Sangwoo nu se putea concentra deloc la ora de chineză. Persoana care nu îl lăsa să se concentreze stătea lângă el și își învârtea constant stiloul cu degetele în timp ce dădea din picioare fără oprire. În plus, chiar dacă ignora aceste neplăceri doar pentru o secundă, Jaeyoung îl atingea pe Sangwoo cu cotul. Din această cauză, cursul de 50 de minute parcă a durat cinci ore.
A ajuns până la punctul în care s-a simțit recunoscător când în sfârșit s-a încheiat ora. Sangwoo s-a ridicat fără să se uite măcar la Jaeyoung, care era concentrat să deseneze pe marginea biroului cu un pix. S-a îndreptat spre următoarea clasă mai repede decât oricine altcineva.
Am încercat să renunț, pentru că am crezut că nu ești normal, dar m-am răzgândit. Aștept cu nerăbdare semestrul următor.*
*(N/T: Asta i-a spus Jaeyoung lui Sangwoo în capitolul precedent.)
Faptul că s-a răzgândit nu ar putea însemna că va merge la aceleași cursuri ca și el pentru a-l deranja, astfel încât să nu poată fi atent? Sentimentul de rău augur se ridică înăuntrul său, dar se strădui din răsputeri să-l ignore.
Nu va fi așa. Este o coincidență faptul că orele noastre se suprapun.?
După ce a fugit la următoarea ora, a fost frustrant să vadă, încă o dată, o geantă așezată pe scaunul preferat de Sangwoo. De data aceasta, era un rucsac bleumarin. Din păcate, exista cineva si în această clasă, care știa că aceasta era locul lui optim.
Sangwoo s-a calmat trăgând adânc aer în piept și s-a așezat lângă acel scaun, și-a deschis cartea, dar a fost atât de supărat încât nu putea vedea literele din carte. Pagina în care a dat cu pumnul era umedă de sudoare. Nu-i venea să creadă că trebuie să-l vadă pe diavol în fiecare luni dimineață. Din această cauză, nici nu s-a putut concentra la ora!?
În timp ce înjura în sinea lui, a sosit proprietarul rucsacului. Sangwoo nu ar fi fost interesat cine era, dar de data aceasta, capul i s-a întors automat.
Jachetă roșie căptușită, tricou roșu, căciulă roșie și Coca-Cola!
Inamicul lui s-a așezat cu o geantă stil postaș și un rucsac atârnând de scaun. Sangwoo l-a privit în gol timp de 30 de secunde. Jang Jaeyoung zâmbi după ce a luat o înghițitură de Cola. Sangwoo a crezut că nu era corect, așa că și-a părăsit locul, dar tot nu putea chiuli de la curs. A plecat și s-a așezat pe locul cel mai îndepărtat de Jaeyoung.
Cursul a început la scurt timp după aceea. În timp ce facea prezența, profesorul și-a pus ochelarii când a venit rândul lui Jaeyoung.
– Jang Jaeyoung, ești specializat în design vizual. Te vei descurca in această clasă?
– Îmi place foarte mult matematica, domnule profesor.
– Dar chiar și așa, matematică pentru ingineri?
Profesorul era entuziasmat, dar Sangwoo se simțea copleșit. Și-a ținut capul în mâini cu disperare, așa că a pierdut patru minute din oră. I-a fost și greu să se concentreze după aceea. Deoarece nu era în locul lui obișnuit, optimizat, unghiul din care îl vedea pe profesor era diferit. Poate că din cauza stării sale de spirit, dar nici nu putea să-i audă bine vocea. Se simțea foarte rău, pentru că atmosfera era mai dezordonată decât de obicei.
La sfârșitul orei, Sangwoo a fugit din clasă ca un glonț. Niciodată nu mai simțise o furie atât de intensă. În cele mai multe situații, a rămas calm și și-a păstrat calmul, dar a simțit că ar fi fost înjunghiat în călcâiul lui Ahile.*
(N/T: *adică în punctul său slab. Pentru Sangwoo, care avea o rutină de zi cu zi prestabilită și calculată până în cel mai mic detaliu, haosul creat de Jaeyoung îl dăduse complet peste cap.)
A fost norocos că nu a vorbit cu el, dar acum simțea că va exploda doar fiind în preajma tipului.
A fost nevoie de mult timp pentru ca tensiunea lui să se calmeze în ziua aceea. S-a așezat cu două minute mai devreme decât de obicei la secția de mâncare coreeană. Cu toate acestea, Sangwoo se simțea neliniştit.
Oh, e un loc chiar acolo!
Prezentul îngrozitor nu a dispărut. Jaeyoung, care se plimba cu o tavă, a trecut pe lângă numeroase mese goale și s-a așezat lângă Sangwoo, care alesese să mănânce la o masa într-un colț.
- i) Du-te pe alt loc: el te urmează și se întâmplă aceeași situație. Pierdere de timp.
- ii) Stai pe loc: nu se întâmplă nimic.
După o simplă simulare, Sangwoo l-a ignorat și a continuat să mănânce.
– Hyung, hyung, hyung! Ce te aduce la cantina școlii?
– Ce să vezi? A trecut ceva vreme de când nu l-am mai văzut pe acest nenorocit.
– Am auzit asta după ce l-ai înjurat pe profesor, nu ai putut absolvi. E adevărat?
– Nu, nenorocitule, cine a spus asta?
Și a văzut o priveliște surprinzătoare. Chiar dacă și-a ales intenționat un loc într-o locație liniștită, masa lor s-a umplut de oameni doar pentru că Jaeyoung s-a așezat lângă el. Din cauza persoanelor care stăteau grămadă în jurul lui și a zgomotului excesiv, Sangwoo a mâncat fără să știe dacă mâncarea i-a intrat în gură sau în nas.
După ce și-a terminat masa, a verificat ora și era 12:22, cu șase minute mai devreme decât de obicei. Sangwoo s-a ridicat repede cu o tavă goală, a aruncat repede resturile și a băut cinci pahare cu apă de la chiuvetă. Nu se simțea bine, pentru că mâncase în grabă și simțea că are stomacul deranjat.
Sangwoo ieși pe ușa din spate și se opri lângă un bar cu gustări. După masa, în fiecare zi, avea obiceiul să bea cafea instant la doză. Motivul pentru care prefera acest produs, era pentru că este cel mai ieftin și are cantitatea optimă de lichid.
Erau trei automate pentru băuturi situate lângă rafturile de gustări, tăieței instant și înghețată. Sangwoo stătea în fața celui de-al treilea automat și se uită la al 5-lea raft.
Ce? Unde este?
Oricât ar fi privit, raftul pe care era așezată cafeaua preferată la doză era gol. Sangwoo nu era genul de persoană obișnuită cu situații neașteptate. După ce a stat un timp în fața frigiderului, pentru prima dată de când a intrat la universitate, a vorbit cu femeia de vârstă mijlocie care servea la barul cu gustări.
– Nu mai aveti Blackholic?*
(N/T: *numele cafelei instant la doză pe care o bea Sangwoo)
– O, studente! Problema este….
Ea a evitat privirea lui Sangwoo de parcă ar fi fost pierdută.
– Un student le-a cumpărat pe toate ieri după-amiază.
Sangwoo a simțit că cerul s-a prăbușit. Nu era necesar să întrebe care student a făcut asta. Cunoscând clar cauza problemei, important era acum ce va face în continuare.
– Atunci când va fi reaprovizionat?
– Nu se vinde bine, așa că cred că va dura aproximativ două săptămâni?
A fost forțat să cumpere o băutură cu un design asemănător ca Blackholic și să iasă nemulțumit din magazinul de gustări.
A avut vreodată o zi atât de proastă în viața lui? A existat vreodată o zi în care lucrurile nu au mers așa cum s-a dorit? Cu siguranță, nu existase o astfel de zi pana acum.
În timp ce mergea, Sangwoo se simțea amorțit. Era pe un drum pe care își bea mereu cafea după ce mânca. O plimbare de 11 minute pe o potecă pe dealul din spatele școlii i-a sporit întotdeauna energia.
Sangwoo a mers încet și și-a amintit de lucrurile neplăcute care s-au întâmplat astăzi. S-au întâmplat multe lucruri ciudate. De unde știa Jang Jaeyoung orarul lui Sangwoo? Și cum a aflat care era locul lui? Și ce fel de cafea bea? Exact ca un obsedat care l-a urmărit sa-i afle programul.
– Nu poți trece pe aici.
– De ce?
– Secția de teatru îl folosește.
Intrarea pe drumul pe care îl folosește Sangwoo a mai fost blocată înainte. Nu era o situație ciudată, dar era suspect că asta s-a întâmplat astăzi.
Sangwoo nu avea de ales decât să meargă pe alt drum. A luat o înghițitură din cafea, dar era atât de dulce încât si-a încruntat sprâncenele involuntar. După ce a trecut de șantierul de construcții, un muncitor care se odihnea acolo a vorbit cu Sangwoo.
– Student, de ce ai luat-o pe drumul acesta astăzi?
Nu știa despre ce vorbește, pentru că era prima lor întâlnire.*
(N/T: *Muncitorul de pe șantierul de construcții îl observase pe Sangwoo în fiecare zi când trecea pe drumul său obișnuit și i se părea ciudat că acesta nu și-a respectat rutina la care ținea atât de tare. În schimb, Sangwoo niciodată nu îl observase pe acesta.)
Era o zi în care se întâmplaseră atâtea lucruri ciudate. Sangwoo a turnat restul cafelei în canal și a mers în fața Facultății de Științe Naturale.
…….
Nu ar fi o coincidență că al doilea coș de gunoi, pe care îl folosea mereu, era plin. Până acum, Sangwoo aruncase doar cutii goale în acel coș de gunoi, pentru că nu-și făcea griji că era plin. Aruncarea cutiilor în al treilea coș de gunoi îl făcea să se simtă ciudat, pentru că cutia a lovit orificiul și a căzut, așa că a trebuit să o ridice și să o arunce din nou. Sangwoo se îndreptă tremurând spre bibliotecă.
Nu mă poate deranja aici.*
(N/T: *Sangwoo nu credea că Jaeyoung îl va urma și în bibliotecă.) ?
Biblioteca avea un sistem de rezervare a locurilor, așa că Sangwoo, care rezerva întotdeauna locuri la miezul nopții, nu avea nicio șansă să-și piardă locul. Sangwoo a intrat ca o furtună aprigă, s-a așezat în fața computerului său, și-a rezervat cărțile de care avea nevoie și a verificat câteva cărți pe raftul de cărți noutăți. Se așeză pe locul din dreapta al celui de-al patrulea birou pe care îl rezervase în avans în camera de studiu. Nu era aglomerat în jurul acestui scaun, pentru că era lângă secția de teologie unde studenții nu veneau des. Nu era nimic ce îi putea distrage atenția, deoarece nu erau ferestre. Sangwoo nu stătuse niciodată pe niciun alt loc.
Inima i-a stat în loc pentru un moment când a văzut o geantă întinsă pe scaunul de lângă el, dar, din fericire, era o geantă de panza albă, nu rucsacul sau geanta postaș din piele pe care le mai văzuse astăzi.
Sangwoo a deschis un manual de informatică și a început să studieze. S-a dus o dată la baie în mijlocul sesiunii de studiu. Când s-a întors la locul lui, pe birou era o doza de cafea instant.
- L-am cumpărat?
- Pot să-l văd pe proprietar căutându-și bunurile?
- Îmi este folositor? (Motiv: Blackholic)*
(N/T: * Acest lucru înseamnă probabil doar că Sangwoo este paranoic, deoarece nu poate prezice acțiunile lui Jaeyoung. Conform cuvintelor lui Iulius Caesar însuși: „de regulă, bărbații se îngrijorează mai mult de ceea ce nu pot vedea decât de ceea ce pot.”)
A trecut prin trei niveluri de algoritmi și a întins mâna spre cutie. În momentul în care era pe cale să bea după ce a deschis inelul capacului, a văzut un post-it cu cuvintele proprietatea lui Jang Jaeyoung scrise pe ea.
Sangwoo se încruntă de parcă ar fi văzut un gândac dezgustător. Apoi, mâna acelui tip a ieșit din spatele umărului și a luat cutia. Ochii lui Sangwoo s-au dat peste cap și au fost întâlniți de ochii din spatele ochelarilor mari.
– Ne întâlnim din nou.
– …….
Jaeyoung și-a atârnat rucsacul și geanta de piele pe scaunul de lângă birou împreună cu geanta ecologică albă. Lui Sangwoo îi era greu să creadă ceea ce vedea. Acest nenorocit căra trei genți după el doar pentru a-l păcăli. Și-a scos căciula roșie de blană, și-a pus-o pe birou și a plecat.
Sangwoo și-a rupt mina de creion mecanic de două ori, pentru că a pus prea multă presiune în timp ce scria. Unul este mai preocupat de gândaci atunci când sunt invizibili decât atunci când se află în fața lor. Jang Jaeyoung i-a făcut exact asta lui Sangwoo. Chiar dacă nu stătea chiar lângă el, nu putea studia, pentru că Sangwoo a fost atent la ceea ce făcea Jaeyoung cu aceea căciulă șocant de roșie de pe birou.
Jaeyoung s-a întors după câteva minute cu câteva cărți: Istoria sexului, natura orgasmului și frumusețea nudității. Își înclină scaunul pe spate, se legăna în sus și în jos în timp ce întorcea paginile și, de câte ori vedea o imagine, o examina foarte atent.
Nenorocitul patetic…
Se strădui din răsputeri să nu se uite la el, dar auzea zgomotul frecvent al paginilor întoarse. În plus, a continuat să-și bată piciorul și să-și scuture biroul. Dacă mai era un student, și-ar fi unit forțele pentru a-l înfrunta, dar Sangwoo era singurul acolo. Era un birou de opt persoane, dar intențiile lui de a sta atât de aproape de Sangwoo și de a agita biroul erau evidente.
Exprimarea furiei = înfrângere
Ignora = Câștig
Când era în liceu, Sangwoo s-a certat cu niște persoane care căutau atenție, așa că era conștient de cum să răspundă. Indiferent de nivelul de căutare a atenției, este doar un tip de psihologie similar cu Burberry Man (un fulger), care și-a dat jos pantalonii în speranța de a-și surprinde adversarul. Jang Jaeyoung a vrut ca Sangwoo să-și piardă calmul și să se prăbușească, înfuriindu-se în timp ce înjură.
Cu toate acestea, deși știa asta, răbdarea lui a continuat să atingă limita.
Sangwoo a încercat să îndure cumva, dar când biroul s-a cutremurat și mina creionului mecanic s-a rupt, s-a ridicat automat pentru a pleca. Când Sangwoo și-a organizat penarul cu creioane, a închis manualul și le-a pus în rucsac, Jaeyoung s-a ridicat și s-a întins. A mers în urma lui de parcă ar fi fost un lucru firesc. Sangwoo nici măcar nu a fost surprins în acest moment.
Sangwoo a decis să-l ignore. Cu toate acestea, în timp ce cobora scările, cu furia crescândă, aproape că s-a izbit de Jaeyoung în fața clădirii. Nu a mai putut să țină în el furia, așa că s-a confruntat cu Jang Jaeyoung.
Părea un duel desprins din fime. Doar privind fețele lor, Sangwoo, a cărui expresie era distorsionată, ar arăta ca răufăcător, în timp ce relaxatul Jaeyoung, ar arăta ca erou. Cu toate acestea, situația era chiar invers. Când Sangwoo s-a confruntat cu ticălosul care îl chinuia, un curent de vânt a trecut prin ei ca și cum ar fi fost într-un joc. Sangwoo a vrut să-și scoată arma și să-l înjunghie ca personajul principal al unui joc RPG.*
(N/T: *RPG – role playing video game Un joc de rol este un joc în care fiecare participant își asumă rolul unui personaj dintr-un univers fictiv. Acțiunile fiecărui jucător sunt decise pe baza unor reguli și manuale.)
– Ești nebun?
Atacul slab nu a făcut nimic inamicului. Mai degrabă, Jaeyoung părea mulțumit să audă asta.
– Sunbae, ești un obsedat care mă urmărește?
– Eu hărțuitor? Hoobae-nim,* aceasta este, evident, domeniul tău de expertiză, nu-i așa?
(N/T: * Hoobae este cuvântul coreean pentru „junior.” Este folosit pentru a se adresa cuiva de rang inferior, sau clasă\an universitar, în acest caz. Sufixul -nim adăugat la sfârșit este un onorific. În acest caz, este folosit într-un mod mai batjocoritor, cum ar fi spus dear hoobae (dragă junior).)
Jaeyoung și-a acoperit gura în timp ce căsca și și-a băgat mâinile în buzunar.
– Toată lumea știe că faci același lucru în același timp și loc în fiecare zi. Credeai că nu vei fi văzut dacă ești îmbrăcat în negru? Ieși în evidență mult mai mult decât crezi.
– De unde ai știut orarul meu?
Luă o foaie de hartie cu aspect familiar din una dintre cele cei trei genți ale sale și i-o aruncă lui Sangwoo. Era foaia de hârtie lăsată în urmă în sala de ședințe pe care era scris orarul lui Sangwoo. Pe măsură ce Jaeyoung se apropia cu câțiva pași, diferența de înălțime, care nu era atât de vizibilă de la distanță, a devenit clară. Sangwoo ridică privirea spre el cu ochii larg deschiși pentru a nu-și pierde avantajul.
– Acest lucru nu te va face să absolvi. De ce îți pierzi timpul?
– Deoarece pentru mine este oarecum amuzant, așa că te voi enerva. N-ar fi trebuit să mă superi.
– Ce ai câștiga dacă mă chinuiești?
– Este pur și simplu… o chestiune de sentimente.
Jang Jaeyoung, care zâmbea răutăcios, părea un adevărat răufăcător. Lui Sangwoo i se făcu pielea de găină pe brațe. A fost greșit să presupună că avea de a face cu un om cu rațiune limitată? Jaeyoung tocmai spunea lucruri pe care nu le putea înțelege. De obicei nu faci rău altora cu un anumit scop pe care ti-l dorești? Ce faci în cazul în care persoana este pur și simplu un sadic căruia îi place să-i chinuie pe alții?
– Ce ar trebui să fac ca să te fac să te oprești?
– Cine ştie? Nu m-am gândit încă la asta. Începe prin a te comporta mai frumos. Ai fost atât de nepoliticos cu mine și nici măcar nu ți-ai cerut scuze.
– Mai întâi trebuie să faci ceva greșit pentru a-ți cere scuze.
– Sau așteaptă până mă răzgândesc. Sunt foarte schimbător, să știi.
– Am crezut că ești un gunoi, dar ești un psihopat nenorocit.
– Aud asta des.
Părea să existe o scânteie invizibilă între cei doi. Chiar dacă nu trebuia să încerce, prin cuvintele lui, Sangwoo îl batjocora.
– Crezi că sunt un nenorocit, dar te înșeli complet. Nu mi-e frică de nimic și am reușit să fac față tuturor nebunilor, gunoaielor care m-au deranjat până acum. Ceea ce face Sunbae nu mă afectează deloc.
Zicând asta intenționat la cacealma, Jaeyoung a râs bucuros.
– Auzind asta mă face să vreau să depun eforturi și mai mari.
– Pune mâna și încearcă, psiho sunbaenim.
– Da, oricum nu am nimic de făcut, mulțumită ție, nebunule.
Sangwoo s-a întors agresiv cu spatele și s-a apropiat de bicicleta pe care o încuiase în fața bibliotecii. Pentru orice eventualitate, și-a înclinat spatele astfel încât Jaeyoung să nu poată arunca o privire, a deblocat-o și a sărit pe bicicletă.
Sunt sigur că nu a umblat la ea.
Dacă ar fi atins bicicleta, ar exista o scuză pentru a-l denunța imediat la poliție. Cu toate acestea, contrar așteptărilor sale, bicicleta nu avea nimic. Sangwoo pur și simplu s-a întors acasă mai devreme decât de obicei.
Și-a încuiat bicicleta în fața garsonierei și a urcat la etajul al patrulea. Mintea și corpul i s-au relaxat când a descuiat ușa. Sangwoo s-a odihnit o vreme, întins pe pat fără să-și schimbe hainele.
A căzut din cer ca un fulger.
A suferit toată ziua. Nu se putea concentra în clasă. Mâncarea pe care a luat-o la prânz îi dădea indigestie, plimbarea i-a fost distrusă și nu a putut studia la bibliotecă. Spre deosebire de ceea ce îi spusese lui Jaeyoung, Sangwoo era destul de afectat. Era diferit de băieții răi pe care îi întâlnise până acum, această persoană Jang Jaeyoung. Jaeyoung era atât de viclean și de meticulos încât era puțin probabil să recurgă la metode ilegale. Raportarea activităților ilegale era singura modalitate prin care Sangwoo știa să riposteze.
Există o singură soluție.
Singura modalitate ar fi să o îndurăm cu stoicism și să-l lași pe Jaeyoung să se epuizeze. Indiferent cât de departe va merge în nebunia lui și indiferent cât de greu s-ar înghesui, Jang Jaeyoung nu va putea să absoarbă și să îndure cursuri dificile precum Matematica pentru ingineri la nivel avansat. Oricum, cel mult, va rezista doar până la perioada de renunțare la cursuri care era de două săptămâni.
Două săptămâni. Poate fi chinuitor, dar nu este o perioadă lungă de timp peste un semestru. Dacă își ține capul în jos și rezistă, va veni o zi bună.
Totuși, este enervant.
Abia avea prieteni, dar probabil că nimeni nu i-ar înțelege suferința din simplul motiv că li s-ar părea prostesc ca cineva să se streseze așa de tare doar din cauză că altcineva i-a luat locul și s-a așezat lângă el. Sangwoo a dormit foarte prost în noaptea aceea.
Return 0;*
(N/T: *veșnicul codat a lui Sangwoo)
A doua zi a venit mult așteptata zi a noului semestru.
De obicei, avea opt ore de somn de înaltă calitate, dar s-a trezit o dată la miezul nopții, pentru că a avut un coșmar și a dormit doar patru ore. Era astfel într-o stare groaznică. În visul lui a apărut o jachetă căptușită roșie.
Pe măsură ce era desfăcută, a apărut un dinte ascuțit și a încercat să-i străpungă pielea.??? S-a simțit ridicol după trezire, dar în vis a fugit, pentru că s-a speriat.
Hai să rezistăm două săptămâni.
Sangwoo strânse din dinți și recită o vrajă magică.? Anxietatea că viața lui stabilă se va prăbuși a continuat să crească, așa că a trebuit constant să se adune. Nu era nicio alternativă, pentru că nu putea schimba cursurile pe care trebuia să le urmeze (pentru că Jang Jaeyoung l-ar urma oricum) și nu putea să-și ia scutire pe baza unei chestiuni atât de nesemnificative.
Când a trecut prin poarta principală, ceasul electronic arăta 8:24. Spre deosebire de ziua precedentă, a mers devreme la școală pentru a-și asigura un loc. Abia erau studenți în campus, pentru că era devreme. Sangwoo și-a încuiat bicicleta în fața bibliotecii și s-a îndreptat către clasă în clădirea de inginerie.
A simțit imediat disperare când a deschis ușa clasei. Acest lucru se datora faptului că o geantă din piele a fost plasată pe biroul din dreapta, în al patrulea rând. Când naiba a venit să-și ocupe locul? A alergat să inspecteze atent geanta, dar nu și-a dat seama dacă era aceeași cu cea de ieri.
Nu este posibil sa fie lăsată aici de ieri?
Sangwoo își aminti o posibilitate șocantă. Oricât de atent a examinat acea persoană, acesta nu arăta sârguincios, oricât de mult arăta. Era mai probabil să-și fi lăsat geanta în urmă ieri, în loc să sosească devreme doar ca să o lase pe scaun.
Oricum, azi a fost și o înfrângere. Sangwoo a fost forțat să stea cel mai departe de acel scaun. Radiatorul nu se aprinsese, așa că în sala de clasă era la fel de rece ca afară. În timp ce s-a așezat fără să-și dea jos geaca și eșarfa, i s-a făcut somn. Asta a fost și pentru că nu a dormit suficient. A deschis cartea pentru a previzualiza conținutul cursului următor, dar literele au continuat să se estompeze.
Dacă ațipesc în clasă, voi avea probleme.
În schimb, ar fi mai bine să dormi puțin înainte de a începe cursul.
Pentru prima dată, a închis cartea și a folosit-o pe post de pernă. În timp ce se odihnea pe principalele sale manuale a închis ochii și a adormit imediat.?
…30 de puncte constau într-o temă, iar restul de 20 de puncte constau într-o evaluare finală. Biroul și adresa mea de e-mail sunt în programă, nu? Dacă doriți să aveți o întâlnire, puteți găsi TA (asistentul didactic) sau trimiteți-mi direct un e-mail. Acum, să ne uităm la problemă.
Când Sangwoo deschise din nou ochii, auzi o voce monotonă. Culoarea roșie îi umplea câmpul vizual. Cu siguranță stătuse destul de departe de acel scaun, dar Jang Jaeyoung era chiar lângă el…
Sangwoo își verifică rapid ceasul de mână. Au trecut 14 minute de când a început cursul.
Privind în jur, studenții aveau fișe, dar doar biroul lui era gol. Lângă el, Jaeyoung scutură hârtia A4 între degete.
Nenorocitul ăla nebun.
Sangwoo s-a uitat grăbit la alți studenți, dar nimeni nu avea documente suplimentare. S-ar fi simțit stânjenit să ceară fișa, deoarece ar fi trebuit să o ia la începutul orei în timp ce profesorul încă vorbea. Sangwoo strânse dinții și îi întinse mâna către Jaeyoung. Vorbea cu voce joasă.
– Dă-mi-o, fișa mea.
– A fost lăsată aici? Acesta este a mea.
– Oricum nu vei studia.
Ochii lui Jaeyoung s-au îngustat. O bucată subțire de hârtie flutura în vârful degetelor lui. Sangwoo a încercat să întindă mâna și să o ia, dar nici măcar nu a putut s-o atingă, pentru că Jaeyoung a apucat-o înapoi și a smuls-o din mână.
Jaeyoung împături hârtia în jumătate. Apoi a împăturit-o din nou în jumătate. Sangwoo urmărea cu nerăbdare ce făcea.
– Nu ar trebui să întrebi politicos dacă vrei ceva?
Jaeyoung arăta ca un diavol, purtând haine roșii și șoptind în mod aprig. Documentul de care Sangwoo avea nevoie era acum sub forma unui avion, prins între degetele arătător și mijlociu ale lui Jaeyoung.
– Dă-mi-o, te rog.
– Fii mai disperat.
– Te implor.
– Ai picat.
În momentul în care profesorul a întors spatele studenților pentru a scrie pe tablă, avionul de hârtie a desenat un arc neted în aer în timp ce scăpa prin ușa din spate ușor deschisă.
Sangwoo se ridică de pe scaun, înăbușindu-și furia. A fost, de asemenea, un gând prostesc că va primi orice de la Jang Jaeyoung. S-a strâns între birourile strâns împachetate și a mers înainte să ia un tipărit din teancul de pe biroul profesorului. Chiar atunci, profesorul s-a întors și a făcut o expresie rece.
– Ce face studentul?
– Îmi pare rău. Nu am primit materialele, dar nu am putut să vă spun, pentru că îmi era teamă că nu va interfera cu prelegerea.
– Nu pentru că ați ațipit încă de la prima oră?
Profesorul și-a pocnit limba în semn de dezaprobare în timp ce purta o expresie care țipa „patetic”.
– Du-te la baie să te uiți la tine.
– Ce?
– Afară
Sangwoo a ieșit pe ușa din față cu fișa fără să știe măcar de ce trebuie să facă asta. Nu era un student iubit de profesori pentru că a ridicat mâna sau a vizitat laboratorul din proprie inițiativă, dar le-a câștigat în mod firesc încrederea la sfârșitul semestrului, datorită ratei ridicate de finalizare a sarcinilor și a scorurilor ridicate la teste. Era prima dată când făcea o impresie proastă unui profesor chiar în prima zi de curs. În plus, profesorul Choi a fost un profesor important care a predat în principal materii de anul IV (pentru clasele majore).*
(N/T: * Indică finalizarea cu succes a unui program. Clasele majore sunt greu de accesat la universitățile coreene, deoarece concurența este mare.)
După ce a intrat în baie, Sangwoo aproape că a țipat. Reflecția lui în oglindă era ciudată. O mustață întunecată fusese întinsă sub nas. A deschis în grabă robinetul și s-a spălat pe față cu apă, dar nimic nu s-a schimbat.
???
Trebuie să mă grăbesc și să mă întorc…
Sangwoo și-a spumat mâinile cu săpun și și-a frecat rapid filtrul (despicatură verticală din mijlocul buzei superioare). Markerul negru a fost șters puțin câte puțin, dar a fost un proces foarte lent. Lui Sangwoo nu-i venea să creadă că își pierde timpul de prelegere cu un lucru atât de inutil.
Ai fost pictat meticulos de un student la arte, nenorocitule.
A pierdut 19 minute așa. Cu doar cinci minute rămase de la clasă, s-a gândit că va fi certat de profesor la întoarcerea în clasă.
Ce am făcut așa de greșit?
Sangwoo s-a simțit brusc nedreptățit. I-a spus profesorului doar faptele reci și dure despre ceea ce s-a întâmplat în clasa pe care Jaeyong a eșuat: Sangwoo făcuse singur sarcina. Eșecul lui Jang Jaeyoung de a absolvi poate părea nedrept pentru alții, dar a fost auto-provocat. Din acest motiv, a fost prea greu pentru el să stea pe spate și să aștepte în afara clasei în timpul orei.
Nenorocitul este ca o eroare!
Sangwoo rosti cel mai rău blestem la care se putea gândi. Chiar și „eroarea” depindea de natura erorii. Ar putea fi remediat cu ușurință dacă ar fi cauzat de greșeli de scriere sau de formatare, dar erorile logice apar adesea și nu sunt ușor de prins, indiferent cât de amănunțit este căutat codul. Jang Jaeyoung, care a apărut în mod neașteptat și a dărâmat viața de zi cu zi a lui Sangwoo, era o eroare semantică.
După ce s-a încheiat cursul, elevii, care fuseseră înghesuiți ca niște conserve de sardine, s-au zbătut în timp ce își împingeau drumul afară din clasă. Sangwoo s-a întors la locul lui și și-a luat rucsacul. A văzut căptușeală roșie cu colțul ochiului, dar a ignorat-o și a părăsit sala de clasă. Scopul lui Jang Jaeyoung a fost să-l înfurie pe Sangwoo. Nu voia să-l facă triumfător arătându-i expresia feței.
El s-a gândit că ar fi mai bine să nu frecventeze acest curs decât să stea într-o astfel de poziție. Cu toate acestea, pentru că era o clasă obligatorie pentru specializarea sa, nu a avut altă opțiune decât să stea departe de Jaeyoung, care ocupase cel mai bun loc.
După aceea, lucrurile au mers la fel ca în ziua precedentă. După ce și-a luat tava cu mâncare coreeană, Sangwoo s-a instalat în cel mai îndepărtat loc din restaurant, iar din toate locurile goale din cantină, Jaeyoung s-a așezat lângă el și a mâncat fără să scoată un cuvânt.
Simțind indigestie, și-a curățat farfuria și s-a dus la magazinul de gustări, dar, desigur, nu aveau cafeaua pe care Sangwoo și-a dorit-o. Din cauza echipei de teatru, chiar și plimbarea lui a fost distrusă.
După ce s-a așezat la locul lui rezervat din bibliotecă, era epuizat. Trecuseră doar două zile de când începuse chinul. În acest ritm, cum va putea suporta atacurile acelui psihopat timp de două săptămâni?
– Cu nasul în cărți și astăzi, hoobaenim.
Stătea cu o postură proastă și deschise în liniște o carte, dar Sangwoo îl privi cu ochi furioși. Acum, doar după ce se uită la fața lui Jaeyoung, Sangwoo fierbe de furie.
Nu pot raporta asta undeva?
Acuzații\Crime:
– Crima de a umbla în roșu. (nu contrar legii)
– Infracțiunea de ocupare a unui loc. (nu contrar legii)
– Crima de a sta lângă el. (nu contrar legii)
– Crima de a-și scutura piciorul. (Ambiguu)
– Crima de a-și învârti stiloul. (Ambiguu)
– Crima de a cumpăra toată cafeaua. (nu contrar legii)
– Infracțiunea de a umple coșul de gunoi. (nu contrar legii)
– Infracțiunea de a nu da fișa la oră. (nu contrar legii)
– Infracțiunea de mâzgălire pe față. (Vinovat)
– Crima de a exista. (nu contrar legii)???* Sărăcuțul Sangwoo
– …….
Cu cât analiza mai mult greșelile lui Jaeyoung, cu atât el însuși părea să se simtă mai ponosit. Nenorocitul viclean nu putea fi acuzat că folosește un limbaj abuziv sau violență. Era ca și cum Jaeyong ar fi intrat în capul lui Sangwoo și apoi ar fi ales doar lucruri pe care le ura absolut, lucruri care nu ar părea mare lucru pentru alții, pentru a-l chinui.
Nenorocit ca o insectă.
Sangwoo se uită cu privirea la Jaeyoung care citea o carte și chicotea. Cu spatele sprijinit pe deplin de scaun, a încrucișat un picior peste celălalt și a dat viguros din cap. O pălărie roșie i-a umplut câmpul vizual, așa că Sangwoo a simțit o dorință puternică de a lovi ceafa lui Jaeyoung.
Nu putea face nimic, pentru că îi acordase atenție lui Jang Jaeyoung de ceva timp. Dar lucrurile s-au mai liniștit după un timp. Inamicul lui, care citea o carte, a căscat și a început să adoarmă. Din fericire, a adormit liniștit fără să sforăie, să scrâșnească din dinți sau să vorbească în somn.
După ce Jaeyoung a adormit, oamenii despre care bănuia că erau prietenii lui chicoteau când mergeau să facă poze. În același timp, câteva studente stăteau în jur și șopteau, dar nu a fost o distragere prea mare a atenției.
Două ore mai târziu, Sangwoo a pus cartea și cutia de creion în geantă, având grijă să nu-l trezească pe Jaeyoung. Dar în momentul în care și-a scos scaunul, Jaeyoung a sărit brusc în picioare. Băuturi și câteva gustări la pachet, care fuseseră lăsate în urmă de oameni pe care nu-i cunoștea, au căzut pe podea când le-a lovit cu cotul.
Sangwoo a ieșit din bibliotecă în timp ce se prefăcea că nu-l cunoaște. A coborât scările cât a putut de repede, dar Jaeyoung l-a ajuns repede din urmă. Apoi, totul a devenit ca o competiție, în timp ce ambii coborau frenetici scările până la primul etaj.
– Sangwoo, te-ai enervat, nu-i așa?
– Nu vorbi cu mine, pentru că nu vreau să-ți aud vocea.
– Ți-ai făcut-o cu mâna ta.
Sangwoo ieși cu pași mari din clădire și se îndreptă spre bicicleta lui pe care o legase cu lacătul.
– Nu am făcut nimic greșit. Te încăpățânezi să faci ceva ce nici măcar elevii din școala elementară nu ar face sunbae, eu….
– Nu ai greșit cu nimic și eu sunt singurul care face o criză? Vorbești din nou așa?
Sangwoo s-a oprit brusc, pentru că nu a putut procesa ceea ce i s-a spus.
– Ce am făcut greșit? Dacă vorbești despre neincluderea numelui tău pe PPT (Power Point)….
– Tacă-ți gura!
Jaeyoung l-a întrerupt. Se plimba prin jurul lui, dar stătea mult mai aproape decât crezuse. Se aștepta ca el să chicotească provocator, dar era neașteptat de serios. Pe cerul întunecat, Sangwoo a făcut contact vizual cu Jaeyoung, care purta o căciulă roșie.
– Este greu de crezut, dar am vrut să mă înțeleg cu tine.
Sangwoo a închis gura. Nu era prima dată când vedea chipul lui Jaeyoung atât de aproape. Cu toate acestea, nu îl analizase niciodată cu atenție. Până acum, nici nu știa și nici nu-i păsa că ochii lui Jaeyoung din spatele ochelarilor erau puțin căzuți, că avea nasul drept, fie că se îmbrăca sau nu îngrijit sau ca un delincvent și că nici irisul și nici părul lui nu erau complet negri.
– Omul este un animal al emoțiilor. Dacă nu m-ai fi ignorat atât de mult, aș fi lăsat la o parte chestia cu PPT-ul.
– Atunci, dacă îmi cer scuze, vei renunța?
Jaeyoung părea nedumerit și râse în hohote.
– Ești prost? Ar trebui să fii un geniu al codurilor. Oh, nu cunoști bine psihologia umană pentru că ești o mașinărie?
– Ce vrei să spui?
– Dacă ar fi o chestiune atât de simplă, nu am fi ajuns până aici, nu?
Remarcile criptice ale lui Jaeyoung păreau mai deconcertante decât orice altă problemă pe care Sangwoo o rezolvase vreodată. Avea impresia că se uită în întuneric nesfârșit. Sangwoo auzea doar sunetul prinderii norilor.*
(N/T *o expresie care înseamnă a fi cu capul în nori.)
– Nu îți mai căuta scuze. Nu ești nimic mai mult decât un ticălos, un bandit, un sadic, Sunbae.
Jaeyoung păru mai degrabă amuzat decât supărat la cuvintele lui Sangwoo.
– Mă bucur să aud complimente de la tine.
– Ești nebun?
– Da, ar trebui să fii atent.
Nebunul nenorocit, mormăi Sangwoo în sine sa în timp ce își descuia lacătul de la bicicletă.
Apoi, s-a urcat pe bicicleta și a plecat fără să se uite înapoi.
return 0;
Miercurea aveau loc o serie de cursuri despre Cultura populară și Teorie culturală. Deși se spunea că este un curs foarte greu, era singura clasă obligatorie de științe umaniste și arte liberale care putea fi urmată în această perioadă. Programa era plină de termeni necunoscuți, deoarece clasa era bazată pe Școala de la Frankfurt și orientalism. Chiar și după ce a citit cartea din timp, textul nu a fost ușor de înțeles. Părea deja o clasă dificilă pentru studenții la știință și inginerie. Cu toate acestea, potențiala prezența a hărțuitorului însemna ca Sangwoo nu va înțelege multe la acest curs.
Sangwoo a intrat în clasă cu 19 minute înainte de începerea orei și a închis ochii. Desigur, Jaeyoung va fi și el acolo, dar nu a vrut să vadă geanta de mesager inestetică. Cu toate acestea, când a deschis ochii, a rămas uimit. Cel mai perfect scaun din clasă era curat și ordonat, de parcă nimeni nu s-ar fi așezat vreodată pe el.
Ce se petrece aici?
A fost atât de surprins încât inima i-a bătut cu putere. Sangwoo se apropie repede și se așeză pe acel scaun perfect. Deocamdată, a simțit un val de satisfacție, dar pentru că nu putea prezice ce va face Jang Jaeyoung din nou, a devenit anxios.
Sangwoo a deschis manualul și a previzualizat ceea ce vor învăța astăzi. Avea impresia că studiază pentru prima dată după mult timp, pentru că s-a așezat pe locul potrivit și nu putea vedea culoarea roșie lângă el. În timp ce citea cartea, lângă scaunul lui a fost pusă o geantă ecologică albă. Sangwoo oftă tare.
– De ce suspini dis de dimineață, Oppa?*
(N/T *Oppa – frate mai mare, folosit de fete pentru a se adresa băieților. Se folosește între prietenii apropiați si indica o relație strânsă.)
Apoi și-a ridicat capul la o voce pe care se așteptase să o audă. Nu era a lui Jaeyoung. La început, Sangwoo s-a simțit fericit numai de acest fapt. Era o studentă într-un pulover verde închis, care părea cunoscută.
– Sunt Jihye, Jihye. Tu ești persoana care m-a ajutat să mut cutiile. Chiar am luat cina împreună, nu-i așa?
S-a așezat, vorbind veselă de parcă ar fi citit expresia lui Sangwoo. Abia atunci Sangwoo și-a amintit de Jihye. Data trecută, părul ei era aranjat diferit, așa că nu a putut-o recunoaște. Jihye și-a întors complet corpul către Sangwoo și a vorbit cu el.
– Urmezi și tu acest curs, Oppa? Ești interesat de filozofie? Urmez cursul pentru că sunt interesată de teoriile gânditorilor francezi, precum Lacan și Foucault.
– Nu sunt interesat. Sunt aici pentru că trebuie.
– Oh, chiar așa? Ei bine, trebuie să iau o clasă de informatică. Grozav. Te voi întreba care este mai ușoară mai târziu, Oppa. Am auzit că cea mai mare diferență între teoria procesării informației și introducerea în informatică este….
Din fericire, cursul a început la momentul potrivit și a întrerupt-o.
Un profesor care nu întârzie, material de pregătire cuprinzător și un loc perfect. Deși era cineva lângă el care părea că va vorbi toată ziua chiar dacă ar fi lăsată singură, Sangwoo a evaluat că această situație este superbă.
Deodată, era uimit de gândul că nu l-a văzut pe Jang Jaeyoung nici măcar o dată astăzi. Era sigur că nu renunțase încă și că se întâmpla ceva. Oricum, simțea că respiră puțin mai greu.
„…deci vedem lumea împărțită într-o elită superioară și un public larg fără putere. Viziunea este că elitele conduc societatea.”
“Acesta este adevărul. Dacă da, ce înseamnă a glorifica opiniile opuse ale publicului? Ce rost are ca ele să fie consultate mai devreme?”
„Am spus că nu este o chestiune de adevărat sau fals. Trebuie să începem cu atitudinea de a aborda teoriile sociologice cu mintea deschisă.”
Sangwoo mergea pe holul Colegiului de Științe Umaniste și discuta despre conținutul orei de astăzi cu Jihye. Nu era de mirare că Jihye era mai inteligentă decât părea. Sangwoo răsufla ușurat pentru că nu vedea deloc roșu aprins.
Cât de normal se simte totul.
După două zile de suferință, a fost încântat de scurta experiență a normalității. Jihye a stat lângă el în două ore de curs, dar, spre deosebire de oricine altcineva, ea nu l-a deranjat deloc. În plus, după oră, Sangwoo a explicat ceea ce nu înțelesese corect, ceea ce a fost cireașa de pe tort.
– Oppa, unde ai următoarea clasă?
– Nu mai am cursuri.
– Te invidiez… Mai am încă două. Ce ar trebui să mâncăm la prânz?
Jihye a spus-o ca și cum ar fi firesc ca doi oameni care au fost la aceeași clasă să ia și prânzul împreună. Sangwoo a pus la îndoială compatibilitatea acestei premise, dar nu s-a obosit să o contrazică, deoarece era deja în drum spre restaurant.
Sangwoo se simțea îngrijorat umblând prin campus, pentru că nu știa de unde va apărea inamicul său. A continuat să se uite în jur, iar Jihye a întrebat de ce face asta. În momentul în care era pe cale să răspundă, Sangwoo a văzut un grup de oameni ieșind din facultatea de științe umaniste. Singurul avantaj al căptușelii roșii este că iese în evidență de la distanță.
– Hei, repede. Să mergem.
– De ce?
– Grăbiți-vă.
Sangwoo a ajuns la restaurant și s-a aliniat la rând rapid la secția de mâncare coreeană. Pentru că Jang Jaeyoung a ieșit cu atât de mulți oameni, asta însemna că tocmai a fost la o oră de seminar cu mulți studenți.
Dacă mă gândesc bine, trebuie să reia cursul „Educația personalității pentru studenții universitari coreeni”.
Era clar că orele lor se suprapuneau, așa că nu l-a putut deranja pe Sangwoo la ora de teorie culturală.
Sangwoo era bucuros în timp ce își ducea tava. A avut o idee bună când și-a ales acest loc după ce și-a luat mâncare. S-a îndreptat spre o zonă aglomerată, spre deosebire de cum ar fi făcut de obicei. Când s-a uitat liniștit în jur, la restaurant, a căutat mese cu doar două locuri goale. Sangwoo s-a așezat cu Jihye pe aceste locuri rămase. Masa era acum plină, împiedicându-l astfel pe Jaeyoung să ocupe un loc la masa lor.
– Oppa, se pare că ești într-o dispoziție bună.
Sangwoo a început să mănânce fără să scoată un cuvânt. În timp ce mânca, privirea lui a rătăcit peste oamenii care serveau mâncarea. Căptușeala roșie stătea la rând pentru a lua un cotlet de porc. De asemenea, se uită în jur la fel de ascuțit ca Sangwoo.
Curând, Jaeyoung a fost împins în restaurant. Privind în jur peste tot, ochii lui au ajuns la Sangwoo. Sangwoo avea o privire triumfătoare pe chip, iar Jaeyoung a mers într-o altă zonă cu o privire ciudată de ridicol. Nu a fost mare lucru, dar Sangwoo a simțit o mare plăcere.
– Te duci acasă după masă?
– Nu, mă duc la bibliotecă.
– Atunci, să mergem la barul cu gustări înainte de asta. Îți voi cumpăra o băutură.
– De ce?
Sangwoo și-a oprit bețișoarele pentru o secundă. Era o poveste atât de complicată. Cum putea explica cu ușurință de ce nu putea să bea nimic de la magazinul de gustări?
– Va suna ciudat, dar sunt hărțuit.
– Ce?
Jihye părea atât de surprinsă încât Sangwoo închise gura. Când Sangwoo a tăcut, ea l-a rugat să-i spună mai multe.
– Serios, Oppa? Asta e ceva. Dacă este adevărat, atunci este grav.
Simțea că nu ar fi trebuit să spună nimic. În timp ce se gândea cum să explice asta, Jihye părea să-și imagineze lucruri îngrozitoare.
– Nu știu cine naiba face astfel de lucruri, dar există un centru de consiliere, o secție de poliție și mulți oameni în lume care pot ajuta.
Sangwoo a devenit mai jenat și tocmai a revenit la prima întrebare a lui Jihye.
– A cumpărat toată cafeaua pe care o beau, așa că nu mai sunt băuturi de cumpărat în magazinul de gustări.
– Ce? A cumpărat tot magazinul de gustări? Povestea maestrului Heo.*
(N/T *o poveste din Coreea despre un om care a încercat să se îmbogățească cumpărând toate produsele din piață si manipulând prețurile.)
Jihye a izbucnit în râs după ce a făcut o expresie absurdă.
Și ce? Doar comandă un bax o online. Mai ales că poate fi livrat într-o zi?
……
Era atât de șocat. Parcă ar fi fost lovit în cap. Nu doar magazinul de gustări din școală vindea Blackholic, dar era singurul care era în cadrul lui spațial. Sangwoo nu era prost, dar nu putea scăpa cu ușurință de mentalitatea lui rigidă.
În trecut, când a primit o notă mică la testul de inteligență de la școală, profesorul a explicat că Sangwoo era un geniu în inteligența logică computațională. Cu toate acestea, lipsa lui de raționament aplicat și inteligență emoțională i-au redus scorul mediu. Sangwoo s-a uitat la Jihye dintr-o nouă perspectivă.
– Ești destul de deșteaptă.
Ha ha ha. Jihye a râs.
– În ce alte moduri te hărțuiește? Spune-mi totul.
– …Știu că sună ciudat din nou, dar trebuie să stau într-un anumit loc în clasă pentru a mă concentra.
– Oh! Am văzut un tip ca ăsta într-o emisiune TV americană. Sunt precaută, dar nu despre asta vorbești? TOC (tulburare obsesiv-compulsivă)…
– Doctorul spune că nu este o dizabilitate. Oricum, acea persoană continuă să îmi ia locul, așa că nu pot să stau acolo. Cu cât mă îndepărtez mai tare de acel scaun, cu atât îmi este mai dificil să mă concentrez. Dar când încerc să stau mai aproape, nu știu ce să fac, pentru că îl urăsc atât de mult pe acel bas… nu, acea persoană.
… Ei bine, atunci stai lângă el și folosește un despărțitor ca cel pe care l-am folosit în școala elementară.
Permiteți distanța fizică apropiată, dar blocați vederea. Suna bine si aceasta solutie. Sangwoo a devenit din ce în ce mai încrezător în gândirea flexibilă a lui Jihye.
– Și continuă să își miște picioarele în bibliotecă și să-și citească cărțile prea tare. Sunetul răsfoit paginilor este enervant….
– Poți pur și simplu să porți dopuri de urechi. Sunt ieftine.
Jihye rânji. Sangwoo a râs cu ea.
– Hei, mulțumesc. O să fac cinste cu cina data viitoare.
– Pe bune? Voi aștepta cu nerăbdare!
În loc să meargă la bibliotecă în acea zi, Sangwoo a decis să facă multe cumpărături la magazinul de 1.000 de woni. Când și-a terminat masa, l-a văzut pe Jang Jaeyoung înconjurat de prieteni și mâncând la o altă masă.
– Oppa, dar încă nu am terminat de mâncat.
Sangwoo a mers entuziasmat. A aruncat repede tava lângă ieșire după care a băut multă apă. A ieșit din restaurant cu speranță.
– Să mergem împreună!
A auzit vocea lui Jihye în spatele lui. Fața ei s-a înroșit în timp ce părul îi sălta în vânt și arăta ca un monstru verde din cauza hainelor pe care le purta.
– De ce?
– Ce?
– De ce m-ai strigat?
– Nu, doar că… oricum merg în partea aia, așa că ar fi bine dacă am merge împreună. Mă jenează când mănânc singură.
– Oh, asta e ciudat.
Sangwoo se gândi la ce auzise. El mânca întotdeauna singur, dar nu se gândise niciodată la asta.
– Atunci nu te duce la magazinul de gustări. Am o oră la Colegiul de Științe Umaniste, așa că te rog să mă conduci până acolo.
– De ce?
Sangwoo a simțit că există o diferență semnificativă de vârstă între ei, pentru că Jihye părea ca un copil răpit.
– Este bine pentru sănătatea ta să faci o plimbare după ce ai mâncat. Dacă nu vrei să te îmbolnăvești, trebuie să faci asta.
– Ai dreptate.
Pentru prima dată, Sangwoo a avut un însoțitor de drum. Inițial, mergea direct la magazinul de 1.000 de woni, dar, așa cum a spus Jihye, nu părea rău să faci o plimbare. Chiar dacă face exerciții cu greutatea corporală dimineața, trebuie să meargă zilnic pentru a rămâne sănătos.
– Oppa, pot să-ți pun o întrebare?
– Asta e o întrebare?
– Nu, este o expresie retorică despre care sunt pe cale să întreb. Porecla ta din copilărie a fost Sangchoo, nu?*
(N/T *Sangwoo rimează cu Sangchoo, care, în limba coreeană, se traduce „salată”. Este ceva normal în Coreea să primești porecle.)
– …cum ai știut?
Jihye a bătut din palme în timp ce a spus: Eram sigură. S-a oprit din mers și a râs, spunând:
– Am fost atât de curioasă de când ți-am auzit prima dată numele, încât aproape că nu m-am putut abține.
– Te vei supăra dacă îți spun Sangchoo, oppa?
Oricum, Sangwoo fusese numit așa toată viața. Trecuse mult timp de când renunțase la sarcina inutilă de a le cere oamenilor să nu-l mai folosească. În plus, Jihye a fost suficient de nerezonabilă încât să insiste să-l numească „oppa” acum, chiar dacă el nu este fratele ei real. Oamenii folosesc greșit titlurile după bunul plac, așa că acordarea atenției fiecăruia nu va obosi decât pe unul. Oamenii cu care este apropiat, chiar și cei pe care îi consideră inamici, îl numesc „Sangwoo”, la fel ca membrii familiei.
Întâmplător, de îndată ce s-a gândit la Jaeyoung, căptușeala roșie chiar a apărut din spatele clădirii. Jang Jaeyoung mergea cu doi băieți studenți. În acel scurt moment, cei doi au făcut contact vizual. Sangwoo se întoarse imediat.
…Oppa?
– O iau pe acolo. Ne vedem mai târziu.
– Da! La revedere!
Sangwoo s-a ghemuit și a trecut rapid pe lângă Jihye care se înclină. A fost atent la cursuri, a mâncat bine și, deși nu putea să bea cafea, a putut să iasă la plimbare. Cu toate acestea, de îndată ce a văzut culoarea roșie aprinsă, starea lui de spirit a fost distrusă. Sangwoo chiar ura culoarea roșie acum.
Mergea de ceva timp când s-a uitat înapoi. Înainte să-și dea seama, Jaeyoung, care s-a îndepărtat de grupul său, era la zece pași în spatele lui. Picioarele i s-au mișcat înainte ca creierul să poată da ordinul.
Nu pot fi prins.
A fost o evadare instinctivă. Până acum, indiferent cine a făcut amenințări sau a folosit violență, el a fost fermă în a face față. În gimnaziu și liceu, profesorii și-au folosit autoritatea. Ajuns la maturitate, a folosit sistemul legitim al legii. A apărut o eroare bruscă și necunoscută care a cauzat eșecul programului.
De când a fost eliberat din armată, nu avusese niciodată niciun motiv să fugă, dar Sangwoo alerga cu toată puterea, pentru că nu voia să-l vadă pe Jang Jaeyoung. Ca un fulger, a trecut pe lângă facultatea (de științe naturale), institut și magazinul de gustări. A trecut pe lângă nenumărați studenți ale căror fețe nu le cunoștea. Sangwoo, care ajunsese deja la poarta principală la un moment dat, s-a întors crezând că asta ar fi de ajuns.
De ce este atât de rapid?
A țipat în interior.
– Hei, hai să ne potolim. Ți se pare că arăt ca și cum… pot alerga… la vârsta asta? Nu este nici măcar o oră de sport, la naiba…
Sangwoo a vrut să-l părăsească pe Jaeyoung, care stătea ghemuit în timp ce gâfâia, pentru că alergase și o distanță lungă cu viteză maximă și nu mai avea suflare. Sangwoo stătea pe trotuar, punând suficientă distanță între el și Jaeyoung. A scos o sticlă cu apă din geantă și și-a potolit setea.
– Ești nebun? De ce fugi?
– De ce mă urmărești? Nu trebuie să fug de tine?
– Este ciudat, știi. Din cauză că fugeai, te-am urmat fără să mă gândesc.
– Este și mai ciudat.
Au avut această conversație ciudată în timp ce gâfâiau, apoi au încetat să mai vorbească pentru o perioadă lungă de timp.
Sangwoo s-a ridicat și a plecat după ce s-a odihnit suficient. A trebuit să meargă în fața bibliotecii să-și ia bicicleta. Jaeyoung se ridică cu o privire de enervare și îl urmă îndeaproape. Dacă mergea repede, mergea și el la fel de repede, iar dacă mergea încet, mergea și el la fel de încet. Sangwoo l-a ignorat și și-a menținut viteza normală, pentru că a crezut că se va transforma din nou într-un sprint.
– Iubita ta este drăguță.
– Nu am o iubită.
– Cum o cheamă, prietena cu care ai mâncat mai devreme?
– Este Kim Jihye.
– De la care facultate?
– .. de la filozofie?
– O cheamă Ryu* și este de la facultatea de literatură.
(N/T *Jaeyoung se referă la prenumele lui Jihye.)
Sangwoo, care răspundea ca un aparat pentru că se concentra pe mers, se opri. Întoarse capul și se uită la Jaeyoung.
– Ai căutat informații despre ea de dinainte? Este o fată drăguță care nu are nimic de-a face cu mine!
Jaeyoung a rînjit la acele cuvinte.
– Ce căutare de informații? Voi ați venit la restaurantul unde lucrez, nebunule. I-am văzut legitimația de student. Este normal să ne amintim numele clienților.
Sangwoo i-a ignorat cuvintele și a mers din nou.
– Tu, măcar îmi știi numele?
– Ce rost are să știi asta?
– Ești deștept. Nu poți să memorezi măcar trei caractere ale numelui unei persoane?
– Creierul eficient ar trebui să șteargă informații fără valoare.
– Mă pui din nou într-o dispoziție proastă.
Jaeyoung l-a prins pe Sangwoo de umăr pentru a-l opri. De îndată ce mâinile lui i-au atins corpul, Sangwoo s-a încruntat automat.
– Sarcina: Încearcă să faci un poem cu numele meu.
Jaeyoung vorbea prostii. Sangwoo și-a dat primul mâna de pe umăr.
– Recompensa: Nu te voi hărțui mâine.
Aceste cuvinte au fost greu de ignorat. Sangwoo s-a gândit puțin la asta și a spus:
– Întrebare: Consideri că este un succes atâta timp cât fac poezia? Ce grad de hărțuire?
– Răspuns: Va fi considerat un succes chiar și cu cea mai mică cantitate de artă. Gradul de hărțuire se bazează pe propriile tale standarde.*
(N/T *Aici Jaeyoung încerca sa vorbească cu Sangwoo ca si cum ar fi un program de calculator. Începuse să își dea seama de ciudățeniile lui Sangwoo…dar, în același timp, era dispus sa depună acest efort doar să poată vorbi cu el.) ?
Sangwoo se gândi cu atenție, dar cuvântul poezie era prea vag. Totuși, i-a plăcut ideea că poate decide gradul de hărțuire, așa că a decis să încerce.
– Oferă o rimă, te rog.
– Trebuie s-o faci, ticălosule.
Sangwoo a crezut că este obișnuit ca ascultătorul să rimeze atunci când a fost prezentat poemul cu trei rânduri. Privind reacția lui Jaeyoung, nu părea așa. A deschis gura.
– Jang*… Sezonul ploios este aici.
(N/T *Jang sau jangma = sezon ploios, muson în lb. coreeană.)
Când a spus exact ce i-a venit în minte, Jaeyoung a făcut o expresie arogantă cu brațele încrucișate. Privind acea față, s-a hotărât firesc asupra versului următor.
– Este nasol.*
(N/T*jae-suga eop-da se traduce în lb. coreeană ca și ghinion, dar se poate folosi și cu senul de a exprima că ceva este nasol. În scriere se folosește caracterul „Jae”. Practic Sangwoo încerca să facă o poezie cu numele lui Jang Jaeyoung și până acum, reușise să facă o rimă care spunea că îl urăște pe Jaeyoung.)
Căptușeala roșie strălucea din lumina soarelui.
-… pentru totdeauna… dacă a dispărut.*
(N/T *yeong-won-hi înseamnă pentru totdeauna. Cred că Sangwoo încerca să facă un poem despre cât de oribil este sezonul ploios dar, in final, i-a ieșit ceva de genul că ar fi nasol dacă sezonul ploios ar dispărea pentru totdeauna. Cu alte cuvinte, i-a spus lui Jaeyoung să nu dispară de lângă el.)?
Expresia lui Jaeyoung era greu de citit. Încruntarea lui ușoară a devenit un zâmbet. Sangwoo a crezut că a făcut o poezie decentă, dar era greu să-și dea seama ce gândea Jaeyoung. El era judecătorul și, când a ținut gura închisă, a devenit destul de încordat.
Jaeyoung a vorbit într-o manieră demnă.
– 10 din 10 pentru precizie.
– Oh….
– 10 din 10 în ceea ce privește sinceritatea emoțiilor.
– Este mai generos decât mă așteptam.
– Trei din zece pentru valoare artistică.
– …ce?
– Din punct de vedere al poveștii, 1 din 10.
…….
– Pentru stil, din 10…
Dacă primesc 10 puncte aici, există vreo șansă?
– 0 puncte.
Sangwoo aproape a rostit o înjurătură aspră.
– 24 din 50 de puncte în total. Ne revedem mâine, Sangwoo.
– Cum era de așteptat.
Sangwoo trecu pe lângă Jang Jaeyoung. În cele din urmă, și-a pierdut timpul ascultându-i prostește prostiile când știa că se va întâmpla așa. Jaeyoung nu l-a urmat, dar a auzit ce a spus în spatele lui.
– Cred că am făcut o greșeală. Acum știu cum funcționezi.
– Sunt un aparat electrocasnic?
– Cred că ești asemănător.
Nu a meritat deloc să răspund. De când mâncase, tot ce se putea gândi era magazinul de 1.000 de woni. Și-a descuiat bicicleta și a trecut pe lângă Jaeyoung.
