Enigma lui Omega- Capitolul 40

Enigma lui Omega- Capitolul 40

Zâmbetul doamnei Huo se estompă rapid, iar buzele îi tremurară ușor, de parcă ar fi avut multe de spus.

– A născut un băiat Alfa. Asta vrei să întrebi?

Doamna Huo își ridică brusc capul și se uită la Huo Moyu cu o privire absentă. Ochii ei se înroșiră încet. Da… Shen Tai născuse cu adevărat și făcuse cu adevărat lucruri pe care majoritatea oamenilor nu le putea face și nici ea nu le putuse face.

 Cum reușise să păstreze copilul după ce ștersese marca, Huo Moyu încă nu putuse să-și dea seama. Singura posibilitate era un fel de tehnologie medicală necunoscută lui.

 – L-ai ajutat, nu?

Inima doamnei Huo era atât de sufocată. Știa foarte bine ce preț fusese obligat să plătească Shen Tai pentru a păstra copilul. Îi promisese acestuia să nu spună nimănui. Își va aminti mereu ce îi spusese Shen Tai înainte de operație. Pasajul acela…

El zâmbise și spusese:

 „El va crește conform așteptărilor mele, nu-l voi folosi pentru a șantaja familia Huo. Este propria mea alegere. Ține chestia asta ca un secret între noi, te rog să nu spui nimănui.”

Doamna Huo trase adânc aer în piept:

– Ce mai face copilul ăla? Este sănătos?

– Poate să plângă destul de bine. Face mult zgomot când plânge.

Huo Moyu zâmbi brusc, dar zâmbetul îi dispăru rapid. Regreta. Ar fi trebuit să arunce o privire mai atentă. Judecând după vârstă ar fi trebuit să-și dea seama că e copilul lui.

– Cred că e foarte sănătos.

– ……Cum se numește?

– Shen Yue.

– Shen Yue, Shen Yue, sună atât de frumos, doamna Huo  scandă numele în mod repetat.

– Care este nivelul de feromoni?

Ea avea o speranță, o speranță prea idealistă…dar dacă…pentru orice eventualitate…Shen Tai avusese noroc?

 Dacă dăduse naștere unui Enigma, ar fi rezolvate toate conflictele și ar exista un final fericit.

Huo Moyu clătină din cap:

– Nu știu. Nu are nicio intenție de a cunoaște nivelul feromonilor lui Shen Yue.

Posibilitatea ca un Omega de nivel B să dea naștere unui Enigma era extrem de slabă. În plus, Shen Tai nu spusese nimic. Dacă era un Enigma, el ar fi informat lumea, așa că nu  se gândise niciodată la această problemă de la început până la sfârșit.

 Stabili că Shen Yue era în cel mai bun caz un Alfa de clasă A.

Doamna Huo avea aceeași idee, așa că nu întrebă mai departe.

Ea oftă:

 – Oricum, Shen Tai nu-ți va provoca probleme după nașterea copilului. Dacă are nevoie de bani…

– Nu are nevoie.

 Degetele lui Huo Moyu ținând paharul de vin se strânseră, iar degetele lui deveniră albastre și albe din cauza efortului.

Doamna Huo îşi lăsă încet capul în jos, iar după un timp îndelungat, spuse cu o voce răguşită:

 – Mama… sunt multe lucruri pe care le regretă în viaţa ei, dar nu regretă asta.

Se ridică graţios şi plecă.

Huo Moyu tăcu în întuneric, se prăbuși pe scaun nemișcat, de parcă era gata să se topească și, după un timp necunoscut, trânti paharul de vin din mână la pământ.

…………………………………………………………………

Shen Tai îl duse pe Qiu Qiu înapoi în capitală. Se ​​gândise să-l lase la Lancheng și să vină să rezolve cu demisia, dar fusese prea îngrijorat, așa că îl luase cu el.

În timpul zborului de două ore, Qiu Qiu plânsese aproximativ jumătate din zbor. Acesta fusese probabil cel mai jenant moment din viața lui Shen Tai. Putuse auzi clar pocnitul nerăbdător al buzelor și privirea de condamnare a pasagerilor din jurul lui. Apoi fusese suficient de tare pentru ca el să audă :

 „De ce trebuie să zboare un copil atât de mic într-un avion?” În trecut, când lua transportul în comun, îi era cel mai mult frică să nu fie lângă copiii gălăgioși. Putea să înțeleagă complet iritabilitatea acelor oameni, dar acum când era în poziția lui, se simțea neputincios și rușinat.

După ce ajunse în sfârșit la destinație, fără influența diferenței de presiune din avion, Qiu Qiu, care era obosit de plâns, adormi repede.

Stând în taxi, Shen Tai se uită la Qiu Qiu adormit, la pleoapele lui roșii și umflate, la genele ude, la nasul roz și la gura mică care se deschidea și se închidea ușor în același ritm cu respirația lui. Shen Tai mângâie ușor fața lui Qiu Qiu cu degetele și oftă.

Apoi, cuvintele șoferului îl făcură și mai inconfortabil pe Shen Tai. El spuse:

– Acest copil are doar câteva luni, nu ?

Shen Tai surprinse privirea plină de simpatie a șoferului în oglinda retrovizoare.

Shen Tai se cază într-un hotel foarte aproape de casă. Nu după mult timp, sosi bunica. Era în vârstă și bolnavă, așa că nu-i fusese ușor să iasă singură. Când cei doi se întâlniră, ochii lor se înroșiră, iar bunica nu se putu abține să plângă în timp ce îl ținea pe Shen Tai.

După ce se calmă, bunica fu imediat atrasă de Qiu Qiu  care era pe pat. Îl îmbrățișă și îl sărută, și îi plăcu atât de mult de el încât nu știa ce să facă. Qiu Qiu era drăguț și dulce, zâmbetul lui ar fi putut topi inima oricui.

Vorbiră despre tot ce se întâmplase anul acela.

În acea perioadă, Shen Tai o contacta ​​pe bunica lui doar în secret, iar ea îi urma sfaturile. Ea îi ascunsese lui Shen Quin despre locul în care se afla Shen Tai și despre existența lui Qiu Qiu. După ce aflase din gura lui Shen Tai  ce făcuse Shen Qin , bunica fusese furioasă și neputincioasă. Ea ascunsese existența copilului lui Huo Moyu, altfel Shen Qin n-ar fi renunțat niciodată la acest izvor de bani.

Acum că  Shen Tai se  întorsese, nu intenționa să-l informeze pe Shen Qin. Trebuia să facă doar două lucruri: unul era să treacă prin procesul de demisie, iar celălalt să discute cu bunica lui despre mutarea la  Lancheng.

Când acesta din urmă a fost menționat, bunica ezită, ceea ce nu-l surprinse.

Bunica strânse mâna cărnoasă a lui Qiu Qiu și oftă încet.

– Cu trupul și cu vârsta mea, nu pot să-ți cresc copilul.

Shen Tai spuse grăbit:

 – Nu trebuie să ai grijă de el, am găsit deja o dădacă.

– Atunci voi fi doar o povară pentru tine.

Bunica se uită la Shen Tai cu ochi tulburați.

 – Ești încă atât de tânăr. Este deja dificil să crești singur un copil. Cum îți vei trăi viața când vei fi cu o bolnavă bătrână?

Shen Tai se prefăcu că zâmbește relaxat.

– Deși salariul în noul meu loc de muncă cu siguranță nu este la fel de bun ca aici, salariul este destul de mare. Cheltuielile în Lancheng sunt scăzute, casa aparține unui prieten, iar chiria este ieftină.

– Nu este doar o chestiune de bani. Vei fi ocupat cu cariera ta și cu creșterea copilului tău. Dacă adaugi un bătrân în familie, nu vei putea ține pasul. A-Tai, ai suferit deja, nu pot să-ți fac și eu probleme.

 Bunica zâmbi și spuse:

 – Am un fiu, responsabilitatea pentru îngrijirea mea nu este a ta. Ai avut grijă de bunica, acum tu du-te să ai grijă de copilul tău.

– Bunico, știu că va fi dificil, dar pot să am grijă de tine. Am putut să am grijă de tine când nu aveam un loc de muncă oficial și o pot face și acum. Împreună, ca familie, putem depăși orice dificultăți.

Bunica clătinat din cap.

 – A-Tai, dacă ai o astfel de inimă, bunica va fi mereu mulțumită, dar nu vreau să continui să te trag în jos și nu vreau să părăsesc orașul natal. Am locuit aici toată viața mea și plănuiesc să mor aici.

 Ea glumi:

 Dacă merg în sud-est, clima, apa și solul sunt complet diferite de aici și nici nu voi ști cum să cresc flori.

Shen Tai își privi cu tristețe bunica.

El începu să ezite, poate ar trebui să se întoarcă să-și găsească un loc de muncă aici, ca să poată avea grijă de ea, dar acest loc era prea aproape de Huo Moyu și postul lui era pregătit la Lancheng. Cum să aleagă? El era într-o dilemă.

Bunica îi observă jena, așa că schimbă subiectul și vorbi despre Qiu Qiu. Puse întrebări foarte detaliate, de parcă ar fi vrut să compenseze toate momentele ratate despre micul ei strănepot.

…………………………………….

Huo Moyu deschise încet ochii. Lumina din spațiul în care se afla era foarte slabă, simțea că presiunea intraoculară era prea mare și avea fața umflată.

Corpul era într-o stare extrem de contradictorie – obosit și odihnit. Era ca și cum o baterie suprasolicitată fusese înlocuită cu o baterie de mare intensitate pentru a avea o energie fizică nesfârșită.

Se ridică din pat și se uită la liniștea dezolantă din jurul lui.

Se afla într-o suită mare, cu un stil de decor foarte ciudat,  de culoarea albastră a oceanului. Toți pereții erau fără  ferestre și exista o ușă blindată de 10cm grosime.  Lumina artificială cu leduri era îngropată în tavan, podeaua era acoperită cu mochetă groasă , iar singurul lucru din casă care putea fi numit mobilier era o saltea mare – fără cadru de pat. Unele necesități zilnice precum mâncarea, apa, hainele, medicamentele erau așezate pe pământ în colț. Celelalte zone funcționale erau dușul și toaleta, care erau și ele extrem de simple, aproape fără obiecte de prisos.

Ca un buncăr al apocalipsei, aceasta era casa sigură folosită de Enigma pentru a-și petrece singur perioadele vulnerabile.

Casa sigură  era ascunsă și izolată în subteran. Acest lucru era pentru a-i proteja pe ceilalți de a fi afectați de forța distrugătoare a lui Enigma . Decorul era albastru pentru a calma, existau perne moi peste tot, pentru a evita să se rănească accidental când era  într-o stare maniacală.

În acel moment, existau semne de deteriorare, cum ar fi covorul și salteaua rupte. Panoul ușii blindate era acoperit cu urme de perforare și multe pete de sânge.

Huo Moyu își lăsă capul acoperit cu un bandaj  în jos  și-și văzu cele două mâini acoperite de tifon alb și sângerând.

Își aminti…

În momentul în care dorința lui era cea mai puternică, tatăl său  deschisese ușa din aliaj de 10 centimetri grosime care nu putea fi pătrunsă de gloanțe și o trimisese pe  Zhou Xiao Chu înăuntru. Acea Omega docilă și fină, frumoasa lui logodnică,  eliberase feromoni dulci cu aromă de prune, încercând să se apropie de el cu teamă și așteptare.

Feromonii acelei Omega umpluseră întreaga cameră și îi pătrunseseră în creier. Erau dulci, fermecători și sufocanți, eliberând o ispită nelimitată, dar nu era ceea ce el își dorea.

Ce voia și pe cine voia, trupul și sufletul îi dăduseră deja un răspuns clar timp de un an. În casa sigură, fiecare minut și secundă cu hormoni furioși fu o muncă grea de rezistență. Simțise că o lua razna, tânjea după cereusul nocturn, iar acea intrusă cu miros de prună îndrăznise să-i invadeze teritoriul în acel moment, ceea ce era o provocare.

Îi mai rămăsese o fărâmă de rațiune și se abținu să nu se grăbească și să o sfâșie pe intrusa nepoftită. În schimb, ca să nu se piardă, boxase cu pumnii panoul ușii blindate. Folosise durerea pentru a rămâne treaz și răcnise ca o fiară pentru a avertiza și a intimida. Apoi își lovise capul de ușa blindată în ritm sacadat și rostind în continuu: Shen-Tai-Shen-Tai-Shen-Tai…până când pielea capului îi explodase revărsând râuri de sânge.

Țipetele intrusei îl infuriaseră, iar răbdarea lui ajunsese la limită. Ar fi omorât-o.

Ușa se deschisese din nou, blestemata de ușă care îl împiedicase să-l găsească pe Omega al lui. Se repezise, voise să plece de acolo, voise să găsească acel fir parfumat de epiphyllum.

Nici un alt Omega nu-l putea prinde în capcană, nimeni nu putea încerca să-l îndepărteze de Omega al lui!

Apoi apăruseră tatăl și mama lui. Singurii oameni din lume  capabili să îmblânzească un Enigma erau părinții. Puteau depăși suprimarea feromonilor.

Îl privise pe tatăl său injectându-i un sedativ și rezistase impulsului de a rezista. Îngenunchease la picioarele mamei sale și repetase plângând, iar și iar:

– Unde este Shen Tai, unde este Omega al meu? Dă-mi-l pe Shen Tai.

Plânsese așa până când își pierduse cunoștința.

Shen-Tai-Shen-Tai-Shen-Tai.

Acest nume era ca un blestem, răsunând în mod repetat în mintea lui. Amintirile de acum câteva ore îl strângeau ca într-o menghină uriașă, pulverizându-i inima. Își ținea capul dureros  și se rostogoli  pe podea. Se simți iar însetat de dorință, îl voia pe Shen Tai, îl voia nebunește pe Shen Tai. Durerea din corp și din inimă era enormă…

Se târî până la uşă şi  folosi din nou pumnii pentru a distruge obstacolul care îl împiedica să-l găsească pe Shen Tai. Trebuia să plece de aici, trebuia să-l găsească imediat pe Omega al lui, trebuia să simtă imediat parfumul florii de noapte care persista în visele lui de un an de zile.

Dar o voce mică în inima lui îi spunea că nu-l putea găsi pe Shen Tai și nici nu putea simți parfumul cereusului nocturn.  Îl aruncase pe Shen Tai cu propriile sale mâini , atât de departe și acesta se pierduse în lume fără să se uite înapoi.

Disperarea veni pe negândite, copleșindu-i inima.

Îl durea ca și cum era pe cale să moară.

Ușa se deschise în cele din urmă și, desigur, nu-l obținu pe Shen Tai. El primi în schimb un epiphyllum înflorit pe care părinții lui îl căutaseră prin tot orașul și toate lucrurile personale pe care Shen Tai le lăsase acasă.

El adună hainele și lenjeria de pat a lui Shen Tai pentru a construi un cuib, ca un copil care-și pierduse casa. Se cuibări pierdut în singurul loc care îi putea oferi un sentiment de siguranță și absorbi puțină prospețime din articolele care emanau fericirea… feromonii lui Shen Tai.

Îmbrățișă pijamalele lui Shen Tai și plânse neîncetat tânjind ca un nebun .Ore la rând el murmură sfâșietor:

 — A-Tai…unde ești?

-A-Tai…unde ești, nu mă mai vrei?

– A-Tai…întoarce-te și vezi-mă, vino și rămâi cu mine, îmi lipsești atât de mult, îmi lipsești atât de mult, îmi lipsești atât de mult.

– A-Tai…îmi placi atât de mult, doar pe tine te vreau.

– A-Tai…mă doare atât de tare.

– A-Tai…îmi pare atât de rău…

………………………………………………………………………….

După un an de absență Shen Tai se întorcea la institutul de cercetare și chiar își făcuse o preparare psihologică.

Inițial fusese cel mai important student al profesorului Liu Xi, dar își luase un an de concediu „din cauza unei boli”.  Cariera sa suferise o lovitură puternică, dar știa să facă față surprizei cunoștințelor și întrebărilor curioase.

În calitate de senior al laboratorului, ar fi trebuit să ofere tuturor o masă de despărțire, dar după ce se gândise la asta, decisese să păstreze un profil scăzut.

Toate materialele erau gata, Cheng Xi Mei îl însoțise la departamentul de personal pentru a trece prin unele proceduri. În principiu, numirea și demiterea lui era în mâinile lui Liu Xi, dar demisiona înainte de terminarea concediului medical excepțional oferit de către grup. Deci trebuia să îl anuleze înainte de a finaliza toate procedurile. Depuse cererea prin intranetul companiei, iar procesul trebuia să aștepte câteva zile.

Sub „acoperirea” lui Cheng Xi Mei, Shen Tai nu văzu pe nimeni cunoscut, cu excepția colegilor săi din departamentul de resurse umane.

Shen Tai purta o șapcă cu vârful, cu borul coborât, dar Zhou Lan îl recunoscu dintr-o privire:

– Shen Dage?

Shen Tai rămase uluit pentru o clipă, apoi zâmbi ușor și  spuse:

 – Zhou Lan, mult timp de când nu ne-am văzut.

– Te-ai recuperat? Te întorci?

Zhou Lan se uită repede la Shen Tai. Deși auzise multe zvonuri că acel concediul medical al lui Shen Tai era legat de Huo Moyu, văzu că Shen Tai era destul de slăbit și părea într-adevăr să se recupereze după o boală gravă.

– M-am întors să-mi dau demisia.

Cheng Xi Mei oftă încet .

Ochii lui Zhou Lan se întunecară și nu știu ce să spună pentru o clipă.

Shen Tai se uitĂ la Zhou Lan cu o privire calmă.

 – Acum ești un cercetător oficial. Felicitări. De acum încolo, studiază din greu și lucrează bine cu profesorul și cu Cheng Dage.

Zhou Lan dădu din cap.

 – Da, o voi face. Shen Dage…eu…lasă-mă să-ți ofer o masă.

-De fapt, e rândul meu să te invit, dar am ceva de făcut astăzi. Îmi pare rău. Mulțumesc.

…Ne mai putem întâlni din nou în viitor? șoptit Zhou Lan.

– Da, sunt doar într-o pauză, nu schimb cariera. Ne putem întâlni oricând la diferite întâlniri din industrie.

 Shen Tai spuse cu un zâmbet:

– Te voi anunța când slujba mea este stabilită.

Zhou Lan se forță să zâmbească și avu altceva de spus, dar în cele din urmă își înghiți vorbele.

Ieșind pe ușa institutului de cercetare, Shen Tai respiră adânc, se întoarse și se uită la locul în care lucrase timp de șapte ani. Aceasta era instituția în care își făcuse cariera. El  crezuse că va fi acolo mereu. Lucra aici de mulți, mulți ani, dar nu se aștepta să plece azi cu durere. Frustrarea și neputința erau de nedescris. Dar aceasta era calea pe care o alesese și trebuia să meargă mai departe.