Partea a 2-a
Marele Împărat ieși din încăperea sa și îl văzu pe Jing șezând pe culcuș.
Așternuturile erau neatinse, însă piesele de go fuseseră mutate. Era limpede că nu dormise deloc în noaptea aceea și jucase singur împotriva sa.
Marele Împărat privi tabla și spuse blând:
– Zhuan Xu este împărat. Îi poate permite lui Xiao Yao să-i arunce un pocal cu vin în cap și chiar să-i ceară iertare, dar niciodată nu va îngădui unui străin să-l vadă într-o asemenea stare. Zhuan Xu și Xiao Yao au trecut prin prea multe împreună în copilărie. Între ei doi, aproape toți ceilalți sunt străini… inclusiv eu.
Jing se ridică și se înclină respectuos.
– Înțeleg. Vă mulțumesc pentru grijă, Majestate.
Marele Împărat spuse:
– Ești un tânăr foarte inteligent. Să nu uiți niciodată că oțelul prea rigid se frânge cel mai ușor.
– Voi ține minte asta.
Marele Împărat zâmbi.
– Du-te acum să vezi ce face Xiao Yao. Apoi vom lua micul dejun împreună.
Xiao Yao tocmai terminase baia și își pieptăna părul lângă fereastră când îl văzu pe Jing venind prin canion.
O mână îi era ascunsă la spate.
Înaintă până ajunse chiar sub fereastra ei. Xiao Yao observă că purta aceleași haine ca în ziua precedentă.
– Aseară… unde ai dormit?
– Am dormit în camerele Marelui Împărat.
Jing scoase de la spate un buchet de floarea-miresei albastre. Pe frunzele fragede încă străluceau picături de rouă.
Xiao Yao îl apropie de față și inspiră adânc.
– Ce parfum minunat!
Lăsă acul de păr din mână, își atinse părul și se întoarse cu spatele spre el, plecându-și capul.
Jing luă o șuviță lungă și începu să împletească florile printre firele ei.
După un timp, Xiao Yao întrebă:
– Ai terminat?
Ridică oglinda. Floarea-miresei albastre îi era împletită în păr într-o coafură semicirculară, asemenea unei luni în creștere.
Nici cea mai prețioasă bijuterie din lume nu ar fi putut avea un parfum atât de viu.
Xiao Yao lăsă oglinda jos.
– Mulțumesc. Nu doar pentru flori, ci și… pentru toate necazurile pe care ți le aduc.
Jing o ciupi ușor de frunte.
– Cine era persoana care mi-a spus că doi oameni trebuie să meargă împreună o viață întreagă și că, tocmai de aceea, trebuie să aibă grijă unul de celălalt?
Xiao Yao își coborî privirea.
– Jing… ce să fac?
– Crezi că ai putea să-l convingi pe Împăratul Negru să-și retragă armatele?
Xiao Yao clătină din cap. Îl cunoștea prea bine pe Zhuan Xu. Odată ce își dorea ceva, nimeni nu-l putea opri.
– Vrei să te alături Gao Xingului și să lupți împotriva Xuan Yuanului?
Xiao Yao clătină din nou din cap.
– Eu știu doar medicină și otrăvuri. Ce putere am eu? Și, în plus, chiar dacă urăsc ceea ce face Zhuan Xu, nu îl voi ajuta niciodată pe altcineva împotriva lui.
Jing spuse:
– Xiao Yao, acesta este un conflict între doi împărați. Nu există nimic ce ai putea face tu.
– Dar sunt cei mai importanți oameni din viața mea. Să stau deoparte și să privesc nepăsătoare?
– Tu nu privești nepăsătoare. Tu privești cu durere.
– Tu Shan Jing!
Xiao Yao îl privi furioasă.
– Mai ai chef să glumești? Nu știi că toată noaptea m-am gândit numai la asta?
Jing o ciupi de obraz.
– Nu te gândi la cel mai rău deznodământ înainte ca ceva să fie decis. Acest război va dura probabil zece sau douăzeci de ani. Xuan Yuan nu mai este ce era odinioară, iar Marele Împărat nu este Qi Yi din trecut.
Dinspre ușă se auzi vocea Marelui Împărat:
– Voi doi vreți să luați micul dejun sau să continuați conversația prin fereastră?
Xiao Yao se înroși.
– Micul dejun!
După masă, Jing coborî de pe munte iar Xiao Yao rămase singură în coridor, privind în gol.
Marele Împărat nu îi acordă nicio atenție.
Ea stătu astfel până la prânz, apoi se ridică brusc, își luă arcul și plecă să exerseze tirul timp de două ore.
După aceea era atât de obosită încât se târî până la pat și adormi imediat.
Când Zhuan Xu ajunse în acea seară pe Xiao Yue Peak, Xiao Yao încă dormea.
Astfel, luă cina împreună cu Marele Împărat și apoi plecă din nou.
Xiao Yao dormi până în zori în dimineața următoare și îi spuse lui Miao Pu că în acea zi voia să ia masa în propria sa reședință și că, de acum înainte, avea să facă la fel.
În fiecare zi, când Zhuan Xu venea pe Xiao Yue Peak, nu o vedea pe Xiao Yao. Cu toate acestea, nu părea nici furios, nici trist. Se purta exact ca întotdeauna, stând de vorbă și luând masa împreună cu Marele Împărat înainte de a pleca.
Războiul dintre Xuan Yuan și Gao Xing evolua exact așa cum prevăzuse Jing.
Era imposibil să se vadă un învingător într-un timp scurt.
Când Zhuan Xu mobilizase armata, emisese un decret adresat întregii lumi prin care interzicea vătămarea oamenilor de rând.
La început, armata Xuan Yuan avusese avantajul. Însă, pe măsură ce înaintau mai adânc pe teritoriul Gao Xing, întâlniră o rezistență înverșunată din partea populației locale.
Fie că era vorba despre Feng Long, Yu Jiang sau armata de elită a lui Xian, formată din zeci de mii de soldați, toți primiseră ordin să nu rănească oamenii Gao Xing.
Astfel, avantajul lor inițial se diminuă rapid.
Era evident că Zhuan Xu se pregătise pentru un război de lungă durată și îi dăduse deja instrucțiuni lui Feng Long. Din acest motiv, Feng Long nu împinse armata mai departe spre sud, ci se stabilise în cetățile deja cucerite și începuse să le administreze.
Vara era sezonul musonului în Gao Xing, iar inundațiile erau inevitabile.
Feng Long crescuse lângă ape și cunoștea foarte bine devastarea pe care o putea provoca o revărsare de râu atunci când digurile cedau și ștergeau sate întregi de pe fața pământului într-o singură clipă.
Sub îndrumarea bunicului său învățase cum să consolideze digurile și cum să sape canale pentru a redirecționa apele.
Astfel, îi aduse pe cei mai pricepuți oameni ai săi din Chi Sui pentru a proteja cetățile împreună cu soldații Xuan Yuan.
La început, locuitorii Gao Xing îi priveau cu ostilitate și resentimente. Dar soldații Xuan Yuan nu ucideau oameni, nu jefuiau și nu incendiau ci munceau din greu.
În afară de bariera lingvistică, nu existau probleme între cele două părți.
Pe măsură ce sezonul inundațiilor se apropia, oamenii Gao Xing acceptară treptat ajutorul soldaților Xuan Yuan pentru a-și proteja casele.
Armata Xuan Yuan continua să primească provizii în mod constant datorită poziției sale de lângă apă, astfel încât armata Gao Xing nu putea recupera cu ușurință teritoriile pierdute.
Pe de altă parte, înaintarea spre sud devenea tot mai dificilă. Clima umedă și căldura îi afectau pe soldații nordici ai Xuan Yuanului, neobișnuiți cu asemenea condiții. Prin urmare, Feng Long nu putea continua ofensiva cu aceeași viteză.
În cele din urmă, cele două tabere ajunseră într-un impas.
Xiao Yao încă îl evita pe Zhuan Xu, însă nu putea evita războiul care zguduia lumea de dincolo de munte.
Știa că ignorarea veștilor nu schimba nimic, așa că îl întreba adesea pe Jing:
– Unde se află Feng Long acum? A mai avut loc vreo bătălie importantă?
Jing o tachina:
– Dacă tot întrebi despre Feng Long, cineva care te-ar auzi ar crede că regreți că ai fugit de la nuntă și că ești foarte îngrijorată pentru el.
Xiao Yao era în același timp amuzată și exasperată. Era pe punctul de a-i acoperi gura, dar Jing continua să se ferească și să o provoace.
– Acum Feng Long este Mare General. Viitorul lui este nelimitat. Are mult mai mult succes decât mine, care sunt doar șeful unui clan. Spune-mi sincer, regreți măcar puțin? Feng Long încă nu are soție. Dacă regreți, nu este prea târziu.
Xiao Yao izbucni:
– Sunt foarte supărată pe tine! Am auzit cândva că Tânărul Stăpân din Qing Qiu este foarte isteț și foarte glumeț. Eu credeam că oamenii doar sunt răutăcioși cu tine! Acum chiar regret… dar nu pentru că Feng Long are un viitor strălucit, ci pentru că tu ești îngrozitor de enervant!
Jing se apropie și mai mult de ea.
– Și ce ar trebui să fac ca să fiu un om bun? Să te las să mă lovești?
Xiao Yao ridică bărbia.
– Nu mai am chef.
Jing își apropie fața de a ei.
– Atunci lovește-mă de două ori.
– Hmph!
Xiao Yao întoarse capul.
– De trei ori?
Râsul Marelui Împărat răsună prin încăpere. Xiao Yao și Jing se depărtară imediat unul de altul cu câțiva pași.
Marele Împărat tuși ușor.
– Am venit doar să beau un pahar cu apă. Continuați să vă tachinați unul pe altul.
– Cine se tachinează cu el? El este cel care mă necăjește!
Fața lui Xiao Yao se înroși puternic și se grăbi să-i toarne Marelui Împărat un pahar cu apă.
Marele Împărat o privi și râse.
– Eu cred că are motive întemeiate să te necăjească. Când Jing nu este aici, ești mereu cu gândurile în altă parte. Dar când apare el, te superi și revii imediat la viață.
Xiao Yao îi aruncă o privire lui Jing și nu spuse nimic. Pe măsură ce vara se apropia de sfârșit, Gao Xing intră în sezonul ploios.
Pentru armatele Xuan Yuan și Gao Xing, asta însemna o suspendare temporară a războiului. Pentru Jing însă, însemna altceva.
Trecuse deja un an de la moartea „soției” sale și, conform tradiției, putea să se recăsătorească.
Într-o după-amiază, Jing veni pe Xiao Yue Peak și îi spuse lui Xiao Yao:
– Hai să ieșim la o plimbare.
Xiao Yao lucra la notițele pentru noul tratat medical.
– Sigur!
Îl urmă afară din Valea Medicamentelor.
Jing își chemă cocorul înaripat, iar cei doi urcară pe el.
Xiao Yao râse.
– Credeam că ne plimbăm pe Xiao Yue Peak. Unde mă duci?
Jing zâmbi fără să răspundă. Cocorul se ridică printre nori și, după o vreme, Xiao Yao văzu un vârf de munte apărând în depărtare.
Pasărea coborî lângă un mic iaz.
Xiao Yao sări jos și privi spre coliba din depărtare.
– Uneori cred că viața este predestinată.
Jing îi luă mâna și o conduse să se așeze.
– Vreau să discut ceva cu tine.
Xiao Yao își lăsă degetele să atingă apa.
– Spune-mi.
– Există o veche baladă care spune: „O domniță frumoasă, un gentleman o va căuta.” Toți băieții cunosc aceste versuri și, când sunt tineri, se întreabă cum va fi viitoarea lor soție. Când eram mic, credeam că va fi frumoasă precum luna și florile, elegantă și liniștită, pricepută în toate artele, nici prea vorbăreață, nici prea tăcută, capabilă să administreze gospodăria și să conducă afaceri, astfel încât să poată discuta cu mine despre muncă…
Pe măsură ce Jing continua să enumere aceste calități, Xiao Yao se compara cu fiecare dintre ele, iar expresia ei devenea tot mai posomorâtă.
– Când mama căuta o mireasă pentru mine și m-a întrebat ce îmi doresc, exact asta i-am spus.
Xiao Yao clipi.
– Și mama ta nu ți-a spus că ai pretenții prea mari?
Jing râse.
– Mama mi-a spus că nimic din ceea ce ceream nu era greu de găsit. În afară de frumusețe, care este dată de la naștere, toate celelalte calități erau lucruri pe care fiicele familiilor nobile erau instruite să le dobândească. Singurul lucru imposibil de garantat era dacă mă va iubi cu adevărat.
………………………………..
În Castelul Xuan Yuan, pe vremea când trăiau permanent în pericol, Jing venise să o vadă pe Xiao Yao, însă ea alesese să rupă legătura cu el și refuzase să-l întâlnească.
Atunci Zhuan Xu își spusese că poate cerul îi oferise o șansă.
Poate că, dacă va munci suficient de mult, dacă va deveni suficient de puternic, dacă va urca suficient de sus, într-o zi va avea dreptul să stea lângă ea.
Dar acea speranță nu durase mult.
Mai târziu, când Xiao Yao dispăruse și el o căutase cu disperare prin întreaga lume, în momentul în care o găsise în Qing Shui Town și văzuse privirea cu care îl privea pe Jing, înțelesese deja.
Înțelesese înaintea tuturor.
Înțelesese înainte chiar și de Xiao Yao.
Ea îl iubea pe Jing.
Poate că ea însăși nu știa încă, poate că încă se împotrivea, poate că încă încerca să fugă, dar el văzuse deja răspunsul.
Din acel moment își îngropase toate gândurile în adâncul inimii.
Își spusese că atât timp cât Xiao Yao era fericită era suficient.
Își spusese că, dacă nu putea fi omul de lângă ea, măcar putea fi persoana care îi oferea un loc sigur în această lume.
Își spusese asta de nenumărate ori.
Însă acum…
Acum o vedea stând în fața lui, cu obrajii îmbujorați și cu privirea plecată.
O vedea acceptând cererea lui Jing. O vedea fericită. Iar acea fericire era ca o lamă care îi despica încet sufletul.
În tot acest timp, Marele Împărat îl privea în tăcere.
Bătrânul împărat observase expresia lui Zhuan Xu.
Observase și expresia lui Xiao Yao.
Observase și privirea lui Jing.
Pentru o clipă, în ochii lui apăru o urmă de tristețe, însă dispăru imediat.
Marele Împărat zâmbi și spuse:
– Jing, ești sigur că te-ai gândit bine?
Jing se înclină respectuos.
– Da, Majestate.
– Știi că Xiao Yao este încăpățânată, impulsivă și adesea face exact opusul a ceea ce îi spui?
– Știu.
– Știi că nu este o domniță obișnuită și că poate dispărea oricând fără să lase vreun mesaj?
Jing zâmbi.
– Știu și asta.
– Știi că îți va aduce multe necazuri?
Jing se uită spre Xiao Yao. Privirea lui era atât de blândă încât obrajii ei se înroșiră și mai tare.
– Dacă persoana este ea, atunci toate necazurile sunt binevenite.
Marele Împărat izbucni în râs.
– Foarte bine! Foarte bine!
Apoi se întoarse către Xiao Yao.
– Și tu? Nu ai nimic de spus?
Xiao Yao își ridică încet capul. Privirea ei trecu peste Marele Împărat, peste Jing.
Și, fără să vrea, se opri asupra lui Zhuan Xu.
Pentru o fracțiune de secundă, inimile lor păreau să se întâlnească.
Zhuan Xu zâmbea.
La fel ca întotdeauna, la fel ca în fiecare zi, la fel ca în ultimii sute de ani.
Doar că nimeni nu putea vedea cât de mult îl durea acel zâmbet.
Xiao Yao coborî privirea și spuse încet:
– Dacă bunicul este de acord… atunci și eu sunt de acord.
Marele Împărat bătu ușor cu palma în masă.
– Atunci este hotărât!
Jing se ridică imediat și se înclină adânc.
– Vă mulțumesc, Majestățile Voastre.
Doar Zhuan Xu nu spuse nimic. Continuă să stea acolo, cu spatele drept și expresia calmă. Doar mâna ascunsă sub masă se încleștase atât de tare încât unghiile îi intrară în palmă.
Dar nimeni nu observă.
Sau poate…
Poate că Marele Împărat observase, însă nu spuse nimic pentru că unele răni nu puteau fi vindecate.
Și unele iubiri nu puteau fi rostite niciodată.
Pe Muntele Xuan Yuan, el fusese cel care o oprise pe Xiao Yao și îi ceruse să meargă să-l vadă pe Jing. Fusese umilit de nenumărate ori înainte, dar niciodată nu simțise rușinea atât de adânc în suflet. Numai atunci simțise o furie și o umilință care îi sfâșiaseră măruntaiele.
Xiao Yao nu doar că mersese să-l vadă pe Jing, ci petrecuse și o noapte întreagă în aceeași cameră cu el. În acea noapte, Zhuan Xu stătuse în apă rece ca gheața, însă frigul nu reușise să spele durerea din inima lui și nici să-i alunge rușinea și chinul. Voia să dea buzna înăuntru și să-l alunge pe Jing cu forța, însă nu putea, deoarece în fața reședinței lui Cui Liang fusese Xiao Yao cea care își folosise propriul trup pentru a-l proteja de pericol.
Așa că nu avea niciun drept.
Mai târziu obținuse sprijinul lui Jing și al lui Feng Long și luase cea mai importantă decizie din viața sa: să abandoneze Muntele Xuan Yuan și să plece pe Muntele Sheng Nong.
În perioada în care se prefăcea dependent de droguri și depravat, o parte din el știa că nu era doar o prefăcătorie. Chiar suferea. Chiar era măcinat de durere și disperare și folosea drogurile pentru a-și amorți chinul.
Pentru că știa că nu renunța doar la Muntele Xuan Yuan.
Renunța la Xiao Yao.
Când ajunsese pe Muntele Sheng Nong și văzuse legătura dintre Xiao Yao și Jing devenind tot mai profundă, continuase să-și repete că el era doar fratele ei mai mare.
Atât timp cât amândoi trăiau și Xiao Yao era fericită, nimic altceva nu conta.
De aceea, când Xiao Yao se întorsese din Qing Qiu și se prăbușise în brațele lui, scuipând sânge, simțise de parcă o mie de cuțite îi sfâșiau inima.
Xiao Yao era grav bolnavă din cauza lui Jing.
Veghease lângă ea în fiecare noapte.
Iar când o vedea plângând în somn, îl ura pe Jing pentru că o avea și nu o prețuia, însă se ura și mai mult pe sine.
În perioada în care Marele Împărat inspecta Câmpiile Centrale și toată lumea trăia în nesiguranță, el se afla la granița dintre succes și eșec și toți păstrau distanța față de el.
Tocmai atunci Xiao Yao acceptase să se căsătorească cu Feng Long.
Peste noapte, cele Patru Mari Clanuri îi oferiseră sprijinul lor.
Chiar dacă Xiao Yao zâmbise spunând că Feng Long era alegerea cea mai potrivită pentru ea, Zhuan Xu știa că, dacă nu ar fi fost pentru el, ea nu ar fi acceptat niciodată să se căsătorească cu Feng Long, chiar dacă era rănită din cauza lui Jing.
Data nunții fusese stabilită și, deși în adâncul său simțea o fiară care urla și voia să iasă la lumină, o ținuse în lanțuri, deoarece bunicul său îl sfătuise:
– Xiao Yao și-a dorit întotdeauna o viață simplă și liniștită. Dacă ai puterea să-i oferi asta, atunci asta este cel mai bun lucru pentru ea.
Pentru Xiao Yao…înăbușise fiara dinăuntrul său.
În ziua nunții lui Xiao Yao, petrecuse întreaga noapte în pădurea de arbori phoenix de pe Xiao Yue Peak, privind petalele roșii căzând necontenit în jurul său.
Leagănul nou era gata însă persoana care trebuia să se dea în el plecase.
Își repetase iar și iar:
,, Feng Long este cea mai bună alegere pentru ea. Eu voi veghea asupra lui Xiao Yao toată viața și mă voi asigura că Feng Long nu o va trata niciodată rău.”
Dar când sosise vestea că Xiao Yao fugise de la propria nuntă, simțise cum toată întunecimea care îl apăsa dispărea deodată.
În pădurea phoenix izbucnise într-un râs necontrolat.
……………………………..
Zhuan Xu reveni în prezent și privi în jur cu un zâmbet liniștit.
Jing și Marele Împărat îl priveau amândoi cu așteptare. Era evident că Marele Împărat își dăduse deja acordul. Mai rămânea doar răspunsul lui.
Xiao Yao își ridică și ea capul și îl privi plină de speranță.
Zhuan Xu se uită la Jing și spuse cu un zâmbet:
– Adu-i pe bătrânii clanului tău să discute cu liderul clanului Xi Ling și să oficializeze această logodnă.
Inima încordată a lui Jing se liniști imediat. Se înclină respectuos și răspunse sincer:
– Vă mulțumesc, Majestate.
La sfârșitul acelui an, clanurile Xi Ling și Tu Shan anunțară împreună că liderul clanului Tu Shan era logodit cu Xi Ling Jiu Yao.
Vestea logodnei provocă valuri uriașe în întregul ținut pustiu, însă nici Jing, nici Xiao Yao nu le acordară atenție. După logodnă, discuțiile se mutară asupra datei nunții. Jing își dorea ca aceasta să aibă loc cât mai repede.
Un bătrân care îl văzuse crescând râse și spuse:
– Întotdeauna ai fost calm și cumpătat. De ce te grăbești atât acum?
Jing zâmbi.
– Pentru alții poate părea că mă grăbesc, dar adevărul este că aștept de zeci de ani.
Bătrânul știa cât de profundă era dragostea lui pentru Xiao Yao și încetă să-l mai tachineze.
– Chiar și așa, nu te grăbi. Unele lucruri nu pot fi grăbite. Din punct de vedere oficial aceasta este a doua ta căsătorie și ceremonia nu poate fi mai grandioasă decât prima. Dar poți suporta asta? Chiar dacă tu poți, eu nu voi fi de acord. Trebuie renovată reședința, schimbat mobilierul, pregătit totul de la început. Dacă domnița Xi Ling dorește o grădină cu plante medicinale, atunci trebuie amenajată. Tot ce a aparținut acelei femei trebuie înlăturat și înlocuit. Toate acestea necesită timp, lider al clanului.
Jing nu spuse nimic. Știa că bătrânul avea dreptate. O căsătorie adevărată necesita toate aceste pregătiri.
– Pentru că îți pasă atât de mult de domnița Xi Ling, este datoria mea să mă asigur că nu te grăbești și că nu vei regreta mai târziu.
Jing încuviință.
– Bătrânul are dreptate.
Bătrânul râse.
– Dar nu-ți face griji. Cu averea clanului Tu Shan, toate lucrurile vor fi pregătite cât mai repede posibil.
Jing zâmbi.
– Cel mai important este ca Xiao Yao să fie fericită.
– Atunci mă voi interesa imediat de toate preferințele și gusturile domniței Xi Ling.
Marele Împărat o întrebă apoi pe Xiao Yao ce părere avea despre data nunții.
Xiao Yao privi pe fereastră către doctorii ocupați și răspunse:
– Vreau să facem mai multe progrese la noul tratat medical înainte de a stabili data nunții.
Marele Împărat o atenționă:
– Asta poate dura mai mult de doi sau trei ani. Ești sigură?
Xiao Yao dădu din cap.
– Manualul de plante Sheng Nong este în posesia mea de peste patru sute de ani și mi-a salvat viața de nenumărate ori. N-am făcut niciodată nimic pentru el. Mai bine spus, vreau să fac ceva pentru Împăratul Flăcării, care și-a sacrificat viața pentru a-l scrie. Nu vreau ca opera la care și-a dedicat întreaga existență să fie folosită doar pentru faimă sau profit.
Marele Împărat oftă și râse.
– Xiao Yao, spui mereu că nu semeni cu mama ta, dar de fapt ești exact ca ea.
Xiao Yao se încruntă.
– Nu semăn deloc cu ea!
– Bine, bine, nu semeni cu ea.
În acea noapte, când Zhuan Xu urcă pe Xiao Yue Peak și află decizia lui Xiao Yao privind nunta, zâmbi și spuse doar:
– Așa este bine.
Poate datorită logodnei cu Jing, Xiao Yao realiză că timpul petrecut pe Xiao Yue Peak alături de Zhuan Xu nu avea să dureze pentru totdeauna.
Deși războiul dintre Xuan Yuan și Gao Xing continua și ambele tabere sufereau pierderi, Xiao Yao nu cunoștea personal pe nimeni dintre cei căzuți și nici nu afla detaliile luptelor, astfel încât conflictul îi părea foarte îndepărtat.
Treptat, încetă să-l mai evite pe Zhuan Xu și cei doi reveniră la vechile lor obiceiuri.
În fiecare seară, Zhuan Xu urca pe Xiao Yue Peak, iar ei stăteau împreună, discutând și petrecând timpul ca odinioară.
……………………..
– Minți! Pe atunci ai rupt legătura dintre mine și Zhuan Xu și ai transferat-o asupra ta. Cum se face că acum nu poți?
Xiang Liu răspunse calm:
– Pe atunci nu am rupt-o. Am mutat-o doar asupra mea. Asta înseamnă că legătura există încă. Dacă aș ști cum să o distrug, aș fi făcut-o de mult.
Xiao Yao îl privi fix.
În adâncul inimii sale știa că Xiang Liu nu avea niciun motiv să mintă. Totuși, după atâția ani de căutări fără rezultat, îi era greu să accepte.
– Atunci de ce nu ai spus asta de la început?
Xiang Liu râse ușor.
– Pentru că nimeni nu m-a întrebat.
Xiao Yao rămase fără cuvinte. Acela era exact genul de răspuns pe care l-ar fi dat Xiang Liu.
După o clipă de tăcere, ea întrebă:
– Și acum? Ce afacere ai cu Jing?
– O afacere este o afacere. Tu Shan Jing plătește, iar eu ofer ceea ce dorește. Nu are legătură cu tine.
– Dacă nu are legătură cu mine, atunci de ce discută cu tine despre insecta Iubirii?
Xiang Liu își încrucișă brațele și o privi lung.
– Pentru că îi pasă.
Xiao Yao amuți.
Xiang Liu continuă:
– În toți acești ani a căutat orice metodă posibilă. A consultat vraci, maeștri ai tribului Jiu Li, specialiști în voodoo și medici. De fiecare dată când apărea un zvon despre o posibilă soluție, el era primul care mergea să verifice.
Privirea lui deveni ușor ironică.
—-Tu Shan Jing este probabil singurul om din lume care își dorește mai mult decât tine să scape de această legătură dintre noi.
Xiao Yao își coborî privirea. Își aminti toate momentele în care Jing încercase să-și ascundă dezamăgirea după fiecare eșec.
Atunci crezuse că era doar gelozie. Abia acum înțelegea cât de mult îl măcinase această problemă.
Xiang Liu o privi o vreme fără să spună nimic și în cele din urmă întrebă:
– Ești fericită?
Întrebarea o surprinse.
– Ce?
– Ești fericită?
Xiao Yao clipi.
– Da.
Xiang Liu zâmbi. Era un zâmbet foarte slab. Atât de slab încât aproape că nu exista.
– Atunci e bine.
Xiao Yao îl privi atent. În ultimii opt ani nu-l mai văzuse. Nu știa unde fusese, nu știa ce făcuse, nu știa dacă fusese rănit, dacă luptase sau dacă se odihnise vreodată.
Știa doar că omul din fața ei părea mai singur decât își amintea.
– Xiang Liu…
El își puse imediat masca la loc.
– Dacă nu mai ai nimic de spus, eu plec.
– Așteaptă!
– Ce mai este?
Xiao Yao ezită. Pentru prima dată după foarte mult timp nu găsea cuvintele potrivite. În cele din urmă întrebă încet:
– În toți acești ani… ai fost bine?
Xiang Liu încremeni pentru o fracțiune de secundă.
Apoi râse.
– Xi Ling Jiu Yao, de când ai început să pui asemenea întrebări inutile?
– Răspunde doar.
Xiang Liu ridică privirea către cerul artificial plin de stele dincolo de peretele de cristal.
– Am trăit. Este suficient.
După care se întoarse și porni spre ieșire.
Xiao Yao rămase pe loc, privind silueta albă îndepărtându-se printre lumini și umbre. Pentru o clipă avu senzația că îl vede pentru prima dată cu adevărat.
Iar senzația aceea îi apăsă inexplicabil inima.
Înainte să dispară după colț, Xiang Liu se opri fără să se întoarcă.
– Xiao Yao.
– Da?
– Felicitări pentru logodnă.
După aceste cuvinte, își continuă drumul și de data aceasta nu se mai opri.
Iar Xiao Yao rămase singură sub bolta de stele artificiale, ascultând ecoul pașilor lui stingându-se încet în întuneric.
Xiang Liu oftă zgomotos și clătină din cap.
– Ar trebui să-i ceri lui Tu Shan Jing să te învețe cum se fac afacerile. A face afaceri nu înseamnă să te iei la ceartă cu cineva, mai ales atunci când ai nevoie de ceva de la acea persoană. Nu poți începe prin a o acuza. Tu ai nevoie de ajutorul meu, nu să mă enervezi.
Xiao Yao îl privi urât.
– Dar minți clar!
– Crezi că aș inventa o minciună atât de slabă? Tu Shan Jing este mult mai inteligent decât tine și mi-a pus exact aceeași întrebare: de ce am putut muta blestemul atunci, dar nu pot să-l rup acum?
– Și de ce?
– Pentru că insectele voodoo sunt ființe vii! Ce era atunci nu mai este acum! Poți omorî cu ușurință un pui de tigru, dar asta înseamnă că poți învinge un demon-tigru vechi de o mie de ani?
Xiao Yao simți că explicația lui avea logică. Și totuși, în adâncul sufletului ei persista senzația aceea vagă că Xiang Liu nu îi spunea tot adevărul.
Spuse încet:
– Eu nu pot. Dar asta nu înseamnă că nici tu nu poți.
Xiang Liu ridică o sprânceană.
– Dacă nu mă crezi, atunci de ce continui să mă întrebi?
Xiao Yao tăcu o vreme, apoi schimbă subiectul.
– Ai venit la Zhi Yi doar ca să-l vezi pe Jing? Când pleci?
– Dacă nu m-ai fi oprit, aș fi plecat deja.
Abia atunci Xiao Yao realiză că încă îl ținea strâns de braț și îi dădu imediat drumul.
– Unde este Jing? Tot în casa de jocuri?
Xiang Liu zâmbi ironic și privi de-a lungul coridorului.
– A fost în spatele tău tot timpul.
Jing păși încet înainte și luă mâna lui Xiao Yao într-a sa.
Xiao Yao voia să-i spună lui Xiang Liu să fie atent și să plece cât mai repede însă, în acel moment, nu mai putea rosti asemenea cuvinte.
Rămase tăcută.
Xiang Liu își coborî privirea asupra mâinilor lor împreunate, apoi îi aruncă lui Jing un zâmbet.
– Rămas-bun!
Se întoarse și dispăru în întuneric.
Jing îi spuse lui Xiao Yao:
– Am terminat discuția cu Xiang Liu și eram pe punctul să plec când am aflat că ești aici. Te-am urmat și am trimis-o pe Miao Pu în altă parte.
Xiao Yao nu voia să mai vorbească despre Xiang Liu. Îi strânse mâna lui Jing și zâmbi.
– Nu mă deranjează. Știu că îți faci griji pentru mine. Hai să mergem. Nici măcar nu am luat cina încă.
Cei doi porniră împreună, ținându-se de mână.
Pe drum, Xiao Yao spuse:
– Nu-ți mai face griji pentru Insecta Iubirii. La capătul podului, barca își găsește singură drumul. Până la urmă se va rezolva.
– Bine.
Jing răspunse astfel, însă în inima lui grijile nu dispăruseră. Singura lui consolare era apropierea dintre Zhuan Xu și Xiao Yao.
În ziua în care acel moment avea să vină, Jing spera că Zhuan Xu va reține lovitura fatală îndreptată împotriva lui Xiang Liu de dragul lui Xiao Yao.
Mulțumesc! ❤️
Cu drag.