Fratele vitreg- Capitolul 1

Ronan

Fumul gros al trabucului cubanez dansa leneș prin aerul violet al camerei, tăind în lumina difuză care scăpa din neoanele roșii ascunse între draperii de catifea. Pe peretele din spate pulsa lent o proiecție mută cu siluete dansând pe slow motion, în timp ce muzica, undeva în surdină, bătea ca o inimă vicioasă.

Canapeaua de piele neagră părea făcută pentru păcate. Iar pe ea, Ronan.

Sprijinit pe spate, cu unul dintre brațe întins lejer pe spetează, privea scena ca și cum i-ar fi aparținut  și într-un fel, chiar îi aparținea. În dreapta lui, o blondă cu buze injectate și o rochie care sfida orice standard de decență își trecea degetele lungi pe sub cămașa lui neagră, descheiată până la piept. În stânga, o brunetă cu pielea de caramel și ochi întunecați își plimba buzele peste gâtul lui cu o lentoare calculată, de parcă ar fi șoptit o rugăciune interzisă.

Pe masa din față, un pahar de cristal cu whisky vechi, două linii perfect trase de cocaină, un pachet de țigări fine și un telefon care vibra pentru a cincea oară.

Nu se uita la ecran. Ronan nu era genul care se lăsa întrerupt când controla scena.

– Ron… vrei să mai pun?  șopti blonda, cu vocea răgușită, întinzându-se către plicul cu praf alb.

El întoarse ușor capul, privirea lui tăioasă și rece străbătând-o ca un laser.

– Nu întrebi, iubito. Faci.

Ea zâmbi încurcată, înroșindu-se ca o elevă prinsă copiind și execută.

Ronan își trecu limba pe buza de jos, aproape plictisit. Ochii lui negri, adânci și ireal de frumoși, nu trădau vreo emoție. Nu era beat, nu era high.. doar… golit.

Și în golul acela, tăcut, stătea toată puterea lui, toată furia.

Telefonul vibra din nou. El întinse mâna și, fără să se ridice de tot, ridică ecranul.

„Saptamana viitoare ai prima cursă „

Ochii lui se mișcară lent peste text, un tic aproape invizibil i se formă în colțul buzei.

Blonda râdea fără sens, bruneta începuse să-și strecoare mâna sub curea. Muzica pulsa, lumina roșie învârtea umbrele.

–Perfect.…șopti ca pentru sine

Ridică paharul, ciocni de aer și înghiți tot dintr-o mișcare.

Privirea lui rămase nemișcată, glacială, frumoasă ca păcatul.

– Vreau un spectacol, fetelor… nu un bâlci, rosti Ronan, cu o voce joasă, tăioasă și leneșă în același timp.

Tonul lui nu era o cerere.. era lege.

Cele două femei schimbaseră deja o privire. Blonda se ridică prima, smulgându-și  rochia ca o a doua piele și lăsând-o să cadă pe podea cu un gest teatral. Sutienul minuscul îi urmă în timp ce făcea un pas în față, rotindu-se lent, de parcă ar fi dansat doar pentru el.

Bruneta își aruncă părul peste umăr, zâmbi larg și se ridică în același timp, începând să-și miște șoldurile în ritmul muzicii ce venea din pereți. Se apropie de blondă, și cu o grație hipnotică, își lăsă buzele peste gâtul ei, apoi pe claviculă. Începură să se sărute, lent, cu voluptate, trupurile lor lipite, dezbrăcate de inhibiții și țesături.

Ronan le privea, cu coatele sprijinite pe genunchi și paharul abandonat pe masă, își trecu limba peste buze și zâmbi într-o parte. Privirea lui era ca un cuțit care despica aerul. Fiecare gest al fetelor era pentru el. O reprezentație de dorință. Un act de supunere.

– Mai aproape,  murmură.

– Nu vreau să clipesc și să pierd ceva.

Fetele râdeau ușor, atinse de vin și dorință, dar și de fiorul pe care îl aducea simpla lui prezență. Se urcară pe patul mare, cu așternuturi de mătase neagră, și își continuau dansul în timp ce se sărutau cu poftă, cu mâinile alergând pe piele, pe coapse, pe sâni, într-o coregrafie născută din pură nerușinare.

Ron se ridică încet…calculat.

Mișcările lui erau de prădător, fluide, precise, tăcute.

Își desfăcu primul nasture al cămășii, apoi următorul, și tot așa, până ce materialul căzu de pe umerii lui atletici. Pielea lui albă contrastează cu întunericul camerei, părul negru cobora rebel peste sprâncene și ochii… oh, ochii.

Ochii lui Ronan nu erau doar întunecați.

Erau întunecimea însăși și în acea seară, în acea cameră, purtau doar o singură emoție… stăpânire.

Păși spre pat, lăsând pantalonii să alunece de pe el cu aceeași lentoare senzuală.

Fetele se opriseră din dans, îl priveau acum…așteptând și el… zâmbea. Satisfăcut, leneș, periculos.

Privirea lui promitea ceva ce nu putea fi spus…doar simțit.

Cu trupul, cu pielea, cu fiecare fibră care încă nu știa că va arde.

– Să vă arăt ce înseamnă spectacolul… meu….și  întunericul îi îmbrățișă în dorințele carnale ,gemetele fetelor , sărutări atingeri și sexul protejat.

Ușa camerei intime se deschise lent, lăsând o dâră de fum și miros de sex să se strecoare înapoi în club. Ronan ieși primul, încheindu-și cămașa neagră cu mișcări lente, absente. Își trecu mâna prin păr, dându-i acea cădere controlată peste ochi, și privi în jur cu o expresie ușor amuzată. Oprirea fusese scurtă, dar intensă…exact cum îi plăcea lui.

În spatele lui, una dintre fete chicoti slab, în timp ce cealaltă își aranja hainele cu o expresie amețită. Ronan nu se mai uită la ele și nici nu avea de gând s-o facă.

Coborând trei trepte în zona principală, luminile clubului îl îmbrățișară într-o avalanșă de culori. Violet, albastru electric, roșu aprins. Muzica pulsa prin podea, prin piele, prin sânge.

– Ron! răsună o voce de undeva din dreapta.

Kevin, cel mai vechi și cel mai gălăgios prieten al lui, îl striga cu paharul ridicat și o roșcată lăbărțată pe el ca un accesoriu viu. Fata avea părul împletit în codițe subțiri, care îi atârnau până aproape de fund, mișcându-se ca niște șerpi în ritmul râsului ei artificial.

– Amice! țipă Kevin peste muzică, râzând ca un nebun.

– Te-ai răsfățat cu două, băăă! Două! Să mor eu dacă n-ai să ajungi în rai direct din păcat!

Ronan se apropie fără grabă. Îi smulse paharul din mână și îl duse la buze, fără să-l întrebe ce conținea. La el totul era gustat cu aceeași indiferență regizată, femei, băutură, prieteni. Un lux al oamenilor care nu simt nimic.

– Raiul? murmură el, ironic.

– Prea departe de gustul meu.

Kevin râse și mai tare, împingând roșcata în brațele lui Ron pentru o secundă. Fata îl atinse pe piept, dar el îi apucă mâna și o lăsă jos, fără brutalitate, dar cu o claritate care tăia orice iluzie.

– Pe rând, păpușă, nu mă risipesc chiar așa ușor.

Apoi, fără alt cuvânt, se întoarse și pătrunse pe ringul de dans.

Două blonde îl observaseră deja și i se lipiseră de flancuri ca două feline care adulmecau sângele unui zeu. El dansa cu o siguranță leneșă, unduindu-și trupul ca un om care știa exact cât de mult se dorea și că avea tot timpul din lume să decidă pe cine alege.

Mâinile lor se strecurau peste cămașa lui, peste pieptul lui, de-a lungul brațelor lui. El zâmbea, niciuna nu conta. Dar își jucau rolul perfect.

Toată lumea voia să fie în jurul lui Ronan.

Să-l atingă, să fie văzută cu el, să-i simtă privirea… chiar și pentru o secundă.

Nimeni nu știa că în mintea lui, în acel moment, bântuia un singur cuvânt: Cursă.

Și acel cuvânt era o insultă care se rostogolea pe limbă cu gust de adrenalina

Bătăile slabe în ușă veniră mult prea devreme și mult prea intense, camera era aproape întunecată, perdelele groase țineau afară lumina zilei cu o disciplină de invidiat. Pe patul imens, acoperit de o pătură grea din cașmir, se ghicea o siluetă întinsă în negru și argintiu. Doar un picior atârna în afară, ca o mărturie a nopții haotice dinainte.

Ușa se deschise încet și în cameră păși Jose, îmbrăcat impecabil, ca în fiecare dimineață, merse direct către fereastră și desfăcu draperiile larg.

Lumina  explodă în cameră ca o bombă nucleară în miniatură.

–Închide dracu’ alea, Jose! mârâi vocea de sub pătură, adâncă, răgușită și plină de venin.

– Dacă nu vrei să ți le încing în cur, pe bune.

Jose se opri brusc, dar nu păru impresionat.

– Domnule, mi-ați spus când ați ajuns acasă, la 3 fără un sfert, să vă trezesc la ora 10:00. Cursul online pentru… marketingul extins în business digital?

Pătura se smulse brusc într-o parte.

Ronan își trecu palma peste față cu un oftat lung și apăsat, apoi se ridică în șezut, cu părul ciufulit și expresia unui om care nu mai crede în nimic.

Îl privi pe Jose de parcă ar fi fost responsabil pentru toate păcatele sale.

– Ieși.

Tonul era jos, scurt, lipsit de toleranță.

-Bineînțeles, domnule.

Jose ieși ca o fantomă discretă, trăgând ușa după el fără zgomot.

Ronan se ridică din pat cu mișcări greoaie, iar în timp ce mergea spre baie, își smulgea hainele de pe el. Cămașa îmbibată în fum,  lipicioasă, pantalonii care păstrau urme de whisky și de mâini feminine.

Le aruncă dezgustat pe podea și intră direct sub duș.

Apa rece îi izbi pielea, iar el oftă cu satisfacția tăcută a unui om care mai câștigase o luptă măruntă cu propria mahmureală.

Auzi soneria telefonului și oftă adânc, telefonul suna insistent de undeva din cameră.

– Serios…? mormăi Ronan printre dinți, ud.

Ieși nervos din baie, luând prosopul de pe suport și înfășurându-l neglijent în jurul taliei. Părul îi picura pe umeri și ochii lui negri erau întunecați mai mult de enervare decât de lipsa somnului.

Ajuns în dreptul patului, telefonul tăcu, ecranul arăta un apel ratat.

„Tata.”

Ronan încruntă sprâncenele. Atingerea lui pe ecran fu ezitantă.

Un mesaj nou.

Ridică telefonul, îl citi, iar chipul lui îngheță într-o expresie ce amesteca dezgust, uluire și un râs amar.

„Ron… M-am căsătorit… știu, sună nebunește. Am vrut să-ți spun la telefon, dar nu răspunzi niciodată.

Mă întorc însurat, Ron, cu cea mai extraordinară femeie din lume.

Și vei avea un frate, așa cum ți-ai dorit mereu. Are 24 de ani.”

Un tic îi tresări în maxilar.

„Frate. Așa cum ți-ai dorit mereu.”??!!!!

Ronan râse..scurt….periculos. Aproape teatral.

Apoi aruncă telefonul pe pat și se trânti pe marginea acestuia, ud, enervat și profund ofensat de ideea că cineva, undeva, ar putea să creadă că el și-ar fi dorit vreodată… un frate.