Dorința eternă a inimii- Capitolul 5 – Partea a 2-a

Capitolul 5

Dorința de a mă încredința munților și râurilor:

Partea a 2-a

Xiao Liu se duse la intrarea din spate a prăvăliei de vinuri și bătu tare la ușă:

– Xuan Ge, Xuan Ge…, știind foarte bine că nu era acolo, dar dorind să trezească oamenii dinăuntru. Ieși Hai Tang.

– În miezul nopții, ce vrei?

Xiao Liu râse disprețuitor.

– Dă-te la o parte, îl caut pe Xuan Ge, nu pe tine.

Hai Tang era furioasă, dar, fiind servitoare, nu putea spune nimic, însă Ah Nian putea și ieși și ea.

– Nenorocitule! Dacă nu pleci, o să-ți dau o lecție!

– Vrei să-mi dai o lecție? Ce-ar fi să-ți dau eu o lecție! Dacă nu era din cauza lui Xuan Ge, te-aș fi pălmuit deja de zeci de ori. Târfă proastă, femeie urâtă, născută cu o pereche de ochi ca ai unui pește mort.

Ah Nian nu fusese niciodată atât de insultată în toată viața ei și tremura de furie. – Hai Tang, omoară-l. Omoară-l și dacă Xuan Gege se supără, voi lua toată vina asupra mea.

– Da! Hai Tang trecu imediat la acțiune, așa că Xiao Liu se întoarse și fugi.

–  Îi fac cinste lui Xuan Ge. Dacă îndrăznești, vino afară. Ah Nian, dacă ai curaj, nu-ți pune servitoarea să-ți facă treaba murdară.

– Este de necrezut! Ah Nian alergă după Xiao Liu.

– O voi face eu însămi!

Xiao Liu arunca insulte, iar Ah Nian îl urmărea. Xiao Liu enumeră toate insultele murdare pe care le auzise în piață, iar Ah Nian era atât de furioasă încât era pe punctul de a înnebuni. Nici măcar nu-și dădu seama că Hai Tang din spatele ei leșinase deja și că un bărbat mascat o luase cu el.

Xiao Liu o ademenise pe Ah Nian într-un loc pustiu, dar când Ah Nian își dădu seama că ceva nu era în regulă și o strigă pe Hai Tang, nimeni nu îi răspunse. Avu totuși curaj și nu se sperie, ci doar flutură mâinile și lame de apă se îndreptară spre Xiao Liu. Un bărbat mascat le blocă pentru Xiao Liu. Trei contra unu, era o victorie ușoară! Ah Nian fu legată bine și dusă în zbor. Ah Nian îi blestemă tot drumul până la întâlnirea cu Xiang Liu.

Ajunsă în munți, Hai Tang zăcea pe pământ, în timp ce cei patru bărbați mascați se răspândiseră pentru a păzi zona. Xiao Liu o luă pe Ah Nian, care începu să blesteme:

– Dă-mi drumul, dă-mi drumul, altfel îți tai mâinile!

Xiao Liu o lăsă pe Ah Nian să cadă și ea ateriză cu un zgomot pe pământ. Ah Nian strigă:

– Cum îndrăznești să mă lași să cad! Xiao Liu îi răspunse:

– Tu mi-ai spus să-ți dau drumul.

Ah Nian strigă:

– Cine ți-a spus să mă cari?

– Pentru că erai legată, dacă nu te car, ar trebui să te arunc?

Ah Nian era atât de furioasă încât nu putea vorbi.

Xiao Liu îngenunche și râse:

– O doamnă de viță nobilă ca tine, probabil că nu ai mai fost legată niciodată. Cum te simți?

Ah Nian nu era deloc speriată și se uită la Xiao Liu ca la un om mort:

– Îți sapi singur groapa.

Xiao Liu era din ce în ce mai impresionat de părinții lui Ah Nian.

– Fetițo, uită-te în jur, tu ești cea legată.

Ah Nian râse rece:

– Vărul meu mai mare mă va găsi în curând. Va fi foarte, foarte supărat. Vei avea o moarte foarte, foarte dureroasă!

Xiao Liu și-a pus mâinile sub bărbie și se uită la specia rară care era Ah Nian.

– Ai atâta încredere în vărul tău?

– Desigur. Tatăl meu nu laudă niciodată pe nimeni, dar pe el l-a lăudat.

– Părinții tăi te iubesc foarte mult?

– Desigur că părinții mei mă iubesc!

– Toți cei din jurul tău te tratează bine?

– Desigur, cum ar putea cineva să nu mă trateze bine?

Xiao Liu înțelese în sfârșit ce o făcea pe Ah Nian să pară o specie rară. În lumea ei, totul se învârtea în jurul ei. Ea cerea și i se dădea. În lumea lui Ah Nian, nu existau greutăți, nu exista întuneric. Amintindu-și felul în care Xuan o trata pe Ah Nian, Xiao Liu simți brusc gelozie față de ea. Poate că era foarte răsfățată, dar dacă ai întreba orice fată, toate ar vrea să fie răsfățate până la punctul în care să devină egoiste și nepoliticoase. De câtă iubire era nevoie, de câți oameni care să o iubească era nevoie, pentru a crea o lume pentru Ah Nian plină doar de curcubee, flori și fericire, astfel încât ea să ajungă să aibă această personalitate.

Dacă o persoană ar putea avea totul așa cum dorește, cine ar alege să îndure suferința? Cine ar vrea să guste durerea acestei lumi? Cine ar vrea să vadă adevărata întunecime din sufletul oamenilor? Xiao Liu se așeză pe pământ și întrebă încet:

– Ah Nian, cum sunt părinții tăi?

Ah Nian îl privi cu dispreț pe Xiao Liu și nu vru să răspundă, dar nu-și putu controla mândria:

– Tatăl meu este cel mai frumos și mai puternic bărbat din lume.

Xiao Liu o tachină:

– Și vărul tău?

– Și vărul meu este la fel.

– Amândoi? Cine este mai bun?

– Idiotule! Tatăl meu este trecutul, vărul meu este viitorul!

– Ce face tatăl tău cu tine în mod normal?

Xiao Liu nu avea tată, așa că era curios ce fac tații cu fiicele lor. Înainte ca Ah Nian să poată răspunde, Xiang Liu se întoarse. Xiang Liu purta o mască albă și coborî din cer cu părul său alb imaculat și roba albă, ca un fulg de zăpadă eteric dintr-o altă lume. Bărbații se duseră să raporteze și apoi plecară cu Hai Tang după ce primiră ordine.

Ah Nian îl privea curios pe Xiang Liu și era atât de fascinată încât uitase să fie supărată. Xiao Liu chicoti:

– Vrei să știi cum arată sub mască? E comparabil cu vărul tău!

Ah Nian roși:

– Hm, cui îi pasă!

Închise imediat ochii pentru a arăta că nu avea de gând să se uite sau să vorbească cu oameni atât de patetici și de josnici.

Xiang Liu se așeză lângă un copac, cu ochii închiși, pentru a-și recăpăta puterile. Xiao Liu se apropie:

– Ești bine?

– Da.

– Vrei să te vindeci?

– Știi cum e când mă vindec, va trebui să aștepți până când se termină asta.

– Când Xuan le va da leacurile oamenilor tăi, o voi lua pe Ah Nian înapoi, iar tu du-te și găsește un loc unde să te vindeci.

Xiang Liu deschise ochii.

– Știi adevărata identitate a lui Xuan?

Xiao Liu scutură din cap.

– Aura lui pământească este prea puternică, nu seamănă cu cea a unui descendent al unei familii nobile sau puternice. Dar are multe relații, ceea ce înseamnă că are mulți bani, lucru greu de realizat dacă nu provine dintr-o familie puternică.

Xiang Liu zâmbi:

– Am o bănuială.

– Cine este?

– Mai întâi am nevoie de mai multe dovezi.

– Oh…

– Dacă este persoana pe care o bănuiesc, atunci ai mari probleme.

– De ce?

– Acea persoană este foarte protectoare cu cei apropiați. Urăște pe oricine îi face rău familiei sale. Tu i-ai răpit sora, ceea ce este cel mai mare tabu pentru el. Fără îndoială, te va ucide. De data asta este vina mea, până când îl distrug, poți rămâne lângă mine.

– Nu!”

– Nu mă crezi?

– Ba da! Chiar și marele demon crede că sunt în pericol, așa că este cu siguranță periculos. Dar crezi că sunt genul care se ascunde în spatele altcuiva până trec problemele?  Xiang Liu zâmbi larg.

– Bine! Dar… îl strânse ușor de gât pe Xiao Liu.

– Să nu mori!

Proiecția Bulgărelui de Zăpadă coborî zburând și ciripi către Xiang Liu, care îl mângâie de câteva ori pe cap.

– Leacurile au fost primite și oamenii sunt în siguranță.

Xiao Liu se ridică și se întinse.

– O voi duce înapoi. Cu această despărțire, râurile sunt lungi și munții sunt largi. Dacă va mai fi o dată viitoare și dacă nu va mai fi, atunci să nu-ți fie dor de mine.

Xiang Liu zâmbi.

– Ce-mi lipsește este sângele tău, nu persoana ta.

Xiao Liu râse zgomotos și se duse să o ridice pe Ah Nian și să o tragă în mijlocul blestemelor ei. În timp ce mergea, Xiao Liu se gândea cum să se descurce cu Xuan. Analizase fiecare detaliu despre Xuan și-și dăduse seama că nu-l putea descifra.

Omul acela purta o mască completă și absolută. Oamenii care poartă măști, se vede că poartă măști. Dar masca lui părea să fie o parte din el, complet naturală și fără efort. Lao Mu, Chuan Zi, Ma Zi, măcelarul Gao, toți îl plăceau pentru că era ușor de abordat. Tian Er și Chun Tao îl plăceau pentru că este chipeș și amuzant. Xiao Liu se gândi la asta și-și dădu seama că și lui îi plăcea Xuan pentru că este inteligent și se descurca bine. Dar, în realitate, adevărata personalitate a lui Xuan, ce îi plăcea, cum făcea lucrurile… Xiao Liu nu putea să-și dea seama. Tot ce știa era că slăbiciunea lui Xuan era protejarea celor apropiați. Indiferent ce făcea verișoara sa, el le cerea celorlalți să treacă cu vederea și era chiar dispus să-și ceară scuze, astfel încât verișoara sa să nu fie nevoită să o facă.

Xiao Liu se întrebă brusc: cum poate exista un tip ca el în această lume? Prin ce trecuse de avea o personalitate atât de ciudată? Xiao Liu îi spuse lui Ah Nian:

– Încep să mă tem puțin de vărul tău.

Ah Nian îi răspunse cu impertinență:

– E prea târziu să-ți dai seama acum!

Xiao Liu o privi pe Ah Nian zâmbind și simți un fior trecându-i prin corp.

– Ce… ce vrei?

Xiao Liu o puse pe Ah Nian pe pământ, îi băgă trei pastile și un pachet de pudră în gură și îi închise gura cu forța până când înghițt.

– Tu… tu… ce m-ai pus să mănânc?

– Otravă. Ai la tine un talisman care te protejează de otravă, dar nu cred că ai un astfel de talisman în stomac.

Xiao Liu îi scoase lui Ah Nian agrafa din păr, presără niște pudră pe ea și o înțepă de două ori în încheietura mâinii. Lacrimile lui Ah Nuan curgeau, pentru că niciodată în viața ei nu fusese tratată atât de rău ca astăzi. Xiao Liu adăugă:

– Și nu cred că sângele tău poate alunga otrava.

Xiao Liu se gândi puțin și presără încă puțină pudră pe agrafa de păr înainte de a atinge spatele lui Ah Nian cu mâna.

– Pentru siguranță, să mai punem un pic de otravă. Puterea ta spirituală este de tipul apei, abilitatea gheții, nu-i așa? Trebuie să găsesc punctul de presiune potrivit.

Mâna lui Xiao Liu atinse de la stânga la dreapta tot spatele lui Ah Nian până la talie. Era încă o fată tânără și nu fusese atinsă niciodată de un bărbat. Era prima dată în viața ei când se simțea speriată și plânse:

– O să te omor! O să te omor!

Xiao Liu rămase impasibil, găsi punctul pe spatele ei și o înțepă. Nu o duru, dar Ah Nian se simți ca și cum ar fi murit. Dacă ar fi putut, i-ar fi tăiat mâna lui Xiao Liu și și-ar fi tăiat propria piele de pe spate. Xiao Liu puse agrafa înapoi în părul lui Ah Nian și îi aranjă hainele.

– Haide, verișorul ta vrea să mă omoare, o să te iau cu mine.

Ah Nian plângea și refuza să se miște. Xiao Liu își puse capul în fața ei.

– Vrei să caut un punct de presiune pe pieptul tău?

Ah Nian a început să plângă tare, dar începu să se miște în spatele lui Xiao Liu.

Xiao Liu asculta plânsetele ei puternice și se întreba dacă nu cumva era prea rău de data asta, făcând o fetiță să plângă așa. Înainte să ajungă la o concluzie, sosi un grup de oameni condus de Xuan.

– Gege…

Ah Nian se aruncă în brațele lui Xuan și începu să plângă. Xiao Liu era înconjurat de bărbați mascați, dar Xuan nu-i acordă nicio atenție și doar o mângâie ușor pe Ah Nian pe spate și o liniști. Ah Nian plângea atât de tare încât nu putea vorbi, iar fața îi era roșie. După ceva timp, suspinele i se potoliră și putu să răspundă la întrebările lui Xuan. Când îi povesti că fusese otrăvită și unde o înțepase Xiao Liu, Ah Nian începu să plângă din nou și refuză să mai răspundă la întrebările lui. Chiar dacă nu răspundea, lacrimile ei spuneau totul.

Ochii ascuțiți ai lui Xuan se îndreptară spre Xiao Liu, care își scutura pielea de găină de pe brațe și încerca să păstreze un zâmbet calm. Xuan o luă pe Ah Nian, în timp ce Xiao Liu fu lovit până leșină și, de asemenea, fu luat.

Când Xiao Liu se trezi, se afla într-o cameră închisă, fără altă lumină decât două lămpi cu ulei pe perete. Doi bărbați mascați intrară și-i explicară că aveau ordin să-l țină în viață, dar restul era în regulă. Deciseră să-i taie mâinile, astfel încât să nu poată otrăvi pe alții. Scoaseră un instrument de tortură, care era o cutie dreptunghiulară de piatră, asemănătoare unui mic sicriu, dar cu o deschizătură în partea de sus.

Bărbații unseră mâna lui Xiao Liu cu ulei și i-o puseră în cutie. În interiorul cutiei era pământ și, odată ce mirosul de ulei ajunse la insectele mici, acestea se îngropară în degetele lui. Bărbații îi băgară o cârpă în gură și i-o legară.

– În cutie sunt insecte care mănâncă carne. Uleiul este uns pe cadavre pentru înmormântare. Acest lucru le va semnala că mâinile tale sunt carne moartă care trebuie mâncată. Se vor îngropa încet în degetele tale și vei simți cum ți se mănâncă carnea. Degetele sunt legate de inimă și este atât de dureros încât oamenii vor încerca să-și roadă propriile mâini pentru a pune capăt durerii. De aceea trebuie să-ți sigilăm gura. Cinci zile mai târziu, când cutia va fi deschisă, vei vedea două seturi de oase de degete curate ca porțelanul alb. Oprim toate luminile, astfel încât în întuneric să simți mai bine durerea. Ultima dată când am făcut asta, persoana a înnebunit. Sperăm că tu nu vei înnebuni.

Înainte ca lumina să dispară complet, Xiao Liu deschise ochii larg. Știa că bărbații aveau dreptate, singura modalitate de a nu înnebuni era să rămână treaz. Xiao Liu simțea durerea în vârfurile degetelor, ca și cum un gândac i se băga în corp și îi rodea inima.

Xiao Liu începu să vorbească singur, spunând cu voce tare tot ce-și amintea. În întunericul dureros, imaginile apăreau ciudat de clare.

Floarea roșie ca focul a phoenixului înflorea deasupra capului, iar leagănul era atârnat de copacul phoenix. Îi plăcea să se leagăne, dar vărul ei mai mare prefera să-și exerseze puterea. Îi plăcea să-l tachineze: „Gege, Gege, uite cât de sus mă legăn…”. El nu-i dădea niciodată atenție, dar dacă ea cădea accidental, el o prindea întotdeauna la timp.

În pădurea verde și luxuriantă îi plăcea să se joace de-a v-ați ascunselea. Când îl vedea pe Gege venind să o caute, sărea pe spatele lui când nu se uita și râdea. Refuza să coboare, așa că el o ducea în spate până acasă. Când mama îi vedea, suspina și clătina din cap. Dar bunica îi spunea că și mama era la fel când era mică.

Se juca de-a trasul de frânghie cu Gege, iar cel care pierdea avea nasul zgâriat. Când câștiga, zgâria foarte tare, dar când pierdea, îl implora cu blândețe: „Gege, Gege, nu prea tare!” Gege ridica mâna și lovea tare, dar în momentul în care mâna lui o atingea, era moale ca o șoaptă.

Unchiul îmbrăcat în roșu îi dădea o coadă de vulpe albă tăiată cu care să se joace. Ei îi plăcea foarte mult, la fel și lui Gege, dar ea îi permitea să se joace cu ea doar pentru scurt timp. Dar de fiecare dată când trebuia să facă un schimb, Gege trebuia să fure niște gustări pentru ea. Odată mâncase prea multe și i se făcu rău la stomac, iar mama o certase cu mânie. Dar ea se simți nedreptățită și îi spuse lui Gege: „Învață să faci gustarea aia, ca să pot mânca cât vreau și mama și bunica să nu mai aibă nimic de spus!” Gege fusese de acord și învățase să facă gustarea, dar refuzase să-i facă una. Tot ce-i spusese fu: „Când vei crește și nu vei mai avea dureri de stomac când o mănânci, atunci îți voi face una”.

Sănătatea bunicii se deteriorase, iar mama era mereu lângă ea și nu putea să aibă grijă de ea și de Gege. Oamenii spuneau că unchiul și mătușa muriseră și că bunica va muri în curând. Era atât de speriată încât, noaptea, se urca în secret în patul lui Gege și îl întreba în șoaptă: „Ce este moartea?” Gege îi răspundea: „Moartea înseamnă să nu mai poți vedea pe cineva niciodată”.

„Și să nu mai poți vorbi cu acea persoană?” „Nu.” „Ca și cum nu-ți mai poți vedea mama și tatăl?” „Da.” „Bunica va muri?” Gege o îmbrățișă strâns și lacrimile îi cădeau pe fața ei. Ea îl îmbrățișă la rândul ei strâns: „Eu nu voi muri niciodată și voi vorbi mereu cu tine.”

Toată lumea spunea că Gege era foarte puternic în interior, chiar și bunicul credea că Gege nu plângea niciodată. Dar ea știa că Gege plângea, dar nu-i spusese niciodată mamei. Adesea se furișa în patul lui Gege noaptea, ca să-i țină companie. Chiar dacă a doua zi era certată că era prea mare și trebuia să învețe să doarmă singură. Nu putea să-l deranjeze pe Gege și să-i tulbure odihna. Nu spunea nimic și accepta certurile, dar în fiecare noapte se furișa să-l caute pe Gege.

În timpul zilei, Gege învăța din greu, dar numai ea știa că noaptea Gege se trezea, se ghemuia și tremura. Știa că el vedea imaginea mamei sale sinucigându-se. Îl ținea pe Gege ca pe o păpușă, îl mângâia ușor și fredona aceeași melodie pe care o cântau mama și mătușa. Lacrimile curgeau din ochii lui Gege și, odată, ea le gustase și aflase că erau sărate și amare.

Odată, Gege avusese un coșmar și încercase să-și rețină lacrimile. Ea îl apucă și strigă: „Gege, plângi! Trebuie să plângi!” Gege o întrebă: „Toți vor să nu plâng, de ce vrei tu să plâng? Nu știi că nu ar trebui să plâng?” Ea își încreți nasul și  răspunse: „Nu-mi pasă ce spun ei. Tot ce știu este că inima ta suferă și lacrimile pot ajuta durerea să iasă din corpul tău. Odată ce durerea iese, inima se poate vindeca încet.”

În noaptea dinainte de a pleca spre Muntele de Jad, Gege ceruse să doarmă cu ea. Ea dormea adânc când îl simți pe Gege îmbrățișând-o și lacrimi căzându-i pe față. A crezu că el avea un coșmar și era pe punctul de a-l mângâia: „Nu-ți face griji, sunt aici cu tine.” Gege însă repeta în continuu: „Îmi pare rău, îmi pare rău, sunt prea nefolositor. O să mă grăbesc să cresc. O să te protejez pe tine și pe mătușa. O să mă duc să te aduc înapoi…”.

În întuneric, timpul trecea, dar Xiao Liu vorbea doar singur, iar uneori durerea era atât de mare încât uita ce spunea. Dar de fiecare dată își folosea incredibila voință pentru a continua să vorbească singur. Cine știe cât timp trecuse, dar Xiao Liu vorbea despre diferite moduri de a frige pește când ușa se deschise și o lumină pătrunse înăuntru. Fiind în întuneric atât de mult timp, lumina îl deranja, așa că Xiao Liu închise ochii.

– Expresia lui… este diferită de orice am văzut până acum.

– Este foarte unic.

Cei doi temniceri deschiseră cutia și-l dezlegară. Odată ce începură să-i îngrijească mâna, Xiao Liu gemu de durere și, în conștiința lui, părea să audă vocea lui Shi Qi. Asta rupse firul tensionat din mintea lui și leșină.

Când Xiao Liu deschise ochii, era încă întuneric, dar purta haine curate și era întins pe un pat moale. Cineva stătea lângă el, dar nu-i venea să creadă ochilor.

– Shi Qi? Jing?

– Eu sunt.

– Fereastra.

Shi Qi se ridică imediat și deschise fereastra. Briza muntelui intră și Xiao Liu respiră adânc. Jing aprinse o lampă și-l ajută pe Xiao Liu să se ridice. Xiao Liu se uită la mâinile sale, care erau înfășurate ca două mingi, indicând că rănile erau grave, dar cu medicamentul aplicat nu simțea prea multă durere. Jing aduse un bol cu supă și Xiao Liu era flămând, dar se forță să bea încet. După ce mâncă, Jing scoase o pastilă și îi spuse lui Xiao Liu să o sugă. Xiao Liu sugea pastila și se uită în jur. Era o colibă simplă din lemn, cu câteva covoare pe jos, și părea familiară.

– Suntem la tabăra militară Sheng Nong?

– M-am dus să-l caut pe generalul Xiang Liu pentru a te salva. Xiang Liu a luat oameni să-l atace pe Xuan, în timp ce eu m-am dus la închisoarea din pivniță să te salvez.

De la contactarea lui Xiang Liu până la planificarea salvării, Jing explică totul în câteva cuvinte.

Xiao Liu spuse:

– De fapt, nu era nevoie să vii să mă salvezi.

Jing spuse:

– Mă întorc în Qing Shui, așa că dă-mi antidotul pentru Ah Nian.

Xiao Liu spuse:

– Nici măcar nu era otrăvită! Ah Nian, cu trecutul ei, bineînțeles că a găsit cei mai buni medici și poate vindeca orice otravă, așa că am decis să o păcălesc. Toți cei din jurul ei sunt foarte protectori cu ea. Vor căuta otrava și, dacă nu o vor găsi, mă vor ține în viață.

– Tu…, Jing se uită la mâinile lui și în ochii lui se citea o durere nemărturisită. Xiao Liu

– Asta… păcălindu-i, îmi voi salva viața doar temporar. Așa că, chiar dacă nu am otrăvit-o pe Ah Nian… l-am otrăvit pe Xuan.

Jing îl privi șocat pe Xiao Liu.

– Otrava a fost pusă pe corpul lui Ah Nian, știam că Xuan o va îmbrățișa, o va consola, iar otrava va intra în corpul lui. Odată ce a intrat în fluxul sanguin, este foarte greu de eliminat. Având în vedere personalitatea lui Ah Nian, probabil că a plâns în ultimele zile și a avut nevoie ca Xuan să o consoleze des. El nu va bănui niciodată că otrava era destinată lui.

– Ce otravă i-ai dat?

Xiao Liu explică cu precauție:

– De fapt, nu este chiar o otravă, este mai degrabă o magie voodoo. Magia voodoo este practicată de tribul Jiu Li și este învățătura lor secretă. Acum câteva sute de ani, tribul Jiu Li avea un rege voodoo care era numit maestrul otrăvurilor din marea sălbăticie. Magia voodoo este considerată malefică în comparație cu medicina tradițională și otrăvurile. Oamenii au auzit de ea, dar foarte puțini o înțeleg cu adevărat.

Xiao Liu explică:

– De fapt, am crescut un gândac voodoo în interiorul corpului meu, iar acel gândac se află acum în corpul lui Xuan. De acum înainte, când corpul meu va suferi, și corpul lui va simți aceeași durere.

– Acest insectă voodoo nu trebuie să fi fost ușor de crescut.

– Desigur! Foarte greu de crescut!

Dacă ar fi fost ușor de crescut, această magie ar fi fost răspândită peste tot în marea sălbăticie. Chiar și cu corpul special al lui Xiao Liu, îi luase ani de zile să o crească.

– De ce să crești o insectă voodoo?

Xiao Liu suspină:

– Totul a fost pentru a-l controla pe Xiang Liu, acel demon mare! El este un monstru cu nouă capete și nicio otravă nu-l poate doborî. Așa că m-am gândit la acest plan măreț, dar înainte să apuc să-l pun în aplicare, am ajuns să-l folosesc pe Xuan.

Animalele sunt foarte instinctive și Xiao Liu era îngrijorat că Xiang Liu ar putea să-și dea seama de insecta voodoo. Era atât de docil când trebuia să-i bea sângele, încât într-o zi insecta voodoo ar fi fost implantată fără să știe în corpul lui Xiang Liu.

Jing întrebă:

– Insecta voodoo este dăunătoare pentru organism?

– Nu!

– Ești sigur?

– Da, jur pe viața mea!

Jing nu era atât de sigur, dar nu știa suficient despre insectele voodoo, așa că va trebui să consulte un medic mai târziu. Xiao Liu întrebă:

– Câte zile au trecut de când am fost capturat?

– Patru.

Xiao Liu se uită la mâinile sale, gândindu-se că poate este timpul să nu mai aplice medicamentul.

– Timpul este aproape gata.

– Xiao Liu, lasă-mă să mă ocup de Xuan…

Xiao Liu îl privi pe Jing:

– Xiang Liu știa deja că Xuan se va purta cu mine cu cruzime. Mi-a propus să rămân lângă el, dar l-am refuzat. Dacă aș fi genul care se ascunde în spatele cuiva mai puternic, nu te-aș fi lăsat să rămâi cu mulți ani în urmă. Sunt obișnuit să fiu independent – fac ce vreau și îmi rezolv singur problemele.

Ochii lui Jing erau plini de grijă.

– Nu trebuie să fii singur.

Xiao Liu întoarse capul.

– Te-am salvat o dată, tu m-ai salvat o dată. Te-am hrănit o dată, tu m-ai hrănit o dată. Nu ne mai datorăm nimic unul altuia. Situația mea nu are nevoie de ajutorul tău!

Jing rămase tăcut acolo pentru o vreme, apoi ieși în liniște.

Xiao Liu voia să doarmă, dar nu putea, așa că se ridică cu greu din pat și ieși pe ușă. Nu se afla în tabăra militară, ci într-o cabană de vânători din munți. Era singura locuință de pe întreaga stâncă, ceea ce era logic, deoarece dacă Xiang Liu îl ajuta pe Jing să salveze pe cineva, ar fi folosit propria putere și nu ar fi apelat la oștirea Sheng Nong.

Vântul urla și norii erau sub picioarele lui. Xiao Liu privi o vreme și i se păru că norii se vor ridica și îl vor înghiți. Nu se putu abține să strige:

– Xiang Liu, ești acolo?

O pasăre ciripi din spate și Xiao Liu se întoarse să vadă că Xiang Liu stătea pe copacul de lângă cabană. Sub lumina argintie a lunii, cu părul său alb și roba albă, era ca o persoană făcută din zăpadă, atât de pură, atât de perfectă, încât îți venea să te apropii, dar ți-era teamă.

Xiao Liu se uită fix și apoi întrebă brusc:

– De cât timp ești aici?

Xiang Liu răspunse calm:

– De suficient timp încât să aud că voiai să-mi plantezi o insectă voodoo.

Fața lui Xiao Liu se schimbă – vorbind cu Jing, el nu încercase niciodată să se joace cu cuvintele, așa că fusese neglijent mai devreme și uitase că se afla pe teritoriul lui Xiang Liu. Xiao Liu râse:

– Dar nu eu am făcut-o, eu am plantat-o în Xuan.

Xiang Liu coborî și îl privi pe Xiao Liu ca un prădător care se uită la prada sa.

– Dacă tu suferi, el suferă? Când va începe să acționeze insecta voodoo?

Xiao Liu făcu imediat un pas înapoi, temându-se că Xiang Liu îl va lovi.

– Nu a sosit încă momentul, dar odată ce insecta voodoo a fost plantată, el nu va scăpa ușor.

Xiang Liu privi fix norii.

– Mai întâi i-ai insultat verișoara, apoi i-ai plantat o insectă voodoo. El nu te va lăsa în viață. Sper că insecta ta să fie imposibil de îndepărtat, astfel încât el să fie precaut în privința ta.

– Acea insectă voodoo a fost pregătită pentru tine, eu sunt singurul din această lume care o poate îndepărta.

Xiang Liu închise ochii.

– Du-te înapoi la culcare și grăbește-te să-ți vindeci mâna.

Xiao Liu era prea speriat să răspundă și se întoarse la culcare, chiar dacă nu putea adormi.