Înainte să mă pierzi- Capitol extra 10

– Tati!

– Bine ai venit, Josh.

De îndată ce deschise ușa, Pete alergă spre el și se agăță de piciorul lui, cu o bucurie nestăvilită. Mama lui îl întâmpină cu un zâmbet cald. Micuțul își ridică brațele, cerând parcă o îmbrățișare, într-un gest atât de firesc și de adorabil — și totuși, pentru o clipă, Josh rămase nemișcat.

Chipul lui Chase i se suprapuse peste cel al copilului, ca o umbră neașteptată. Era straniu… și cu atât mai ciudat părea faptul că nimeni altcineva nu observa.

– Tati?

Vocea lui Pete, ușor nedumerită, îl readuse la realitate. Josh cedă și îl cuprinse în brațe, simțindu-l cum se agață de el cu toată ființa.

E mai mare…

Gândul îi alunecă fără voie. Oare și Pete avea să crească la fel de înalt ca Chase? Deși era încă un copil, membrele lui erau deja mai lungi decât ale altora de vârsta lui, iar statura lui promitea ceva mai mult.

Josh îl ținu strâns pentru câteva clipe, lăsându-se cuprins de căldura acelei îmbrățișări, apoi îl ridică pe umeri, așa cum făcea de fiecare dată.

Mama lui îi privi în tăcere, apoi spuse, ușor mirată:

– Vacanță? Nu ai fost de curând în vacanță? Deși… nu e un lucru rău.

Mama lui era vizibil îngrijorată, temându-se că ceva nu era în regulă cu munca lui. Josh însă minți cu o ușurință care îl surprinse chiar și pe el.

– Șeful meu nu se simte bine, așa că au reorganizat programul. Ne-au lăsat pe rând să ne luăm câte o vacanță mai lungă.

– Așa? Ce păcat… e grav bolnav?

Întrebarea, rostită cu grijă sinceră, îl lăsă fără răspuns. Ca de fiecare dată, se refugie în aceeași replică:

– Nu pot vorbi despre client, mamă.

– A, da… ai dreptate. Îmi pare rău. Sper să se facă bine cât mai curând.

Înțelegând aluzia, femeia schimbă imediat subiectul, întorcând conversația spre lucruri obișnuite. Între timp, Pete, cocoțat pe umerii lui Josh, îi mângâia absent părul și urechile, așa cum făcea mereu.

– Îți place atât de mult să te țină tata în brațe? întrebă ea, zâmbind.

De deasupra, Pete dădu energic din cap și adăugă că nu-i cere nimănui altcuiva să-l ridice.

– Tati e așa de înalt!

Josh îl prinse instinctiv de picioare când copilul începu să se întindă, așezat pe umerii lui. Cu el, Pete era în siguranță și se putea mișca liber — și totuși, expresia lui trăda o ușoară nemulțumire, ca și cum libertatea aceea nu era încă de ajuns.

– Vreau mai sus.

– În curând vei fi mare, Pete. Atunci vei vedea lumea de la înălțimea asta fără să mai stai pe umerii mei.

– Nu așa, tati…

Răspunsul copilului veni stins, în timp ce își freca obrazul de capul lui Josh, într-un gest aproape timid. Tăcerea lui, neobișnuită, îl făcu pe Josh atent.

După o clipă de ezitare, Pete murmură, cu vocea îngropată în părul lui:

– L-am văzut data trecută… era foarte frumos.

– Poftim?

Josh se opri în loc. Pete se mișcă ușor, ca și cum ar fi fost nemulțumit că nu fusese înțeles.

– La parcul de distracții. M-am urcat în trenuleț și i-am făcut cu mâna… și apoi m-a dus la plimbare.

Ah.

În sfârșit, Josh înțelese. Vorbea despre Chase.

Doar rostirea numelui lui, chiar și indirect, îi făcu inima să bată mai repede.

Tuși ușor, încercând să-și ascundă reacția, apoi întrebă, cu grijă:

– Îți este dor de el, Pete?

– Da…

Răspunsul veni aproape în șoaptă.

– Mult?

– …Da.

Cuvintele se stinseră repede.

Josh nu mai găsi nimic de spus. În fond, fusese singura dată când Pete îl întâlnise pe Chase — și totuși, amintirea rămăsese vie. Poate fusese un noroc că, în ochii copilului, Chase apăruse atât de impresionant.

Cu o prudență tăcută, Josh își căută cuvintele.

– Vrei să-l vezi din nou?

– Da! Când? Când?

Entuziasmul lui Pete izbucni imediat.

– Curând… răspunse Josh aproape fără să gândească, apoi tuși grăbit, simțind cum vocea îi devenise neașteptat de răgușită.

Abia intrară în bucătărie, că mama lui îi întrebă:

– Despre cine vorbiți?

– Uh…

Întrebarea, deși spusă la întâmplare, îl puse pe Josh în încurcătură. Ezită o clipă. Este momentul potrivit?

– Josh?

Câteva secunde trecură până să răspundă, iar când o făcu, își schimbă direcția gândurilor:

– Unde e Emma? E weekend… nu vine?

Mama aruncă o privire spre ceas și răspunse calm:

– Ajunge înainte de cină. Mă ajuți să pregătim masa?

Josh încuviință și o urmă în bucătărie. Deschise frigiderul și, văzând bucățile mari de carne, ridică ușor sprâncenele.

– Mă ocup eu de asta.

Scoase fripturile, apoi ieși în grădină, lăsând carnea să ajungă la temperatura potrivită. Până atunci, Pete stătuse cocoțat pe umerii lui, dar venise momentul să-l lase jos.

Întors în casă, aduse câteva jucării din sufragerie și le așeză lângă copil.

– Așteaptă puțin, Pete. Mă întorc imediat.

Îi sărută obrazul și îl ciufuli ușor. De data asta, Pete rămase liniștit, jucându-se fără proteste.

Abia atunci Josh observă ceva.

Lipsea cățelușul de pluș — jucăria pe care copilul nu o lăsa niciodată din mână.

Se întoarse spre bucătărie.

– Nu a mai vorbit despre Jason?

– …Ba da? răspunse mama, clipind surprinsă, ca și cum abia atunci realizase.

Josh privi în gol pentru o clipă, apoi murmură:

– Îmi pare rău… O să-i cumpăr altul.

– Da, ar fi o idee bună, încuviință mama și își văzu mai departe de treabă.

Josh ieși în grădină și verifică grătarul. După moartea tatălui său, multe lucruri se schimbaseră, iar unul dintre ele fusese acest rol — al lui, lângă foc, pregătind carnea pentru familie.

Aprinse gazul și urmări cum flacăra prinde viață, stabilă.

Chiar atunci, mașina Emmei opri în fața casei.

– Pete, scandalagiu mic ce ești!

Abia intrată în casă, Emma îl prinse pe copil în brațe, acoperindu-l cu îmbrățișări și sărutări. Când însă îl zări pe Josh, se opri brusc, cu ochii larg deschiși de surpriză.

Fără să-i lase timp să întrebe, el interveni:

– Sunt într-o vacanță mai lungă. Facem rotații… trebuie să ne mai și odihnim. O să stau câteva zile aici.

Spusese „câteva zile”, dar nici el nu știa cât va dura cu adevărat. Totul depindea de momentul în care avea să fie chemat din nou… sau de felul în care aveau să evolueze lucrurile.

Dacă Chase nu-și revenea…

Gândul rămase suspendat.

– Serios? murmură Emma, cu o surpriză blândă.

Josh verifică friptura, apoi se pregăti să iasă din nou în grădină. Dar vocea ei îl opri:

– Acum că mă gândesc… cine era persoana aceea frumoasă pe care ai vizitat-o cu Pete data trecută?

– Așa e! interveni și mama lui, de parcă abia își amintea.

Josh își mută privirea de la una la alta, simțind cum începe să fie încolțit.

Emma continuă, zâmbind cu subînțeles:

– Știi de câte ori ne-a spus Pete despre asta? Că a ieșit cu o persoană frumoasă… foarte frumoasă. Ce s-a întâmplat, Josh? Chiar l-ai dus să cunoască pe cineva? Spunea că e frumoasă ca un înger, cu o frunte perfectă… absolut minunată.

– Ei bine, Josh?  adăugă și mama lui, intrând în joc.

Pentru o clipă, el se simți prins, ușor stânjenit. Dar își adună calmul. Oricum avea de gând să le spună.

– Voiam să discutăm despre asta… după cină. Bem o cafea și vă explic tot.

Încercă să pară cât mai natural.

Dar reacția fu imediată.

– Doamne, Josh!
– Cine este? Cum ați făcut cunoștință? Spune-ne acum! De ce să mai așteptăm?!

– Josh, sunt curioasă! Nu ne poți da măcar un indiciu? insistă Emma, urmând tonul jucăuș al mamei, dar și nerăbdarea ei. Pentru o clipă, Josh păru din nou ezitant. Apoi zâmbi vag:

– Mai târziu.

Și ieși în grădină.

Aprinse grătarul și începu să pregătească friptura, simțind, fără să se întoarcă, privirile celor două femei fixate asupra lui din pragul bucătăriei. Presiunea era acolo, tăcută, dar apăsătoare. Josh o ignoră până la capăt.

***

– Acum vorbește.

Emma nu mai avea răbdare. Îl urmărise toată cina, iar acum, când Pete adormise după baie, se ridică brusc din loc, ca și cum nu mai suporta să aștepte.

Josh coborî scările și, fără să spună nimic, se îndreptă spre bucătărie.

– Josh!

– Stai… nici măcar nu am băut cafeaua.

– Am așteptat destul!

În clipa aceea, mama lui îi întinse o ceașcă.

– Poftim. Vino în sufragerie.

Nu mai avea scăpare.

Josh luă ceașca și se lăsă condus, aproape împins, spre canapea. Se așezară toți trei în cerc, într-o liniște încărcată. Emma și mama lui îl priveau, așteptând.

Dar el nu se grăbi.

Sorbi încet din cafea, o ținu o clipă pe limbă, apoi înghiți, ca și cum ar fi încercat să-și cumpere timp. Fiecare gest era deliberat. Fiecare secundă — prelungită.

Până când nu mai rămase nimic de amânat.

– Hmm…își drese vocea. Două perechi de ochi se aprinseră instantaneu, fixate asupra lui.

Josh inspiră adânc.

– Mă căsătoresc.

– Ce?!
– Ce?!

Exclamațiile izbucniră simultan, atât de puternic încât aproape păreau un strigăt. Josh tresări ușor, surprins de reacția lor. Dar valul abia începea.

– Ce s-a întâmplat?! izbucni Emma.

– Îți vine să crezi, mamă? Josh se căsătorește!
– Doamne… nici nu credeam că o să apuc ziua asta! adăugă mama lui.

Întrebările începură să curgă, una peste alta:

– Cine este? Cum ați făcut cunoștință?
– E ceva serios? Ești sigur că nu o să regreți?
– Știe despre Pete?
– Mamă, Pete ne-a spus că s-au cunoscut!
– Aha… deci ați convenit să-l creșteți împreună, nu?

Și apoi, inevitabil:

– Unde o să fie nunta? Rămâi aici sau te întorci în est?

Josh rămase pentru o clipă în mijlocul furtunii de întrebări, fără să apuce să răspundă.

– Unde vei locui?
– Partenera ta e Alpha? Sau Beta?

Întrebările continuară să curgă, dar Josh nu răspunse imediat. Așteptă, în tăcere, până când valul se stinse de la sine. Își ridică ceașca, instinctiv, dar o găsi goală. O lăsă încet pe masă, cu un gest ușor absent.

În cele din urmă, mama lui și Emma tăcură, așteptând.

Josh își sprijini coatele pe coapse și începu:

– Probabil voi locui în California. Încă nu le-am spus celor de la firmă… dar nu vreau să renunț la slujbă. O să discut cu ei după ce mă întorc din vacanță.

Făcu o scurtă pauză, apoi continuă, mai sigur pe sine:

– Oricum, ca gardă de corp, va trebui să călătoresc prin toată țara.

Se gândi o clipă, organizându-și ideile.

– Ce-i drept, majoritatea echipei e în partea de est, deci probabil voi avea mai mult de lucru acolo… Va trebui să discut asta cu Mark.

Ridică ușor privirea, apoi adăugă:

– Nu pot să vă spun totul acum. Situația e… complicată. Dar o să vă fac cunoștință când va fi momentul potrivit.

Vocea i se domoli.

– Ne cunoaștem de câțiva ani… dar abia recent am decis să ne căsătorim.

Emma clipi surprinsă.

– De atâta timp ieși cu cineva? N-am avut nici cea mai mică idee…

– Mamă, asta e ridicol. Cea mai lungă relație a lui Josh a durat două luni!

– Trei luni.

– Oricum!… Stai — de câți ani o cunoști?

Emma clipi, surprinsă, ca și cum o piesă din puzzle tocmai s-ar fi așezat la locul ei. Josh, după ce își corectase sora, inspiră adânc și, fără să mai ocolească subiectul, spuse:

– Este celălalt părinte al lui Pete.

Tăcerea care urmă fu mai apăsătoare decât orice întrebare.

Mama lui și Emma rămaseră nemișcate, cu privirile fixate asupra lui, incapabile să rostească ceva.

– …Ce?
– Ce-ai spus?

Vocea mamei lui abia se desprinse, ca un suspin. Emma, vizibil tulburată, reuși cu greu să întrebe, privirea alunecând instinctiv spre urechile lui Josh, de parcă ar fi căutat o confirmare:

– Ea… e cea care ți-a lăsat semnul?

Josh observă doar cum ochii lor se măreau tot mai mult. Își păstră calmul, deși tensiunea îi apăsa fiecare cuvânt.

– Este tatăl lui Pete. Ne-am cunoscut acum câțiva ani, când am început să lucrez. A aflat abia de curând despre Pete… la început a fost stânjenit, dar a acceptat situația.

– Tată? Nu… nu e o femeie? întrebă Emma, aproape neîncrezătoare.

Josh clătină din cap.

– Nu. Este un bărbat.

Se opri acolo.

Dacă ar fi spus că e un Alpha extrem, dacă ar fi rostit un singur detaliu în plus, ar fi fost suficient pentru ca Emma să lege totul. Emma era atentă, prea atentă.

Dar nu era momentul.

Nu acum, când starea lui încă era incertă. Nu acum, când adevărul ar fi adus mai multe întrebări decât răspunsuri.

Așa că Josh își menținu tonul cât mai firesc, adăugând doar atât cât era necesar — nimic mai mult. Starea lui Chase nu era bună în acest moment. Erau multe lucruri pe care trebuia să le ascundă; dacă spunea vreunul dintre ele, era evident că ele vor pune toate piesele cap la cap și vor ghici cine este. Deocamdată, trebuia să ascundă situația.

Josh alesese, în schimb, să îmbrace adevărul într-o explicație calmă, aproape nepăsătoare:

– Situația e puțin complicată acum… de aceea nu a putut veni să vă cunoască. Dar vom găsi o zi în care să vină și să vă salute, iar atunci o să vă spunem și ce planuri avem pentru viitor.

– Bine…mama lui încuviință încet, încă dezorientată, ca și cum încerca să-și adune gândurile risipite.

Josh oftă ușor și își îndreptă spatele — trecuse peste un prag de care se temuse multă vreme.

După câteva clipe, se ridică, luă ceașca goală și se îndreptă spre cafetieră. În timp ce turna cafea, Emma, care îl urmărise în tăcere, îi întinse propria cană.

Când i-o înapoie, ea îl privi lung, cu o expresie neobișnuit de serioasă.

– Dacă te căsătorești… trebuie să trăiești cu acea persoană toată viața.

– Știu, răspunse Josh simplu, ducându-și ceașca la buze.

Lichidul fierbinte îi alunecă pe gât, tăindu-i parcă respirația.

Emma nu bău. Îl privea în continuare.

– Nu poți să-l înșeli doar pentru că te plictisești.

– Știu.

De data aceasta, răspunsul lui fu la fel de liniștit.

Emma sorbi în cele din urmă din cafea, dar neîncrederea nu dispăru din ochii ei.

Josh o observă și adăugă, mai apăsat:

– La început… nici eu nu eram sigur. De asta am ținut totul ascuns. Nici măcar nu i-am spus despre Pete. Credeam că… poate e doar o relație trecătoare, ceva fizic.

Se opri o clipă.

– Dar i l-am prezentat pe Pete abia când am fost sigur.

Cuvântul acela — sigur — căzu greu în liniștea casei.

Emma îl privi atent, apoi își coborî ochii. După încă o înghițitură de cafea, murmură:

– Nu mă convinge ideea de căsătorie.

Se întoarse ușor, aproape absent:

– Dar logodnicul tău trebuie să fie incredibil de frumos… dacă ești atât de îndrăgostit. Sunt curioasă.

Ar fi vrut să insiste, să-l oblige să-l aducă imediat în fața lor, dar se opri. Josh o avertizase deja.

Fără alte întrebări, ieși din bucătărie. Josh rămase singur.

Privi lichidul negru din ceașcă și zâmbi vag, vorbind aproape în șoaptă:

– E un nebun… dar unul incredibil de frumos.

Aroma amară a cafelei îi atinse simțurile, dar nu era de ajuns. Oricât încerca, nu putea regăsi acea notă familiară, dulce, care îi lipsea atât de mult.

…O să fie bine.

Gândul îi trecu fugitiv prin minte, dar se opri imediat.

Jenat de propriile gânduri, își trecu mâna prin păr, își termină cafeaua dintr-o înghițitură și ieși grăbit din bucătărie.

⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜