Fratele vitreg- Capitolul 41

„Câmp de luptă.”

Ronan păși în biroul său cu o apăsare în suflet, iar aerul, deși același, părea să-i ardă în piept. Dulapurile erau deschise, fișierele aruncate pe jos, coli de hârtie fluturau slab în adierea aerului condiționat, iar pe podea, aproape călcând pe el, zăcea cadoul lui Diego pentru Matteo — o cutie frumos ambalată, zdrobită și mototolită, cu fundița desfăcută ca un trup abandonat.

Înghiți în sec. Încremeni.

Totul era răscolit, dar nu la întâmplare.

Privirea îi alunecă spre biroul din colț, spre sertarul acela pe care Jose îl închidea întotdeauna cu discreție.

Ronan își aminti imediat cuvintele:
„L-am pus bine, să nu-l găsească nimeni. L-am luat de la tine din birou și l-am mutat aici. E mai sigur.”

Se repezi spre birou. Deschise sertarul dintr-o singură mișcare… era gol.

O clipă rămase aplecat, cu mâinile încleștate pe marginea lemnului. Nu avea nevoie să caute mai mult. Știa exact ce lipsea.

Actul de suspendare temporară a activității clubului. Și, mai grav, actul medical care demonstra consumul de droguri al lui, semnat de un medic autorizat și obținut în urma unui control inopinat făcut în urmă cu câteva luni, în perioada în care Ronan încerca să curețe clubul de influențele toxice ale trecutului. Atunci plătise pentru discreție. Acum… totul avea să fie făcut public.

Un singur om știa de existența acelui document.
Un singur om care avea toate motivele să-l distrugă: Koll.

Respirația i se acceleră, nările i se dilatară ușor, iar maxilarul i se încordă atât de tare încât îi trosniră oasele. Își strânse pumnii și ieși în grabă din birou, trântind ușa cu o forță care făcu geamul să vibreze.

Matteo era așezat, cu cotul sprijinit pe masă și degetele înfipte în paharul cu băutură, privind în gol. Vipe și Kira încercau să pună ordine în haosul din jur, dar toți aveau pe chipuri același lucru: neputința.

Ronan se așeză lângă Matteo, trăgând aer în piept ca un om care tocmai își primise sentința.

— Koll și-a dat seama că noi am fost cei care am trimis poliția, rosti în cele din urmă.

Toți tăcură. Doar respirația lui Ronan era grea, apăsată.

— Și-a trimis oamenii să se răzbune. Și… acum… va trebui să mă dai afară din club, continuă, privindu-l pe Vipe.

Tonul îi era gol, dar neliniștea îi tremura în colțul ochilor.

Matteo tresări și îl privi imediat, neînțelegând. Kira se uită rapid la cei doi, confuză.

— Ce vrei să spui? întrebă Vipe, ridicându-se în picioare, făcând câțiva pași ca un om prins între furie și panică.
— Ce au căutat, Ronan? Ce ai avut acolo?

Ronan își coborî privirea. Avea aerul unui om care nu mai voia să mintă, dar știa că adevărul doare.

— Aveam… actul clubului, cu suspendarea temporară. Și… un document medical.

— Ce fel de document medical? întrebă Matteo, cu vocea ușor răgușită.

— Dovada că am consumat droguri în acea perioadă. Am obținut-o pe căi legale, în timpul unei investigații, dar am plătit bani grei să fie ascunsă. Eu aveam singura copie. Dacă ajungea la poliție, clubul se închidea, iar licența de curse era anulată. Dar… acum documentul e în mâinile lui.

Tăcerea se lăsă peste ei.

Vipe înjură încet, cu voce joasă, apoi se întoarse spre sticlă și își umplu din nou paharul.

— Asta înseamnă… că știe tot, spuse Kira.

— Asta înseamnă… completă Ronan,
— …că urmează să atace din nou. Și de data asta nu doar clubul. Ne va ataca direct: pe noi, pe tata… pe tine, Vipe, pe Mati…

Matteo își strânse buzele și închise ochii pentru o secundă. Gândul că Jose fusese lovit pentru ceva ce el nu știa îl sfâșia pe dinăuntru.

— Nu-l voi lăsa să te atingă, spuse Ronan, ridicând privirea spre el.
— Îți jur.

Matteo îl privi lung și, în acel schimb de priviri, în acel tumult de spaimă, regret și furie, tăcerea dintre ei era mai grea decât orice cuvânt.