DOCTORUL- Capitolul 31

–Mă uit la tine și nu îmi  vine să cred că ești în fața mea, rosti Pool, privindu-l din scaunul unde se așezase.

Mathias stătea în cel din fața lui.

-Te-am căutat a doua zi după  ce am ajuns, dar am aflat că ești plecat din oraș.

      -Cei de acasă nu mi-au spus nimic, spuse încruntându-și sprâncenele.

–Nu am fost acasă. Am venit tot aici la spital, îl lămuri.

      -Am fost plecat trei zile  la o adunare pe probleme medicale. Mathias știi bine că ești oricând bine venit acasă.

Când rosti cuvântul ,,acasă” făcea referire la locuința unde trăia el și părinți lui. Aceștea nu îl învinovățiră niciodată cu privire la trecut, dar el nu se simțea confortabil să îi viziteze, așa  că atunci când ajungea în oraș, îl căuta doar pe el și mereu o făcea doar la spital.

–Știu…dar prefer să te caut aici.

      -În fine. Să înțeleg că mama Lordului se simte mai bine? 

Când se văzură îi povestise despre cauza veniri.

–Merge spre bine. Cei care au văzut-o înaintea mea, au crezut că suferă de o formă de debut a unei tuberculoze. După ce am  consultat-o , am constatat că de fapt era vorba de o răceală puternică a plămânilor.

     -Bine că te-a rugat să vii cu el pentru a mai afla o opinie, altfel ar fi fost grav, concluzionă clătinând din cap.

–După acest episod, s-a oferit să mă angajeze ca medic personal al familiei. Am refuzat-o politicos fără ai explica hotărârea de a rămâne la moșie.

    -Se pare că te înțelegi bine cu Lordul. Dealtfel și mie mi-sa părut un tip de treabă atunci când l-am cunoscut și m-a invitat la cină.

Mathias inspiră  și expiră gândindu-se că era oportun pentru discuție să  lămurească problema care îl frământa. Să lămurească și să își asume  o eventuală ruptură a prieteniei lor. Era un risc pe care vroia să și-l asume tocmai prin prizma faptului că erau prieteni de foarte mult timp și nutrea speranța unei înțelegeri.

–Vroiam să vorbesc cu tine despre o problemă intimă, rosti privindu-și prietenul cu speranță.

–Despre o problemă care este între mine și Lord.

    -După cum o spui pare ceva destul de serios, spuse Pool arătând îngrijorare.

–Da. Sper doar ca acest lucru să nu te șocheze prea tare, rosti încercând să își adune tot curajul care îi trecea prin.

      -Orice ar fi am să te ajut cu tot ce pot, îl  liniști văzându-l încordat, realizând că destăinuirea era greu de gestionat.
De când erau prieteni erau puține dățile când îl văzuse rămânând fără cuvinte.

-Nu este nevoie să mă ajuți, trebuie doar să mă înțelegi, șopti inspirând încă o dată. Eu…eu…am sentimente pentru el. Adică amândoi avem sentimente unul pentru celălalt, rosti dintr-o suflare privindu-l pe celălalt foarte atent.

–Ce fel de sentimente? auzi întrebarea rostită cu oarecare reticență.

–Ca pentru cineva pe care îl iubești, recunoscu spăsit, asemeni unui condamnat la moarte în exprimarea ultimei dorințe.

–Dumnezeule mare, rosti  Pool, ridicàndu-se de pe scaun în momentul în care asimilă informația, întorcându-i spatele pentru a se posta în dreptul unui geam.
Știa că exista astfel de iubire, dar nu știa pe nimeni din cercul de prieteni care să o experimenteze, ca acum fostul lui cumnat și cel mai bun prieten să recunoască așa ceva.
La o prima analiză era greu de digerat.

–Îl iubești…cum ai… iubit-o pe sora mea? întrebă privind pe geam dar fără a vedea ceva din spectacolul străzi.

–Nu. Acum sunt altfel de sentimente, recunoscu cu sinceritate.
În tot acest timp de când era în relație cu Lordul, se întrebase și analizase de mii de ori acest aspect, ajungând la concluzia pe care i-o spuse și lui.
Am să îți răspund la orice întrebare pe care simți nevoia să mi-o adresezi, îl asigură privindu-i spatele, dar neândrăznind să se apropie de el.

–Acum…sunt prea zăpăcit pentru a putea întreba ceva, recunoscu.

-Pool. Nu am vrut să ascund acest aspect al vieți mele față de tine. Dar te rog să mă crezi că și eu am fost bulversat când mi-am dat seama de sentimentele ce m-au acaparat.

       -El…este așa… sau este tot o noutate, întrebă întorcàndu-se cu fața.

-Da. A avut o relație de câțiva ani, care s-a încheiat când celălalt a murit. Dar nu a știut nimeni.

      -Speram din tot sufletul ca la un moment dat să îți dai voie să simți din nou. Poate cineva de acolo să te facă să iubești din nou.

     -Nu am vrut niciodată să simt. Eram împăcat cu amintirile și cu timpul fericit pe care l-am trăit alături de sora ta, recunoscu.

–Dacă crezi că …este prea greu de acceptat, am să îți respect hotărârea, îl asigură.

Pool îl privi atent studiindu-i chipul. Stătea rezemat  cu șoldurile de pervazul din lemn analizând cuvintele ce trebuia să le rostească.

–Relația asta te face fericit?  O poți gestiona știind că totul va trebui să se desfășoare doar între voi doi? întrebă cu îngrijorare  știind că nu avea să le fie ușor.

-Da. Sunt fericit. Fapt ce nu îl mai credeam vriodată posibil, recunoscu. Știu că va fi o mare provocare, dar nici nu vreau să renunț. Crede-mă că am cântărit foarte bine luând în calcul toate aspectele, îl asigură.

–Îți dai seama că, dacă vreodată află cineva, pierzi totul?

Mathias recunoscu printr-o înclinare a capului.

–Sunt șocat, dar nu într-atât încât să renunț la prietenia noastră.

Când îl auzi se ridică fulger în picioare și se proprie de el aruncàndu-i-se pur și simplu în brațe.

–Îți mulțumesc. Îți mulțumesc din tot sufletul, rosti încercând să-și înghită lacrimile ce le simțea în gàt.

–Eu îți mulțumesc că ai avut încredere în mine, spuse și celălalt îmbrățișându-l strâns.

Prietenia adevărată se trăiește și se împărtășește prin acceptarea defectelor celuilalt. În cazul lor prin acceptarea sentimentelor ce îl legau pe prietenul sau de un bărbat.