. Așa că…

– Nu contează ce competențe aveți, vă rog doar să îl consultați, spuse marchiza întrerupându-l, în voce distingându-se clar disperarea.

Pentru un timp rămase tăcut analizând problema.

El nu tratase niciodată probleme psihice, acest caz fiind sigur unul pe acest domeniu. Citise și tratase o persoană sau alta de o durere de cap, dar problema expusă de contesă, era cu mult mai complexă decât acest lucru. Pe de altă parte, voia să fie sincer cu ea, referitor la aptitudinile lui.

– Acest lucru îl pot face, dar vreau să nu aveți speranțe prea mari.

– Speranța nu va muri niciodată din sufletul meu și al mamei mele, că într-o zi Darius, va reveni la adevărata lui stare, îl asigură cu toată convingerea.