Fratele ducelui-Capitolul 12

Asta… adică întâmplarea este… fantastică, rosti Robin abia găsindu-și cuvintele.

– Mă credeți?întrebă privindu-i pe amândoi.

– Este cam greu…rosti și Cesima.

Trebuie să recunoști că în zilele noastre nu se întâmplă așa ceva. În cărți sau în filme da, dar în realitate…

– Un adevăr există totuși, continuă Robin.

– Ai știut de râul de dincolo de pădure și de Grota Ursului de pe deal, chiar dacă acum este mai mult o gaură în stâncă.

– Atunci era într-adevăr o grotă. Noi ne-am adăpostit de furtună cu tot cu cai, spuse Jaden, simțindu-și sufletul greu.

– Ești sigur că nu ai citit în vreo broșură sau pe internet? îl chestionă în continuare băiatul.

Era a doua zi după ce ajunseră. Stăteau toți trei în curtea pensiunii la umbra unui baldachin. Până la urmă își luase inima în dinți și le povestise ce se întâmplase în timpul hipnozei, cu riscul de a nu îl crede. Măcar așa îi puteau înțelege stările.

– Sunt sigur, spuse.

– Ce vreți să vă mai spun să vă conving?rosti cu gândul la acel timp.

– Păcat că azi și mâine conacul este închis. Apropo, cel care este ghid turistic este un descendent al ducelui, spuse Robin aducându-și aminte.

– De fapt, fiul mijlociu al acestuia a locuit aici la conac. Familia lui a moștenit conacul, dar nu stă în țară. Cel puțin eu nu i-am văzut niciodată. Tipul este aici de vreun an. 

– Cum îl cheamă? întrebă Jaden.

– Aris Malory. L-am auzit pe frate-miu o dată spunând asta. Aproape toți oamenii din oraș îi spun „ghidul”. 

– Fratele sau părinții tăi poate știu mai multe despre istoria conacului, spuse cu speranță, privindu-l pe Robin.

– Mâine seară la cină o să îi întrebăm, concluzionă acesta.

– Noi avem pensiunea moștenită de la bunici din partea tatălui, așa că trebuie să știe ceva povești legate de conac. 

– Familia „mea” de atunci era crescătoare de cai. Erau cei mai renumiți în regiune pentru caii lor pur-sânge. Vindeau armăsari aproape în toată țara, continuă să povestească Jaden.

– Casa lor era pe cealaltă stradă. 

– Este și acum o familie care are cai, dar doar pentru agrement. Sunt multe persoane care vor să facă echitație, iar plimbările până la râu prin pădure sunt foarte frumoase, continuă Robin.

– Crezi că sunt moștenitorii acelei familii? întrebă Cesima privindu-l.

– Cât stăm aici, putem merge să le facem o vizită și putem să aducem discuția, propuse iar Robin.

– Mă simt ca un fel de cercetător, spuse fata.

– Nu departe de conac era o brutărie, care făcea pâine pentru tot satul. Cu fiul brutarului și cu fiul părintelui eram prieteni foarte buni. Doar duminica nu mergea cuptorul, în rest mirosea cât era ziua de lungă a pâine proaspăt scoasă din cuptor, spuse Jaden cu un fel de melancolie în glas.
Era o comunitate unde toți se cunoșteau, iar duminica se întâlneau la slujbă, toate familiile împreună cu servitorii.

– Și acum se merge la slujbă duminica, doar că unii merg la biserica veche care este creștină, iar alții merg la biserica nouă care este catolică, îi lămuri Robin.

– Doamne, nici nu vreau să îmi imaginez cum trăiau oamenii atunci fără utilități sau fără telefon, rosti Cesima strângând între degete prețiosul aparat.

Ea și Jaden erau așezați pe un balansoar, iar Robin stătea pe un scaun din ratan împletit, afundat într-o pernă moale. În fața lor, pe măsuța joasă, erau pahare cu răcoritoare. Luaseră cina cu toată familia, iar acum dezbăteau povestea lui Jaden.

Pensiunea avea 10 camere și erau ocupate 8 dintre ele. Ei stăteau în casa familiei, care era construită lângă vilă. Părinții lui Robin aveau să sosească a doua zi, așa că luaseră masa doar cu fratele și cumnata lui, care era însărcinată în șapte luni. Din această cauză, tot greul oaspeților cădea pe umerii soțului. Acesta era motivul pentru care veneau părinții lui Robin, pentru ajutor.
Era o afacere de familie și nu aveau alți angajați, așa că a doua zi Cesima avea să își întâlnească „socrii”.

– La început mi-a venit foarte greu, mai ales fără baie, continuă Jaden, ca răspuns la afirmația fetei,

–... dar după un timp m-am obișnuit. Nu este greu fiindcă cunoști doar acea lume cu toate neajunsurile pe care le implică. Neajunsuri din punctul nostru de vedere, fiindcă avem alt stil de viață. 

– Revenind la ultima zi când l-ai văzut pe fratele ducelui, accidentat în urma aruncării din șa… Ție ți-e frică de ce ar fi putut să se întâmple? 

– Da. Aș fi vrut să știu că este bine și a trăit în continuare fericit, răspunse el.

– Mă gândesc că acea piatră de jad a fost ca un fel de poartă a timpului, rosti Cesima.

– Când te-a hipnotizat Daria, a folosit acea piatră, iar când ai revenit înapoi ai spus că tot datorită acestei pietre ai făcut-o. 

– Nu știu ce a favorizat acea trecere. Tot ce știu sigur este că am trăit atunci alături de acei oameni timp de șase săptămâni, rosti cu nostalgie, privind cu ochii minții acele imagini rămase în sufletul lui.

Din toată trăirea pe care le-o istorisise, nu spusese nimic de apropierea dintre el și Jessi Antony. Lăsase să se înțeleagă că erau doar prieteni foarte buni, nu iubiți. Ascunse în suflet acele trăiri mirifice, dorind ca ele să rămână doar ale lui.
Doar în intimitatea nopții își dădea voie să le retrăiască iar și iar, într-o aducere aminte perpetuă.