Dorința eternă a inimii- Capitolul 27 – Partea 1

Când valurile tulbură apele liniștite

Partea 1

În miezul verii, când căldura apăsa peste lume ca o boltă nemișcată, Împăratul Galben a vestit că va coborî el însuși în Câmpiile Centrale, să le cerceteze cu ochii săi.

Nu era o veste care să poarte liniște.

Căci ultima dată când Împăratul pășise pe acele ținuturi fusese cu mai bine de două veacuri în urmă, iar acea călătorie rămăsese în istorie ca o rană deschisă. Atunci, conducătorul Gărzii Palatului de pe Muntele Sheng Nong ridicase sabia împotriva lui și, străpungând rând după rând apărătorii, ajunsese chiar înaintea tronului viu al Împăratului, la o suflare distanță de a-i reteza viața. Numai intervenția neașteptată a lui Hou Tu, fost general al lui Sheng Nong, smulsese împăratul din ghearele morții.

Dar după aceea, sabia nu se mai oprise.

Umbra ei căzuse peste lume, iar sângele cursese fără măsură — în Câmpiile Centrale, în Curtea Xuan Yuan, în casele celor vinovați și ale celor nevinovați deopotrivă. Prințul Xuan Yuan Xiu, al șaselea fiu al Împăratului, își găsise sfârșitul în acea furtună, iar al optulea, Xuan Yuan Qing, fusese aruncat în lanțuri. Familia Wan Lei, odinioară strălucitoare, se prăbușise într-o singură noapte, ca un palat de nisip lovit de val.

Prima oară când Împăratul Galben venise în Câmpiile Centrale, fusese pentru a-l zdrobi pe generalul Qi Yo și a uni ținuturile sub un singur cer, urcând apoi pe Muntele Sheng Nong pentru a aduce jertfă Cerului. A doua oară, venise și fusese la un pas de moarte. Iar acum era a treia oară.

Pentru clanurile și familiile din Câmpiile Centrale, fiecare astfel de coborâre însemnase sânge până la glezne. Nimeni nu îndrăznea să creadă că de data aceasta va fi altfel.

Poruncile căzură peste fiecare casă ca o umbră: prudență, vigilență, niciun pas greșit.

Când Zhuan Xu îi aduse vestea lui Xiao Yao, ea încremeni o clipă, apoi își ridică privirea spre el
– De ce vine? Să cerceteze Câmpiile Centrale… sau să caute ceva? Știe? Ori i-au șoptit unchii noștri?

Zhuan Xu zâmbea, dar zâmbetul îi era subțire, ca o mască peste neliniște.
– Nu-ți face griji… nu se va întâmpla nimic.

Cum ar fi putut să nu-i fie teamă?

În ochii ei, tatăl ei fusese întotdeauna blând — dar era și omul care își ucisese propriii cinci frați și le ștersese neamul de pe fața pământului, femei și copii deopotrivă, fără milă, fără ezitare. Sute de vieți stinse, fără o singură excepție.

Iar bunicul ei, pe Muntele Xuan Yuan — zâmbitor, liniștit — era și mai înfricoșător. Un om care pornise din nimic, care ridicase un trib mic până la rang de regat, care zdrobise Sheng Nong și unise o lume întreagă sub voința sa.

Zhuan Xu o apucă de umeri, strângând-o cu putere.
– Xiao Yao, vom fi bine.

Ea inspiră adânc, iar tremurul din privire se stinse, înlocuit de o lumină rece.
– Chiar dacă nu vom fi… vom face să fim.

Zhuan Xu dădu din cap, iar liniștea dintre ei deveni mai grea, dar mai sigură.

Câteva zile mai târziu, Împăratul Galben ajunse la Ban Quan, unde armatele Xuan Yuan stăteau adunate sub comanda generalului Li Yuan, înarmate până în dinți. Trei zile rămase acolo, iar apoi primi invitația celor Șase Mari Familii să privească exercițiile militare.

Ceea ce văzură nu era o armată adormită de pace.

Era o haită.

Deși nu mai gustaseră războiul de sute de ani, soldații se mișcau cu o disciplină feroce, cu o cruzime reținută, ca niște fiare care nu uitaseră cum se sfâșie.

Bătrânii celor Șase Mari Familii priveau și simțeau cum li se înmoaie genunchii.

Când Împăratul le ceru părerea, glasurile lor abia se mai legau.
– Foarte bine.

Împăratul zâmbi, și-i lăsă să plece.

Dar vestea nu avea nevoie de cuvinte — ea se răspândi singură, purtată de teamă: armata Xuan Yuan nu slăbise.

După Ban Quan, Împăratul își continuă drumul până în Provincia Zhe, la doar o jumătate de oră de zbor de Vârful Zhi Jin.

Zhuan Xu voia să-l întâmpine, dar porunca veni clară: să rămână și să aștepte.

Provincia era străjuită la fel de puternic, iar Zhuan Xu zâmbi amar.
– Crezi că bunicul va repeta spectacolul? Poate va aduna toate familiile, mari și mici, să le arate iar puterea.

Xiao Yao clătină ușor din cap.
– Nu repetă niciodată aceeași mișcare. Dacă i-a înfricoșat deja… acum îi va ademeni.

Zhuan Xu oftă.
– Putere și apoi blândețe…

Și într-adevăr, sub florile în plină înflorire, Împăratul porunci un Banchet al Sutelor de Flori.

Invitațiile plecară ca vântul. Toți veniră.

Toți… mai puțin unul.

Zhuan Xu rămase pe Vârful Zhi Jin, lăsat în urmă cu o precizie care nu mai putea fi ignorată.

Între timp, Marele Împărat simți neliniștea din adâncuri, descoperi spionii din Gao Xing și porunci ca Ah Nian și Xiao Yao să fie aduse de îndată înapoi, pe drumuri separate.

Ah Nian plecă fără să înțeleagă.

Xiao Yao însă rămase.

– Spuneți-i că nu pot veni acum. Va înțelege.

Și nu mai spuse nimic.

Ieși din reședință, își ridică arcul și începu să tragă. Fiecare săgeată se înfigea în țintă fără abatere, ca și cum voința ei ar fi fost mai ascuțită decât vârful metalic.

Zhuan Xu veni și el.

– Ce este? Nu ai încredere? întrebă ea, fără să se oprească.

– Ba am.

– Atunci nu trebuie să mă conduci.

– Nici nu aveam de gând!

Un zâmbet îi atinse buzele.
– Atunci rămân. Ai nevoie de mine.

Zhuan Xu o privi, iar în glas îi apăru o urmă de rugăminte.
– Xiao Yao… pleacă.

Ea se opri.

Zâmbetul rămase, dar privirea îi îngheță.
– Nu sunt mama mea. Nu îi datorez nimic. Dacă ne atinge… îl voi lovi înapoi.

Tăcere.

Apoi Zhuan Xu încuviință.
– Atunci… mergem împreună.

Săgeata zbură.

Capul de dragon al statuii de lângă zid se sfărâmă într-o clipă.

Xiao Yao coborî arcul, iar vocea ei deveni liniștită, rece.
– Te-a crescut. Dacă nu vei putea să lovești… lasă-mă pe mine.

Și fără să mai privească înapoi, Xiao Yao se întoarse și dispăru în „bucătăria” ei.Partea superioară a formularului

În urma ei, Zhuan Xu își strânse pumnul cu atâta forță încât venele îi ieșiră în relief; nu voia ca acea zi să vină vreodată, iar dacă soarta avea să o aducă, atunci, chiar și cu prețul vieții, nu i-ar fi permis lui Xiao Yao să ridice mâna.

Zile la rând, Împăratul Galben ținu banchete în Provincia Zhe.

Pe Vârful Zhi Jin, Zhuan Xu își continua lucrările de refacere a palatului și atunci când nu era chemat de îndatoriri, o însoțea pe Shu Hui printre culmile Muntelui Sheng Nong, lăsându-se purtați de liniștea florilor înflorite, ca și cum lumea nu s-ar fi aflat pe marginea unei prăpastii.

La mijlocul lunii, liniștea fu sfâșiată.

O tentativă de asasinat asupra Împăratului Galben izbucni pe neașteptate.

Doi asasini fură uciși pe loc, iar vestea se răspândi cu iuțeala focului: niciunul nu ajunsese aproape de Împărat, spre deosebire de tentativa de altădată; părea mai degrabă o încercare stângace, ca o joacă de copii.

Și totuși, gravitatea nu era cu nimic mai mică.

Cineva voia sângele Împăratului.

Pe trupurile celor doi asasini fuseseră găsite tatuaje, semne ce puteau duce către o familie sau o organizație, iar Împăratul porunci o anchetă necruțătoare. Întregul ținut al Câmpiilor Centrale amuți; fiecare clan își strânse rândurile, fiecare familie își ascunse respirația.

Zhuan Xu ieși în curte. Xiao Yao trăgea cu arcul. Săgeata ei izbi manechinul drept în inimă.

El bătu din palme, iar ea, fără să se întoarcă, întrebă.
– Au aflat cine a fost în spatele celor doi asasini?

– Nu cred că se va afla vreodată.

– De ce?

Zhuan Xu păși mai aproape, vocea coborând cu o gravitate apăsătoare.
– Am auzit că tatuajele au fost făcute cu cerneală din seva arborelui Ruo Mu.

Arborele Ruo Mu — unul dintre cei Trei Mari Arbori ai triburilor divine, protectorul spiritual al tribului Ruo Sui. Mama lui Zhuan Xu fusese conducătoarea acelui trib, iar după moartea sa, nimeni nu mai fusese ales în locul ei; în ochii multora, el însuși era moștenitorul acelei autorități tăcute.

Xiao Yao își încordă ușor degetele pe arc.
– Se poate determina vechimea tatuajului. Bunicul a cercetat?

Un zâmbet pal îi trecu peste chip.
– Tocmai pentru că a cercetat spun că adevărul nu va ieși la lumină. Tatuajele au fost făcute cu nu mai puțin de treizeci de ani în urmă.

Un suspin îi scăpă lui Xiao Yao, greu și apăsat.
– Unchii noștri… au pregătit totul din timp. Oricine ar fi fost ținta, vina ar fi căzut pe tine. Cu un semn vechi de zeci de ani, nimeni nu ar crede că e o înscenare… cine ar putea concepe un plan întins pe atâta timp doar pentru a te învinui?

Zhuan Xu își lăsă privirea în jos.
– Bunicul a fost mereu suspicios față de familiile din Câmpiile Centrale, iar eu… m-am apropiat tot mai mult de ele. Cineva i-a șoptit, iar această călătorie este, fără îndoială, și o încercare de a mă testa. Până la atentat, nu voia decât să mă avertizeze… dar nu le-a fost de ajuns. Au vrut să-l împingă până la capăt.

Xiao Yao trase coarda fără să mai așeze o altă săgeată; aerul şuieră, iar tensiunea vibră între ei.
– Nu te poți apăra cu vorbe. Ce ai de gând să faci?

– Să văd cum se desfășoară lucrurile… și să răspund atunci.

Ea îl privi lung.
– A venit cu forță și a zdrobit voința celor Șase Mari Familii, apoi i-a îmblânzit pe ceilalți cu ospăț și bunăvoință. Cei care se apropiau de tine… nu și-au schimbat deja gândul?

Un zâmbet ușor, dar amar, îi atinse buzele.
– Foarte posibil. Bunicul le-a arătat nu doar ce poate lua, ci și ce poate da. Eu… nu le pot oferi nimic sigur. Nici măcar nu știu când voi putea.

Un fior rece îi trecu lui Xiao Yao prin inimă.

Nimic nu era mai înfricoșător decât aliații care se întorc.

– Feng Long? întrebă ea, cu grabă.

– Se va întoarce și el?

– Nu cred. El dorește lucruri pe care bunicul lui nu i le poate oferi, iar unchii noștri nu au curajul să le dea. Doar eu i le pot da… dar inima unui om nu poate fi niciodată pe deplin cunoscută. Uneori nu omul se schimbă, ci împrejurările îl forțează. Și încă nu este conducătorul clanului Chi Sui — nu poate decide singur.

– Familia Tan?

– Ar putea dori… dar nu pot. M-am căsătorit cu fiica lor. Chiar dacă s-ar apropia de unchii noștri, aceia nu ar avea încredere în ei.

Așa se țeseau alianțele — prin sânge și căsătorii.

Xiao Yao îl privi din nou.
– Când o vei lua de soție pe Xing Yue?

Zhuan Xu râse scurt, fără bucurie.
– Crezi că o pot lua doar pentru că vreau? Nu mă va accepta acum. În lumea asta… doar tu, proastă cum ești, mă ajuți fără să ceri nimic. Toți ceilalți așteaptă mai întâi să vadă ce pot primi.

Atunci Xiao Yao înțelese.

Xing Yue refuzase căsătoria, dar își împinsese verișoara din familia Tan către Zhuan Xu, întărindu-i astfel poziția în Câmpiile Centrale, fără să-și riște propriul loc. Dacă el avea să urce, ea avea să ajungă în vârf alături de el; dacă avea să cadă, ea rămânea neatinsă, liberă să aleagă din nou.

Nu era lipsă de sentimente.

Era un preț.

În acel gând, inima lui Xiao Yao se încurcă, grea și neliniștită. Își lăsă arcul și îi apucă mâna lui Zhuan Xu.
– Ești supărat?

El o privi, ușor surprins.
– De ce aș fi? E destul de greu să trăiești în lumea asta. Dragostea nu ține loc de hrană când ți-e foame, nici de căldură când îți e frig. O femeie nu mă va urma doar pentru grijă… ci pentru ceea ce poate obține. Xing Yue cere mult, dar poate și oferi mult. La fel ca toate celelalte — eu le dau ce vor, ele îmi dau ce vreau. Este… echitabil.

Partea superioară a formularului

– Atâta timp cât tu ești împăcat cu asta… atunci e bine.

Xiao Yao oftă încet.

În jurul lui Zhuan Xu păreau să graviteze nenumărate femei, dar chiar și în cazul lui Ah Nian, totul avea un preț. Niciuna nu l-ar fi privit vreodată pe Zhuan Xu așa cum era el cu adevărat, în orice stare s-ar fi aflat — niciuna nu l-ar fi ales fără condiții.

Zhuan Xu îi ciupi obrazul, ușor iritat.
– Hei! Ce-i cu fața asta? Nu mă privi de parcă aș fi un cățel abandonat pe care nu-l vrea nimeni. Tu, care de obicei vezi lucrurile atât de limpede… de ce te pierzi acum în gânduri?

Xiao Yao îl privi încruntată.
– Nu așa sunt oamenii? Când e vorba de alții, e ușor să treci peste… dar când e vorba de tine, devine greu. Știu că așa e lumea… dar tot aș vrea ca Xing Yue și ceilalți să fie mai buni cu tine. Măcar puțin mai buni.

Zhuan Xu izbucni în râs și îi atinse ușor vârful nasului.
– Bine, bine! Dar mie chiar nu-mi pasă, așa că nu te supăra în locul meu.

Xiao Yao își strânse buzele.
– Dacă Xing Yue a ales să stea pe margine, atunci Sheng Nong nu te va sprijini.

Zhuan Xu zâmbi liniștit.
– Nu privi atât de departe. Acum contează doar cum va reacționa bunicul. Vor să folosească neîncrederea unui împărat ca să mă distrugă — o mișcare isteață… dar bunicul nu este un om ușor de înșelat.

Câteva zile mai târziu, sosi porunca.

Împăratul Galben îl chema pe Zhuan Xu în Provincia Zhe.

În clipa în care vestea ajunse la Curtea Zhi Jin, liniștea căzu ca o lamă peste toți. Xiao Xiao și garda stăteau încremeniți, cu chipuri de piatră și o hotărâre sumbră — ca și cum s-ar fi pregătit să pășească spre moarte.

Jin Xuan, care adunase informații despre fiecare mișcare a Împăratului, știa prea bine ce se întâmpla și îl imploră pe Zhuan Xu să nu plece. Provincia Zhe era plină de trupe înarmate, iar dacă ar fi pășit acolo, viața și moartea lui ar fi fost în întregime în mâinile Împăratului. Iar în acel moment, Împăratul îl privea deja ca pe un al doilea Xuan Yuan Xiu.

Shu Hui nu cunoștea toate detaliile, dar simțea pericolul; nu încercă să-l oprească, însă lacrimile îi curgeau în tăcere, până când chipul i se umflă de plâns.

Zhuan Xu își adună oamenii de încredere și le vorbi, cu o liniște ce nu lăsa loc de întoarcere.
– Voi merge în Provincia Zhe. Dacă nu merg, atunci dovedesc că minciunile unchilor mei sunt adevărate — că plănuiesc să mă răzvrătesc, să-l ucid pe Împărat și să-i iau locul. Atunci el va lovi fără ezitare în Muntele Sheng Nong. Întregul regat Xuan Yuan îi stă în spate, cu resurse nesfârșite; noi nu am putea decât să ne apărăm, fără să avem puterea să contraatacăm. Iar când muntele va cădea… toți cei care m-au urmat vor muri. Nu vreau o astfel de moarte. Și nu vreau ca voi, oameni de valoare, să pieriți astfel. Voi sunteți comoara lumii — chiar dacă eu voi muri, voi trebuie să trăiți.

Yu Jiang și ceilalți căzură în genunchi, lovindu-și frunțile de podea, implorându-l cu lacrimi să se răzgândească.

Dar hotărârea lui Zhuan Xu era de neclintit.

Xiao Xiao și garda înaintară.
– Dorim să vă însoțim, Alteța Voastră.

Zhuan Xu zâmbi ușor.
– Nu este nevoie. Dacă bunicul vrea să mă ucidă, prezența voastră nu va schimba nimic — dimpotrivă, va crea tulburare. Așteptați-mă în afara cetății.

Ochii lui Xiao Xiao erau roșii.
– Da!

Afară, în curte, Xiao Yao ascultase totul.

Apoi intră.

– Vreau să vin cu tine în Provincia Zhe.

Zhuan Xu deschise gura să refuze, dar privirea ei îl opri, iar buzele ei rosteau fără glas: nu mă face să te contrazic în fața tuturor.

Nu avu de ales.
– …Bine.

Ajunseră la carul de nori, dar Zhuan Xu îi blocă intrarea.
– Xiao Yao, chiar nu este nevoie să vii. Dacă am curajul să merg, înseamnă că am și încredere că mă voi întoarce.

Ea îl privi drept.
– Dacă tu ai încredere, de ce nu aș avea și eu? Nici nu l-am mai văzut pe bunicul de mult.

Însă frustrarea lui izbucni.
– De ce te prefaci că nu înțelegi? Dacă vii, nu vei putea face nimic! Puterea ta este slabă — dacă se întâmplă ceva, nu vei putea fugi și vei deveni o povară! Știi câtă bătaie de cap îmi dai?

Xiao Yao îl împinse cu putere, strecurându-se pe lângă el în car.
– Chiar dacă îți dau bătăi de cap… tot vin!

Zhuan Xu o privi aspru.

Ea își schimbă tonul, aproape rugător.
– Nu-ți face griji pentru mine. Sunt încă prințesa Gao Xing — unchii nu vor îndrăzni să mă atingă pe față. Iar dacă mă dai jos… tot voi găsi o cale să ajung acolo.

Zhuan Xu o cunoștea prea bine.

Mai bine lângă el… decât pierdută în umbră așa că porunci plecarea.

Cu ei venea doar un singur om — Ju Yi, cel mai puternic dintre gardieni, conducătorul carului de nori.

Ajunși în Provincia Zhe, fură conduși în fața Împăratului.

În curtea centrală, Împăratul Galben ședea, sprijinit, cu Cang Lin și alți trei oficiali mai jos decât el.

Trecuseră patruzeci de ani și Împăratul îmbătrânise. Semăna acum cu un lemn vechi, uscat, din care viața se scurgea încet, dar voința… încă ardea în el.

Zhuan Xu și Xiao Yao înaintară și se plecară în genunchi.

Xiao Yao era calmă, distantă, respectuoasă. Dar Zhuan Xu…

Pentru el, acest om fusese mai mult decât un împărat.

Privirea lui trăda grijă și acest contrast nu trecu neobservat.

Cang Lin își încruntă sprâncenele, iar Împăratul îl privi pe Zhuan Xu cu o curiozitate adâncă, greu de citit. Apoi îi pofti să se așeze.

Xiao Yao chicoti ușor și se așeză mai aproape de Cang Lin, lăsând locul din față liber pentru Zhuan Xu.

Împăratul îl întrebă despre lucrările palatului, iar Zhuan Xu răspunse clar, fără ezitare.

Cang Lin pufni disprețuitor.
– Ești foarte implicat… nu-i de mirare că familiile din Câmpiile Centrale te plac. Familia Tan ți-a dat chiar și o fiică de soție. După atâta timp pe Muntele Sheng Nong… ai început să consideri locul acela drept casă?

Zhuan Xu nu răspunse, de parcă nici nu auzise.

Cei trei oficiali își uniră vocile.
– Alteța Sa s-a apropiat prea mult de familiile din Câmpiile Centrale, în loc să le privească cu prudență.
– În Xuan Yuan sunt atâtea familii de vază — ar fi trebuit să-și aleagă prima soție dintre ele.
– Această alegere… ne-a rănit profund.

Zhuan Xu rămase tăcut, imobil.

Atunci, Împăratul Galben îl privi direct și, dintr-odată, întrebă.
– Dacă tu ai fi Împăratul Xuan Yuan… cum ai trata familiile și clanurile din Câmpiile Centrale?

Aerul încremeni. Nimeni nu mai îndrăzni nici măcar să respire.

Zhuan Xu își plecă imediat capul.
– Nepotul tău nu îndrăznește să se pronunțe.

Vocea Împăratului coborî, calmă, dar de neclintit.
– Ți-am cerut să răspunzi. Atât trebuie să faci.

Zhuan Xu rămase o clipă în tăcere, ca și cum ar fi cântărit nu doar cuvintele, ci și destinul ce urma să le însoțească, apoi vorbi rar, cu o limpezime gravă.
– Când Cerul și Pământul s-au despărțit, lumea era o singură familie. Pustietatea nu cunoștea nici regatul Sheng Nong, nici regatul Xuan Yuan. Apoi a venit Marele Împărat Pan Gu, urmat de Fu Yi și Nu Wa, iar acum există Împăratul Galben al Xuan Yuanului. Nepotul tău crede că, dacă Pan Gu, Fu Yi și Nu Wa ar trăi încă, ar privi poporul lui Xuan Yuan și pe cel al lui Sheng Nong ca pe același popor. Numai văzând oamenii din Câmpiile Centrale drept propriii noștri supuși putem fi cu adevărat conducători peste ei. Bunicule… de ce ai cucerit Câmpiile Centrale? Ca apoi să te temi de ele zi de zi? Dacă ai avut curajul să le supui, atunci ar trebui să ai și curajul să le consideri ale tale. Dacă îți aparțin, de ce atâta pază și suspiciune? Care este diferența dintre Castelul Zhi Yi și Castelul Xuan Yuan? Care este diferența dintre Muntele Sheng Nong și Muntele Xuan Yuan? Nu sunt decât încă un castel și încă un munte dintr-un imperiu care îți aparține în întregime.

Pe măsură ce vorbea, Împăratul Galben se îndreptă tot mai mult în șezut, iar privirea lui se fixă asupra lui Zhuan Xu, adâncă și de nepătruns.

Cei patru din jur căzură în genunchi, ca și cum cuvintele rostite ar fi fost prea grele pentru a fi ascultate în picioare.

Numai Xiao Yao rămase așezată, liniștită, ca și cum întreaga scenă nu ar fi avut nicio legătură cu ea.