FRATELE DUCELUI-Capitolul 20

Își făcuse o cană de cafea și, cu ea în mână, porni pe holul mare de la intrare până la locul unde așezase cutia cu pisica și pisoii ei.

Rămase privind, încă nevenindu-i să creadă că în casa lui apăruse așa ceva.
Trecuse deja o zi de când îi găsise pe puloverul lui și se vedea clar că erau destul de viguroși.

Acum dormeau. Unul cu burtica în sus, iar ceilalți doi sugând somnoroși.

Pisica îl văzu și începu să toarcă zgomotos, alintându-se. Parcă voia să-i atragă atenția asupra comorii ei. Se aplecă și, cu un deget, o mângâie între urechi, gest care o făcu să toarcă și mai tare.

Se îndreptă și, după ce aduse un scaun din bucătărie, se așeză pe el și își odihni mâna în care avea cana cu cafea pe piciorul drept așezat peste cel stâng.

Rămase în contemplarea familiei de pisoi, gândindu-se la propria familie.

Toți erau în străinătate, iar el alesese să se întoarcă aici. Nu regreta acest lucru, chiar dacă nu fusese pe placul părinților lui, doar că uneori își dorea acea apropiere asemenea celei dintre pisoii din fața lui. Erau perioade când simțea acut singurătatea.

Avea prieteni. La un moment dat chiar avusese o relație cu o doctoriță care venise să lucreze la dispensarul din orășel. Nu ținuse decât vreo nouă luni, pentru că ea plecase la spitalul din oraș. Mai trăseseră de relație încă vreo lună, dar, într-un final, renunțaseră amândoi.

Gândul îl duse la Jaden și la prima lor interacțiune. Acel prim contact al privirilor și frisonul de sentimente care îl străbătuse.

Era încă ușor contrariat de acea întâmplare, dar nu avusese timp să se gândească prea mult, fiindcă Jaden îi căzuse la propriu în brațe când leșinase.

Nici măcar o secundă nu ezitase și îl purtase până acasă la el, așezându-l pe canapea. Fapt ce îi făcuse sufletul să vibreze și trupul să i se încingă de parcă ar fi fost în pragul unui examen greu.

Și la fel se întâmpla de fiecare dată când era în preajma lui. Erau stări și trăiri pe care nu și le putea explica, fiindcă nu se mai confruntase cu așa ceva în preajma unei persoane. În preajma unui băiat, mai corect spus.

În cursul nopții ce tocmai trecuse avusese un vis și mai straniu, care îl lăsase lac de transpirație și cu o erecție destul de incomodă. Încercase să se liniștească, dar până nu își rezolvase problema cu propria mână, nu își găsise alinarea.

Închise ochii, vizualizând imaginile stranii.

Erau undeva într-o peșteră, în preajma unui foc care ardea cu flacără domoală, amândoi acoperiți de aceeași pătură care mirosea a cal.

Doi cai stăteau liniștiți mai în spatele peșterii, probabil din cauza furtunii pe care o priveau înghesuiți unul lângă altul.

La un moment dat ridică mâna și îi mângâie ușor, cu un deget, pielea gâtului băiatului din brațele lui, care nu semăna cu Jaden, dar undeva în suflet știa că este el. Urcă spre ceafă, înfigându-și degetele în coama de păr care îi acoperea ceafa — în vis avea părul mai lung decât în realitate — după care îi întoarse chipul spre el.

După ce se priviră câteva secunde, își aplecă capul și își atinseră buzele. De la atingerea ușoară, lucrurile se adânciră într-un sărut mai intens și mai intim, până ce ajunseră să își împletească mâinile și picioarele, apropiindu-se asemenea unor pui în aceeași găoace.

Iar din acea clipă totul se transformă în plăcere și dorință, totul simțit de amândoi până în punctul în care trupurile se contopiră într-o intimitate supremă.

Ridică rapid pleoapele, realizând că rememorarea îl adusese din nou în pragul în care boxerii îi deveniseră incomozi. Inspiră și expiră de câteva ori, după care se ridică în picioare.

Bău o gură zdravănă de cafea, apoi privi lichidul negru, care se răcise deja. Porni spre bucătărie cu gândul să facă alta, când realiză, ca o sclipire de memorie, că peștera unde se petrecuse visul ar putea fi „Grota Ursului”, o formațiune ca o gaură în deal, la câteva sute de metri de orășel. În vis, aceasta era mult mai mare decât în realitate.

Rămase aproape paralizat făcând asocierea.

Bineînțeles, era doar un gând. Totul se putea întâmpla oriunde în altă parte. Sau poate acel loc nici măcar nu exista cu adevărat. Până la urmă fusese doar un vis trăit în miez de noapte.

Oricum, totul era peste puterea lui de înțelegere și elucidare, așa că porni spre bucătărie, îngrămădind visul într-un colț al minții. Avea să îl analizeze mai profund pe seară; acum trebuia să meargă la conac pentru a-și face datoria de ghid.

Înainte de a ieși pe ușă, completă apă și mâncare în castronul pisicii, apoi verifică și litiera.

Cum lăsase totul în regulă, ieși pe ușă.

Nu apucă să străbată curtea când un gând îl făcu să își verifice telefonul. Trebuia să îi dea mesaj lui Jaden, să vină să mai verifice pisoii.

Zâmbi și apăsă pe trimiterea mesajului.