Hemp Rope – Capitolul 21

Hemp Rope – Capitolul 21

Win a parcat mașina în fața unei căsuțe aflate în afara orașului. Era o casă din ciment cu 2 etaje și grădină în față, cu straturi de legume acoperite cu plasă de protecție.

El coborî din mașină, cu mâinile pline de cadouri aduse de la Bangkok.

„Hia, am luat eu deja lucruri”, se plânse Team când îl văzu cărând un coș cu mâncare către mașină. Nu era sigur de ce trebuie să facă, când Team i-a trimis un mesaj săptămâna trecută în care scria că se duce să-și viziteze familia și vroia să meargă împreună.

Blondul a zâmbit gândindu-se la modul în care l-a rugat Team să vină cu el. Nu era sigur dacă sau cum îî va spune familiei sale, dar de câte ori avea emoții, se gândea la Team și ei erau zona sigură unul pentru celălalt. Plecaseră târziu aseară și au condus câteva ore bune spre nord. Team l-a rugat pe Win să conducă și el, îngrijorat că Hia ar putea fi prea obosit, așa că au condus cu rândul.

„Să te ajut să cari lucrurile? Ești obosit?” veni Team spre el să ducă darurile pe care le-au adus.

Amândoi duceau în spate și rucsaci cu haine și alte lucruri.

„Nu, sunt treaz. Părinții tăi s-au trezit?” șopti el ultima parte, ca să nu vorbească prea tare.

Team deschise poarta să intre și râse când îl văzu pe Hia agitat.

„Părirnții mei se trezesc devreme, de obicei pe la 5 dimineața. Tatei îi place să se trezească devreme să grădinărească și să-și verifice legumele.”

Arătă către micile parcele de legume, unele dintre ele având legume cu niște frunze lucioase și frumoase.

Team scoase cheile să deschidă ușa când, deodată ușa se deschise larg și în prag stătea un bărbat înalt, subțirel și bronzat.

„Oh!” spuseră amândoi surprinși.

Team ridică repede mâînile să salute.

„Bună, tată!”

Win își așeză lucrurile ca să poată saluta.

„Chiar ați ajuns devreme.” Îi salută tatăl său și-l strânse pe Team într-o îmbrățișare.

„Te-ai mai înălțat? Pari mai mare!”

Team se opri și îl îmbrățisă și el zâmbind.

„Cu doi centrimetri mai înalt. Trebuie să mă grăbesc sau altfel nu voi atinge 6 picioare (aprox. 1.82metri).”

„Vă este foame? Mama s-a trezit de dimineață să gătescă pentru voi. Ouă, orez, terci, lapte, hai să mergem”, își bătu fiul pe spate și îi conduse în casă.

Se întoarse să o ajute pe persoana înaltă care stătea în picioare emoționată

„Hai, lasă-l pe unchiul să te ajute să le cari.”

„Este ok! Pot să le duc.”

Win ținea totul strâns în mâini și se grăbea să-i urmeze în casă.

Îi spusese lui Team să nu aibă emoții când i-a întâlnit pe părinții săi dar acum era rândul lui să-i tremure mâinile și să se poarte ciudat.

„Of, copiii ăștia au adus o mulțime de lucruri”, îl salută o voce de îndată ce intră. O femeie subțirică, cu o înfățișare blândă și un ten palid, nordic, veni repede să-l ajute să care lucrurile.

„Bună dimineața, mătușă” , salută Win, simțind că nu poate face nimic cum trebuie. Încercă să ridice mâinile să salute dar îi erau înțepenite cu toate lucrurile pe care le căra.

„Bună! Trebuie să fiți obosiți de la atâta condus. Team, ajută-l să le care!” se întoarse ea să-l certe pe fiul ei obraznic, care turna un pahar cu apă.

„Este ok”, scutură din cap Win

„O să le las jos.”

„Vino să mâncăm la masă.” La finalul propoziției își bătu fiul pe umăr.

„Ei bine, nu mă lasă să-l ajut!” răspunse Team zâmbind. Îi înmână lui Win paharul de apă pe care tocmai îl umpluse.

„Hia, bea niște apă. Tot drumul ai băut doar cafea și probabil ești deshidratat”. Win zâmbi în loc să răspundă și bău o gură.

Se uită în secret la familia din fața lui. Văzând în doar câteva minute cum aveau grijă unii de alții, n-ar fi ghicit niciodată că avuseseră parte de o tragedie în trecut

„Tată, mamă, acesta este Hia Win.” Team se întoarse să-l prezinte și se opri câteva secunde.

„Seniorul meu de la clubul de înot.”

Adulții l-au salutat din nou și Win a zâmbit fără să se simtă ciudat dar Team nu îndrăzni să se uite în ochii lor.

„Nu uita să-l saluți și pe el” , spuse mama lui, arătând spre camerele de la etaj. Team îngheță o clipă și apoi încuviință din cap. Îl înșfăcă pe Win de încheietura mîinii și o luă pe scări cu el.

„Asta e camera mea” , spuse Team, arătând spre o ușă din dreapta. Pe ușă erau lipite stickere cu gundum și cu numele lui scris pe ea.

„Asta este a fratelui meu.” Cealaltă ușă avea și ea numele scris pe ea cu un marker- Ton.

Team mîngîie ușor numele. Erau amintiri legate de toate lucrurile de aici.

„P’Ton l-a scris. Și pe cel de pe ușa mea. Intră Hia, o să te prezint.”

Ușa se deschise cu un scârțîit. Era ca și cum timpul s-ar fi oprit în loc acum 8 ani. Era un pat mic cu lenjerie cu supereroi, un birou pe care erau benzi desenate și articole de școală aranjate frumos. Pereții erau acoperiți cu medalii de la concursurile de înot la care Win se uită curios. Erau de la concursuri locale și dintre provincii (interstatale). Dar ce i-a atras atenția era o fotografie care se afla pe un raft printre medalii.

Era un băiat bronzat zâmbind și ținând în mână o medalie de aur. Lângă ea se afla o ghirlandă proaspătă, mirosul de iasomie sugerând că fusese pusă recent.

„Acesta este fratele meu P’Ton”, spuse Team aprinzând două bețișoare parfumate pentru a-i aduce respect. Team îi zâmbi fratelui său din fotografie și-l salută

„Ce mai faci? Îmi pare rău că nu am mai venit de aproape un an.” Vocea îi tremură ușor și clipi când o mână caldă o cuprinse pe a lui.

„Acum sunt mai bine, frate. Mă duc la un doctor și când am competiții pot să dorm chiar dacă este puțin stresant. Nu mai visez la fel de mult la ce s-a întâmplat. Am câștigat o medalie de aur. Ți-am adus-o ție, ca să o pun lângă celelalte”, spuse cu o privire mândră.

„La universitate este bine, mi-am făcut prieteni. Prietenul meu cel mai bun este Pharm. Este drăguț și gătește bine. Aș vrea să mănânci cu Pharm și Manow. Manow este pentru mine ca a doua mamă. Prietenii mei de la clubul de înot sunt amuzanți. Numele lor sunt ABC” , vorbi el despre ce se întâmplă în viața lui și râse puțin. Win nu se putu abține să nu zâmbească.

„Și…” Team strânse degetele împletite și ridică mâinile. Se întoarse și se uită în ochii lui.

„Am un iubit”, zâmbi larg. „Acesta este iubitul meu, Hia Win. Dacă ai fi aici, ați fi în același club, ați fi prieteni…P’Ton…mi-am găsit zona de siguranță.”

Înainte de a părăsi camera, Team își agăță medalia lângă fotografie și îl salută ridicând mîinile și promițând să-i mai aducă. Scoase și o bomboană și o puse alături, ca ofrandă, să-l mituiască ca să-l ajute la următoarea competiție.

„Serios”, îl atinse Win pe creștet.

„De ce nu? Îl rog să-l încetinească pe adversarii mei” , spuse Team

„Hia, nu fac rău nimănui, trebuie să folosesc orice tactică pot”, râse el.

După micul dejun luat împreună părinții lui Team au plecat la servici. Team a preluat rolul de ghid și l-a dus pe Win să vadă împrejurimile.

Au fost la munte să vadă peisaje draguțe, au mâncat mâncare din nord și s-au oprit la o cafenea. Chiar au mers la vechea școală primară a lui Team. La următoarea oprire Win s-a certat cu el.

„Știi că nu intru acolo.” Băiatul cel mare care era curajos cât un cățeluș a refuzat să se miște.

„Nu e bântuită!” spuse Team cu un zâmbet larg. Stăteau de 15 minute fiindcă Win refuza să se miște. Era un muzeu, dar ajunseseră la o sală cu figurine din ceară. Pentru că era după amiază, ei erau singurii vizitatori.

La început s-au distrat plimbându-se pe acolo dar când Win a ajuns în acel punct s-a oprit și a pălit.

„Putem trece printre ele.”

„Dacă se mișcă una dintre chestiile alea…”

„Pur și simplu fugi”, spuse Team cu o față inexpresivă.

„Nu înțelegi”, se luptă Win, dacă ar fi putut trece peste asta, ar fi făcut-o deja. Se uită în jur cu suspiciune și Team trecu în fața lui. Team îi întinse mâna.

„Vino.”

Win se uită la el ezitant apoi decise să-i ia țină mâna strâns.

„Dacă-ți este frică, închide ochii și te conduc eu mai departe”, spuse Team cu o voce blândă.

Închise ochii și îl urmă pe iubitul său. Zâmbi când Team îi strânse mâna ușor, reamintindu-i că este de partea lui.

Teama sa era imaginară, dar căldura persoanei care era lângă el, era cât se poate de reală.

_________

Au băut cafea și suc și s-au relaxat după vizita la muzeu într-o cafenea nu departe de acesta. Win s-a lăsat pe spate pe scaunul tapisat. Îl privea pe Team care mânca un croissant dulce cu glazură. Team ridică din sprâncene după ce l-a văzut uitându-se la el.

„Este bun?”

„Delicios, vrei să încerci?”

Nu a spus nimic dar Team a tăiat o bucată și i-a întins-o să muște. Win știa că dacă i-ar fi văzut cineva așa, ar fi țipat.

„Repede”, spuse Team și își lăsă capul în jos să mai ia o bucată. Mestecă încet și zâmbi. A avut curajul să-l hrănească în mijlocul cafenelei.

„Îmi pare rău”, spuse Team cu voce joasă, simțindu-se de parcă știa ce gândește celălalt.

„Pentru ce îți pare rău?”

„Nu le-am spus părinților mei ce suntem.”

Win a fost surprins pentru o clipă, înainte de a atinge mâna lui Team.

„Să spui că ești gay nu este simplu. Nu toți vor asta și nu știm niciodată ce cred oamenii. Este normal să ai emoții în legătură cu asta. Este dreptul tău să faci ce vrei în legătură cu asta, dacă nu vrei să o spui, nu trebuie să o faci”, Win îl bătu ușor pe mână.

Hia este bun ca întotdeauna dar de data asta a fost bun doar cu el. Team își mușcă buza și-și puse mâna peste a lui Win.

„Sunt alături de tine, dar cu părinții mei mai am nevoie de timp.”

Lucrurile erau prea complicate acum ca să dezvăluie relația lor.

„Ok, pot să aștept.”

„Mulțumesc.”

Win se uită la fața serioasă a iubitului său și zămbi, apoi dădu din cap.

„Nu te gândi prea mult. Continuă să mănânci. Dacă aștepți prea mult, nu va mai fi la fel de bun.”

Team încuviință și se concentră asupra desertului, apoi mai tăie o bucată ca să-l hrănească pe Hia. Altă dată ar fi fost jenat să facă așa ceva în fața altor oameni dar acum nu se mai gândea la alții. Persoana care era lângă el mereu era cea care conta cel mai mult.

Chiar dacă Team nu-și făcuse cunoscut statutul nimănui, erau lucruri mici ca acestea care îl făceau fericit.

________

Poate că era din cauză că se aflau departe de oraș, dar cerul noaptea era mai frumos decât până acum. Cei doi stăteau întinși pe un covor pe terasă uitându-se la stele.

„Atât de multe stele.”

„Dar nu putem dormi aici. O să ne mănânce țânțarii”, spuse el serios.

Win își dădu ochii peste cap și se întinse să ia loțiunea pentru țânțari pe care au folosit-o să o pună pe mâîni și picioare.

Team râse zgomotos. De fapt Win era cel care-i ceruse să stea cu el. Cerul era atât de senin încât au vrut să profite de șansa de a duce un covoraș afară pe balcon. Părinții lui se duseseră la culcare de ceva vreme.

„Hia..în legătură cu asta..”

„Hm?”

„O să le spun părinților mei despre ce se întâmplă.”

Win ridică din sprâncene, se întoarse să se așeze pe burtă și se uită la fața iubitului său.

„Despre ce?”

„Despre faptul că am probleme și că am văzut un doctor. Despre cum m-am simțit așa încă de când eram copil.”

Win zâmbi și îl trase ușor de nas pe Team.

„Bun băiat.” Acesta era un pas important pentru Team care se lupta cu asta de 10 ani.

„Și încă ceva…” Team ținea mâna mare care-i mângîia fața.

„E ceva ce nu am explicat înainte.”

Vântul bătea printre copaci, ramurile se legănau puternic. Se uită în ochii celuilalt cu sinceritate.

„Eu nu sunt fiul lor adevărat”, sărută în mod repetat mâna lui Win de parcă ar fi cerut să fie încurajat.

„Părinții mei adevărați au murit într-un accident când aveam 5 ani. Apoi unchiul și mătușa m-au adoptat ca fiu al lor. Nu-mi amintesc multe despre ce s-a întâmplat dar îmi amintesc îmbrățișarea mătușii și pe P’Ton”, spuse cu o privire plină de afecțiune.

Îmbrățișarea lui P’Ton în ziua când a devenit orfan, din partea fratelui care ținea la el mai mult decât orice.

„Din câte știu eu, atunci nu voia nimeni să mă adopte pentru că eram o povară. Din partea tatălui meu nu mai era nici o rudă. Mama a spus că P’Ton a fost cel care a alergat și m-a îmbrățișat, implorându-l pe tata să mă ia la ei.”

Un puști de 7 ani alinându-l pe băiețelul acela, hrănindu-l, aducându-i apă, ca burtica lui să fie plină și să poată dormi.

„Dar… eu sunt cel care le-a cauzat moartea propriului lor fiu.” Lacrimile pe le reținuse până atunci, îi inundară obrajii.

„Am fost atât de recunoscător, dar e ca și cum i-am furat familia”, suspină el cu vocea răgușită.

„Șșș, este ok.” Win se ridică și-și puse brațul pe după umerii lui. Îi ținu în brațe trupul tremurând și-l sărută ușor pe creștet.

„A fost un accident.”

Team încuviință și suspină.

„Știu dar… ugh”, Team își îngropă fața roșie de plâns în umerii lați ai lui Win. Win îl lăsă să se descarce de plâns. Avea nevoie să se elibereze de durerea pe care o ținea în el în toți acești ani.

Înainte de a-l întâlni pe el, nu-și mai exprimase sentimentele în fața nimănui?

Așteptă până când Team se liniști și-l bătu ușor pe spate.

„Doctorului i-ai spus despre asta?”

Team scutură din cap.

„Când ești pregătit ar trebui să-i spui despre asta. Dacă ți-e teamă, pot veni cu tine.” Îi sărută obrajii uzi de lacrimi ai lui Team.

Team încuviință din cap.

„Băiat bun.” Tânărul înalt îl ținu în brațe, ținându-i de cald în bătaia vântului răcoros.

Totul va fi bine în cele din urmă.

—-

După ce s-au odihnit și și-au petrecut timpul pe lângă casă, vacanța aproape s-a terminat. Team a decis că era momentul să vorbească cu părinții lui. Poate pentru că a plâns deja până s-a descărcat, era mult mai calm când a venit momentul și vocea îi tremura ușor.

Vina de a fi responsabil pentru ce se întâmplase cu fratele său, durerea de nu fi în stare să facă față competițiilor, frica de a fi respins de părinți și faptul că s-a dus la un terapeut ca să-și rezolve problemele.

„Îmi pare rău.”

Le-a spus tot. După ce a terminat ce avea de spus, și-a ridicat mâinile în semn de respect în fața celor din fața lui. Și-a aplecat capul, incapabil să se uite în ochii lor. Îi era teamă să nu vadă dezamăgire pe fețele lor.

Tăcerea apăsătoare îl făcu să se simtă încordat din cap până în picioare, și-și ținu buzele strâns. Tremura de frica de a-și pierde familia.

Deodată, niște brațe calde îl cuprinseră strâns. Lui Team lacrimile îi inundară obrajii.

„Tată…” suspină Team, „tată..”

„Prostuțule, de ce crezi astfel de lucruri?”

„Eu….eu..”

O atingere ușoară pe obraz îl făcu să se întoarcă spre mama sa. Avea ochii roșii de atâta șters lacrimile.

„Mama și tata încă te iubesc ca pe fiul lor.”

Team suspină și se întoarse să o îmbrățișeze din nou, rezemându-și fața de umărul ei. Inspiră mirosul familiar de care-și amintea încă din copilărie.

„Îmi pare rău, foarte rău.”

„Știu, fiule”, îi mângîie părul în dezordine.

„Totul este în trecut. Mama și tata au trecut peste tristețea asta, Team”, îi cuprinse obrajii cu mîinile și se uită la el.

„Mamă…”

Își șterse ochii de lacrimi și se așeză pe canapea. Ea se uita tot timpul la tânărul înalt care stătea mereu lângă fiul ei, fără să-l piardă o clipă din ochi.

„Win, îți mulțumesc că ai grijă de Team.”

Win zâmbi „nici o problemă.”

Team se simți ca un copil, ținându-i de mână pe ambii săi părinți.

„Mamă, tată, ați fost supărați pe mine atunci?”

Tatăl său îi zâmbi și-i atinse ușor capul.

„Am fost foarte supărați și de-abia ne puteam uita la tine.”

Mama sa a dat și ea din cap înțelegătoare. Și ea fusese supărată pe ea și pe copil. Team nu se uitase în ochii ei luni de zile.

„Dacă aș spune că nu am fost supărată atunci, ar fi o minciună, dar asta a fost cu ani în urmă. Cu timpul, acele sentimente au dispărut. Am învățat să lăsăm sentimentele acelea să dispară.”

Zâmbi fiului ei și continuă, „Nu vreau să duci cu tine povara asta a vinovăției tot restul vieții tale.”

Accidentul copiilor s-a datorat și greșelilor adulților și asta a dus la tragedie.

Tatăl își bătu fiul pe umăr.

„Trăiește-ți viața, fii fericit. Asta e ceea ce vor părinții tăi pentru tine. Nu trebuie să te învinovățești.”

Team încuviință, simțindu-se ca și cum i s-ar fi luat o povară de pe umeri. Chiar dacă încă era afectat, credea după o vreme va putea fi puternic din nou.

„Ok, nu fi trist”, îl îmbrățișă mama sa și-l bătu pe spate.

„De acum înainte vor fi doar lucruri pozitive, da?”

„Mulțumesc, mamă.”

„Pentru început pot să-ți dau veștile bune?” îl întrebă tatăl său rîzînd.

Și Team și Win se uitară confuzi, mama având un zâmbet larg pe față.

„O să am un copil, o fetiță.”

„Ha?!” exclamară ei.

Team se uită șocat la tatăl său și apoi la mama sa care le arătă o poză de la examenul cu ultrasunete.

„O surioară. Ești însărcinată?”

„Da, în câteva luni.”

Team oftă, asta era o mare surpriză.

„După ce l-am pierdut pe fratele tău, ani de zile nu m-am gândit la un alt bebeluș. Apoi am decis să mai încercăm dar nu am reușit”, suspină mama și continuă.

„Când am împlinit 40 de ani, am fost la doctor care mi-a spus că după 45 de ani probabil nu voi mai putea avea copii. Pentru că nu am renunțat, acest copil a apărut la timp.”

Își mângâie fericită abdomenul.

Tatăl său zâmbi mândru.

„Chiar dacă suntem mai în vârstă, încă suntem puternici și sănătoși. Avem timp să creștem un copil.”

„O să vă ajut și eu!” spuse repede Team. În acest moment se simțea plin de speranță.

„O să am grijă de voi și o să am grijă și de copil.”

„Ok, frate mai mare.”

„Bine!”

„Încă nu i-am spus lui P’Ton, fiule, vrei să-i spui tu?” întrebă mama.

„Ok!”

Team era fericit la gândul că va avea o soră mică. Sări de pe canapea ca să urce scările, nu înainte de a se uita la Win să vadă dacă vrea să vină cu el, dar Win scutură din cap.

„Du-te și vorbește cu el” spuse Win.

„Mulțumesc, Hia.”

Win se uită la familia sa. Trecuseră de la o stare foarte tensionată la fericire.

Tatăl lui Team zămbi și se uită la Win, făcându-i semn să se așeze lângă el.

„Felicitări, unchiule, mătușă.”

„Mulțumesc.”

„Este greu să ai grijă de copilul nostru obraznic, nu-i așa?” râse tatăl lui Team

Team întotdeauna credea că poate scăpa ușor din orice situație.

Win râse „deloc. Este amuzant. Se descurcă bine și își iubește prietenii.”

„Win, l-ai dus să vadă un doctor. A avut noroc că ți-ai dat seama că are nevoie de ajutor. El nu s-a deschis niciodată în fața noastră în legătură cu asta și mama era îngrijorată.”

Tatăl lui Team întinse mâna și o cuprinse pe a soției sale.

„Oamenii au nivele diferite de comfort. Team are acum pe cineva cu care să vorbească așa că nu-ți face griji.”

Win tresări… era impresionat de cuvintele tatălui.

„Unchiule…”

„Win îți mulțumesc că ești lângă Team. Când am încercat să am grijă de el, era mereu foarte încăpățânat și aprig.”

„Eu…”

Mama îi zâmbi ușor atingându-i mâna lui Win.

„S-ar putea să fii surprins…” se uită ea către persoana importantă din viața fiului ei.

„Știm că tu și Team aveți o relație.”

Abisul de pe fața lui Win îi făcu pe părinții lui să zâmbească.

Tata își drese glasul.

„De fapt, l-am auzit pe Team vorbind de multe ori despre tine. Ori de câte ori suna acasă, vorbea despre tine. Probabil nici nu-și dădea seama că se lăuda cu iubitul lui.”

Fața lui Win luă foc.Simțea că explodează de jenă.

„Nu eram sigur până aseară, dar nu am îndrăznit să-l întreb. Am coborât să iau niște apă și v-am văzut îmbrățișati pe terasă.”

Oh, rahat! Înjură Win în gând.

„Îmi pare rău!” Win îl îmbrățișase pe Team accidental acasă la el, fără să se gândească prea mult. De ce naiba făcuse asta!..

„Nu am intenționat să vă găsesc. Doar mi s-a părut că aud un plânset și am vrut să verific, și atunci te-am văzut cum îl îmbrățișai pe Team.” Spuse tata zâmbind. La început a crezut că poate copilul lui este agresat și aproape s-a dus să-l bată pe Win dar apoi s-a calmat când l-a auzit pe Win consolându-l și bătându-l pe spate ușor.

A stat acolo cu inima grea și s-a uitat la ei. Team părea atât de liniștit în brațele lui.

„Așa că în acel moment m-am decis… pot să te las să-l iei pe Team. Dar…”

Când a rostit ultimul cuvânt Win immediat a tresărit.

„Să-l îmbrățișezi și să-l săruți este în regulă…dar” tatăl își curăță gâtul și spuse cu un glas ciudat „el este încă tânăr, este doar un copil.”

Win se simțea de parcă erau mii de săgeți îndreptate asupra lui. Înghiți în sec. Gura lui îl gustase pe puștiul ăsta din cap până la călcâie.

„Voi avea grijă.” își ridică mâinile în semn de respect Win.

De acum înainte o să-și amintească să nu mai lase pe nimeni să-i vadă.

În cele din urmă prima întâlnire a lui Win cu părinții lui a luat sfârsit. A fost o întâlnire pe care și-o va aminti întotdeauna.

________

Se lăsa întunericul și ei trebuiau să se întoarcă în oraș dimineată. Mașina era iar plină cu lucruri. Team stătea pe un cal mare de ciment (*statuie)* în spatele casei.

Închise ochii să simtă briza. Lângă el, iubitul său înalt stătea cu mîinile împreunate lejer.

Win se uită la puștiul obraznic. Se gândea la cât de departe ajunseseră. De la o aventură de o noapte, până la a-și aparține complet unul altuia. Chicoti, încă de când l-a văzut prima dată la clubul de înot nu a putut să se oprească din a se gândi la el.

Poate că…a fost dragoste la prima vedere.

Își scărpină bărbia. Dacă ar fi știut Dean, i-ar fi tras una, din cauza felului în care Win l-a tachinat cu nong Pharm, dar de fapt și el a sfârșit prin a face același lucru.

Îndrăgostit.

După ce a vorbit cu părinții lui Team s-au clarificat multe lucruri. Au căzut de acord să nu-i spună lui de relația lor, pentru că voia ca Team să le poată spune el însuși când era pregătit.

Din fericire ei au înțeles.

De fapt, tatăl părea foarte protector, ba chiar i-a dat si LINE-ul lui ca să-l verifice și să-l întrebe de simptomele lui Team. Dacă Team ar ști asta, s-ar putea enerva.

„Hei!”

Win tresări „Ce?”

„Ce este în neregulă Hia? Te-am strigat. Te-am întrebat dacă vrei să ne întoarcem acasă la tine pentru că trebuie să plecăm foarte devreme.”

„Da, este în regulă.” Win se ridică și o ajută pe cealaltă persoană să coboare. Îl scutură pe Team de praf și îl conduse.

„Pot să te întreb ceva?”

„Hm?”

„Cât am fost în camera de la etaj, despre ce ai vorbit cu părinții mei?”

Sprâncenele i se împletiră, întrebător.

Deodată începu să le spună mamă și tată în loc de mătușă și unchi, cum de s-a întâmplat asta?

Win zâmbi.” Am vorbit despre chestii generale. Facultate și cum ești praf la engleză.”

„Ah! Ați bărfit despre mine?” strigăTeam.

„Părinții tăi au vrut să știe despre viața ta. Îți povestesc mai târziu” spuse el scuturând din cap.

„Team.”

„Hmm?”

„Ce planuri ai după ce termini facultatea?”

Tânărul clipi.

„Hmm, voi continua cu înotul. Voi absolvi și voi căpăta experiență ca antrenor vreo câțiva ani și apoi mă întorc să -mi continui studiile.”

La început a vrut doar să-și ajute părinții și să-și ia o slujă cu jumătate de normă ca antrenor la club. A ales economia ca prima specializare dar, după ce a vorbit cu părinții săi a decis că o să se întoarcă să-și facă masteratul în științele sportului ca să fie antrenor cu normă întreagă.

„Și tu Hia?”

Win îi luă mîna lui Team și o strânse ușor.

„După asta, mă duc în străinătate să fac masterul.”

„…departe?”

„Anglia.”

Team își strânse buzele. Rămase uimit. Chiar dacă nu va sta mult, era foarte departe.

„Ce s-a întâmplat?” dădu Win din cap cu blândețe.

„Vom locui împreună, da?”

„Ah! Ieșim la întâlniri, cine zice că ne vom despărți?”își folosi cealaltă mână să-și atingă fruntea.

„A fost greu să flirtez cu tine și să te fac iubitul meu. Nu te-aș lăsa să pleci așa de ușor.”

Team îl bătu pe creștet și-și țugui buzele.

„Să iubești pe cineva de la distanță…mi-e teamă.”

Win îi sărută dosul mîinii pe care i-o ținea.

„Sau vrei să ne căsătorim?”

Fața lui Team era roșie și scutură din cap.

„Nu trebuie să ajungem chiar atât de departe!”

Să te căsătorești chiar după absolvire era prea mult.

Win râse și îl îmbrățișă strâns.

„Ai încredere în mine.”

„Ok.”

„Voi veni să te văd în fiecare vacanță.”

„Risipă de bani” , glumi Team, dar crede că tipul ăsta ar face asta.

„Mmm.”

„Îți mulțumesc că stai lângă mine.”

„Cu plăcere.”

Team îi strânse brațul și spuse cu voce șoptită

„Te iubesc.”

Precum o briză ușoară îi trecură cuvintele de dragoste pe față, cuvinte simple dar încrustate în inima ascultătorului.

Win îi șopti răspunsul în urechea lui Team.

„…Te iubesc.”

 

Loading

Care este reacția ta?
+1
0
+1
0
+1
1
+1
1
+1
0
+1
0
+1
0

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *