Dorința eternă a inimii- Capitolul 8 Partea a 2-a

 E atât de târziu, de ce nu te-ai întors?

Partea a 2-a

 

Vocea tunătoare a lui Zhuan Xu îi ajunse la urechi:

– Wen Xiao Liu, mișcă-ți fundul ăla jalnic aici! Dacă mai fugi o dată, îți rup ambele picioare slăbănoage!

– Transformă-te într-unul dintre soldații lor și fugi, îi spuse Shi Qi.

Shi Qi transformă apa în fum, care deveni o ceață care îl înconjură. El se transformă apoi în Wen Xiao Liu, se duse la fereastră și o deschise. Zhuan Xu  spuse:

– Acum ieși aici cuminte și voi lua în considerare să nu te fac să suferi atât de mult.

Ceața se extinse treptat din cameră și pluti afară, devenind atât de densă și groasă încât formă un labirint. Zhuan Xu era furios și ordonă ca labirintul de ceață să fie oprit imediat.

Xiao Liu putea vedea prin labirint datorită acelei traiste de vulpe pe care i-o dăduse Shi Qi. Se transformă într-unul dintre servitorii lui Zhuan Xu și ieși în tăcere din han.

Xiao Liu alergă spre nord-est și ridică traista de vulpe în aer, iar un cocostârc mare coborî. Xiao Liu se urcă pe spatele cocostârcului, care se ridică și continuă să zboare spre nord-est. Xiao Liu se uită înapoi și nu se simți liniștit.

Vocea furioasă și tunătoare a lui Zhuan Xu ajunse până la el:

– Wen Xiao Liu, persoana care este cu tine acum este Ye Shi Qi. Nu am nicio problemă să-l ucid pe Ye Shi Qi.

Xiao Liu suspină – era într-adevăr capabil să fie rece și fără inimă într-o clipită, meticulos și neînduplecat. Nu era de mirare că Împăratul Galben îl plăcea pe Zhuan Xu.

Xiao Liu se transformă din nou în Wen Xiao Liu și se întoarse. După ceva timp, îl văzu pe Zhuan Xu zburând spre el, iar în spatele lui, Shi Qi era legat într-o cușcă.

Un servitor se apropie și Xiao Liu se lăsă capturat. Zhuan Xu îl privi rece pe Xiao Liu și ordonă:

– Rupeți-i ambele picioare.

Servitorul îl lovi pe Xiao Liu în ambele picioare, care se rupseră. Xiao Liu se prăbuși la pământ.

– Aruncați-l în cușcă.

Xiao Liu fu aruncat în cușcă și se târî spre Shi Qi.

– Shi Qi… Shi Qi….

Shi Qi avea ochii închiși și era inconștient. Xiao Liu îl examină și se liniști. Shi Qi își folosise toate puterile pentru a lupta cu mulți, așa că își epuizase toată energia și leșinase. Nu avea leziuni interne și nu era în pericol de moarte.

Picioarele lui Xiao Liu îl dureau îngrozitor și se sprijini de Shi Qi, murmurând pentru sine:

– Dacă aș fi știut că e atât de dureros să alerg, aș fi ales să nu alerg. Dar dacă nu aș fi alergat, nu aș fi știut niciodată că ai fi făcut orice pentru mine. Dar ce să fac acum? Ar fi fost mai bine dacă nu m-ai fi ajutat. Aș fi putut să-mi întrerup ușor dorința și speranța. Sau când am fost înconjurați acolo, ar fi fost mai bine dacă nu mi-ai fi spus să fug singură. Viața lui Xan Tian Er este o luptă, iar când un bărbat crede că o ajută ușurându-i lupta, el o aruncă într-un alt fel de luptă. Acum ea se luptă cu teama că el o va părăsi într-o zi și va rămâne din nou singură. Care dintre cele două lupte este mai grea? Poate că majoritatea femeilor aleg să se lupte cu un bărbat care le ușurează povara, pentru că măcar există o oarecare fericire, o oarecare speranță că bărbatul nu le va părăsi într-o zi. Dar eu nu sunt așa! Prefer să fiu arsă singură, să mă lupt singură, pentru că măcar am mâinile libere. Durerea mă face să sper la evadare, mâinile unui bărbat mă fac să mă tem că mă va părăsi. Atunci m-aș întinde și m-aș agăța strâns de el, aș aduna toată fericirea cu putere. În acest moment, Xan Tian Er poate să se salveze pentru că eu am ajutat-o. Dar cine mă va ajuta pe mine? Zeitățile pot ajuta oamenii, dar cine îi va ajuta pe ei? Nimeni! Încă simt că este mai sigur să mă ascund în cochilia mea. Am suferit deja atât de mult în viața mea, nu vreau să mai sufăr, nu vreau să mai fiu rănită…

După o zi și o noapte, Xiao Liu și Shi Qi ajunseră la Muntele Celor Cinci Zei.

Zhuan Xu ordonă să fie aruncați în închisoarea din oase de dragon. Xiao Liu zâmbi, încercarea lui de evadare îl enervase foarte tare pe Zhuan Xu. Această închisoare infamă din oase de dragon nu era destinată oricărui prizonier.

Temnicerii erau foarte duri cu Xiao Liu și îi loveau intenționat picioarele rupte. Dar erau foarte atenți cu Shi Qi, care era încă inconștient, și îl așezară cu blândețe în celulă.

Se pare că Zhuan Xu era și el foarte supărat că Shi Qi îl ajutase pe Xiao Liu să evadeze, așa că voia să-l facă să sufere puțin, pentru a-l învăța să nu sfideze autoritatea imperială reprezentată de prințul Xuan Yuan. Dar era încă precaut în privința numelui său de familie, Tu Shan, așa că-l închise doar și nu- mai aduse alte insulte.

Ușa celulei se închise și Xiao Liu se târî până la Shi Qi, lovindu-l de câteva ori cu furie înainte de a se cuibări lângă el. În celulă era beznă, iar Xiao Liu închise ochii când simți valuri de durere lovindu-l în picior. Treptat, leșină și el de durere.

Când Xiao Liu se trezi, nu știa cât timp trecuse, dar simți că cineva îi ținea mâna. Se mișcă și îl auzi pe Shi Qi:

– Xiao Liu, te-ai trezit?

– Da, mă doare pentru că am stat întins prea mult timp.

Shi Qi se ridică și vru să-l ajute pe Xiao Liu să se ridice, dar îi atinse piciorul și Xiao Liu țipă de durere. Shi Qi îl ținu în brațe:

– Ești rănit?

– Da.

– Unde?

– La picioare.

Shi Qi îi atinse picioarele lui Xiao Liu și durerea se diminuă, dar Xiao Liu spuse repede:

– Și tu ești rănit, nu-ți folosi puterile.

Shi Qi îl ignoră și îi atinse celălalt picior, iar Xiao Liu țipă:

– Fii cuminte!

Shi Qi nu spuse nimic și, după ce-i atinse picioarele, Xiao Liu simți că durerea se diminuase mult. Shi Qi îl ajută pe Xiao Liu să se ridice și îl lăsă să se odihnească pe umărul lui, pentru a fi mai confortabil. Shi Qi întrebă:

– Nu vrei să-l vezi pe Marele Împărat, pentru că te va ucide dacă te vede?

Xiao Liu înțelese că Shi Qi nu încerca să-l tragă de limbă, ci avea nevoie să știe ce i-ar face Marele Împărat lui Xiao Liu, pentru a putea gândi un plan potrivit care să-i asigure siguranța acestuia. Xiao Liu rămase tăcut pentru o clipă, apoi spuse:

– Nu mă va ucide.

Având în vedere modul în care Xiao Liu încerca disperat să fugă, Zhuan Xu probabil că-și făcuse o idee greșită. Marele Împărat îi ucisese pe toți cei cinci frați mai mici ai săi, precum și pe întreaga lor familie și descendenți. Dar se zvonea că cei cinci prinți aveau descendenți secreți care rătăceau prin lume. Zhuan Xu probabil crezuse că Xiao Liu era un descendent secret al unuia dintre cei cinci prinți.

Shi Qi nu se simțea în largul său:

– În final, această lume se reduce la câștig, ceea ce este de fapt doar o tranzacție comercială. Chiar dacă este vorba de Împăratul Galben sau de Marele Împărat, pot face o înțelegere cu ei.

Xiao Liu râse:

– Nu vreau să-l văd pe Marele Împărat dintr-un alt motiv. Shi Qi, nu-ți face griji pentru mine, pun pariu pe viața mea că Marele Împărat nu mă va ucide!

Shi Qi își dădu seama că Xiao Liu era serios, așa că se relaxă. Xiao Liu nu se putu abține să nu zâmbească în secret, fiecare persoană trebuie să se simtă fericită să aibă pe cineva care să-și facă griji pentru bunăstarea sa.

Shi Qi îl ținea în brațe în tăcere pe Xiao Liu, iar Xiao Liu asculta în tăcere bătăile inimii sale. În acest loc al morții, separat de ispitele și încurcăturile lumii, relația complicată dintre un bărbat și o femeie devenea foarte simplă. Erau doar el și ea. Xiao Liu simți brusc că era bine să fie acolo și asta o liniști.

Xiao Liu spuse:

– Ce-ar fi să nu plecăm niciodată de aici?

– Bine.

– Ce e bine?

– E bine să rămânem aici.

– Ce e bine în asta?

– Doar tu. Și eu.

Xiao Liu râse, știind că și Shi Qi înțelegea. Erau atâtea lucruri care complicau viața doar din cauza circumstanțelor. Cuplul de bătrâni căsătoriți care trăiau în munții îndepărtați și izolați erau, de fapt, invidiați de atât de mulți care duceau vieți pline de conflict și strălucire.

Xiao Liu întrebă:

– Shi Qi, ești atât de bun cu mine pentru că vrei să-ți plătești o datorie?

Shi Qi înțepeni și nu spuse nimic pentru mult timp. Xiao Liu se sprijinea de el, așa că îi putea simți inima bătând atât de repede încât parcă îi ieșea din piept. Xiao Liu adăugă cu nonșalanță:

– Te-am salvat, te-am lăsat să stai cu mine timp de șase ani, iar acum ai făcut totul și mai mult pentru mine. Când vom ieși, vom fi chit. Nu mai trebuie să-ți faci griji, nu-ți voi mai cere nimic și nu te voi mai băga în belele. Promit să stau departe de tine…

Gura lui Xiao Liu fu brusc acoperită de mâna lui Shi Qi. Xiao Liu se zbătu, dar Shi Qi nu-I dădu drumul. În cele din urmă, Xiao Liu îi linse cu limba centrul palmei, iar Shi Qi fu simți ca și cum ar fi fost lovit de un șoc electric și-I dădu drumul. Xiao Liu era și el șocat de ceea ce tocmai făcuse, cu gura căscată și fața roșie ca focul.

Cei doi rămaseră nemișcați, în tăcere.

În cele din urmă, Shi Qi spuse:

– Nu te voi părăsi.

– De ce? De ce nu pleci? Din recunoștință? Ți-am spus că mi-ai plătit datoria.

Shi Qi nu răspunse și repetă cu încăpățânare:

– Nu te voi părăsi.

– Ce? Vrei să rămâi cu mine pentru tot restul vieții?

Shi Qi tăcu pentru o clipă, apoi spuse cu certitudine absolută:

– Toată viața mea.

Xiao Liu suspină:

– Sunt bărbat, nu crezi că ești ciudat?

De data aceasta, răspunsul lui Shi Qi fu imediat:

– Tu ești fată.

Xiao Liu simțea că Shi Qi știa de mult timp că ea era fată, dar cum de știa?

– De ce ești atât de sigur? Nici măcar Xiang Liu, care e atât de inteligent, nu poate fi absolut sigur că sunt fată.

Shi Qi chicoti ușor:

– Asta pentru că nu te-a văzut… Brusc, tăcu.

– Ce să vadă?

Shi Qi refuză să explice, așa că Xiao Liu deveni și mai curioasă:

– Ce ai văzut?

Xiao Liu îl scutură cochet de braț pe Shi Qi și îl rugă:

– Ce ai văzut? Spune-mi! Spune-mi!

Xiao Liu se comporta mereu ca un bărbat necioplit și aceasta era prima dată când arăta o latură feminină și cochetă. Chiar și în întuneric, când Shi Qi nu-i putea vedea clar fața, el era deja învins. El spuse:

– Prima dată când am făcut baie după ce am devenit suficient de puternic, tu ai stat lângă mine și am văzut… când mi-ai văzut corpul… am știut că… pentru mine…

Xiao Liu țipă și apoi își acoperi fața:

– Minți! Nu am făcut asta, nu am făcut-o!

– Nu mint.

– Minți, e o minciună sfruntată. Eu nu roșesc niciodată.

– Nu mint.

Shi Qi ceda de obicei la orice voia Xiao Liu, așa că aceasta era prima dată când era atât de încăpățânat și nu voia să-i cedeze. Xiao Liu se întoarse și refuză să-l mai privească pe Shi Qi sau să mai vorbească cu el, arătându-i prin gesturi că mințea și că nu avea de gând să vorbească cu el până când nu recunoștea.

Shi Qi o strigă pe Xiao Liu, dar ea nu-l băgă în seamă, el o trase puțin, dar ea îl ignoră. Se temea că o durea piciorul, așa că nu voia să folosească forța.

Shi Qi rămase tăcut până când Xiao Liu se simți nedreptățită și mormăi:

– E o chestie măruntă și nici măcar nu vrei să-mi dai dreptate.

Shi Qi răspunse:

– Nu e o chestiune măruntă.

Xiao Liu făcu o mutriță, dacă asta nu era o problemă minoră, atunci ce era o problemă minoră?

Shi Qi vorbi încet:

– De la naștere am fost copilul prețuit, cel perfect. O femeie a învățat zece ani dansul doar ca să-mi atragă atenția. Un maestru de șah renumit a venit de departe și a locuit șapte ani doar ca să joc o partidă cu el. Mi s-au oferit zeci de mii doar pentru a picta un portret. Unii mă numeau Maestru dacă scriam un singur caracter. Credeam că ăsta eram eu. Dar acea persoană m-a închis și m-a torturat timp de doi ani, blestemându-mă în fiecare zi, spunându-mi că nu eram nimic. Nu mi-a păsat să ripostez și am îndurat în tăcere tortura lui. Era atât de supărat încât a spus că îmi poate dovedi. M-a dus în toate locurile în care locuisem odată și m-a pus pe mine, care eram schilodit, murdar, în zdrențe, nu puteam vorbi, miroseam urât, în mijlocul orașului aglomerat. Oamenii treceau pe lângă mine și niciunul nu se uita la mine, exact cum spusese el. Adesea vedeam oameni pe care îi cunoșteam și voiam să mă târăsc până la ei să le cer ajutorul, dar ei doar îmi aruncau bani și plecau imediat, dezgustați. În cele din urmă, am înțeles că, în afară de hainele scumpe pe care le purtam, nu eram nimic. Atunci a reușit să mă distrugă complet. M-a aruncat în râu, fără să se obosească să mă omoare, pentru că știa că mă omorâse deja în interior. Am plutit mult timp, până când am ajuns să zac printre bușteni. Știam că voi muri așa și tot ce-mi doream era să mai simt încă o dată lumina soarelui. Așa că m-am străduit să mă urc spre soare și apoi am leșinat, știind că nu voi mai vedea alt soare și nu mă voi mai trezi. Dar Cerurile te-au lăsat să apari…

Xiao Liu uitase de mult să fie supărată și se întoarse încet, sprijinindu-și capul pe umărul lui Shi Qi pentru a-l asculta vorbind. Shi Qi își odihnea fruntea pe părul lui Xiao Liu.

– Nu puteam să deschid ochii, așa că nu te puteam vedea. Puteam doar să simt. Nu voiai să mă sperii, așa că mi-ai spus numele tău. Nu voiai să mă rușinezi, așa că mi-ai spus glume. Mi-ai șters ușor sudoarea, m-ai ținut în brațe și mi-ai spălat părul, care nu fusese spălat de trei ani. Știam cât de dezgustător și oribil era corpul meu, dar tu l-ai tratat ca pe un tezaur și l-ai îngrijit cu atenție. Trei ani de tortură și umilință, un corp pe care nici eu nu-l puteam privi și pe care nu puteam suporta să-l scot pe ușă, iar în ziua aceea m-ai ajutat să fac baie și, când mi-ai văzut corpul, te-ai înroșit ca sfecla. În acel moment, m-am simțit cu adevărat renăscut. În ochii tăi, eram încă un bărbat… un bărbat care te-a impresionat…

Xiao Liu strigă:

– Să nu îndrăznești să mai spui vreun cuvânt!

Ochii lui Shi Qi se umplură de lacrimi, care căzură pe părul lui Xiao Liu, dar vocea lui era plină de veselie:

– Când m-ai scos din cadă, nici măcar nu ai îndrăznit să te uiți direct la mine înainte de a mă așeza pe palet. Ai fugit înainte chiar să termini de vorbit. Cum aș fi putut să cred că ești bărbat?

Xiao Liu îl lovi în piept și mormăi:

– Ești atât de viclean! Și eu care credeam că ești cel mai sincer! Am fost păcălit!

Shi Qi continuă:

– În acea zi, m-am îmbrăcat și am ieșit pe ușă, stând sub soare și simțind aerul curat pe care nu-l mai văzusem de mult timp. În ochii celorlalți era un lucru normal, dar pentru mine era o renaștere și o nouă șansă. Xiao Liu, am decis atunci și acolo că nu te voi părăsi niciodată.

Xiao Liu spuse:

– Un phoenix renăscut trebuie mai întâi incinerat. Dar nu poți scăpa niciodată de trecutul tău ca Tu Shan Jing.

– Tatăl meu a murit la scurt timp după ce m-am născut. Am un frate geamăn mai mare, pe nume Tu Shang Hou. El este diferit de mine încă de la naștere, îi place să crească animale și este o persoană foarte activă. Mie îmi plăceau artele și eram foarte rafinat. Dar amândoi eram foarte buni la afaceri, chiar dacă metodele noastre erau diferite. Eram egali și niciunul nu era mai bun decât celălalt. Pentru că eram gemeni, am învățat totul împreună și oamenii nu puteau să nu ne compare. Eu eram mai bun la artele clasice, dar el era mai puternic la puterile spirituale. Dar mama noastră era întotdeauna foarte rece față de el, indiferent ce făcea. Din cauza atitudinii ei față de el, oamenii din jurul nostru mă complimentau pe mine și îl batjocoreau pe el. Fratele meu se străduia din greu și continua să încerce să câștige aprobarea mamei noastre, dar ea nu numai că nu i-o dădea, ci făcea tot ce-i stătea în putință să-l înfrângă.

– Indiferent ce făceam eu, ea mă complimenta. Sub controlul mamei noastre, puterea în familie a ajuns în mâinile mele. Ea mi-a găsit o logodnică în persoana fiicei puternicei familii Fang Feng, dar i-a dat fratelui meu doar o servitoare ca soție. Am făcut scandal pentru fratele meu, dar el a continuat să încerce să-i câștige afecțiunea, așa că s-a căsătorit cu servitoarea. Dar mama noastră a continuat să fie rece față de el. Când era pe moarte, fratele meu i-a dat medicamente, dar ea i le-a aruncat în față și i-a spus să plece. A spus că era dezgustător. Fratele meu a cedat în cele din urmă și a plâns, întrebând-o de ce avea preferințe. Ea s-a înfuriat și i-a spus că nu se putea compara cu mine, că avea o inimă și o minte dezgustătoare, că nu se putea compara nici măcar cu un deget de la piciorul meu. A murit la scurt timp după aceea și eu am fost foarte trist, dar am simțit că fratele meu era și mai trist. Nu numai că și-a pierdut mama, dar a pierdut și orice șansă de a-i câștiga acceptarea. Când ea a murit, el a început să bea și le-a spus tuturor că era suficient să existe un singur Tu Shan Jing în această lume, nu era nevoie de un Tu Shan Hou patetic și inutil. Bunica noastră nu voia ca el să se sinucidă, așa că în cele din urmă i-a spus adevărul. El nu era fiul mamei mele, era născut din tatăl nostru și o servitoare. Menajera s-a sinucis după ce l-a născut. Pentru că s-a născut cu 8 zile înaintea mea, bunica noastră a anunțat că suntem gemeni. După ce a auzit asta, a încetat să mai bea și a început să se controleze. M-am simțit foarte rău față de el, așa că l-am tratat foarte bine, ceea ce a făcut-o fericită pe bunica noastră, care mă lăuda adesea pentru că eram atât de grijuliu. I-a spus fratelui meu să mă ajute întotdeauna. După ce mama a murit, patru ani mai târziu, bunica a decis să-mi organizeze nunta și să anunțe lumii că voi fi liderul clanului. Într-o zi, fratele meu a venit să mă vadă și mi-a cerut să vorbim. Am mers cu el fără să bănuiesc nimic, iar când m-am trezit, eram într-o celulă întunecată, cu puterile sigilate și membrele legate cu lanțuri din oase de dragon.

Shi Qi vorbi fără oprire până ajunse la acest punct, dar tortura dureroasă, umilirea nesfârșită, totul îi reveni în minte și, în întuneric, corpul i se încordă puternic. Xiao Liu îi apăsă repede pe inimă și-i șopti:

– Nu ești în închisoare, sunt aici, Shi Qi, sunt aici.

Shi Qi își îngropă capul în părul lui Xiao Liu și, după ceva timp, reuși să se calmeze.

– Când eram torturat și umilit, mă gândeam să-l fac să plătească când voi ieși. Dar dacă s-ar fi întâmplat asta, chiar dacă aș fi trăit, o parte din mine ar fi rămas moartă. Nu aș fi fost niciodată o persoană completă, aș fi fost doar cineva chinuit de rușine și răzbunare. Din fericire, persoana care m-a salvat ai fost tu. Indiferent cât de distrus și de marcat eram, tu m-ai văzut doar ca pe un tezaur și ai avut grijă de mine cu tandrețe. Indiferent câte cicatrici oribile aveam pe corp, tu mereu… roșeai….

De data aceasta, Xiao Liu nu-l întrerupse pe Shi Qi și îl lăsă să termine în liniște.

– Xiao Liu, când te văd, nu simt ură și răzbunare în inima mea, ci doar recunoștință. Sunt recunoscător că Cerurile m-au lăsat să trăiesc, mi-au lăsat corpul întreg, mi-au lăsat ochii să vadă, astfel încât să te pot vedea prefăcându-te proastă, mi-au lăsat urechile să audă, astfel încât să te pot auzi plângându-te, mi-au lăsat mâinile să funcționeze, astfel încât să te pot ajuta să-ți usuci părul, mi-au lăsat picioarele să se miște, astfel încât să te pot căra. Xiao Liu, nu vreau răzbunare, vreau doar să fiu Ye Shi Qi.

Xiao Liu își coborî capul.

Shi Qi spuse:

– Nu vreau să mă întorc pentru că fratele meu este foarte capabil și mult mai nemilos decât mine. De fapt, el este un lider al clanului mai potrivit decât mine. Dacă el este acolo, familia va fi bine. Atâta timp cât Tu Shan Jing nu este acolo, Tu Shan Hou va fi cel mai bun. Dar în ziua aceea am mers cu tine la prăvălia de bijuterii fără să știu că aparține familiei. Jing Ye m-a recunoscut și toată prăvălia m-a văzut, iar vestea că sunt în viață va ajunge curând la fratele meu. Nu vreau răzbunare și cu atât mai puțin vreau să fiu Tu Shan Jing, dar odată ce fratele meu va afla, mă va vâna oriunde m-aș duce. Mi-era teamă că vă va face rău ție, lui Lao Mu și celorlalți, așa că a trebuit să redevin Tu Shan Jing. Dacă sunt la vedere, fratele meu va ști unde se află ținta lui și nu va mai trage la întâmplare.

Xiao Liu suspină:

– Tu nu vrei să-i faci rău, dar el vrea să-ți facă rău ție. Pentru propria ta siguranță, ar trebui să-l omori, dar dacă o faci, nu vei mai avea liniște sufletească. Moartea lui este o eliberare instantanee, dar tu vei purta vina toată viața. Cred că într-adevăr nu poți să-l omori.

Shi Qi era atât de fericit:

– Știam că mă vei înțelege și mă vei sprijini. Jing Ye și ceilalți nu pot înțelege de ce nu vreau să mă răzbun.

Xiao Liu spuse:

– Eu sunt diferit de tine. Tu ești bun, eu sunt practic.

Shi Qi spuse cu voce joasă:

– Ești practic pentru binele meu.

Xiao Liu oftă, dar nu spuse nimic.

Respirația lui Shi Qi era neregulată și bătăile inimii îi erau rapide. Xiao Liu știa ce voia să spună, dar îi era rușine să o facă. Așa că nu se grăbi și, în schimb, se cuibări ca o pisică pe umărul lui, așteptând răbdătoare.

– Xiao Liu… Eu… Știu că sunt logodit și nu am dreptul să-ți spun asta… și nu am îndrăznit niciodată… dar… Voi anula logodna, voi anula logodna! Așteaptă-mă douăzeci de ani… nu… nu, cincisprezece ani. Tu îi dai lui Tu Shan Jing cincisprezece ani, iar după cincisprezece ani eu îți voi da înapoi un Ye Shi Qi.

Xiao Liu întrebă:

– Cum vrei să aștept?

– Tu… tu nu vei lăsa alt bărbat… să intre în inima ta.

Xiao Liu tăcu.

În întuneric, Shi Qi nu putea vedea expresia lui Xiao Liu și era atât de emoționat încât uită să respire.

Xiao Liu izbucni brusc în râs și Shi Qi nu știa dacă râsul ei îl batjocorea pentru îndrăzneala lui sau…

Xiao Liu spuse:

– Tu, tu chiar nu mă cunoști deloc. Inima mea este rece și este învelită într-o coajă dură. Uită de cincisprezece ani, probabil că nici în cincizeci de ani nu va exista un bărbat care să pătrundă în ea.

Shi Qi întrebă:

– Deci ești de acord? Hai să facem o promisiune cu palmele.

Xiao Liu ridică leneș palma, iar Shi Qi o simți și apoi își apăsă solemn palma pe a ei. După ce își uneau palmele, el nu o eliberă, ci îi ținu strâns mâna.

– Xiao Liu, sunt, sunt atât de fericit. Vocea îi tremura, iar inima îi bătea cu putere.

Xiao Liu nu se putu abține să nu zâmbească:

– Ai spus că totul se reduce la o tranzacție comercială, așa că de ce am senzația că nu ies în câștig din această înțelegere?

Shi Qi îi strânse mâna:

– Asta nu include iubirea, doar că iubirea nu poate fi măsurată niciodată în profit sau pierdere. Dragostea familială, dragostea frățească, dragostea între prieteni, dragostea romantică, pare atât de ușoară, dar este o comoară rară care nu poate fi cumpărată cu niciun fel de bani.

Xiao Liu chicoti:

– Se spune că Tu Shan Jing este un om de afaceri isteț și un bun vorbitor. Nu am crezut asta, deoarece tu ești mereu atât de prost în preajma mea și rareori vorbești. Astăzi, în sfârșit, cred asta.

Shi Qi râse ușor, iar râsul lui era exact ca personalitatea lui – blând, pașnic, pur.

Xiao Liu spuse:

– Shi Qi, eu nu sunt ca tine. Nu sunt om de afaceri, dar știu că sunt o persoană nemiloasă. Sunt nemiloasă față de ceilalți și și mai nemiloasă față de mine însămi. Știi asta?

– Da.

Xiao Liu râse:

– Chiar știi?

Shi Qi spuse:

– Știu că nu-ți dai niciodată speranțe, așa că nu ai încredere și nu dai nimic mai întâi. Ai o inimă sinceră, dar dacă celălalt nu o apreciază, atunci nu o dai. Sunt dispus să aștept, să aștept până când vei fi dispusă să speri.

– Și dacă în toată viața mea nu voi fi dispusă?

– Atunci voi aștepta o viață întreagă. Atâta timp cât nu dispari, chiar dacă va dura o viață întreagă, tot va fi fericit.

Shi Qi zâmbi – Xiao Liu era nemiloasă și rece cu ea însăși, dar cu toți ceilalți din viața ei era atât de bună. Lao Mu, Chuan Zi, Mai Zi, Xan Tian Er, acești oameni erau doar în trecere în viața ei, dar ea le-a dat tot ce aveau nevoie pentru propriile lor vieți.

Întunericul ca moartea, tăcerea ca moartea, cea mai infamă celulă din vasta sălbăticie făcea orice prizonier să-și dorească moartea, dar pentru Shi Qi și Xiao Liu, în timp ce vorbeau, nici măcar nu simțeau că timpul trecea. Shi Qi era atât de recunoscător că Zhuan Xu îl închisese în aceeași celulă cu Xiao Liu, și numai aici avea curajul să-și dezvăluie cea mai mare dorință. Acum își dorea chiar să nu mai plece niciodată, era dispus să-și petreacă întreaga viață aici, alături de Xiao Liu. Când se auziră pașii temnicerului, Shi Qi simți că timpul petrecut aici era mult prea scurt.

Temnicerii îi întâmpină politicos, cu o atitudine schimbată, și aduseră chiar o targă pentru a-l o transporta cu grijă pe Xiao Liu. Shi Qi nu voia ca ei să o atingă, așa că o luă în brațe și o duse afară din celulă. Afară era amiază și soarele era atât de strălucitor încât îi rănea ochii lui Xiao Liu, care îi închise repede.

Xiao Liu îl auzi pe Zhuan Xu întrebându-l pe Shi Qi:

– Cum vrei să te numesc aici? Ye Shi Qi sau…

Răspunsul lui Shi Qi fu direct:

– Ye Shi Qi.

Zhuan Xu spuse:

– Urmează-mă.

Xiao Liu deschise ochii și văzu că mergeau de-a lungul marginii stâncii. În dreapta se întindea oceanul vast, iar valurile se izbeau de stâncile negre. Xiao Liu simți brusc o senzație în inimă, simți că cineva o chema. Ea îi spuse lui Shi Qi:

– Spre marginea oceanului.

Shi Qi o duse pe Xiao Liu pe treptele de piatră, prin pădure, până la marginea oceanului. Stând pe stâncă, Zhuan Xu nu-i opri, ci-i urmă în tăcere.

Un alt val se rostogoli spre stâncă și, pe măsură ce valurile albastre se ridicau din ce în ce mai sus, în vârful lor o umbră albă călărea valurile spre Xiao Liu. Umbra albă stătea nemișcată în vârful valului, cu roba albă și părul alb, purtând o mască. Era acolo, în mijlocul valurilor ca un crin alb, pur și neatins, extraordinar și frumos.

Toți servitorii se repeziră înainte, dar Zhuan Xu îl privi uimit și întrebă:

– Xiang Liu, vrei să mă omori atât de mult încât m-ai urmărit până la Muntele Celor Cinci Zei?

Xiang Liu râse:

– De data asta nu am venit pentru tine, prințe.

El se uită la Xiao Liu:

– Ți-ai rupt picioarele? Ce ai făcut de ai pus toți soldații Gao Xing să alerge ca niște găini fără cap?

Xiao Liu își aminti brusc că Xiang Liu avea insecta în el, așa că, atunci când i se rupsese piciorul, el trebuie să fi simțit asta. Xiao Liu râse:

– Cu abilitățile mele mărunte? Nimic, e doar o neînțelegere.

Xiang Liu spuse:

– Sub tine se află oceanul.

Xiao Liu înțelese ce voia să spună. Dacă ar fi sărit în ocean, Xiang Liu ar fi luat-o cu el. Dar acesta era Muntele Celor Cinci Zei, iar tribul Gao Xing avea mulți generali cu puteri legate de apă. Xiang Liu putea veni și pleca dacă era singur, dar dacă trebuia să ia și o altă persoană cu el, ar fi fost o condamnare la moarte. Și dacă ea pleca, ce s-ar fi întâmplat cu Shi Qi?

Xiao Liu zâmbi:

– Mulțumesc, dar prefer să nu-ți rămân datoare cu prea multe favoruri.

Xiao Liu îi spuse lui Shi Qi:

– Întoarce-te.

Shi Qi coborî de pe stâncă și se întoarse. Xiang Liu zâmbi doar spre Xiao Liu, care îi refuzase oferta:

– Nu uita, datoria pe care o ai față de mine, o persoană moartă nu o poate plăti.

Xiao Liu râse:

– Nu-ți face griji, sunt un laș, voi fi pe aici ca să-ți recuperezi datoria.

Xiang Liu își aruncă privirea peste chipul lui Shi Qi, se opri asupra lui Zhuan Xu, apoi spuse.

– Adio! înainte de a dispărea în valuri.

Servitorii voiau să-l urmărească, dar Zhuan Xu spuse:

– Nu e nevoie, a venit din mare și va pleca înapoi în mare. În viitor, întăriți paza de-a lungul marginii muntelui.

Xiao Liu se uită fix la valurile care se spărgeau de stâncile ascuțite și se simți destul de amețită. Xiang Liu călătorise zeci de mii de kilometri doar pentru a-i pune două întrebări?

Zhuan Xu se îndreptă spre un car de nori și întinse mâna către Xiao Liu:

– Vom urca muntele cu carul.

Shi Qi îl duse pe Xiao Liu în trăsura norilor și, după ceva timp, aceasta se opri în fața celui mai mare palat din Muntele Celor Cinci Zei – Palatul Cheng En. Acest palat era frumos decorat, iar splendoarea sa arhitecturală era cunoscută în tot Marele Pustiu. Legenda spune că, cu mult timp în urmă, un prinț Sheng Nong văzuse acest palat și pornise un război cu Gao Xing pentru a-l obține. Dar după ce Marele Împărat al acestei generații urcase pe tron, nu-i plăcură extravaganța, banchetele sau ispitele feminine. Întregul său harem era format dintr-o singură concubină, așa că Palatul Cheng En era foarte liniștit.

Zhuan Xu le zâmbit lui Xiao Liu și Shi Qi:

– Am ajuns la Palatul Cheng En.

Xiao Liu părea obosită și se odihnea în brațele lui Shi Qi, dar ochii îi erau strâns închiși. Shi Qi îi făcu un semn cu capul lui Zhuan Xu, coborî din trăsura norilor și îl urmă în palat.

– Aceasta este Curtea Hua Yin. Locuiesc aici de când am venit la palat. Puteți rămâne aici pentru moment. Ieri, când am ajuns era târziu, așa că nu m-am dus să-i raportez Maestrului meu. Astăzi, după încheierea ședinței de curte, mă voi duce să mă întâlnesc cu Maestrul meu și îi voi raporta că v-am adus aici. Xiao Liu, fii pregătit, Majestatea Sa te poate chema în orice moment.

Xiao Liu deschise ochii.

– Dă-mi leacuri!

Zhuan Xu râse.

– Îți pot trata rana de la picior, dar dacă te vindeci, să nu te gândești să fugi. Dacă dai peste Ah Nian, nu-ți vei rupe doar picioarele.

Xiao Liu se uită la Zhuan Xu, dorind să spună ceva, dar nu o făcu, apoi spuse:

– Mi-e foame.

Zhuan Xu ordonă servitoarelor să aducă mâncare, iar după ce Shi Qi și Xiao Liu mâncară, puse servitoarele să le ducă să se spele. Shi Qi îl duse pe Xiao Liu la marginea bazinului, iar Xiao Liu spuse:

– Servitoarele vor avea grijă de mine, tu du-te să te speli și să te cureți de murdăria închisorii.

Două servitoare îl ajutat-o pe Xiao Liu să se spele și să se îmbrace, iar când ieși, Shi Qi era deja spălat și îmbrăcat și îl aștepta afară. Când văzu servitoarele ducându-l pe Xiao Liu afară, se grăbi să se apropie.

Gao Xing era o națiune a primăverii veșnice, așa că hainele lor erau subțiri și largi, moda era aerisită și ușoară. În acel moment, Shi Qi purta o robă albastră Gao Xing cu mâneci largi și o centură simplă, o coroană înconjurându-i părul. Când mergea, era ca și cum ar fi mers pe nori, întruchiparea lunii albastre, mișcările lui fiind fluide ca valurile.

Cele două servitoare îl priveau fix, iar Xiao Liu nu putea să-și ia ochii de la el. Shi Qi părea surprins și își coborî ușor privirea, dar îi plăcea că Xiao Liu îl privea astfel, așa că își menținu ochii ațintiți asupra ei în timp ce se apropia.

Xiao Liu îl tachină:

– Nu-i de mirare că o fată a învățat dansul timp de zece ani pentru a încerca să te seducă. După ce te vei întoarce, nu vor lipsi femeile care se vor arunca la picioarele tale.

Shi Qi părea neliniștit și îngrijorat că Xiao Liu ar putea înțelege greșit, așa că a spuse repede:

– Nu mă voi uita la ele.

Xiao Liu simțea o dulceață în inimă, dar nu voia ca el să o vadă, așa că își întoarse intenționat capul:

– Faptul că te uiți sau nu nu are nicio legătură cu mine.

Doctorul veni să trateze rana lui Xiao Liu, iar Shi Qi rămase să-l ajute. Doctorul aplică leacuri și apoi înfășură picioarele în scânduri de lemn, pentru ca oasele să se vindece. Xiao Liu simțea că picioarele îi erau scufundate în apă rece și aproape că nu mai simțea durerea.

Doctorul spuse:

– Încearcă să nu-ți folosești picioarele. Dacă te odihnești, se vor vindeca repede într-o lună, iar dacă nu, în trei luni.

Xiao Liu zâmbi și-i mulțumi doctorului, apoi îi ceru să-l examineze pe Shi Qi. După ce-l examină, doctorul îi dădu lui Shi Qi niște medicamente pentru rănile interne.

După ce doctorul plecă, Xiao Liu îi spuse lui Shi Qi:

– Chiar dacă rănile tale vor lăsa cicatrici, nici chiar cel mai uimitor leac magic nu le poate îndepărta….

În mod normal, orice rană ar fi greu să lase cicatrici pe o zeitate, dar când Tu Shan Hou îl tortura pe Shi Qi, de fiecare dată când termina tortura, folosea o apă specială pe rănile lui Shi Qi, pentru a-l menține alert și a simți mai bine durerea, dar și pentru a imprima rănile degradante pe corpul său. Cu ani în urmă, Xiao Liu se gândise cum să îndepărteze acele cicatrici oribile, dar după un an și după ce căutase toate leacurile magice din lume, descoperise că nu vor putea fi îndepărtate niciodată.

Xiao Liu se uită fix la piciorul lui Shi Qi.

– Dar Gao Xing are multe leacuri speciale, poate că ele îți pot vindeca piciorul. Rana de la piciorul drept al lui Shi Qi, datorită puterilor sale spirituale, era imperceptibilă când mergea repede, dar când mergea încet, era evident că șchiopăta.

Shi Qi clătină din cap.

– Nu-mi pasă.

Xiao Liu zâmbi și apoi căscă. Shi Qi spuse:

– Dormi.

Xiao Liu îl apucă de mânecă:

– Dormi și tu. Dar nu vreau să pleci.

– Pot să dorm sprijinindu-mă.

Shi Qi se așeză pe palet și se sprijini de margine. Xiao Liu închise ochii, dar mâna ei continua să se joace cu mâneca lui Shi Qi. Shi Qi luă o cană cu apă și o ținu în mână. O ceață albă se ridică din cană și îl înconjură pe Xiao Liu. Mâna lui Xiao Liu încetă treptat să se mai miște.

Shi Qi simțea că Xiao Liu încerca din greu să-și controleze nervozitatea de când părăsiseră închisoarea. Shi Qi deduse că avea legătură cu Marele Împărat. Nu putea fi legat de puterea Împăratului, ci de cine era el.

Shi Qi o ținu strâns de mână pe Xiao Liu și îi spuse în șoaptă:

– Orice s-ar întâmpla, voi fi mereu alături de tine.