DOCTORUL- Capitolul 32

Fiecare zi era un slalom printre vizite la  pacienți, munca în grădina cu plante medicinale și ore întregi petrecute în camera de lucru  pentru a prepara, mixa și pregăti poțiuni sau tincturi.
Deja Jom se obișnuise să îl găsească în această cameră dormind cu capul pe brațele sprijinite pe masa de lucru. De când se întorsese din oraș nu dormise nici măcar o noapte în patul din camera lui. Intra acolo doar pentru a se schimba și ași lăsa sau lua geanta medicală.
Într-o zi amenajase un fel de hamac într-un loc mai ferit al curți, iar în nopțile senine și călduroase dormea acolo.
Îi plăcea la nebunie să privească frumusețea cerului înstelat și să se gândească la el. La tot ce ajunsese să însemne unul pentru celălalt.
În alte nopți revedea în gând toată interacțiunea lor, începând cu prima dată până în acea clipă când își recunoscu sieși că sentimentele ce I se adăposteau în suflet erau reale și puternice. Nu de puține ori se întrebase dacă făcuse bine dând fràu liber acestei apropieri. Dacă luase decizia corectă acceptând acest tăvălug emoțional ce îl acaparase.
Iar răspunsul era de fiecare dată același. Cum îi spuse și lui  Pool, cântărise bine toate opțiunile pro și contra acestei relații. Indiferent càt avea să țină, era hotărât să o savureze și să o experimenteze fără nici un fel de opreliști. Măcar din partea lor acestea să nu existe, findcă din partea societăți sentimentele lor erau considerate o boală. O  boală ce trebuia tratată doar într-un ospiciu.
El însuși nu judecase și nu arătase cu degetul spre nimeni, indiferent dacă problema acelui individ convenea sau nu propriilor convingeri. Fiecare om, venea pe lume singur și liber. Pe parcursul existenței pământene putea face orice alegere îl putea aduce fericire și încredere. Asta era gândirea lui asupra lumi în care venise și în care era nevoit să trăiască.

Acum stătea privind cerul senin gândindu-se la chipul și la zâmbetul lui frumos. Zâmbi când realiză càt de natural se putea gândi la un bărbat ca fiind frumos.
Hamacul era destul de confortabil, așa că acesta devenise un fel de pat unde putea gândi și visa până ce somnul îl cuprindea.
Părăsi pentru o clipă frumusețea cerului pentru a privi bucata de hârtie ce o ținea între degete. Era prea întuneric pentru a mai o putea citi, dar nu avea nevoie să o facă încă o dată, pentru că știa fiece cuvânt pe dinafară. O primise cu două zile în urmă, iar după ce o citise se grăbise să trimită răspuns. Era singurul mod prin care puteau comunica, chiar dacă cuvintele era ascunse în fraze fără nici un fel de bănuială dacă cineva ar fi ajuns să citească misivele. Ele erau concepute pentru a ajunge doar ei la înțelesul cuvintelor, convenind asupra acestui aspect, pentru a nu ridica nici un fel de bănuieli dacă acestea ar fi ajuns sub privirea altcuiva.
Pur și simplu erau doi veri ce își scriau regulat înștiințându-se unul pe altul asupra propriilor familii.
Misiva ce o ținea între degete suna cam așa.

,, Dragul meu văr. Sper  ca aceste rânduri să te găsească sănătos, dar mai ales fericit. Familia mea se gândește la bunăstarea și liniștea ta sufletească, iar scumpa ta ,,nepoată” ar vrea să fie lângă tine pentru a fi răsfățată, așa cum numai tu o poți face. Încerc să o liniștesc expicându-i că o să vă revedeți curând.
Eu sunt bine. Aș putea să spune că sunt un pic obosit de la toată învățarea administrări afacerilor ce în ultimul timp, după cum știi s-a ocupat cumnatul meu. Pe lângă aceasta, mai trebuie să fac și vizite de curtoazie sau să mă fac remarcat la teatru și diferite sindrofii. Acestea din urmă sunt cea mai mare corvoadă pe care trebuie să o îndur.
Doamne, aș vrea atât de mult să fiu la moșie, unde am petrecut cele mai grele dar și cele mai magnifice clipe.
Închei aici cu rugămintea de a-mi trimite câteva rânduri de încurajare, pe care am să le aștept cu cea mai mare nerăbdare.
Toată familia te îmbrățișează cu mult dor.

Al tău văr Darius.  PS
Peste cinci zile, am să merg la un bal mascat.  Costumul meu va fi de doctor. Asta este considerația mea pentru meseria pe care tu o faci cu mult devotament,,

În același mod erau scrise și răspunsurile lui.
Pierzându-se în liniștea nopții și dorul de el, în gânduri îi încolți o idee. Nu era greu de pus în aplicare, trebuia doar să gândească un plan. Zâmbi din colțul guri  și închise ochii, lăsându-se angrenat în aduceri aminte și visare.