Dorința eternă a inimii- Capitolul 6- Partea 1

Partea 1

 Ca și cum ar fi venit o persoană familiară:

Corpul lui Xiao Liu era unic, astfel încât rănile se vindecau mai repede decât la majoritatea oamenilor. Jing lăsase o mulțime de medicamente bune, de la oase și elixiruri din Muntele Jade, cristaluri și orice era prețios în vasta sălbăticie se găsea aici. Rănile lui Xiao Liu se vindecară repede.

Xiao Liu nu ezitase niciodată și nu se sfiise să folosească nimic, turnând întregul borcan cu esență de oase pentru a-și înmuia mâna în el. Dar singurul lucru pe care nu-l folosise niciodată fură analgezicele. În fiecare zi urla tare de durere și sărea în sus și în jos. Xiang Liu inițial se uita doar impasibil, dar mai târziu fu atât de enervat de zgomot încât spuse sarcastic:

– Îmi este milă de persoana care te-a torturat. Ei ți-au aplicat tortura cu insecte care mănâncă carne, tu le-ai aplicat tortura cu zgomote care îngheață sângele.

Xiao Liu făcu o mutră acră:

– Acum regret cu adevărat că i-am dat insecta voodoo lui Xuan.

Xiang Liu râse:

– Chiar dacă ai crescut o insectă, ar fi trebuit să crești una mai răutăcioasă. Insecta pe care ai crescut-o te obligă să te rănești mai întâi pe tine însuți. Slavă Domnului că ai plantat-o pe cealaltă în Xuan, unde ar putea fi de folos. Dacă o  plantai în mine, amintește-ți că am nouă capete. Chiar dacă ai fi murit de durere, probabil că nu m-ar fi durut prea tare.

Xiao Liu simțea că discuția cu Xiang Liu nu făcea decât să-l enerveze și mai tare, așa că Xiang Liu plecă supărat și se ascunse în nori. Zilele trecură, durerea scăzu și mâna lui Xiao Liu se vindecă treptat.

În zori, când Xiao Liu încă dormea profund, simți brusc o mișcare în corp. La început nu înțelesese, dar treptat își dădu seama – insecta îi trimitea un mesaj. Xiao Liu se ridică repede și ieși în fugă din colibă.

– Xiang Liu, Xuan….

– Știu.

Pe vârful muntelui stăteau mai mult de zece bărbați mascați. Fiecare dintre ei și vehiculele lor înaripate erau pline de intenții ucigașe și pregătite pentru luptă. Era clar că știau că Xuan era aproape și, după felul în care se răspândiseră, Xuan aducea o mulțime de oameni.

Xiang Liu îi spuse lui Xiao Liu:

– Xuan vine cu o furie ucigașă. Sunt gata să-l omor, așa că în seara asta va fi o luptă pe viață și pe moarte. Găsește-ți un loc unde să te ascunzi în siguranță.

Deoarece purta o mască, fața lui Xiang Liu era acoperită și doar ochii îi erau vizibili, iar privirea lui era rece, fără niciun strop de căldură. Xiao Liu era prea speriat ca să mai vorbească prostii, se uită în jur de câteva ori, apoi se ascunse sub o crăpătură mare din stâncă.

Puțin mai târziu, Xiao Liu îl văzu pe Xuan conducând un grup de oameni care se năpusteau în jos. Peste trei duzini de bărbați pe diverse înaripate, cu aripile întinse acoperiră întregul cer. Xiao Liu privi în sus șocat – cine era Xuan de fapt, de avea o forță atât de puternică în spatele lui?

Bătălia începu în cer. În comparație cu Xiang Liu, Xuan era în avantaj datorită numărului de oameni. Dar oamenii lui Xiang Liu trăiau sub spectrul morții și acumulaseră o înțelegere reciprocă prin vărsarea de sânge. Erau suficient de feroce încât cele două părți erau la egalitate.

O explozie bruscă și o minge de foc aurie lovi un om, care fu distrus împreună cu înaripata sa. Apoi, un altul fu tăiat în două de o sabie de gheață uriașă. Doi inamici trecură în zbor și Xiao Liu nu putu vedea clar cine erau. Ceva căzu din cer și se sparse de stânci. Xiao Liu o ridică și văzu că era o mască însângerată.

Xiao Liu nu se mai putea ascunde și ieși în fugă, urcând în vârful celui mai înalt copac.

Cerul era în flăcări din cauza bătăliei, cu foc și fum, dar prezența lui Xiang Liu era imposibil de ratat. Cu părul alb, roba albă și masca albă, pe un condor alb, era ca o pată de zăpadă care se învârtea în cer. Fiecare mișcare era frumoasă, dar era un atac mortal.

Patru bărbați îl înconjurau, unul dintre ele fiind Xuan, și fiecare dintre ei era un adversar puternic. Xiang Liu lupta doar atacând și niciodată apărându-se, era o luptă pe viață și pe moarte. Arma lui era o sabie curbată ca o semilună, cristalină ca și cum ar fi fost făcută din gheață, și o mânuia astfel încât părea că picături de gheață dansau în aer.

Xiang Liu nu-și apăra spatele, repezindu-se înainte și tăind atacurile cu lama de gheață. Un cap zbură, iar spatele lui Xiang Liu fu străpuns și sângera. Lamele de gheață plouară asupra lui, dar Xiang Liu nu se ascunse ci le evită cu îndemânare. Lama lui coborî și un alt bărbat și zburătorul său dispărură. Dar Xiang Liu fu rănit din nou și avea sânge la colțul buzelor.

Frunze mortale se învârteau spre el într-un labirint al spiritului pădurii, dar Xiang Liu nici măcar nu se obosi să le îndepărteze și, în schimb, străpunse centrul și îl elimină pe bărbat. Rămăsese doar el împotriva lui Xuan, unu la unu.

Xiang Liu se repezi la Xuan, dar era deja rănit și puterea sa spirituală era mult diminuată, în timp ce Xuan nu era rănit și era plin de putere. Xuan ținea în mâna stângă un bici lung din lemn și în mâna dreaptă o sabie scurtă aurie. Era capabil să controleze cu agilitate două puteri diferite în același timp și să atace cu biciul ca un șarpe și sabia ca un leu.

Xiao Liu strigă:

– Xiang Liu, mâna stângă.

Xiao Liu își lovi mâna stângă de copac și durerea fu chinuitoare. Atacul lui Xuan rată.

– Mâna dreaptă.

Xiao Liu lovi cu mâna dreaptă copacul, iar Xuan aproape că scăpă arma.

Xiang Liu reuși să râdă chiar și în mijlocul luptei, în timp ce Xuan îl privea furios și arunca biciul spre Xiao Liu. Xiao Liu coborî capul și alunecă pe copac în pădurea deasă, unde zburătoarele nu puteau intra, astfel încât Xuan nu putea ajunge la el.

Xiang Liu ordonă:

– Piciorul stâng, mâna dreaptă.

Xiao Liu înjură, dar luă o ramură cu țepi și își lovi cu sălbăticie piciorul stâng, în același timp în care își lovi mâna dreaptă de o piatră. Xiang Liu își adună puterile și își aruncă sabia în timp ce zbura spre Xuan, cu intenția clară de a-i da lovitura fatală. Xuan reuși să se rostogolească de pe animalul său zburător, astfel încât atacul lui Xiang Liu lovi în schimb animalul.

Xuan căzu de la o înălțime mare și se izbi cu putere de un copac uriaș. Era grav rănit și acoperit de sânge, dar se ridică imediat și începu să fugă, chemându-și oamenii.

În pădurea adâncă, copacii erau atât de deși încât zburătoarele nu puteau intra, așa că Xiang Liu sări de pe condorul său și începu să-l urmărească pe Xuan pe jos.

Xiao Liu sărea din copac în copac ca o maimuță și îl urmărea. Deodată, ochii lui zăriră ceva lung și alb. Arăta precum coada unui animal. Înainte ca Xiao Liu să poată procesa imaginea, corpul lui îngheță. Sări și ridică obiectul alb care atârna de un copac – era o coadă pufoasă de vulpe albă. Xiao Liu era complet imobilizat. Apoi buzele i se curbară într-un zâmbet, iar odată cu acel zâmbet se aflau lacrimi în ochii lui, gata să cadă cu tristețe.

Deodată, fața lui se schimbă și se năpusti asupra lui Xiang Liu și Xuan ca un nebun.

Xuan zbura, dar Xiang Liu țâșni brusc ca un fantomă din tufiș, mâinile lui transformându-se deja în gheare ascuțite ca cinci pumnale, care se îndreptau rapid spre Xuan. Xuan le blocă cu biciul, dar biciul fu distrus, iar mâna cu gheare rămase intactă. Ochii lui Xiang Liu străluceau și erau roșii ca ai unui demon, iar corpul lui Xuan era apăsat ca și cum un munte ar fi fost deasupra lui. Nu se putea mișca și nici nu putea să se ferească, dar refuza să închidă ochii. Dacă urma să moară, atunci voia să vadă clar cum murea.

O siluetă zbură înainte ca o stea căzătoare în îmbrățișarea lui Xuan și blocă lovitura fulgerătoare a lui Xiang Liu.

– Ah…țipă  Xiao Liu de durere.

Xuan simți exact aceeași durere, care îi străpunse inima. Dar el simțise doar durerea și nu fusese rănit. Xuan îl privi șocat pe Xiao Liu, neînțelegând de ce Xiao Liu îi salvase viața cu prețul vieții sale.

Xiao Liu îl împinse cu putere:

– Fugi!

Xiang Liu nu-l lăsă pe Xuan să scape și încercă să atace din nou. Xiao Liu se întoarse și își riscă din nou viața, apucându strâns de mâna cu gheare a lui Xiang Liu pentru a-l împiedica să-l atace din nou pe Xuan.

Oamenii lui Xuan sosiră și îl ajutară să scape, dar Xuan se întoarse și îi aruncă lui Xiao Liu o privire nedumerită.

Xiang Liu era atât de aproape de victorie, dar Xiao Liu îi distrusese planul. Era furios și îl lovi cu putere pe Xiao Liu. Xiao Liu se prăbuși la pământ, dar folosi tot ce-i mai rămăsese din putere pentru a se agăța de piciorul lui Xiang Liu, astfel încât acesta să nu-l poată urmări pe Xuan.

Xuan fu ajutat să urce pe o zburătoare care se ridică spre nori și dispărut. Se sprijini de servitorul său și își strânse puternic buzele, simțind aceeași durere. Durerea era în stomac, în brațe, în fiecare parte a corpului său. Era ca și cum întregul său corp era sfâșiat în bucăți. Dar știa că nu va fi sfâșiat în bucăți, pentru că această durere nu îi aparținea lui, ci lui Xiao Liu.

Xuan privea marea de nori și nu putea înțelege. De ce? De ce Xiao Liu îl ajutase mai întâi pe Xiang Liu să-l omoare, dar în ultimul moment își riscase propria viață pentru a-l salva? El îl torturase cu cruzime pe Xiao Liu, așa că Xiao Liu ar fi trebuit să-l urască și să-i dorească moartea. Atunci de ce îl salvase?

Furia lui Xiang Liu era ca un ocean învolburat, amenințând să înghită totul în calea sa. Xiao Liu știa că Xiang Liu îl va ucide, dar nu simțea niciun fel de teamă.

……..

Sângele roșu din jurul lui ei făcea să vadă florile roșii ca focul ale phoenixului. Sub copacul phoenix, era o mamă care îi făcuse un leagăn. Ea stătea pe leagăn și întâmpina frunzele phoenix care cădeau. Se ridica sus în leagăn și râsul ei acoperea pământul. Gege stătea sub copacul phoenix, privind-o cu un zâmbet. Când ea cobora, el o împingea din nou în sus. Leagănul ei se ridica, cobora, se ridica, cobora…

……..

Gheara ascuțită ca un brici a lui Xiang Liu se îndreptă spre gâtul lui Xiao Liu, dar Xiao Liu avea ochii larg deschiși și îi zâmbi dulce, zâmbetul său fiind ca o floare care înflorește primăvara. Gâtul subțire al lui Xiao Liu era în mâna lui Xiang Liu, care nu trebuia decât să strângă și toate problemele ar fi dispărut. Xiao Liu zâmbi și suspină ușor, ca și cum ar fi fost mulțumit. Își coborî capul și închise ochii.

Xiang Liu își retrase mâna, îl ridică pe Xiao Liu și îl duse departe.

Când Xiao Liu deschise ochii, se afla în mijlocul unei peșteri, cu tot corpul înmuiat într-un mic bazin. În bazin erau aruncate tot felul de medicamente prețioase. Pentru oricine altcineva, amestecarea tuturor acestor plante și medicamente ar fi făcut mai mult rău decât bine. Dar pentru corpul ciudat al lui Xiao Liu, înmuierea în tot felul de plante aleatorii chiar îl ajuta.

Probabil că acolo era și un medicament analgezic, pentru că Xiao Liu simțea cum corpul său era moale și fără dureri. Nu departe de bazin, Xiang Liu stătea pe o paletă de jad, cu sprâncenele încruntate, ca și cum toată energia era concentrată acolo, de parcă era pe punctul de a se prăbuși în orice moment. Xiao Liu nu îndrăznea să se miște sau să vorbească, așa că închise ochii în liniște.

– De ce l-ai salvat?

Vocea lui Xiang Liu era rece ca gheața, ascunzând furia lui reprimată.

Mintea lui Xiao Liu se învârti pentru un minut, dar nu ezită și spuse clar:

– Pentru că știu cine este.

Xiang Liu ridică ușor sprâncenele.

Xiao Liu continuă:

– Acum câteva zile mă gândeam de ce erai atât de liber în ultima vreme și petreceai fiecare zi cu mine. Apoi mi-am dat seama că nu aveai grijă de mine, ci îl așteptai pe Xuan. Jing a vrut să mă ascund în munți pentru că știa că voi vă luptați cu armata Xuan Yuan de sute de ani și tot nu au reușit să vă găsească. Dacă ai fi vrut, Xuan nu m-ar fi putut găsi în niciun fel. Dar ai ghicit adevărata lui identitate și știai că nu m-ar fi lăsat în viață, așa că m-ai folosit pentru a-i întinde o capcană cu intenția de a-l ucide.

– Așa că te-am folosit ca momeală. Ai vreo problemă cu asta?

– În mod normal, nu, din moment ce vrea să mă ucidă, cel mai bine e să-l elimin. Dar acum știu cine este cu adevărat. El este Zhuan Xu, unul dintre prinții Regatului Xuan Yuan. Nu este un prinț oarecare, ci este nepotul cel mare al Împăratului Galben! Dacă te ajut să-l omori, atunci Împăratul Galben se va răzbuna cu siguranță asupra lumii și nu voi mai avea pace. Nu va mai exista niciun loc în vasta sălbăticie în care să mă pot ascunde!

Xiang Liu deschise ochii și îl privi fix:

– Credeam că ai curaj.

Xiao Liu răspunse:

– Îmi pare rău că te-am dezamăgit. Tu îndrăznești să ți-l faci dușman pe Împăratul Galben, eu nu. Furia unui împărat face sângele să curgă pe o mie de mile! Nu pot suporta asta!

– Cum ai aflat identitatea lui Xuan?

– Când îl urmăreai, unul dintre servitorii lui era atât de agitat încât a alunecat și a spus ceva despre a te grăbi să-l salvezi pe prințul Zhuan Xu. A fost un murmur, dar tu erai dispus să înduri răni grave pentru a încerca să-l ucizi, iar în vasta sălbăticie nu sunt mulți oameni care te-ar putea enerva atât de tare. M-am gândit la asta și am făcut legătura.

Xiang Liu se ridică și intră în bazin, îi apucă gâtul lui Xiao Liu și îl izbi de marginea de piatră.

– Știai că aș risca să fiu rănit grav pentru a-l ucide!

Xiao Liu nu avea puterea să se opună, așa că cedă.

– Ți-am distrus marele plan, așa că dacă vrei să mă ucizi, ucide-mă!

Și-și întinse docil gâtul închizând ochii.

Xiang Liu râse sec:

– Să te omor? Ar fi prea ușor pentru tine!

Coborî capul și îl mușcă puternic pe Xiao Liu de gât și-i bău sângele, ca și cum ar fi vrut să-și elibereze furia. Xiao Liu își lăsă gâtul pe spate și se odihni pe marginea bazinului. Slavă Domnului că era de folos lui Xiang Liu. Deoarece Xiang Liu era un demon cu nouă capete și o creatură foarte ciudată, era aproape imposibil pentru el să găsească leacuri pentru a-și vindeca rănile. De aceea, corpul la fel de ciudat al lui Xiao Liu era cel mai bun leac pentru el.

Xuan era întins pe palet și brusc se ridică în picioare și-și atinse gâtul. Era încă în viață!

La început, simțise o durere ascuțită, ca și cum niște dinți îi sfâșiau carnea. Dar, treptat, durerea se transformase în ceva ciudat. În durere se simțea o senzație de amorțeală, un fior de fericire, ca și cum cineva îl sugea, îl lingea și îl săruta ușor.

Xuan simți că i se uscă gura și se înfurie brusc. Cu leziuni atât de grave, tipul ăla era nebun sau ce naiba făcea?

Xiang Liu ridică capul și se uită fix la Xiao Liu, cu sânge pe buze, ochii întunecați și respirația ușor greoaie. Xiao Liu stătea inițial întins ca un bărbat, dar brusc alunecă în jos și, inconștient, voia să-și acopere pieptul, dar se opri imediat și continuă să stea întins.

Mâna lui Xiang Liu se deplasă în jos de la gâtul lui, urmând linia maxilarului, până la claviculă. Xiao Liu îi apucă mâna și zâmbi:

– Sunt bărbat. Chiar dacă îți plac bărbații, ar trebui să găsești pe cineva mai arătos.

– Ești bărbat?

Buzele ușor pătate de sânge ale lui Xiang Liu se curbară în sus:

– Dacă ești bărbat, cum ai reușit să-l ademenești pe Jiu Jiu?

Xiao Liu clipi nedumerit:

– Nu cred că poți să-ți schimbi forma și vocea.

– Am încredere în instinctul natural al unei fiare.

– Dacă instinctul natural al unei fiare ar fi atât de precis, Bulgărele de Zăpadă al tău nu ar fi fost otrăvit de mine. Nu ar exista capcane, iar vânătorii nu ar mai avea nevoie să vâneze.

– Ce fel de vrajă de transformare folosești? Ai puteri foarte slabe, dar este perfectă, ca și cum ar fi forma ta adevărată!

Xiao Liu spuse furios:

– Aceasta este forma mea adevărată!

Xiang Liu îl privi fix, cu ochii lui negri ca cerneala, iar inima lui Xiao Liu începu să bată cu putere. El scutură violent mâna lui Xiang Liu și apoi se întinse ca un porc mort aruncat în apă clocotită.

– Atinge-mă, atunci, atinge-mă. După ce termini, nu mă mai acuza că sunt femeie!

Xiang Liu îl privi cu ură.

– Nu mă interesează forma ta falsă.

El l-a eliberat pe Xiao Liu, s-a întors și a ieșit din piscină pentru a se întinde pe palet și a continua să se vindece.

Inima extrem de nervoasă a lui Xiao Liu s-a relaxat în sfârșit. Era deja grav rănit, plus că Xiang Liu îi băuse sângele, așa că avea capul amețit și s-a întins în piscină pentru a începe și el să se vindece.

O zi mai târziu, Jing a sosit în apropiere. Xiang Liu era încă rănit și foarte precaut, așa că nu s-ar fi întâlnit niciodată cu cineva care ar fi putut reprezenta o amenințare. Când a simțit că Jing se apropia de peșteră, a plecat în liniște, iar Xiao Liu, rănit, era singur în peșteră când Jing a intrat. L-a văzut pe Xiao Liu plutind în bazin, cu fața complet albă, corpul acoperit de răni, ochii închiși și adormit profund.

Jing i-a luat pulsul și l-a ridicat imediat, cărându-l afară din peșteră cu pași rapizi, în timp ce își chema mijlocul de transport înaripat.

Zece zile mai târziu, Xiao Liu s-a trezit într-o cameră decorată elegant. Afară era vară fierbinte, dar înăuntru era răcoare, iar prin fereastră se vedea o curte plină de flori de toate felurile. Pe pervazul ferestrei era agățat un clopoțel de vânt din cristal de la Polul Nord, în diferite culori, sculptat în forme de flori. Când bătea vântul, răcoarea cristalului se elibera în aer și aducea o briză.

Xiao Liu își puse o halat și ieși pe coridor. Jing stătea în picioare în curte și se uita direct la el. Soarele strălucitor și cald, florile vibrante și un domn. Ca o pictură, era atât de frumos. Xiao Liu se apropie de Jing și întinse mâna să-i atingă fața, ca și cum ar fi vrut să se asigure că era real. Xiao Liu își aplecă ușor capul pentru a simți căldura palmei sale.

Jing îl îmbrățișă brusc pe Xiao Liu, trăgându-l blând, dar ferm în brațele sale. Xiao Liu închise ochii, lăsându-și capul să se odihnească ușor pe umărul lui Jing. În acel moment, erau doar Shi Qi și Xiao Liu.

Cling clanc, farfuriile se spărgeau pe podea. Xiao Liu ridică capul și o văzu pe Jing Ye stând mută de uimire în coridor, cu ochii plini de șoc și consternare. Latura malefică a lui Xiao Liu se trezi, așa că rămase în aceeași poziție și închise ochii, prefăcându-se că nu vede și nu aude nimic, așteptând să vadă cum va reacționa Jing.

Jing îl dezamăgi pe Xiao Liu, era calm și continuă să-l îmbrățișeze în tăcere pe Xiao Liu. Avea senzația că, chiar dacă lumea se sfârșea, el ar fi continuat să-l îmbrățișeze.

Jing Ye se mișcă în sfârșit și se apropie:

– Rănile domnului Liu s-au agravat? Lasă-mă să-l ajut să se ridice.

Xiao Liu râse cu voce tare, și el amuzat! Se eliberă din brațele lui Jing și îi zâmbi lui Jing Ye. Ea se înclină:

– Mulțumesc, tinere stăpân, că i-ai salvat viața stăpânului meu. Te rog să accepți plecăciunea mea de recunoștință.

Xiao Liu o evită:

– Stăpânul tău mi-a salvat viața, așa că suntem chit, îi mulțumi Xiao Liu lui Jing:

– Lao Mu mă așteaptă, așa că voi pleca.

Xiao Liu se întoarse și plecă. Jing întinse mâna, dar o retrase încet, urmărind doar silueta lui Xiao Liu dispărând pe coridor.

Se părea că Xiao Liu își revenise, dar încă nu putea folosi energia și obosea după puțin efort. Dar nu mai câștigase bani de prea mult timp și avea o familie de întreținut. Așa că nu se putea odihni și se grăbi să se întoarcă la clinica Hui Chun pentru a consulta pacienții.

Xan Tian Er îl urma pe Xiao Liu și cei doi erau surprinzător de sincronizați. El ordona, ea executa, și de la a lua leacuri la a bandaja răni, ea făcea o treabă excelentă. Nu se temea de sânge sau de răni dezgustătoare și era atât de meticuloasă încât toți pacienții o lăudau.

Xiao Liu o lăudă:

– Nu știi să gătești, nu știi să coși, nu știi să faci curățenie, dar ești foarte bună la a vedea ce au nevoie oamenii.

Tian Er zâmbi slab:

– Liu Gege, mă lauzi sau mă insulți?

Xiao Liu adăugă:

– A vedea pacienții este o formă de observare, cred că poți învăța medicina.

Tian Er ridică capul și îl privi fix pe Xiao Liu.

Xiao Liu adăugă:

– Chuan Zi și Ma Zi m-au urmat timp de 20 de ani, dar nu sunt potriviți pentru această profesie. Cred că tu poți să o faci, așa că, dacă ești dispusă, învață de la mine. Te voi învăța să tratezi infertilitatea și, cu această abilitate, indiferent unde te-ai duce, nu vei muri de foame.

– Liu Gege, ești dispus să mă înveți?

– De ce nu? Dacă tu lucrezi, eu mă pot pensiona.

Xan Tian Er îngenunche și se înclină de trei ori, apoi se emoționă:

– Mulțumesc, Liu Gege.