Fratele vitreg-Capitolul 23

Trup și suflet

Ritmul muzicii urla din toate colțurile curții, corpurile dansau în valuri dezordonate, iar luminile stroboscopice colorau cerul nopții în nuanțe halucinante.

Matteo își croia drum printre oameni, cu pași șovăielnici și ochii ușor tulburați. Aerul devenea greu, trupul îi era cald și inima îi bătea într-un ritm ciudat, neregulat.

– Unde pleci? auzi glasul lui Ronan în spatele lui.

O mână caldă îi apucă brațul cu delicatețe, dar cu fermitate.

– Trebuie să… la baie… nu mai suport. Coada e imensă la cea de afară. Kira mi-a spus că pot urca la cea de sus, rosti Matteo, simțindu-se din ce în ce mai rău, cu vocea abia audibilă.

– Vin cu tine, spuse Ronan simplu, fără ezitare.

Îi luă mâna cu naturalețe, strecurându-se printre petrecăreți.

Interiorul vilei era la fel de agitat ca afară. Râsete, pahare, muzică, o nebunie de voci suprapuse. Ronan îl proteja cu trupul său, ținându-l ușor în față, urcând scările în spirală care duceau spre etajul superior  o zonă clar marcată ca fiind interzisă.

Dar nimeni nu-i opri. Toată lumea știa cine era Ronan și toți știau cât de clar îi era cuvântul.

Ajunși sus, lumina era slabă, dar calmă. Ronan găsi baia, o deschise și îi făcu semn lui Matteo să intre. Se rezemă apoi de peretele de vizavi, cu brațele încrucișate, dar privirea atentă, neliniștită.

Apoi, se auzi un zgomot surd. Un clănțănit de sticlă, un sunet de suferință înfundată. Ronan tresări și deschise imediat ușa.

– Mati? întrebă speriat, intrând.

Îl găsi pe Matteo în genunchi, aplecat deasupra vasului de toaletă, vomând. Întreg trupul îi tremura, iar părul i se lipea de frunte. Spatele i se curba în valuri spasmodice, iar sunetul pe care îl scotea era de durere, rușine și neputință.

– Nu… Nu vreau să mă vezi așa, Ronan… ieși… te rog… vocea lui Matteo era stinsă, frântă.

Dar Ronan nu se mișcă. Îi trase părul cu grijă de pe frunte și se așeză lângă el, punând o mână protectoare pe ceafa lui.

– Sunt aici. Și nu plec nicăieri, șopti el.

Când Matteo se opri, sleit de puteri, Ronan îl ajută să se ridice, îl duse la chiuvetă, unde își clăti gura și chipul. Privirea lui era roșie, tristă, dar nu de rușine  ci de o oboseală adâncă, sufletească.

– Poate ar trebui să te întinzi puțin… Hai, te duc acasă, spuse Ronan cu grijă, atingându-i ușor umărul.

– Nu… Nu vreau să merg acasă, spuse Matteo, aproape copilărește, iar vocea i se frânse din nou.

– Hei? se auzi o voce feminină din ușa larg deschisă.

Kira…

Privea scena cu o expresie ce îmbina îngrijorarea cu o stranie blândețe.

– A băut cam mult, explică Ronan simplu, ridicându-și privirea spre ea.

Kira tăcu câteva secunde, apoi privirea i se opri asupra modului în care Ronan îl susținea pe Matteo. Ochii ei alunecară între cei doi… și zâmbi vag…. înțelesese. Totul.

– E ok. Puteți rămâne în camera de oaspeți de la capătul holului. E liberă, are și baie proprie. Poate după ce se odihnește un pic, o să-i fie mai bine, spuse ea pe un ton cald.

–Mulțumim Kira, răspunse Ronan sincer.

– Ai grijă de el, adăugă ea pe un ton jucăuș, apoi se făcu nevăzută înapoi spre petrecerea ce pulsa în etajul de jos.

Ronan îl sprijini pe Matteo și porniră spre capătul holului, pașii lor abia auzindu-se pe parchetul lucios. Odată ajunși, Ronan deschise ușa, intră cu el și o închise ușor în urma lor.

Camera era scufundată într-o lumină caldă, difuză, cu draperii grele trase peste ferestre. Era un loc retras, sigur. Un loc unde, în sfârșit, nu mai trebuiau să joace niciun rol.

Ronan îl ajută pe Matteo să se întindă, îi scoase cu grijă încălțările și îl acoperi cu o pătură subțire. Apoi se așeză pe marginea patului, privind în tăcere chipul celui care deja închidea ochii, lăsându-se prins într-un somn fragil.

Rămase acolo mult timp, privind, gândind, simțind… în tăcere.

Pentru că în acea noapte, Matteo, deși slăbit, știa că e în cele mai sigure brațe.

Matteo se trezi brusc, cu respirația încă apăsată, de parcă visul care tocmai se încheiase nu fusese vis, ci o prelungire a realității.

Tavanul de deasupra lui se juca în lumini difuze, colorate, proiecții venind de afară, de la petrecerea care încă pulsa în curte. Muzica, înfundată, părea o bătaie de inimă îndepărtată. Privi în jur, confuz câteva clipe, până când ochii i se coborâră spre figura întinsă lângă el.

Ronan.

Dormea cu brațele strânse aproape de piept, cu chipul ușor încordat, ca și cum nici măcar în somn nu găsea liniște. O șuviță de păr îi căzuse pe frunte, iar gura, ușor întredeschisă, părea să fi rămas în așteptarea unui cuvânt nerostit.

Matteo zâmbi slab și dădu pătură la o parte. Hainele îi erau ude de transpirație, dar nu-l deranja. Se aplecă ușor și, cu o blândețe instinctivă, îi atinse obrazul lui Ronan. Degetele lui tresăriră abia perceptibil sub atingerea caldă.

– Hei… Cum te simți? șopti Ronan, cu ochii abia deschiși, vocea răgușită de oboseală.

Dar Matteo nu mai auzea. Privea în acei ochi  întunecați și simțea cum aerul devenea greu, ireal. Îl năpădea un val de trăiri necontrolabile, imposibil de ascuns. Fără un cuvânt, se ridică brusc, îi prinse ceafa și îl trase într-un sărut care anula orice logică, orice explicație, orice reținere.

Nu mai exista „de ce”. Nu mai exista „ar trebui”.

Exista doar acum.

Sărutul nu era unul blând. Era intens, nebun…o explozie de emoție acumulată, de tăceri și atingeri nespuse. Erau buze care nu se căutau, se recunoșteau, se revendicau.

Ritmul li se schimbase, trupurile fremătau de dorință, pielea lor cerea mai mult decât atingere  voia să se topească una în cealaltă. Ronan îl cuprinse cu brațele, îl strânse la piept și simți cum între ei pulsa o energie care nu putea fi stăvilită.

– Dumnezeule… cât de frumos ești, șopti Ronan cu respirația sfâșiată, privind chipul roșu, pistruiat și ochii aprinși ai lui Matteo.

Îi mângâie părul ud, gâtul fremătând, iar gura îi alunecă în săruturi sacadate pe pielea lui.

Matteo îl privi în timp ce degetele îi desenau forme invizibile pe pieptul dezgolit, atingându-l cu un amestec de delicatețe și siguranță. Tremurul lui Ronan, respirația neregulată, ochii care cereau și refuzau în același timp… totul îl aprindea și mai tare.

Se ridicară amândoi, goi de rețineri, de minciuni, de ziduri.

Trup lângă trup.

Privire în privire.

Matteo se apropie de urechea lui Ronan, buzele lui aproape atingându-i pielea fierbinte.

– În noaptea asta…vei învăța ce înseamnă iubirea mea.

Îl apucă de încheietură și coborâră amândoi din pat, începu să își desfacă nasture cu nasture privind doar acel chip care îl fascina care îi dădea lumea peste cap. În același timp Ronan își trase tricoul peste cap, își deschise fermoarul blugilor lăsându-i să îi vadă la picioare…ochii îi erau acolo. Pe cel din fața lui care îl ardea pe pielea în suflet și minte.

Ronan și Matteo stăteau unul în fața celuilalt, complet dezgoliți  nu doar de haine, ci și de zidurile care îi ținuseră departe atâta timp. Fără negări, fără scuze, fără rezerve.

Își sorbeau din priviri fiecare detaliu, fiecare fibră de carne, fiecare tremur al pieptului. Respirațiile lor, sacadate și febrile, se ciocneau în aerul dintre ei, încărcat de electricitate. O liniște de dinaintea furtunii,  doar că furtuna era deja în ei, gata să se dezlănțuie.

Matteo făcu primul pas.

Ridică mâna și o strecură în spatele gâtului lui Ronan, trăgându-l aproape, lipindu-și trupul de al lui. Pielea lor fremăta, reacțiile erau brute, primare, imposibil de mascat. Gurile lor se căutau cu disperare, se devorau. Nu era un sărut, era un incendiu. Era păcat, eliberare, promisiune și pedeapsă într-un singur gest.

Nu exista delicatețe, numai dorință pură. Flăcări ce mușcau, mâini care frământau, modelând carnea ca pe o substanță vie, topibilă.

– Mă înnebunești… șopti Ronan, desprins din sărutul lor haotic.

Apoi coborî….

Gura lui se plimba flămândă pe gâtul lui Matteo, pe claviculă, apoi pe umeri, sărutând, mușcând, lăsând în urmă semne  un tatuaj invizibil, ars direct în piele, ce avea să rămână acolo pentru totdeauna. Se hrănea din pielea lui, din respirația lui, din gemetele care îi scăpau din gât.

Coborî lent, pe piept, pe abdomen, cu aceeași poftă ritualică.

Matteo era deja pierdut. Capul îi căzuse pe spate, ochii erau închiși, trupul curbat spre el. Viața îi pulsa în afara corpului, gata să explodeze, să se reverse între mâinile lui Ronan.

Ronan întinse mâna….i-o cuprinse.

Erecția lui Matteo pulsa, dureroasă și vie, prinsă în palma lui Ronan care simțea fiecare fibră, fiecare venă, fiecare tremur de sub piele. Degetele lui o mângâiau lent, în timp ce buzele coborau spre capul rozaliu, sensibil  și în momentul în care îl cuprinse, Matteo gemu adânc, iar o pre-ejaculare îi fugi prin trup, scuturându-l.

Nu era un simplu gest. Era o slujire, o venerație. O recunoaștere a faptului că Matteo devenise centrul universului său.

Și în timp ce Ronan îl gusta cu o reverență feroce, cu o foame aproape religioasă, Matteo simțea că realitatea se destramă. Că trupul lui nu îi mai aparține că nimic nu mai există în afară de limba lui Ronan, de căldura acelei guri care îl topea pe dinăuntru.

Și nu-și imaginase niciodată că va fi atins astfel…nici în cele mai sălbatice vise.

Dar acum trăia și ardea…și nu mai era cale de întoarcere.

–Nu te elibera încă… șopti Ronan, simțind tremurul incontrolabil care-i traversa trupul.

Matteo îl privi în ochi, dar nu răspunse…avea alte intenții.

Ronan se ridică, iar Matteo îi prinse buzele într-un sărut la fel de vulcanic ca tot ce se născuse între ei. Gustul acelui sărut era dulce, intens, ușor sărat de propria pre-ejaculare, un amestec de nebunie și intimitate care îl făcu pe Matteo să ofteze adânc, copleșit de cât de real era totul.

Brusc, mâinile lui îl apucară pe Ronan de brațe și îl întoarseră, lipindu-l cu spatele de pieptul său.

– Vreau să mă simți…vreau să simți cum te voi face al meu, îi șopti Matteo cu o voce joasă, răgușită de dorință.

În acea secundă, Ronan știu…știu că nu exista cale de întoarcere, că Matteo nu era doar focul lui, ci și călăul.

Că doar el putea rupe orice zid, îl putea subjuga și înălța deopotrivă. Era singurul care putea avea controlul absolut.

Matteo îi mușcă gâtul, iar mâinile lui coborâră cu o mișcare fluidă spre erecția lui Ronan. Îl atinse cu o mângâiere posesivă, de parcă ar fi vrut să-i învețe fiecare fibră cu buricele degetelor, Ronan gemu, cuprins de fiori.

Fusese atins de zeci de ori. Iubit, dorit, explorat… dar nimeni, absolut nimeni, nu-l făcuse vreodată să tremure în acest hal. Mâinile și gura lui Matteo erau păcatul și salvarea lui.

Matteo îl duse spre comodă. În tot acest timp, nu-și opri mișcările, frecând cu presiune și ritm acea erecție dureroasă care cerea eliberare.

– Apleacă-te… îi șopti la ureche, iar Ronan, fără să gândească, se supuse.

Matteo își umplu gura de salivă și lăsă lichidul să alunece lent pe spatele încins al lui Ronan. Își duse două degete și trase saliva spre șolduri, mângâind până când ajunse între fese. Ronan era deja curbat, trupul îi tremura.

– Nu te încorda… murmură, coborând și mai mult cu degetele, masând și pregătind intrarea.

Era cald…strâmt…perfect.

Gemetele lui Ronan îl înnebuneau.

– Ești pregătit?

Îi despărți și mai mult picioarele și se lipi cu totul de el. Cu o mână își ghidă erecția la intrare, acoperind capul cu salivă. Ronan se încordă din instinct, dar Matteo îi prinse ușor părul, trăgându-l pe spate, și-i sărută ceafa cu tandrețe.

– Lasă-mă să te iubesc… îi șopti.

Apoi buzele lor se regăsiră într-un sărut intens și cald, iar Ronan se relaxă în acea atingere.

Matteo pătrunse lent, simțind cum trupul lui Ronan îl primește cu o voluptate greu de descris. Un gemet adânc, visceral, le umplu camera. Era ca și cum sufletele lor s-ar fi ciocnit în acel moment, făcând pământul să se cutremure sub ei.

– Mă fascinezi… șopti Matteo, începând să se miște.

Mișcările erau lente, profunde, calculate. Poezie și ritm, respirații sacadate, trupuri ude, sunete murmurate printre buze.

Ronan era copleșit, nu mai era nimic în control. Era posedat…devorat…iubit.

Și totul era un extaz continuu. Matteo devenise totul… începutul și sfârșitul.

Corpurile lor dansau în acea explozie senzorială, în acel duel erotic în care nimeni nu voia să câștige. Doar să simtă.

Când plăcerea ajunse la apogeu, Matteo se retrase și fără ezitare, îl întoarse pe Ronan cu fața spre el. Îi apucă cu o mână erecția și cu cealaltă se frecă frenetic până când amândoi gemură tare, în același timp, ejaculând. Lichidul cald le mânji pielea abdomenului, degetele.

Ronan se rezemă în brațele lui Matteo, epuizat și plin de o liniște rară.

Pentru prima dată, iubirea lor nu mai era o dorință reprimată.

Era consumată.

Și era totul.