FRATELE DUCELUI-Capitolul 1

Sunt bine, mamă. Mai ales că am terminat examenele, iar săptămâna asta, fiind ultima, este mai relaxantă, îi spuse femeii de la celălalt capăt al firului.

— Mă bucur că ești bine. Poate reușești să ne faci o vizită. Mie și tatălui tău ne este dor de tine, se plânse aceasta, ca de fiecare dată, de altfel, când vorbeau la telefon.

Mama lui era restaurator, iar tatăl — proiectant. Acum erau plecați undeva în sudul țării, pentru restaurarea unei vechi mănăstiri.

Nu se mai văzuseră de trei luni. Cum el era la Facultatea de Medicină Veterinară, în anul doi, era mai greu cu vizitele.

Compensau, în schimb, prin vorbitul des la telefon.

— Săptămâna viitoare m-a rugat Cesima să merg cu ea și cu Robin, în vizită la părinții lui. Vrea să aibă un aliat dacă nu merge ceva cum trebuie.

— Ce copil bleg, spuse mama lui în glumă. Cesima este o fată deosebită, așa că nu o să fie nicio problemă în acceptarea ei din partea părinților lui Robin. Dar… nu au mai fost acum două luni acasă la el? spuse, aducându-și aminte.

— Ba da. Dar atunci nu erau și ei acasă. Erau doar fratele lui și soția.

— Aaaa… Atunci o să mai vorbim despre vizită când te întorci. Eu și tatăl tău te îmbrățișăm și te rugăm să ai grijă de tine.

— Și voi la fel. Pa.

Închise telefonul și îl băgă în buzunarul de la spate al blugilor. Îndesă trei cărți într-o geantă de umăr și înșfăcă cheile de la mașină. Doar că nu apucă să se încalțe, că acesta sună iar.

— Ce faci? auzi, mai înainte de a spune ceva.

— Tocmai voiam să ies pe ușă, să-i duc niște cărți unui coleg, după care vreau să intru la un market să iau ceva de mâncare. Am frigiderul aproape gol, informă rapid persoana de la celălalt capăt.

— Înseamnă că nu te grăbești, trase aceasta concluzia. Vreau să te rog…

— Nu este nevoie să te milogești sau să mă mai rogi. Ți-am spus că merg cu voi, o întrerupse, ușor nervos.

— Pentru asta îți mulțumesc, dar altceva voiam să te rog. Mâine seară, eu și Robin mergem la o prietenă a sorei mele, care ține o seară de hipnoză, și voiam să mergi cu noi.

— O fi prietena sorei tale, dar mie tot îmi sună a șarlatanie, o apostrofă sincer.

— Nu, nu este așa. Tipa este medic psihiatru și face și hipnoză, încercă să-i aducă un argument scepticismului lui.

— Dacă vă duceți împreună, de ce vrei să merg și eu? Mai ales că eu nu cred în așa ceva.

— Haide, nu mai fi așa căpos, că o să fie interesant, se plânse fata.

— Nu sunt căpos. Dar nu înțeleg ce să caut eu acolo. Ca să nu mai spun că, în ultima săptămână, m-ai sunat numai ca să mă rogi mereu câte ceva, se plânse.

— Pentru că ești prietenul meu cel mai bun și pentru că vreau să te mai scot din bârlogul ăla în care stai ascuns mereu. Să știi că viața interesantă se desfășoară în lume, în niciun caz în drumul spre facultate sau la ferma aia unde faci practică, îl apostrofă aceasta, fără să-i fie frică de lezarea sentimentelor lui.

— Cesima, sunt foarte mulțumit de viața mea, așa că nu am nevoie să mă scoți din ritmul meu. Ai iubit, așa că ocupă-te de el, nu de viața mea socială, o temperă, la rândul lui.

— Promit că asta este ultima rugăminte pentru care o să te mai sun, rosti pe un ton spășit.

— Ultima pe săptămâna asta sau pe luna asta? rostì cu neîncredere.

— Pe luna asta. Mulțumit?

— La ce oră treceți să mă luați? întrebă, învins.

Nu avea rost să mai găsească argumente în favoarea lui, fiindcă nu ar fi scos-o oricum la capăt cu ea.

— La nouă trebuie să fim acolo. La opt suntem la tine, îl lămuri. Te iubesc.

— Iubește-l mai mult pe Robin, îi atrase atenția.

— Normal că pe el îl iubesc mai mult, îl asigură fără nicio ezitare.

-Dar tu ești următorul la rând, îl asigură din nou.

-Ne vedem mâine seară. Pa.

Închise telefonul, după care se încălță. Ieși pe ușă, încuind în urma lui.

Avea, câteodată, impresia — gândi în timp ce cobora scările — că prietena lui îl manipula în mod grosolan.

Pardon. Nu avea impresia. Știa sigur.

Și totuși, nu era nici supărat, și nici ofensat, pentru că era mai mult decât o prietenă. Era sora lui. Chiar dacă nu de sânge.