Vorbe, adevăr și fapte
Biroul era cufundat într-o liniște apăsătoare. Doar tic-tacul mut al ceasului de perete părea să respire între pereții încărcați de tensiune. Pe canapelele de piele, așezate față în față, stăteau toți patru: Kira, cu brațele încrucișate și privirea fixată pe Ronan; Vipe, cu maxilarul încleștat și ochii ațintiți spre podea; Ronan, rigid ca o statuie, dar cu o neliniște vizibilă în privire; și Matteo… cu degetele strâns înlănțuite în palma iubitului său, ca o ancoră.
— În seara aia… am greșit, rosti Ronan, cu o voce joasă, dar fermă.
— Nu doar prin faptul că am participat la cursă. A fost mai mult de-atât.
Vipe își ridică privirea; o umbră de îngrijorare i se citea pe chip.
— Ce vrei să spui?
Ronan inspiră adânc, își lăsă capul puțin în jos, apoi ridică ochii cu sinceritate.
— Consumasem droguri. Nu multe, dar suficient cât să nu fiu în deplin control. N-am mai făcut-o niciodată până atunci și nici de-atunci încoace. Dar în acea seară… am fost vulnerabil, slab și idiot.
Kira încremeni pentru o secundă. Vipe rămase tăcut. Nimeni nu întrerupse momentul.
— De ce nu ai spus nimic atunci? întrebă, într-un final, Vipe. Tonul nu era acuzator, ci mai degrabă rănit.
— Pentru că mi-a fost rușine, răspunse Ronan.
— De tata… de tine. Dacă s-ar fi aflat că în acea noapte am fost nu doar imprudent, ci și drogat… ar fi distrus totul. Am vrut să-mi dau demisia, să mă scot singur din ecuație, dar n-ați știut adevărul complet. Așa că ați refuzat și am rămas în umbră. Mințind.
Un moment de tăcere se așternu din nou, de data aceasta mai greu decât prima oară.
— Și acum? întrebă Kira, privindu-l pe Ronan, apoi pe Matteo, care nu-și retrăsese mâna.
— Acum… nu mai vreau să ascund nimic, spuse Ronan.
— Koll are o poză cu mine și Matteo de la petrecerea ta, Kira. Ne sărutam. Ne-a urmărit, a fost acolo. Acum mă șantajează cu asta. Dacă ies din club, spune că va face poza publică. Dacă rămân, crede că are putere asupra mea.
— Și asupra noastră, completă Vipe, pe un ton amar.
— Pentru că se folosește de relația voastră, știind că poate distruge atât clubul, cât și relația părinților voștri. Rahat, Ronan… în ce naiba te-ai băgat?
Kira închise încet dosarul din fața ei și își așeză mâinile peste el. Ochii îi erau limpezi, dar reci.
— Sunt mândră de tine că ai spus asta, Ronan. Nu ai idee cât curaj îți trebuie să-ți recunoști greșelile, mai ales în fața noastră. Dar asta nu rămâne așa. Nici drogurile, nici șantajul, nici el.
Ronan o privi scurt, apoi își mută privirea spre Matteo, care nu scosese niciun cuvânt de când se aflau în biroul fraților.
— Nu mai vreau să fug, șopti Ronan.
— Vreau să lupt. Nici eu, nici Matteo nu știam că vom ajunge să avem sentimente unul pentru celălalt. Dar îl iubesc. Îl iubesc și, dacă asta înseamnă să ies definitiv din club, e în regulă. O fac. Și știu cât de mult ne vom răni părinții, de aceea vreau să-l opresc pe Koll.
Matteo îi strânse mâna și mai tare. Când Ronan se întoarse spre el, întâlni în privirea lui promisiunea nerostită că, oricât de tare s-ar cutremura lumea, el va rămâne. Cu el. Pentru el.
— Nu ești singur, spuse Matteo.
— Nu vei mai fi niciodată, completă Kira, cu o urmă ușoară de zâmbet.
Vipe încuviință din cap. Nu era genul de om care să rostească ușor iertarea, dar în tăcerea lui se afla ceva ce semăna cu acceptarea.
Biroul, odinioară cufundat în tăceri apăsătoare, devenise pentru o clipă un loc de eliberare.
Vipe se ridică brusc din canapea; sunetul pielii trosnind sub presiunea mișcării tăie aerul ca un bici. Chipul îi era o mască de piatră, dar în ochi se citea un conflict adânc.
— Știi ce înseamnă clubul ăsta pentru mine, nu? rosti grav.
Ronan dădu din cap încet.
— Nu e doar un loc. Nu sunt doar motoare și sponsori. E tot ce am construit cu mâinile mele. Cu timpul meu. Cu nervii mei. Cu visele mele. E copilul meu, Ronan.
Kira păstră tăcerea.
— Dar… continuă Vipe, apropiindu-se cu pași grei.
— Tu ai fost primul care a crezut în mine. Când clubul nici nu avea nume. Tu mi-ai adus primii sponsori. Dacă n-ai fi fost tu… poate că acum n-aș fi nimic.
Ronan avea ochii umezi.
— Tocmai de aceea, faptul că ai ascuns ceva atât de grav m-a durut. M-a înfuriat. M-a dezamăgit.
Vipe făcu un pas înainte și îi întinse mâna.
— Dar știu când un om vrea să-și repare greșelile. Așa că, dacă vrei să lupți și nu să fugi… ai în continuare locul tău aici.
Ronan se ridică și îi strânse mâna.
— Îți promit. Pentru club. Pentru voi. Și pentru el, adăugă, privind spre Matteo.
— Avem treabă, șefa, spuse Vipe către Kira.
— Trebuie să aflăm tot despre Koll. Legal.
— Nu știi cât de mult așteptam să spui asta, răspunse Kira, cu un zâmbet rece.
Matteo îi strânse mâna lui Ronan. De data asta, mergeau împreună.
