Partea a 2-a
În acea noapte, valurile legănau corabia. Xiao Yao nu reușea să adoarmă.
Coborî de pe patul ei, își puse o robă pe umeri și ieși pe punte. Adierea ușoară a mării îi mângâia obrajii.
Pe cer strălucea o lună rotundă și luminoasă, iar reflexia ei transforma suprafața apei într-o întindere de argint lichid.
Totul era liniștit. Frumos de liniștit. Sub această mare imensă petrecuse treizeci și șapte de ani în interiorul unei scoici uriașe. Nimeni nu știa cum reușise Xiang Liu să-i salveze viața, nimeni nu știa că trupul ei se schimbase.
De fiecare dată când Zhuan Xu întreba, ea pretindea că dormise tot timpul și că nu își amintea nimic. În realitate, își amintea totul cu o claritate perfectă.
Sângele lui Xiang Liu curgea prin venele ei, chiar și acum, corpul ei tânjea după ocean.
În trecut iubise apa, însă acel sentiment nu semăna deloc cu ceea ce simțea acum. Atunci marea era doar marea, iar ea era doar ea.
Acum devenise o fiică a oceanului. Putea înota alături de pești. Putea asculta cântecele oamenilor mării. Putea coborî în cele mai adânci abisuri asemenea unui pește-demon și putea înota mai repede decât un delfin.
Ar fi fost suficient un singur salt. Un singur salt și ar fi dispărut în apă, înotând fericită. Dar Xiao Yao refuză. Își strânse pumnii și luptă cu ea însăși.
Din adâncuri se ridică atunci cântecul oamenilor mării și inima îi tresări.
Fugi până la prova și privi în depărtare.
Sub lumina argintie a lunii, un bărbat cu părul alb și haine albe mergea pe suprafața apei în direcția ei.
Era Xiang Liu. El nu spuse nimic. Nici Xiao Yao nu vorbi.
Unul pe corabie, celălalt pe mare. Ascultară împreună cântecul oamenilor mării.
Melodia plutea deasupra valurilor, pură și melodioasă. Pătrundea adânc în suflet asemenea unei rugăminți rostite în întuneric, asemenea unui suspin plin de dor.
Asemenea unei iubiri capabile să frângă inima.
Când cântecul se sfârși, Xiao Yao spuse încet:
– Este atât de frumos…
Xiang Liu încuviință.
– Da.
Cântecul oamenilor mării vibra pe o frecvență pe care foarte puțini oameni o puteau auzi. În acea clipă, Xiao Yao simți că sufletul ei era incredibil de aproape de Xiang Liu.
Atât de aproape încât nu exista nimic ce nu i-ar fi putut spune.
– Tatăl meu este Qi Yo.
În ochii lui Xiang Liu apăru o urmă de amuzament. A spune „Tatăl meu este Qi Yo” era complet diferit de a spune „Eu sunt fiica lui Qi Yo”.
Una era o simplă afirmație, cealaltă era plină de căldură și iubire.
– Când ne-am întâlnit prima dată te numeai Wen Xiao Liu. După aceea ai devenit Gao Xing Jiu Yao. Acum ești Xi Ling Jiu Yao. Dacă vei mai avea încă un nume, nimeni nu va mai reuși să țină evidența.
Xiao Yao izbucni în râs. Își acoperi imediat gura și privi în spate să se asigure că nu trezise pe nimeni.
Apoi îi răspunse:
– Sunt doar trei nume. Chiar dacă voi avea și un al patrulea, tu ai nouă capete. Folosește câte o jumătate de creier pentru fiecare nume și tot îți mai rămâne loc.
Xiang Liu o privi rece. Xiao Yao nu se sperie deloc.
– Dacă îndrăznești să ridici mâna asupra mea, eu îndrăznesc să strig după ajutor!
Xiang Liu râse.
– De ce aș face eu ceva? Tatăl tău este Qi Yo. Sunt destui oameni care îți vor face viața dificilă fără ajutorul meu.
Xiao Yao râse și ea.
– Tocmai m-am întors din Jiu Li. Regele Voodoo mi-a explicat totul despre insectele din corpurile noastre. Nu-mi mai amintesc toate detaliile, însă un lucru îl țin minte perfect: cele două insecte trăiesc și mor împreună. Asta înseamnă că viețile noastre sunt legate. Dacă eu dau de necaz, nici tu nu vei scăpa nepăsător.
Xiang Liu îi zâmbi. Nu părea deloc surprins.
Xiao Yao îl privi uluită.
– Tu știai de la început ce fel de insectă era aceasta, nu-i așa?
– Și dacă știam?
– Regele Voodoo a spus că porumbeii nu zboară singuri pe cer și că rațele-mandarin mor întotdeauna împreună. Dacă eu mor, cum poți tu să trăiești?
Xiang Liu răspunse calm:
– De ce nu întorci întrebarea? Dacă eu mor, cum poți tu să trăiești?
Xiao Yao încercă să-și păstreze calmul.
– Tocmai pentru că nu știu cine moare și cine trăiește te întreb pe tine. Spune-mi!
Zâmbetul lui Xiang Liu deveni viclean.
– De unde să știu? Tu ești cea care a învățat voodoo. Pentru mine este prima dată când mă joc cu o insectă. În plus, nu are rost să te îngrijorezi. Când unul dintre noi va muri, vom afla răspunsul, nu?
Xiao Yao era atât de frustrată încât aproape sărea de furie.
– Ai reușit să rupi legătura dintre mine și Zhuan Xu. Cum poți să nu știi cum să o rupi și pe aceasta?
Xiang Liu zâmbi până când ochii i se transformară în două fante înguste.
– Nu vreau să știu.
Xiao Yao întrebă obosită:
– Atunci ce vrei?
Corpul lui Xiang Liu începu să se scufunde încet în apă.
– În afară de a verifica dacă marfa mea se află încă în stare bună în corpul tău, ce altceva crezi că vreau?
– Hei! Nu pleca!
Xiao Yao sări peste balustradă, pregătită să se arunce în mare după el. Două brațe o apucară însă puternic și o traseră înapoi pe punte.
– Dă-mi drumul…
Se zbătu o clipă, apoi se întoarse și îl văzu pe Jing.
Imediat se liniști.
– Când te-ai trezit?
– Sunt treaz de ceva vreme.
În realitate, nici Jing nu putuse dormi. O observase din clipa în care ieșise pe punte, însă știa că voia să fie singură și nu o deranjase.
Încă de la început, Xiang Liu știa că Jing era acolo, de aceea ridicase o barieră care împiedica pe oricine să audă conversația lor. Pe oricine, cu excepția lui Jing.
Când o văzuse pe Xiao Yao pregătită să sară în mare după Xiang Liu, Jing nu își putuse explica sentimentul care îl cuprinsese.
Tot ce știa era că alergase instinctiv spre ea și o prinsese strâns de parcă s-ar fi temut că avea să dispară pentru totdeauna.
– Xiang Liu tocmai fusese aici. L-am întrebat cum poate fi ruptă legătura insectei, dar a refuzat să-mi spună.
Îngrijorarea lui Jing se risipi. Xiao Yao oftă.
– Nu sunt la fel de isteață ca el. Nu sunt la fel de puternică. Toate otrăvurile mele le mănâncă de parcă ar fi bomboane. Și de fiecare dată când îl întâlnesc este îngrozitor de răutăcios cu mine.
Jing zâmbi ușor.
– Vrei să te ajut eu?
Xiao Yao își înclină capul.
– Nu. Între voi doi este vorba despre afaceri. Ceea ce există între el și mine este pur personal. Nu e nevoie să amestecăm lucrurile.
Jing încuviință.
– Dacă mama mea ar mai fi fost în viață, și-ar fi lăudat nora pentru talentul ei de negustor.
Xiao Yao îl tachină la rândul ei:
– Cine a spus că voi fi soția ta?
Jing o trase brusc în brațele lui și o strânse cu putere.
– Nu ai voie să fii soția altcuiva!
Xiao Yao tresări, apoi rămase liniștită în îmbrățișarea lui. Jing privi întinderea mării și spuse încet:
– Xiao Yao, să plecăm mâine de aici.
– Bine.
– Unde vrei să mergem?
– Atunci să ne întoarcem pe Muntele Sheng Nong.
Xiao Yao alese intenționat dimineața devreme pentru întoarcerea pe Muntele Sheng Nong. Zhuan Xu se afla la curte dimineața și nu ar fi avut timp să o certe.
Împăratul Galben lucra pe câmp când îi văzu pe Xiao Yao și Jing. Își lăsă sapa jos și veni spre ei. Jing se înclină respectuos.
– Maiestate, Xiao Yao și cu mine ne-am întors.
Împăratul Galben spuse:
– Era vară când ați plecat, iar acum este toamnă. Se pare că ați vizitat multe locuri și ați făcut multe lucruri.
Xiao Yao simți că în cuvintele Împăratului Galben se ascundea mai mult decât spusese, însă nu își putea da seama dacă era supărat sau nu.
– Bunicule, nu Jing a făcut asta. Eu…
Jing spuse:
– Xiao Yao, lasă-mă pe mine să-i explic Maiestății Sale.
Știa că Zhuan Xu nu voia ca Xiao Yao să mai aibă vreo legătură cu Marele Împărat și că s-ar fi opus dacă ar fi aflat că voia să-l vadă. De aceea folosise călătoria de privit peisaje drept pretext, pentru ca Xiao Yao să poată ajunge la Marele Împărat, însă asta însemna că îi mințise pe cei doi împărați.
Era o încălcare gravă.
Totuși, pentru a o ajuta pe Xiao Yao să treacă peste suferința ei, nu exista nimic ce Jing nu ar fi făcut, chiar dacă asta ar fi atras asupra lui furia a doi împărați.
Xiao Yao nu știa cât de mare fusese riscul pe care Jing și-l asumase plănuind această călătorie, dar știa că îl mințise pe Împăratul Galben, așa că spuse:
– Este o problemă a familiei noastre. Eu îi voi spune bunicului și lui Gege.
Împăratul Galben spuse:
– Xiao Yao are dreptate. Este o chestiune de familie. Jing, tu întoarce-te acasă mai întâi.
Xiao Yao îi zâmbi lui Jing, asigurându-l că va fi bine și că putea pleca.
Jing își luă rămas-bun de la Împăratul Galben cu o plecăciune și plecă. Împăratul Galben își spălă mâinile și se așeză pe coridor, lângă o ceașcă de ceai pe jumătate răcită.
Xiao Yao se așeză în fața lui. O copleșeau atât de multe emoții încât nu știa de unde să înceapă.
– Eu… am mers în deșertul de la nord de Chi Sui. Am văzut-o pe mama.
Ceașca de ceai din mâna Împăratului Galben se sparse.
Mult timp nu spuse nimic. În cele din urmă întrebă:
– A suferit când a murit?
Ochii lui Xiao Yao se umplură de lacrimi.
– Pentru mama, viața a fost cea dureroasă.
Împăratul Galben își plecă trist capul.
După multă vreme întrebă:
– Xiao Yao, mă urăști?
– Ceea ce vrei să întrebi este dacă mama mea te-a urât. Ea nu a spus nimic, dar cred că, după atâția ani, a ajuns să accepte că Xuan Yuan avea să preia Sheng Nong indiferent ce s-ar fi întâmplat. Destinul mamei și al tatălui meu a fost hotărât din clipa în care s-au întâlnit. Singura cale ar fi fost să nu se îndrăgostească unul de altul, pentru că, odată ce s-au iubit, acesta a fost începutul sfârșitului lor. Zhuan Xu te-a descris ca pe soarele care luminează lumea, aducând viață și căldură. Dar cei care s-au apropiat prea mult de tine au ars și au pierit.
– Tu mă urăști?
Xiao Yao oftă.
– Nu știu. Dacă nu aș fi fugit de pe Muntele de Jad și aș fi crescut în palat, cu siguranță te-aș fi urât. Dar eu am trăit o viață obișnuită și grea în lumea oamenilor de rând, ca un simplu supus aflat sub domnia Împăratului Galben. Am simțit căldura ta, așa că nu pot să te urăsc pe deplin. Zhuan Xu l-a urât cândva pe Zhu Rong, cel care l-a făcut să-și piardă părinții, dar în cele din urmă, pentru popor, l-a acceptat pe Xiao Zhu Rong. Așa cum a spus cândva Zhuan Xu, unii bărbați se nasc pentru a avea grijă de o familie, iar alții sunt destinați să aibă grijă de un întreg clan. Tu și Zhuan Xu trăiți pentru oamenii lumii, pentru milioane de vieți obișnuite… voi trebuie să tăiați sentimentele personale pentru binele cel mare. Bunicule, nu trebuie să mă întrebi dacă te urăsc sau nu, pentru că, indiferent dacă te urăsc sau nu, tot ce s-a întâmplat s-a întâmplat deja.
Xiao Yao se ridică.
– Mă duc să mă spăl și să mă schimb. A, da, dacă Zhuan Xu se supără pe mine, trebuie să fii de partea mea. Îi poți explica tu de ce plouă acum în deșert. Mama mea este mătușa lui, deci ar trebui să știe adevărul.
Acea amintire dureroasă nu voia să o mai retrăiască povestind-o din nou, așa că i-o lăsă Împăratului Galben.
Vocea lui ajunse la ea din spate, iar Xiao Yao se opri.
– Pe atunci, eu am forțat-o pe mama ta să ridice armele și să meargă la război. Tot ce voiam era ca ea să slăbească armata lui Qi Yo și voința soldaților lui. După ce moralul lor ar fi scăzut, eu urma să sosesc cu întăriri și să atac. Nu mi-am imaginat niciodată că mama ta va chema puterea soarelui din trupul ei sau că acea putere va fi atât de mortală și imposibil de controlat. Când am văzut-o transformându-se într-un demon, am fost cuprins de un regret adânc, dar era deja prea târziu. Xiao Yao, am folosit nenumărați oameni în viața mea, însă nu am intenționat niciodată să sacrific viața fiicei mele pentru ambiția mea.
Xiao Yao își șterse lacrimile.
– Te cred. Știu că și Zhuan Xu va înțelege.
În acea noapte, când Zhuan Xu ajunse pe Vârful Xiao Yue, Xiao Yao stătea pe leagănul de sub arborele phoenix și se legăna ușor. Expresia lui Zhuan Xu era întunecată și o fixa cu privirea.
Xiao Yao făcu pe nevinovata și îi strâmbă din nas.
– Bunicul are ceva să-ți spună!
Zhuan Xu nu plecă. O cercetă atent pe Xiao Yao. Deodată se repezi spre ea, îi ridică bărbia și îi dădu părul la o parte de pe frunte.
– Unde este semnul roșu în formă de floare de piersic?
Xiao Yao arătă spre acul de păr cu floare de piersic prins în păr.
– Este aici.
– Cum s-a întâmplat asta? Maestrul a rupt vraja pentru tine?
– Bunicul te așteaptă. Îți va spune el ce s-a întâmplat.
– Așteaptă-mă aici!
Zhuan Xu intră grăbit în casă. Abia târziu în noapte ieși din nou.
Xiao Yao stătea încă pe leagăn și se juca cu o bilă parfumată prinsă de un șnur, tachinând licuricii. Zhuan Xu veni și se așeză pe iarbă.
Xiao Yao îi aruncă bila parfumată, iar el i-o aruncă înapoi. Împreună, cei doi se jucară cu licuricii, de parcă ar fi creat o Cale Lactee din lumină vie.
Xiao Yao izbucni în râs, iar Zhuan Xu râse și el.
Apoi Zhuan Xu se liniști și spuse:
– Îmi pare atât de rău. Nu mi-am imaginat niciodată că mătușa mai era încă în viață… Ar fi trebuit să merg cu tine.
De la moartea mătușii până la descoperirea că fusese încă vie și apoi la moartea ei adevărată, durerea prin care trecuse Xiao Yao era de neînchipuit.
De fiecare dată când el suferea, ea fusese mereu lângă el.
Dar atunci când ea suferea, el nu fusese niciodată lângă ea.
Xiao Yao se jucă mai departe cu bila parfumată, iar licuricii se roteau în jurul ei.
– Nimeni nu și-ar fi putut imagina asta. Nici bunicul și nici Marele Împărat nu erau siguri că mama mai trăia. Nu-ți face griji pentru mine. Chiar voi fi bine. În trecut o uram pe mama pentru că m-a abandonat, așa că ori de câte ori îmi era dor de ea simțeam un gol în inimă. Acum știu că atât mama, cât și tata m-au iubit și m-au prețuit cu adevărat. Chiar dacă nu mai sunt, acum, când mă gândesc la ei, inima mea se simte plină.
Zhuan Xu tot nu se putea ierta. Când Xiao Yao fugise ca să-și salveze viața, el nu fusese lângă ea. Când fusese capturată de vulpea cu nouă cozi, el nu fusese lângă ea. Când mersese să-și vadă mătușa, el nu fusese lângă ea. Zhuan Xu simțea cu adevărat nevoia să se pedepsească singur.
Xiao Yao își înclină capul și îl privi.
– Nu mai ești supărat pe mine, nu-i așa?
– Nu. Sunt supărat pe mine. Să uităm trecutul… dar măcar acum ar fi trebuit să fiu cu tine.
– Tu ești Împăratul Negru și ai prea multe lucruri de făcut. Nu poți cutreiera lumea cu mine. Îți apreciez însă intenția.
Zhuan Xu tăcu. Treptat, furia îndurerată din inima lui crescu. Acum stăpânea lumea, dar nu putea cutreiera lumea cu Xiao Yao.
– Zhuan Xu?
Xiao Yao îi aruncă bila parfumată, iar licuricii zburară spre el. În lumina lor, îi văzu chipul plin de o deznădejde absolută.
Zhuan Xu spuse:
– Îmi doresc cu adevărat să te pot însoți asemenea lui Jing. Să cutreier munții și peisajele, să-ți alin grijile, să merg cu tine să o vezi pe mătușa.
– Zhuan Xu, chiar nu este mare lucru. Sunt bine.
Zhuan Xu privi spre cer și întrebă brusc:
– Dacă mama și tata nu ar fi murit, cum am fi fost noi acum? Cum aș fi fost eu acum?
Xiao Yao rămase surprinsă.
Se gândi, dar nu găsi niciun răspuns limpede.
– Nu știu. Poate am fi fost ca acum: unul dintre noi pe leagăn, celălalt pe iarbă, jucându-ne împreună cu licuricii. Tu ce crezi?
Zhuan Xu îi aruncă înapoi bila parfumată.
– Aș fi fost ca tatăl meu. În toată viața mea aș fi iubit o singură femeie. I-aș fi cântat la flaut. I-aș fi construit un leagăn. I-aș fi pictat sprâncenele. I-aș fi făcut farduri. Aș fi dus-o înapoi la Ruo Sui și m-aș fi căsătorit cu ea sub copacul sacru Ruo Sui, apoi aș fi rămas lângă ea pentru totdeauna. Orice s-ar fi întâmplat, aș fi fost mereu alături de ea.
Deși subiectul era apăsător, Xiao Yao nu se mai putu abține și izbucni în râs.
Își ceru repede scuze:
– Îmi pare rău, îmi pare rău! Nu vreau să râd, dar eu… eu… nu-mi pot imagina. Dacă ai fi fost cu adevărat așa, ce s-ar fi întâmplat cu toate femeile din Palatul Zhi Jin? Cu cine s-ar mai fi măritat?
Zhuan Xu izbucni și el în râs. Xiao Yao nu îi putea vedea expresia, dar simțea tristețea din râsul lui. Îi aruncă repede bila parfumată înapoi.
– Zhuan Xu?
Zhuan Xu prinse bila parfumată. În lumina licuricilor, expresia lui era complet firească, iar ochii îi erau plini de veselie. Părea că și el găsea amuzant ceea ce spusese, așa că Xiao Yao se relaxă.
Zhuan Xu se ridică în picioare.
– Mă întorc. Tu grăbește-te și du-te la culcare.
Xiao Yao sări de pe leagăn și întrebă cu grijă:
– Gege, nu te vei supăra pe Jing, nu-i așa? A făcut asta doar ca să mă ajute.
Zhuan Xu se jucă absent cu bila parfumată și spuse:
– Eu sunt cel care nu a avut grijă de tine cum trebuie. Ce legătură are asta cu el?
– Le vei pedepsi pe Xiao Xiao și pe Miao Pu?
– Dacă mă întrebi asta, înseamnă că nu vrei să fie pedepsite. Așa că nu le voi pedepsi.
– Știam eu că nu te vei supăra! exclamă Xiao Yao cu un zâmbet dulce.
Apoi se îndreptă spre camera ei.
– Mă duc la culcare. Ne vedem mâine.
– Xiao Yao!
Xiao Yao se întoarse și îi zâmbi lui Zhuan Xu.
Zhuan Xu o privi câteva clipe, apoi zâmbi și îi aruncă bila parfumată.
– Ne vedem mâine.
Mulțumesc!❤️