FRATELE DUCELUI-Capitolul 2

Urcau scările spre etajul trei al blocului unde locuia tipa cu hipnoza.

— Ce-am să mai râd când am să te aud cotcodăcind sau lătrând, spuse Robin entuziasmat.

— Eu am să țin telefonul pregătit să înregistrez, adăugă și Jaden.

— Nu fiți nesimțiți și purtați-vă decent, să nu mă faceți de panaramă, îi atenționă Cesima.

Și v-am explicat că tipa nu este vreo oarecare, le aduse aminte încă o dată.

Deja, după ce îl luase și pe Jaden, amândoi începuseră cu tot felul de glume — proaste, după părerea ei.

— Mai vedem, nu se putu abține Robin să comenteze, făcându-i cu ochiul lui Jaden, care era pe bancheta din spate.

El și Jaden se considerau un fel de victime colaterale într-un război al convingerilor. Evident, pierzând amândoi în favoarea fetei: unul, în calitate de iubit, iar celălalt, în calitate de cel mai bun prieten.

— Poftiți, îi întâmpină tipa care le deschise ușa cu un zâmbet luminos pe chip.

-Ceilalți au ajuns deja.

Îi conduse în living și le prezentă alte două fete. Amândoi îi aruncară priviri nu prea măgulitoare Cesimei, simțindu-se ca niște intruși la o petrecere în pijamale a fetelor. Aceasta nu îi băgă în seamă, discutând amabil cu gazda.

După ce fiecare fu servit cu băuturi răcoritoare și, după câteva minute de socializare, gazda le atrase atenția asupra ei.

— Eu mă numesc Daria și mă bucur să vă cunosc. După cum știți, la aceste întâlniri nu pot veni decât persoane cu recomandare. Înainte de a începe ședința, vă rog să nu filmați sau să înregistrați. Totul aș dori să rămână în intimitatea noastră, a acestui grup, le atrase atenția, cuprinzându-i pe toți cu privirea.

Robin și Jaden își aruncară priviri furișe când auziră partea cu telefoanele.

— Știe careva dintre voi ce înseamnă hipnoza? întrebă, privindu-i pe fiecare.

— Știm doar că nu vrem să ne facem de râs în fața celorlalți, își exprimă îngrijorarea una dintre fete.

— În această privință puteți sta liniștiți, îi asigură zâmbind.

-Eu fac hipnoză pentru a ajuta oameni să își clarifice niște probleme ale trecutului — frici sau traume — și totul se desfășoară cu acordul vostru. Țin aceste ședințe aici, și nu la cabinet, fiindcă vreau să vedeți ce se întâmplă cu cel care este hipnotizat, iar astfel să aveți încredere.

— Eu, când am fost mică, m-am speriat foarte tare de pocnitorile de Crăciun, iar de atunci, la fiecare zgomot puternic, mă panichez, se confesă o fată, rupând reticența tuturor.

— OK. Atunci o să începem cu tine, o încurajă.

-Așază-te comod pe canapea și spune-mi care este culoarea ta preferată.

Fata se așeză întinsă pe canapea, iar Daria aduse un cristal în culoarea preferată. Se poziționă în fața ei și îi dădu niște indicații, după care, într-un minut, fata de pe canapea închise ochii. Totul se desfășura în liniște, toți urmărind atent fiecare vorbă și fiecare gest.

Astfel se desfășură ședința, fiecare stând sub hipnoză în jur de zece minute. Contrar a ceea ce gândeau băieții, nimeni nu cotcodăci și nu dansă „dansul ploii”.

— Haide, nu fi așa fricos, încercă să îl încurajeze Cesima pe Jaden să se lase și el hipnotizat.

Erau într-o pauză, în care gazda îi servise cu sandvișuri.

— Nu vreau, încercă să protesteze cu voce scăzută.

-Eu nu am niciun fel de problemă și țin să te atenționez că m-am lăsat târât aici din cauza ta.

— Da, da, ai să mă freci la cap cu chestia asta toată viața, dar nu văd ce ai de pierdut. Eu mă simt foarte bine, spuse Cesima.

— Mă bucur pentru tine, dar eu am să mă simt bine după ce o să plecăm, continuă el, în defensivă.

— Jaden, tu nu vrei să ai o astfel de experiență? îl întrebă Daria, apropiindu-se.

-Cu o astfel de chestie nu te întâlnești mereu și e păcat să nu încerci.

— Eu… nu cred…

— Nu este nevoie să ai o problemă pentru a încerca, continuă gazda lor.

— Asta încerc și eu să îi spun, argumentă și Cesima.

— Care este culoarea ta preferată? îl întrebă aceasta, privindu-i chipul.

— Verde, rosti mecanic, sub privirile tuturor.

Nu apucă să mai comenteze, fiindcă Daria se apropie de el cu un cristal legat cu un șnur — evident, de culoare verde. Se simțea încolțit, dar, cum ceilalți îl priveau încurajator, nu avu de ales și se întinse pe canapea.

— Vreau să te relaxezi și să îți focusezi privirea pe cristal, îi indică Daria, cu voce joasă.

-Acesta este o piatră de jad, cu o energie foarte bună. Dacă simți că ai pleoapele grele, lasă-le să coboare.

După câteva secunde simți acest lucru, așa că închise ochii și se lăsă acaparat de vocea fetei. Își impuse să nu se lase prea absorbit în acea lume necunoscută, numai că mintea începu, încet-încet, să i se relaxeze, iar trupul și-l simți ușor, ca și când ar pluti.

Habar nu avea de când se găsea în această stare, dar, la un moment dat, când auzi voci în jurul lui, ridică încet pleoapele, ca să constate că mai multe chipuri necunoscute erau aplecate spre el, privindu-l cu îngrijorare.

— Doamne, s-a trezit, rosti o femeie mai în vârstă, după care întinse mâna și îi mângâie chipul.

Se trase instinctiv într-o parte, nedorind să fie atins de acea necunoscută.

— Ce s-a întâmplat, frate, de ai căzut în mijlocul camerei? întrebă un băiat ce îl privea de la picioarele canapelei pe care era întins.

Clar era că nu era aceeași canapea din apartamentul Dariei.

— Taci din gură, Thomas, și nu te mai repezi așa la fratele tău, îl apostrofă femeia.

-Nu vezi că este speriat?

Cine erau acești oameni și de ce erau adunați în jurul lui? Dar, mai ales, de ce acea femeie spusese că are un frate, când el era singur la părinți? Simțea că îl ia durerea de cap, așa că închise ochii și duse mâna la frunte.

— Te doare capul, fiule? Din cauza asta ai leșinat? întrebă femeia, în continuare îngrijorată.

— A venit domnul doctor, spuse cineva.

Deschise din nou ochii, ca să vadă un bărbat în vârstă, cu o barbă ce îi acoperea obrajii și părul lung, albit, apropiindu-se de el, iar ceilalți se dădură la o parte pentru a-i face loc.

— Ia să vedem, tinere, ce s-a întâmplat, rosti, privindu-l atent.

-Îmi poți spune cum te cheamă și câți ani ai?

— Doctore, doar știi că îl cheamă Jessi, rosti femeia.

— Doamnă Jensen, vă rog să îl lăsați pe el să răspundă, o admonestă bărbatul.

— Mă scuzați, își ceru spășită scuze.

În primul rând, pe el nu îl chema Jessi și nu avea ce căuta aici, lângă acești oameni necunoscuți; dar, mai ciudată, era îmbrăcămintea lor, concluzionă în gând, percepând o senzație de frică. Un sentiment ciudat îl acapară: simțea că în trupul lui… sau, mai degrabă spus, el era în trupul acestui băiat pe care îl numiseră Jessi.

— Câți ani ai? îl auzi în continuare doctorul, care îl privea atent.

— Douăzeci și patru, rosti, în șoaptă, mai înainte să își dea seama.

De ce spusese asta, habar nu avea, fiindcă el avea douăzeci și trei.

— Bine. Acum am să te ascult la inimă, spuse bărbatul, după care se aplecă asupra lui, punându-și urechea în dreptul inimii sale.

Simțea din nou nevoia să se retragă, dar rămase pe loc, privind în jur. Așa cum nu îi cunoștea pe acești oameni, nu cunoștea nici camera unde se găsea; dar, cumva, acel sentiment de neîncredere se suprapunea peste un altul care îi spunea că aceasta era casa lui, iar cei din jur erau fratele și mama lui, ca și cei doi servitori din preajmă. Aceste simțăminte contradictorii îl opriră să nu țipe în gura mare că el nu este persoana pe care o credeau.

Un fior rece i se așternu în suflet, când realiză că, de fapt, sufletul lui se găsea în trupul acestui băiat. De la acel joc cu hipnoza, dintr-un bloc din orașul lui, ajunsese într-un timp trecut, captiv într-o persoană pe care nu o cunoștea, dar pe care o simțea prezentă în fiecare parte, în fiecare celulă a acestui corp. Oare acest băiat îl simțea așa cum o făcea el?

Întrebarea îi răsări în minte, făcându-l să sară aproape de pe canapea, speriindu-l pe bărbatul care îl examina.

— Nu am nimic. Nu am nimic, spuse speriat, ca nu cumva ceilalți să își dea seama că persoana din fața lor nu era cea pe care o credeau.

— Da, băiatul are dreptate, îl aprobă medicul.

-Probabil s-a ridicat prea repede de pe scaun și a amețit un pic. Te rog să ai grijă altă dată, iar astăzi încearcă să te odihnești și să mănânci bine.

— Doamnă Jensen, nu vă faceți griji, fiindcă băiatul este bine, o asigură bărbatul, după care se lăsă condus spre ușă de o servitoare.

— Ce m-ai speriat când am văzut că te prăbușești pe podea, se lamentă femeia, care, în acel timp, îi era mamă.

-Thomas, ajută-ți fratele să meargă în camera lui, iar tu, spuse, adresându-se unei servitoare,

-…spune la bucătărie să pregătească un terci, după care să fie dus în camera lui Jessi.