FRATELE VITREG Capitolul 22

Mușcătura de dincolo de cuvinte

Matteo stătea sprijinit de blatul din bucătărie, cu foile Kirei în mâini, dar ochii lui erau pierduți în cuvintele care nu mai păreau să aibă nicio noimă. Hârtia devenea ușor mototolită între degete, iar prezența lui Ronan, aflat undeva în spatele lui, îi încingea aerul din jurul pielii.

Fără zgomot, Ronan se apropie.

Nu-i auzi pașii, ci îi simți respirația. Caldă. Lângă ceafa lui. Apoi simți o adiere ușoară de parfum, de mosc și citrice amestecate cu ceva ce nu se putea descrie…

Matteo zâmbi, buza de jos i se mușcă ușor, ca un gest involuntar al dorinței care pulsa în el de zile întregi. Se lăsă ușor pe spate și trupurile li se atinseseră.
Electricitatea explodă între ei, nicio scânteie… era deja flacără.

– Vei participa la raliu? întrebă Ronan, iar glasul lui adânc, apropiat de urechea lui Matteo, îi făcu pielea de pe gât să tresară vizibil.

Matteo nu răspunse. Doar își mușcă din nou ușor buza, dar nu mai apucă să o elibereze.

Ronan îl întoarse brusc cu fața spre el, apucându-l de braț cu fermitate. Privirea lor se întâlni, două furtuni care se recunoșteau, și fără să mai aștepte niciun răspuns, Ronan șopti:

– Vreau să-ți mușc eu buza aia.

Apoi buzele lor se lipiră.
Explodară.
Se arseră.
Se gustară.

Matteo simți cum genunchii i se înmoaie și lăsă hârtiile să-i cadă din mâini. Sărutul lui Ronan nu era doar intens, era… o luptă. Îi prinse buza de jos cu buzele lui, o mușcă ușor, apoi o eliberă într-un gest de mângâiere care-l lăsă fără aer. Buzele li se căutau din nou, se uneau cu sete, cu nevoie, cu dor, cu dorință.

Aerul părea să fi dispărut complet din cameră.

– Mă înnebunești… șopti Ronan, cu vocea gâtuită de respirația tăiată.

Fruntea lui se sprijini de a lui Matteo, iar mâinile li se căutau instinctiv în spațiul dintre ei. Își simțeau pulsul în palme, în piept, în gât.

– Nici tu nu ești mai prejos… murmură Matteo, aproape pe buzele lui.

– Nu vreau să fiu mai prejos, vreau să fii la fel de înnebunit după mine cum sunt eu după tine.

Un suspin scăpă de pe buzele lui Matteo, iar în ochii lui apăru acea vulnerabilitate care-l rupea pe dinăuntru pe Ronan. Îl făcea să-l dorească și mai mult, să-l țină acolo, în lumea lor, ruptă de reguli, de convenții, de „trebuie”.

– Dacă ne vede cineva? șopti Matteo, deși vocea lui nu părea a vrea să oprească nimic.

– Atunci… să vadă.

Ronan îl apucă ferm de talie, ridicându-l pe Matteo cu o ușurință care trăda dorința acumulată. Îl așeză pe blatul rece din bucătărie și căldura dintre ei deveni imediat incandescentă. Se poziționă între coapsele lui, iar trupurile li se lipiră într-un dans al nevoii nerostite.

Buzele lui Ronan găsiră din nou gura lui Matteo, cu o foame ce nu mai cunoștea limite. Nu-i mai trebuia nimic: nici cafea, nici apă, nici hrană.

Avea totul… și totul lui era Matteo.

Răsuflarea i se fractura pe pielea gâtului lui Matteo, iar acolo, unde pulsul bătea frenetic, Ronan își lipi buzele, ca și cum ar fi vrut să își lase numele, amprenta, sufletul.

– Dumnezeule, Mati… simt că pot muri acum… pe loc… îi șopti printre dinți.

Ridică privirea și se pierdu complet.

Verdele acela…
Acel verde tulburător, presărat cu irizații aurii care dansau în lumină… acel păr ciufulit de dorință, fruntea ușor umedă, pistruii care îi explodau pe piele ca o constelație. Buzele… rozalii, pline de urmele sărutului lor.
Umede de poftă.

Ronan înghiți în sec.
Doar privind chipul acela, simțea că poate să se elibereze așa.

– Mă înnebunești, Matteo… murmură.

– Privirea ta… e o armă. E nevinovată și provocatoare în același timp. Mă dezarmezi.

Se aplecă și îi prinse din nou buzele, dar doar pentru o clipă. Le eliberă, apoi îi sărută lobul urechii și îl mușcă ușor, lăsându-i o șoaptă fierbinte:

– Vreau să te dezbrac… nu doar de haine. Vreau să intru sub pielea ta. Să te posed cu totul. Să-mi aud numele pe buzele tale, să mi-l ceri cu tremur și poftă. Să nu ne mai despărțim niciodată.

Matteo fremăta.
Auzise dorințe înainte, dar niciuna nu-l arsese în acest fel… în el, lava începea să erupă.

Dar nu se lăsă copleșit. Nu în seara asta.

Își trecu palma peste ceafa lui Ronan, iar când acesta încercă să se îndepărteze, îl trase înapoi, lipindu-i urechea de buzele lui.

– Ronan… îi șopti numele într-o manieră care îl cutremură.

– Te voi face să tremuri. Nu o dată, ci de mii de ori. Mii de nopți. Îți voi deveni obsesie… viață… aer, și n-o să-ți mai aparții niciodată. Vei fi doar al meu.

Ronan îngheță.
Lumea lui, dominanța lui, controlul… toate se dizolvară.
Sub cuvintele lui Matteo, simțea că… pierde.

Și pentru prima dată, nu voia să câștige.
Voia doar să se predea.

– Dacă mai vorbești așa… jur că voi termina aici, în fața ta. În pantaloni. Fără să mă atingi.

Tremura. La propriu.

Iar Matteo zâmbi.
Zâmbi cu acea gropiță damnată care-l înnebunea pe Ronan.

……………..

În după-amiaza aceea, cerul era acoperit de nori albi, plutind leneși peste orașul care părea să suspine sub greutatea verii.

Matteo, cu geaca sub braț și contractul bine împăturit, ieși din casă în timp ce își îndrepta cămașa. Ronan îl aștepta deja lângă mașină, sprijinit lejer de portieră, cu ochelarii de soare pe nas și un zâmbet ironic pe buze.

– Te-ai îmbrăcat de parcă semnezi un contract de modelling, nu de raliu.

– Poate amândouă, dacă tot vrei să te uiți așa lung la mine. replică Matteo.

Ronan râse înfundat și porniră motorul. Atmosfera deveni firească, aproape dulce.
Păreau doi băieți normali, complici într-un secret.

Clubul VIPER vibra. Luminile stinse, bara lungă, ringul adormit.
Kira îi întâmpină, îmbrăcată ca vara.

– Storm! Majestate! râse ea.
Luă contractul din mâna lui Matteo.

– Nu credeam că vii în persoană. Ai luat chiar și cavalerul cu tine.

– Am vrut să mă asigur că semnează unde trebuie. spuse Ronan.

– Știi cum sunt campionii. Trebuie păziți… adăugă Matteo ironic.

Kira făcu ochii mari, amuzată:

– Păziți? Să nu te prind că îi faci altceva decât pază.

Matteo tuși fals, roșu.

– Ce voiai, Kira? Să-l semnez pe o bancnotă și să-l trimit cu porumbelul?

– Tocmai pentru că l-ai semnat cu mâna ta… nu ai nicio scuză să nu vii diseară. Petrecerea de vară! Shoturi gratis dacă te urci pe bar.

Ronan se încruntă:

– Ce fel de petrecere e asta?

– Una unde eu sunt în centrul atenției. spuse Kira rânjind.
– Și unde tu, frățioare vitreg, ar trebui să te dezgheți.

…..

Acasă, Hellen și Daniel pregăteau cina. Vocile băieților răsunau din hol, amestec de râsete.

Hellen privi spre Daniel:

– Spune-mi că nu sunt singura care a văzut asta.

– Nu ești. răspunse el.
Ronan îl ciupea pe Matteo, iar acesta îi răspundea cu un zâmbet larg.

Atmosfera la cină era… neobișnuit de plăcută.

– Aș spune că încep să se comporte exact ca frații… șopti Hellen.

Daniel aprobă ușor, deși ceva îl neliniștea.

– Dacă asta înseamnă pace și râsete, atunci da… poate că sunt, în sfârșit, frați.

Dar Ronan și Matteo știau adevărul.
Nu erau frați.
Nu vor fi niciodată.

….

Camera lui Matteo mirosea a parfum proaspăt și piele caldă. O lumină aurie se așternea peste tot.

Matteo își încheia cămașa în oglindă.
În spate, Ronan îl privea, sprijinit în tocul ușii.

– Ai de gând să mă privești așa toată seara?

– Dacă mă lași… toată viața. răspunse Ronan.

Se apropie. Îi încheie ultimul nasture, lent, cu degetele rămase o clipă pe pieptul lui.

– Nu pot promite că nu te voi atinge… dacă arăți așa.

Matteo își sprijini fruntea de a lui.

– Atunci ai face bine să nu stai prea aproape. S-ar putea să nu mai plecăm din cameră…

Râseră scurt, tensionați.

– Haide… promitem să ne comportăm. Măcar până la miezul nopții. spuse Ronan.

.,…….

La petrecere, luminile colorate dansau, muzica vibra.
Kira îi puse în mână un shot, apoi altul. Matteo râdea, dansa, era liber.

Într-un colț, Ronan îl urmărea cu un pahar în mână.
Privirile li se întâlniră.
Un dans tăcut. O chemare.

Ronan se apropie și îl apucă de încheietură, trăgându-l pe balcon.

– Te distrezi?

– Încerc, răspunse Matteo, abia respirând.

– Îmi place să te văd liber. Așa cum meriți. Cu râsete, cu lume, cu dorință.

Matteo îl privi atent:

– Și tu? Ești bine?

Ronan nu răspunse. Îl trase aproape și îl sărută scurt.
Apoi lung.
Flămând.

– Pentru tine, Matteo… aș face orice.

Matteo închise ochii:

– Atunci… rămâi. Fii aici. În noaptea asta. Pentru mine.

– Sunt deja. șopti Ronan.

Muzica exploda în spate, dar pentru ei nu mai exista nimic.
Doar buzele lor.
Trupurile lor.
Promisiunile nerostite.

Era începutul unei nopți pe care nu aveau să o uite niciodată.