FRATELE DUCELUI- Capitolul 17

Era propria sa alegere să fie în brațele lui. Să simtă cu tot trupul apropierea intimă, ca și cum sufletul îi ieșise din corp, iar ochii înnegurați de dorință i-ar fi privit toate acele culori translucide.
Își strânse mai tare brațele peste pielea bărbatului de deasupra lui și, ridicând picioarele le încolăci peste mijlocul lui, asemeni unei liane care strânge și prinde în tulpina ei trupul copacului posedat. Prin acea mișcare îi lăsă celuilalt mai mult spațiu pentru a pătrunde în trupul care îl strângea excitant.
Trupul pe care ajunsese să îl iubească, era acum ,,fructul lui interzis” iar acea peșteră umedă, era Edenul lui de plăcere și păcat. Trupul de care abuza simțind durere și plăcere, nu era al lui și totuși dorința era peste poate de controlat.

– Ahh…este…Jes…auzi geamătul gutural și limba care îi lingea pielea gâtului după care simți dinții lăsând urme în pielea umărului său, iar lacrimile îi udară obrajii. Nu din cauza durerii din umăr, ci din cauza durerii din suflet.

 – Te doare? auzi întrebarea îngrijorată.

Ridică pleoapele și văzu privirea intensă care îi urmărea stările chipului.

 – Nu. Eu…îmi place, șopti încercând să îl liniștească.
– Tu îmi placi, continuă trăgându-l spre el pentru ai acapara buzele într-un sărut tandru.
Își lăsă din nou pleoapele să îi ascundă privirea umedă și își mișcă șoldurile simțind din plin duritatea care îi străpungea trupul înfierbântat. Toată acea plăcere i se imprimă pe piele învadându-i fiecare celulă a trupului.
Își mișca palmele într-o mângâiere lină, simțind curbele și liniile celuilalt prin terminațiile nervoase ale degetelor, asemenea unui curent electric care îi vibra până în sufletul încărcat de iubire. Voia să simtă cu toată puterea sufletului și a trupului acea uniune intimă, dată de forța iubirii. Inimile bătând la unison și trupurile înlănțuite, era ce-a mai sublimă dintre plăceri.
La un moment dat simți cum acea piele fină se transformă în ceva lipicioas, iar mirosul percepu un vag iz de metalic. Ridică pleoapele iar privirea i se mări de uimire când realiză că barbatul de deasupra lui este scăldat în sânge.
Începu să se zvărcolească iar gura larg deschisă se chinuia să lase aerul să îi intre în plămâni.
Se trezi speriat în propriul așternut în camera de la pensiune. Privind în jur cu ochii larg deschiși, încercă să se lămurească asupra trăirilor avute. Un vis.
Totul fusese un vis. Și totuși își simțea obrajii umezi și trupul înfierbântat.

Coborî din pat și merse împleticit spre frigider de unde scoase o sticlă cu apă. Bău cu sete câteva guri, iar după ce o puse la loc și închise ușa metalică, rămase rezemat cu spatele de ea, încercând să își revină, răceala metalului aducându-i în piele un soi de binefacere.
Visase peștera și momentul când făcuse dragoste cu Toni, ca mai apoi să îi vadă trupul acoperit de sânge. Simțea că nu avea să uite niciodată aceste două clipe din viața lui, care îi marcaseră sufletul și gândurile.
Coborâse din rai în iad în decurs de câteva ore. Iar acum o sută și ceva de ani mai târziu, încă simțea totul ca și când s-ar fi petrecut cu doar câteva ceasuri în urmă.
Merse spre fereastră și se așeză pe unul din scaunele din dreptul ei și ridică picioarele pe marginea acestuia. Se ghemui cu genunchii prinși între brațe și rămase privind cerul încărcat de stele.
În gânduri îi răsări chipul lui Aris. Același chip care îl privise cu dragoste în visul lui.
Și totuși, era ceva diferit în atitudinea lui. Era diferit el în totalitate, realiză acum analizând interacțiunea lor.
Sufletul îi recunoștea prezența la nivel senzorial, ca și când întâlnise pe cineva pe care nu îl mai văzuse de mult timp. Cineva drag și dorit. Zâmbi abia perceptibil, analizând situația.
Prin intermediul unei hipnoze se întorsese cu o sută și ceva de ani în urmă, în trupul unui băiat necunoscut și se îndrăgostise de iubitul lui, ca mai apoi să se întoarcă în timpul lui și să reântâlnească același băiat. Totul părea o fantezie. Și totuși el trăise în acea fantezie.
Vizualizând încă o dată chipul lui Aris, avea impresia că încă trăia în ea.
Oare trebuia ca dimineață să își facă bagajele și să plece ? Să lase totul în urmă și să uite ? Sau să rămână și să încerce să îl cunoască pe Aris de acum, nu pe Aris cu chipul lui Antoni ?
Toate aceste gânduri simțea că îl zăpăcesc până în punctul în care își dorea să fugă de toată situația inexplicabilă pe care o trăia, dar în același timp ceva din sufletul lui voia să rămână. Să descopere acel ceva care își exercita puterea supra lui făcându-l să stea pe loc.
Doamne, bine că Cesima și Robin, îl credeau și nu îl judecau. Era eliberator să poată vorbi cu ei despre toate stările trăire atunci și acum. Îi mulțumi în gând acelei divinități atotcuprinzătoare pentru asemenea prieteni.
Rămase privind în continuare cerul, încercând să își găsească liniștea și energia pentru ca a doua zi să înfrunte o nouă zi, care poate avea să îi aducă rspuns  întrebărilor rostite în gând.
Pe de altă parte îi era și frică de ziua care urma.