FRATELE DUCELUI-Capitolul 21

Deschise ezitant ușa și intră în casă. Se descălță și, după ce își lăsă tenișii la intrare, porni spre cutia cu pisoi.

Se lăsă în genunchi și privi cu drag mogâldețele care dormeau cu burticile în sus. În doar o clipă apăru și mama lor, iar după ce îi aruncă o privire scurtă, urcă în cutie și se încolăci în jurul puilor, ca și când ar fi vrut să-și protejeze neprețuitele comori.

Rămase privind acest devotament duios și aproape îi dădură lacrimile amintindu-și de mama lui. În clipa aceea ar fi vrut atât de mult să fie în brațele ei, să simtă cum acestea îl ocrotesc și îi dau putere.

Se ridică în picioare și porni să inspecteze casa. Oricum nu putea sta să privească familia de pisoi o jumătate de oră sau o oră până avea să se întoarcă Aris.

Cu o seară în urmă primise mesaj că îl așteaptă să vadă micuții pufoși pentru a-i examina. Astăzi ajunse la conac mai după-amiază, crezând că astfel proprietarul casei terminase cu avalanșa de turiști care năvăleau în fiecare weekend.

Numai că, atunci când ajunsese, Aris era cu un grup de turiști care își începeau turul conacului, plini de nerăbdare și curiozitate. Îi făcuse semn să îl aștepte acasă, așa că… acum era aici.

Rămase în mijlocul livingului privind mai atent în jurul lui. Când fusese prima oară aici, se trezise prea zăpăcit din cauza întâmplării trăite pentru a vedea prea bine totul.

Porni mai departe spre dormitorul lui Aris și rămase în ușă privind interiorul. Pentru o clipă simți o nuanță subtilă din mirosul lui.

Simțurile îl duseră în acel trecut îndepărtat. Atunci Antony mirosea a piele tăbăcită și haine uscate la soare. Acum Aris mirosea suav a parfum și a încă ceva pe care încă nu îl definise. Acest fapt îl făcu să realizeze că erau clar două persoane diferite, totul rezumându-se doar la asemănarea fizică.

În plus, acesta locuia singur, gestionând totul fără ajutorul nimănui, în schimb celălalt era mereu înconjurat de slujitori care îl ajutau în toate. Până și la îmbrăcat — când era în oraș avea valet.

Se depărtă de dormitor și porni spre o altă ușă. O deschise și văzu un alt dormitor.

Casa foștilor servitori avea șapte camere, dintre care doar două erau lăsate ca dormitoare, restul fiind transformate în depozite pentru lucrurile din conac care erau prea deteriorate pentru a fi expuse. Acele camere aveau o altă intrare.

Închise ușa și merse înapoi spre living, cu gândul să aștepte acolo, numai că auzi ușa de la intrare — semn că proprietarul se întorsese.

Îi ieși în întâmpinare, răsuflând ușurat că nu îl prinsese umblând prin casă.

— Bună, rosti Aris, descălțându-se. Îmi pare rău că te-am făcut să aștepți, dar grupul a apărut pe neașteptate.

— Nu este nicio problemă. Am admirat pisoi, îi spuse, urmându-l în bucătărie.

Aris merse la frigider și scoase o sticlă de apă, din care bău câteva guri zdravene.

— Dacă vrei să bei ceva, poți lua din frigider, îl încurajă, cu sticla în mână.

— Nu îmi este sete, îl asigură, încercând să nu îl privească cu gura căscată.

Blugii negri și cămașa albă îi cădeau pe trup atât de perfect, încât simțea că îl ia amețeala.
Oare trupul lui de acum ar fi avut aceeași senzație la atingere ca cel din trecut?

Gândul rătăcitor îl făcu să înceapă să facă tot felul de speculații.

— Mie îmi este foame, îl auzi rostind, după ce puse sticla la loc. De dimineață am fost foarte ocupat și nu am avut timp să mănânc. Am băut doar două căni de cafea, i se destăinui.

— Din păcate eu nu prea știu să gătesc, dar dacă vrei pot face niște sandvișuri.

— Ar fi perfect, îl asigură. Vezi ce poți face cu ce este în frigider. Între timp eu am să merg să fac un duș.

— Nu poți face după ce mâncăm? rosti panicat, mai înainte ca celălalt să iasă din bucătărie. Eu… nu știu unde sunt cele necesare, continuă.

— Caută în toate dulapurile până găsești ce trebuie, îl sfătui, după care plecă, începând să-și descheie nasturii de la cămașă, cu mâna dreaptă, în timp ce în stânga avea încă sticla cu apă.

Jaden rămase privind în urma lui ca o stană de piatră. După două minute se întoarse spre frigider. Îl inspectă rapid, după care scoase pe masă tot ce i se păru că ar merge pentru sandvișuri.

Nu doar că era intimidat de naturalețea cu care se purta Aris, dar mai era și zăpăcit de apropierea de el. Până la urmă nu erau prieteni și nici nu se cunoșteau atât de bine. Cel puțin nu în această viață.

Habar nu avea că celălalt folosise motăneii ca un fel de momeală pentru a-l ademeni aici.

Tăia și felia, pierdut în propriile gânduri, și nu îl văzu pe celălalt.

Acesta rămase în ușă, sprijinit cu un umăr de toc, privindu-l foarte atent. Încă nu își putea explica de ce acest copil îi făcea sufletul să vibreze, de parcă întâlnirea lor fusese predestinată.

Nu era o persoană care credea în asemenea lucruri. Nici măcar horoscopul nu îl interesa.

— Ai terminat dușul! îi auzi vocea care îl scoase din reverie.

— Da. Tocmai acum.

Intră în bucătărie, luă o felie de castravete de pe o farfurie și o băgă în gură.

— Ai nevoie să te ajut?

— Poți tăia pâinea, îi spuse, aranjând și felii de roșie pe aceeași farfurie cu castraveții.

— În general îmi place să gătesc, dar astăzi am avut o zi foarte aglomerată. Din cauza asta am convenit cu Robin să mergem mâine după-amiază la herghelie.

— Mi-a spus Cesima, rosti, concentrat să aranjeze farfuriile.
Am pus totul așa, fiindcă nu știam cu ce îți place să fie sandvișul.

Se referea la aranjarea ingredientelor pe farfurii, astfel încât fiecare putea pune între feliile de pâine ce îi plăcea.

— Foarte bine, fiindcă nu îmi plac afumăturile. Din cauza asta nu ai găsit nimic afumat în frigider, se destăinui, pregătind două felii de pâine pe o farfurie.

Jaden rămase cu o felie de salam în mână, privindu-l atent.

Acesta era un alt lucru care îl diferenția de Antony. În acele timpuri carnea uscată și afumată era nelipsită din toate casele, fiind un aliment care se păstra foarte bine, neexistând frigidere. Putea fi mâncată ca atare sau folosită și în mâncăruri gătite.

În zilele când se întâlneau la râu, era nelipsită o bucată de carne afumată din desaga lui, știind că celuilalt îi plăcea foarte mult. Bucătăreasa familiei lui Jessi o prepara foarte bine. Chiar mai bine decât bucătăreasa de la conac.

— Nu îți place salamul? îi auzi întrebarea și îi văzu privirea ațintită asupra lui.

— Eu… îmi place. Doar că…

— Promit că data viitoare am să îți gătesc, în schimbul mesei pe care ai pregătit-o astăzi.

— Vom pleca duminică, îl avertiză. A doua zi era sâmbătă.

— Aaa… Atunci… poate când mai veniți pe aici.

După ce rosti cuvintele, rămaseră privindu-se, știind amândoi că era foarte posibil să se revadă peste o perioadă lungă de timp sau… niciodată.