Înainte să mă pierzi- Capitol extra 17

– Josh, cât timp a trecut! Ce mai faci?

– Hei… arăți mai bine. Ne-ai dus dorul, nu?

– Josh, chiar mă bucur să te văd. Mi-a fost dor de tine.

Vocile se suprapuneau, unele sincere, altele prea directe. Henry, aflat lângă Seth, întoarse imediat capul spre Isaac, surprins de lipsa lui de tact.

Sincer… nu are deloc filtru, își spuse Seth în gând, mușcându-și limba înainte să comenteze.

Josh, însă, se purtă de parcă nu auzise nimic din subtext. Se apropie calm de grup și îi salută pe fiecare în parte, cu aceeași politețe obișnuită.

– Ce mai faceți? Mă bucur că ați terminat fără probleme.

– Da… adică, a fost un incident recent, dar, începu Seth.

– Ajunge, interveni Isaac imediat, nepăsător.

– Ține minte că tot ce ține de „C” e confidențial. N-ar trebui să vorbești despre asta.

– Așa e, confirmară Seth și Henry, aproape simultan.

Josh nu avu altă reacție decât un zâmbet ușor, urmat de un râs scurt, ca și cum ar fi acceptat regula fără să insiste.

Cu două zile în urmă, Laura anunțase încheierea contractului. În loc să continue, lui Josh i se ceruse să se întoarcă acasă. Acum, întreaga clădire era în plină dezordine — bagaje deschise, echipamente împachetate pe jumătate, oameni care veneau și plecau.

Totul avea aerul unui final grăbit.

Chiar atunci, ușa se deschise brusc.

Mark intră în clădire cu pași repezi, privirea căutând ceva — sau pe cineva.

Nu-i luă mult.

– Josh, tu!

Vocea lui tăie zgomotul din jur, iar atmosfera se schimbă aproape instantaneu.

Mark își deschise larg brațele și îl trase pe Josh într-o îmbrățișare scurtă, dar apăsată, bătându-l prietenește pe spate înainte să-i dea drumul.

– Ai trecut prin multe, nu-i așa? Dar acum s-a terminat. Hai să ne întoarcem.

Îl prinse de umeri, privindu-l cu încredere, de parcă totul era deja decis. Însă Josh nu răspunse. Nici măcar nu dădu din cap. Îl privi doar, ușor pierdut, iar ezitarea lui nu trecu neobservată.

Cei din jur simțiră imediat că ceva nu era în regulă.

– Ce se întâmplă? Mai ai ceva de făcut? întrebă Seth prompt.

Isaac îl privi surprins, dar Seth continuă, obișnuit să citească situațiile:

– Adică… dacă Josh nu răspunde când îi spunem să plecăm, înseamnă că are un motiv. Poate ceva care îl ține aici.

Toate privirile se îndreptară spre Josh.

Simțindu-se prins, Josh nu mai avu cum să evite. Îi aruncă lui Seth o privire scurtă — aproape recunoscătoare pentru ieșirea oferită — apoi încuviință.

– Da… e ceva despre care trebuie să vă vorbesc.

Atmosfera se schimbă subtil. Relaxarea de mai devreme dispăru.

Henry își scoase telefonul, deschizând o notiță, Isaac îl privi atent, iar Mark își încordă ușor maxilarul, pregătit pentru orice. Seth, în schimb, urmărea doar buzele lui Josh, ca și cum încerca să ghicească înainte de a auzi.

În cele din urmă, Josh vorbi:

– În primul rând, voi continua să lucrez cu echipa cât pot. Nu voi lipsi decât în situații… foarte speciale.

– Oh, bine, asta e în regulă, spuse Mark, vizibil ușurat.

Dar ceilalți nu se relaxară.

Seth îl fixă pe Josh.

– Și? Nu e tot, nu?

Josh inspiră adânc.

– Nu. Partea principală e că… de acum înainte…

Tăcerea deveni apăsătoare.

Josh tuși scurt, ca și cum încerca să-și adune curajul, apoi rosti:

– De fapt… o să mă căsătoresc. Aici.

Cuvintele căzură în liniște.

Pentru o clipă, nimeni nu reacționă.

Tăcerea se așternu atât de brusc, încât până și respirațiile păreau prea zgomotoase.

Josh își duse mâna la ceafă și se scărpină stângaci, privind fețele colegilor săi — ochii larg deschiși, gurile întredeschise, expresii înghețate între șoc și neîncredere.

– Nu cred că e chiar atât de surprinzător… murmură el.

Cuvintele lui fură ca un declanșator.

– Căsătorie?! Ce căsătorie?!

– Am auzit bine? Josh, spune-mi că glumești!

– Te căsătorești? Dar nici măcar nu știam că vezi pe cineva!

– E o farsă, nu? Unde e camera? Serios, unde e?

– Nu, nu, în farse de obicei iau pe cineva de pe stradă… nu cred că e asta. E Josh, nu?

Vocea fiecăruia se ridica peste a celuilalt, iar haosul creștea cu fiecare secundă.

Singurul care rămase relativ calm fu Seth, deși și el îl privea pe Josh cu o atenție ascuțită. În schimb, Mark clipi des, complet dezorientat.

– Poate doar vrea să ne vadă reacția… spuse el nesigur. Dar… de ce ar face Josh asta?

– Josh e agent de pază! interveni cineva.

– E cel mai bun dintre noi!

– Exact! făcu altul.

– E ca un frate pentru noi! Și acum vine și spune asta din senin?!

– Și noi ce facem acum? continuă altcineva, aproape panicat.

– Ne mutăm cu toții aici? Ne schimbăm baza? Josh, de ce ne spui abia acum?!

Vocile deveniseră un amestec incoerent.

– Eu voiam să-mi iau un hamster… murmură Henry, complet pe lângă subiect.

– Acum sigur nu mai pot…

– Nu mai poți avea hamster, repetă el, ca și cum tocmai realizase o tragedie personală.

Isaac, pe de altă parte, rămase câteva clipe nemișcat, cu privirea pierdută. Apoi, ca trezit dintr-o transă, scutură energic din cap și izbucni într-o propoziție rapidă în franceză, de neînțeles pentru ceilalți.

În tot haosul acela, doar Seth și Josh păreau ancorați în realitate.

Seth îl privi pe Josh, cu o expresie care spunea clar: explică imediat.

– Hmmm…

Josh așteptă câteva clipe, lăsând valul de reacții să se stingă. Apoi tuși ușor, încercând să recâștige atenția grupului.

Treptat, vocile se domoliră.

Când liniștea reveni, deschise din nou gura:

– Serios acum… nu înțeleg de ce sunteți atât de surprinși.

– Normal că suntem surprinși că te căsătorești, Josh!

– Chiar vorbești serios?

– Ai fost în Las Vegas, ai băut și te-ai trezit căsătorit din greșeală în pauză?

– Dacă e așa, încă poți divorța! Dacă e în termenul legal—

– Serios?! izbucni Josh, pierzându-și răbdarea.

– De ce naiba vorbește toată lumea despre divorț când eu tocmai am spus că o să mă căsătoresc?!

Liniștea căzu brusc.

Toți amuțiră, surprinși de tonul lui. Josh rămase o clipă nemișcat, apoi oftă adânc. Își trecu o mână peste față, realizând că reacționase mai dur decât intenționase — dar, în același timp, nu simțea că greșise.

Era prea mult.

Prea mult zgomot, prea multe presupuneri, prea puțină încredere.

– Nu e o greșeală, spuse el mai calm, dar ferm.

– Nu e o confuzie. Mă căsătoresc, Mark.

Îi privi direct, apoi adăugă rapid, înainte ca haosul să reînceapă:

– Logodnicul meu e tatăl lui Pete.

– Ce?!

– Stai… ce-ai spus?

– Nu, nu, sigur e o farsă! Unde e camera? Căutați-o!

Zgomotul izbucni din nou, mai puternic ca înainte.

De data aceasta însă, chiar și Seth rămase fără replică. Ochii i se măriră vizibil și pentru prima dată părea cu adevărat luat prin surprindere.

Ridică o mână, încercând să pună ordine în gânduri.

– Stai puțin… Josh… acum chiar nu mai înțeleg.

Se uită direct la el, sincer confuz.

– Te căsătorești cu tatăl lui Pete? V-ați văzut pe ascuns?

Făcu o pauză scurtă.

– De când?

Henry își mușcă buza, oprindu-se la timp înainte să arunce replica pe care o avea pe limbă. „Cât vrei să pariezi?” ar fi ieșit prea ușor — și, în mod clar, nu era momentul pentru asta.

Atmosfera era deja suficient de tensionată.

Seth, în schimb, scoase un oftat scurt și, adunându-și gândurile, continuă cu o seriozitate neobișnuită:

– Ce s-a întâmplat în perioada în care ai fost în pauză? Îmi pare rău dacă sună direct, dar… sincer, ești prima persoană pe care o știu care părea că nu se va căsători niciodată. Iar acum ești primul care vine și spune asta.

Făcu o pauză, dar nu se opri.

– Și… tatăl lui Pete. Este bărbat? Alpha? Sunteți amândoi marcați? Știu că pun multe întrebări, dar… sunt complet confuz.

Un torent de cuvinte, spus fără ezitare.

În spatele lui, ceilalți dădeau din cap în tăcere, aprobând fiecare întrebare. Henry îl privi aproape invidios — cum reușește să spună totul atât de clar?

Când Seth termină, liniștea reveni. Toate privirile se fixară asupra lui Josh.

Prea multe întrebări. Prea multe lucruri de explicat.

Josh oftă ușor și își umezi buzele, simțind presiunea.

– Serios… nu puteți să vă uitați și în altă parte? încercă el să glumească.

– Vorbește, spuse Seth sec.

Răspunsul fu unanim. Nimeni nu se clinti.

Josh pufni ușor, resemnat.

– Bine…

Inspiră adânc, apoi începu, alegându-și cu grijă cuvintele:

– L-am cunoscut pe tatăl lui Pete acum ceva timp, când am venit în California. Ne-am apropiat atunci… apoi am pierdut legătura. Ne-am reîntâlnit recent, când am revenit pentru muncă.

– Deci ți-a plăcut de el tot timpul? interveni Isaac imediat.

– Taci, Isaac, i-o tăie Josh fără ezitare.

Henry scrâșni din dinți, dar nu mai interveni. Josh profită de moment și continuă, cât de simplu și direct putea:

– S-a întâmplat să fim în aceeași situație… și să simțim același lucru. Așa că am decis să ne căsătorim. O să-i explic lui Pete în curând. Și… mă gândesc să mă mut aici, dar voi pleca ori de câte ori va fi nevoie pentru muncă. Nu vreau să renunț la echipă.

Cuvintele lui căzură mai liniștit de data aceasta. Confuzia încă plutea în aer, dar colegii lui păreau, într-un fel, să accepte explicația — sau măcar să încerce.

Josh simți că partea grea încă nu venise.

Dar înainte să apuce să continue, situația luă o întorsătură complet neașteptată.

Seth se întoarse calm spre Henry și întinse mâna:

– Am câștigat. Dă-mi.

– Târfă… mormăi Henry printre dinți.

Scotoci prin buzunare, scoase o bancnotă mototolită și i-o puse în palmă, vizibil iritat.

Josh rămase privind scena, complet pierdut.

– Ce…? murmură el.

Mark zâmbi vag, Isaac își coborî capul, iar atmosfera deveni brusc… ciudată.

– Josh, spuse Seth, verificând banii cu o calmă satisfacție,

– …de fapt ne-am gândit de ceva timp că te comporți… diferit.

Josh clipi, încercând să proceseze.

– Cum adică?

Seth ridică privirea spre el.

– Isaac a fost primul care a zis-o. Că în ultima vreme… ești ciudat.

Seth își mută privirea de la Isaac la Josh, cu un aer de satisfacție abia disimulată.

– Am făcut un pariu, doar ca să ne distrăm, încercând să-ți ghicim motivele. După cum vezi… am câștigat.

Zâmbi ușor și flutură bancnotele între degete, ca pe o dovadă incontestabilă. Josh, încă nedumerit de absurditatea întregii povești, aruncă o privire în jur. Isaac îi răspunse doar printr-o înclinare a capului, cu ochii în pământ, confirmând totul fără cuvinte.

– Am crezut că ești bolnav și că ne ascunzi faptul că mergi la spital, adăugă Seth.

– Nici vorbă.

Henry interveni prompt, aproape tăindu-i vorba lui Josh:
– Acum știm cu toții ce se întâmplă de fapt.

Din spatele lui, Mark zâmbi cu subînțeles, profitând de moment:
– Ai auzit ce-a spus Henry? Te-ai distrat pe ascuns.

La auzul acestor cuvinte, Henry își îndreptă umerii, vizibil sigur pe el:
– Să pariezi nu e nici pe departe la fel de absurd ca presupunerea că ești bolnav, Mark.

Josh se întoarse spre Seth, surprins de tonul lui Henry. Acesta rosti fără menajamente: „Tu ești idiotul”, apoi își aruncă din nou privirea asupra lui Isaac.

– Deci spui că era mai rezonabil să cred că ieșea cu cineva? întrebă Josh.

– Da.

Un zâmbet sigur îi lumină chipul lui Seth, ca și cum ar fi știut dinainte că va avea dreptate. Josh îi răspunse cu un surâs abia schițat, dar nu fără o umbră de avertisment în glas:
– Ai grijă, Seth. Într-o zi s-ar putea să fii răpit și închis.

– Eu? De ce? întrebă acesta, sincer nedumerit.

Josh nu-i răspunse. Își întoarse doar vorbele, ca și cum ar fi vrut să închidă subiectul:
– În orice caz, mă bucur că toată lumea pare să înțeleagă. Mă temeam că nu veți accepta situația și că voi fi concediat.

– Nu se va întâmpla asta! Nu trebuie să-ți faci griji, Josh, interveni Mark imediat.

Îi strânse mâna cu căldură și dădu din cap hotărât.
– Poți rămâne cât dorești. Compania noastră îți este mereu deschisă.

– Mulțumesc, Mark.

Strângerea lor de mână fu sinceră, aproape solemnă. Isaac, care urmărise scena fără reținere, deschise gura cu o curiozitate lipsită de orice subtilitate:
– Apropo, Josh… cine e partenerul tău?

Josh se opri o clipă, ca și cum ar fi căutat un răspuns potrivit, în timp ce își retrăgea mâna din a lui Mark.

– Și unde va avea loc nunta? Să ne pregătim costumele? izbucni Mark, deja entuziasmat, ca și cum rolul de cavaler de onoare îi fusese atribuit fără drept de apel.

Surprins de avalanșa de întrebări, Josh realiză prea târziu că ar fi avut nevoie și de o domnișoară de onoare.

– Da… voi vedea ce pot pregăti și vă spun mai târziu. Dacă nu te deranjează, mi-ar plăcea să fii cavalerul meu de onoare.

Își plimbă privirea peste colegi, de parcă ar fi căutat aprobarea tuturor. Seth încuviință firesc, iar Isaac murmură încântat: „Da, da”. Henry nu mai avea nevoie de explicații — strălucirea din ochii lui Josh și roșeața din obraji spuneau totul.

– Și cine prinde buchetul? întrebă cineva, iar aerul se umplu din nou de râsete și complicități.

Josh își încruntă, fără să-și dea seama, sprâncenele la întrebarea lui Henry.
– Buchet? Am nevoie de un buchet? Nici nu m-am gândit la asta.
– Oh…

Henry se simți brusc descurajat. În mintea lui Josh încolți, neașteptat, gândul că Henry era, poate, un romantic ascuns. Cu chipul său surprinzător de atrăgător, i s-ar fi potrivit de minune niște flori. În timp ce contempla ideea, Mark interveni:

– Probabil sunt multe de pus la punct pentru nuntă, așa că întreabă-mă dacă ai nelămuriri. Am experiență. Pot să o iau și pe Janet? Mă gândeam să-mi aduc toată familia într-o vacanță.

De la suma promisă inițial până la veniturile suplimentare obținute prin prelungirea contractului, câștigaseră mai mult decât și-ar fi imaginat vreodată. Gândul că ar putea trăi un an întreg fără griji, doar mâncând și pierzând vremea, nu mai părea o fantezie. Mark hotărî să profite de ocazie pentru o vacanță lungă alături de familie, Isaac își făcu planuri pentru Canada, iar Seth spuse că se va gândi mai târziu la ce va face.

Toate acestea erau, desigur, lucruri discutate în absența lui Henry.

Fără să știe că întreaga remunerație fusese deja achitată, Henry se înfurie când îl auzi pe Mark spunând:

– De ce e plata atât de mică? Oamenii ăștia au bani.

Deși Henry protesta, Mark se prefăcu că nu știe nimic. Era singura cale de a nu-și pune în pericol întreaga avere dintr-odată. Ceilalți membri fuseseră de acord cu această strategie. Astfel, Henry rămase singurul fără planuri de vacanță.

Cu toate acestea, nu se îndoia de intențiile celorlalți. El însuși obișnuia să-și risipească banii pe jocuri și băutură, în timp ce ei erau, fără excepție, oameni harnici, cu gândul — chiar și vag — la economii.

 

Josh îl privi pe Henry cu un amestec ciudat de milă și neîncredere. Fără să spună nimic, ceilalți păreau să-i împărtășească gândul — erau, din nou, pe aceeași lungime de undă.

Mark fu cel care rupse firul discuției, schimbând subiectul cu o lejeritate studiată:
– Atunci o să caut cazare pentru familia mea. Anunță-mă când se stabilește data, Josh. Isaac, trebuie să-ți amâni întoarcerea acasă?

– Nu e urgent, răspunse Isaac, cu obișnuita lui nepăsare.

– Așa ziceam și eu, adăugă Mark, întorcând capul cu un zâmbet șugubăț.

– Dar cine e, totuși, logodnicul tău? Nu-mi spune că e cineva pe care-l cunoaștem. Am fi știut.

Atmosfera, abia liniștită de răspunsurile lui Josh, începu din nou să fiarbă.

– Cum adică, cineva pe care-l cunoaștem?
– Ai spus că e un Alpha, nu?
– Atunci e din echipă?

– Nu, interveni Henry după o clipă de ezitare din partea lui Isaac și un ultim gest rece al lui Seth.

– E cineva pe care l-a cunoscut demult, în California. Nu cred că are vreo legătură cu echipa de filmare.

Toți își amintiră, aproape simultan, ultima călătorie a lui Josh în California. Poate că atunci nu fusese vorba de muncă. Iar dacă era așa, cercul posibilităților se lărgea amețitor.

– Câți ani are Pete?

Întrebarea lui Mark, aparent aruncată la întâmplare, trăda însă o logică subtilă — experiența de tată își spunea cuvântul. Josh, urmărindu-i cum țes presupuneri peste presupuneri, se pregăti să le dea răspunsul corect.

– Stați…

– Nu spune încă, îl opri Henry brusc, ca și cum ar fi simțit ceva în aer.

– Așteaptă.

Josh se opri, surprins, iar Henry, cu o energie neașteptată, începu să scoată bancnote din buzunar.

– Haideți, pariem! Toți!

De data aceasta, nimeni nu mai ezită. Curiozitatea îi împinse pe toți să scoată bani.

Seth încercă și el să se alăture, dar Henry îl prinse de încheietură, oprindu-l.

– Tu nu poți, Seth. Ai pariat zilele trecute.

– Ce? făcu acesta, clipind nedumerit.

Henry îi zâmbi șiret:
– Toți vă amintiți pe cine a pariat Seth, nu?

– Desigur, confirmă Mark.
– Cum să nu, adăugă Isaac.

Seth, cel care de obicei surprindea prin alegerile lui imprevizibile, ezită o clipă, apoi strânse din dinți:
– Bine. Dar să nu uitați: dacă ghicesc eu, dublați miza.

Un râs ușor, aproape provocator, i se strecură printre buze, adresat lui Mark, Isaac și Henry.

– Sigur, sigur…
– Dacă ghicești, desigur.

– Destul cu vorba, interveni cineva nerăbdător.

– Hai, spune…cine este?

Henry ignoră comentariul lor de parcă ar fi fost doar un zgomot de fundal, fără importanță. Se concentră, mai degrabă, pe propria intuiție, iar Mark, după câteva clipe de tăcere, își susținu o ipoteză care părea rezonabilă: Josh ar fi putut avea, în trecut, o legătură cu un Alpha pe care îl cunoscuse demult.

Isaac interveni imediat, cu o seriozitate neașteptată.
– Cred că acel Alpha era unul dintre angajații care veneau și plecau de la conacul lui C., pe atunci. Poate chiar coordonatorul. Din tot personalul de atunci, foarte puțini au rămas, dar mai există câțiva din vechea echipă. Eu aș paria pe unul dintre ei.

Memoria lui Isaac, precisă și tăioasă, reconstruia detalii pe care ceilalți abia le mai intuiseră, oferind ipotezei sale o greutate neașteptată.

Apoi, într-un contrast aproape absurd, Henry ridică din nou vocea, cu o idee care stârni imediat rumoare:
– A spus că e un tată doar ca să ne păcălească. Partenerul lui Josh e o femeie.

Râsetele izbucniră spontan, surprinse de schimbarea bruscă de direcție. Totuși, Isaac nu râse. Se opri, clipind lent, apoi își mângâie bărbia, serios:
– Serios? Hm… Josh a fost mereu cu fete.

Pentru o clipă, toți păreau să ia în calcul posibilitatea, fiecare în felul său. În afară de Henry, desigur, care părea mai degrabă încântat de joc decât de concluzii.

După un moment de reflecție, el rupse din nou tensiunea:
– Gata. Să auzim răspunsul. Haide, Josh. Suntem pregătiți.

Era vizibil emoționat, aproape nerăbdător, cu obrajii ușor înroșiți de entuziasm. Josh îl privi o clipă și, în tăcere, își spuse că, indiferent de reacția lor, momentul acesta avea să fie memorabil pentru toți.

Apoi rosti calm:
– Tatăl lui Pete este C.

Tăcerea care urmă nu semăna cu nimic din ce fusese până atunci. Se așternu densă, grea, ca și cum aerul însuși se oprise.

Toți rămaseră nemișcați, privind fix, fără reacție, ca niște figuri sculptate.

Henry fu primul care cedă, trăgând aer brusc în piept, ca și cum abia atunci ar fi putut respira din nou. Abia după el, ceilalți își reveniră.

– Stai… ce? Ce ai zis? reuși el, într-un șuierat.

Mark clipi lent, derutat:
– Nu știu… cred că am auzit prost.

Isaac încuviință vag, cu o expresie absentă:
– Probabil… am stat prea mult pe platou. Exploziile alea sigur nu ajută. Dacă mai continuă, o să avem probleme serioase de auz. Ar trebui să ne odihnim și să mergem la control.

Chiar și Seth își exprimă, cu o liniște aproape surprinzătoare, înțelegerea față de ceilalți:

– Oh… da, de asta. În ultima vreme am avut impresia că nu mai aud bine anumite lucruri. Cred că ar trebui să merg la un medic.

– Există vreun spital prin apropiere? adăugă el, pe un ton aproape firesc.

În scurt timp, conversația se mută complet pe subiectul spitalelor, al programărilor și al posibilelor controale medicale. Discutau între ei cu o naturalețe care, privită din exterior, părea o simplă discuție de zi cu zi.

Josh, care îi cunoștea de mult timp, observă limpede mecanismul: nu era ignoranță, ci evitare. Toți încercau, în mod diferit, să se desprindă de realitatea pe care tocmai o auziseră.

– Știu ce încercați să faceți, spuse Josh, rece.

– Dar nu ați auzit greșit.

Tăcerea se reinstală, mai grea decât înainte.

– Tatăl lui Pete este C.
Pauză.
– Chase Miller.

De data aceasta, nu mai exista spațiu de interpretare.

Privirile li se goliră una câte una, ca și cum cuvintele ar fi scos aerul din cameră. Josh își menținu expresia calmă, deși simțea greutatea momentului apăsându-i în piept.

– Isaac, continuă el.

Isaac nu își întoarse privirea. Rămase fixat pe Josh, ca și cum orice alt punct din încăpere și-ar fi pierdut sensul.

Fără să spună nimic, întinse banii către Seth.

– Cred că ai câștigat pariul. Josh tocmai a confirmat.

Privirea lui se mută apoi încet înapoi la Josh. Șocul nu dispăruse, doar se adâncise.

Înainte ca tăcerea să se așeze complet, Henry izbucni brusc:

– Ce rost mai are asta?!

Se întoarse precipitat spre bagajul său, îl deschise și scoase un stick USB.

– Uitați! Nu vă amintiți? Nu vă amintiți când Josh i-a tras bătaie lui Chase Miller? Am văzut înregistrarea de mai multe ori! Am urcat-o în cloud, ca să nu o pierd, și am cumpărat încă trei stick-uri, le-am păstrat toate! Pentru tot restul vieții mele o să țin minte scena aia!

– Stai… despre ce vorbești? interveni Mark, cu o expresie care se întuneca vizibil.

Henry se opri pentru o clipă. Abia atunci realiză tensiunea din vocea lui Mark.

– Ai spus că ai salvat-o în cloud? reluă Mark, încet, dar apăsat.

– Credeam că o vei șterge când te vei plictisi. Nu are sens. Asta înseamnă că ai păstrat materiale sensibile ale unui client.

Chipul lui Mark deveni rigid, aproape profesional, iar tonul lui căpătă greutatea unei evaluări reci.

Henry clipi, brusc prins între confuzie și panică.

– Nu… Mark, nu e asta…

– Atunci ce este? îl întrerupse Mark.

– Știi foarte bine cât de serios tratez lucrurile astea.

Mark era neobișnuit de furios. Henry își ceru scuze de mai multe ori, iar sub privirea lui Mark șterse, unul câte unul, fișierele încărcate în cloud. Apoi, fără să mai protesteze, înapoie toate stick-urile USB suplimentare pe care le făcuse.

– Ai spus că sunt patru USB-uri, nu? întrebă Mark, cu o voce tăioasă.

– Ce? răspunse Henry, deja împovărat de rușine.

Mark repetă, apăsat:

– Ai spus că ai cumpărat încă trei și le-ai păstrat. Asta înseamnă că există și originalul. Dă-mi-l. Acum.

După câteva clipe de tăcere apăsătoare, Henry scoase și ultimul stick ascuns și îl întinse.

Își pierduse brusc entuziasmul de mai devreme, acela legat de vestea nunții lui Josh. În locul lui rămăsese o liniște apăsătoare și o jenă greu de ascuns. Se prăbuși pe canapea, cu umerii lăsați, privirea în pământ.

Chiar și ceilalți îl priviră cu o urmă de milă. Henry era, fără îndoială, impulsiv și prins adesea în jocurile lui, dar Mark știa prea bine că anumite limite nu trebuiau încălcate. De aceea lucraseră împreună atât de mult timp — tocmai pentru că, dincolo de haosul lui Henry, exista o minimă încredere.

Totuși, regulile rămâneau reguli.

Mark distruse stick-urile unul câte unul, fără ezitare, apoi le strivi complet, ca să nu mai rămână nimic. La final, strânse resturile într-o pungă sigilată.

– De acum înainte, să nu mai faci așa ceva.

Tonul lui nu lăsa loc de replică.

În încăpere se lăsă din nou tăcerea. Nimeni nu o întrerupse. Toți păreau absorbiți de propriile gânduri, ca și cum atmosfera devenise brusc mai grea decât înainte.

Isaac își aminti ceva după câteva secunde:

– A, apropo… am auzit că C a fost la tine ieri. Echipa de securitate l-a însoțit, cred. De asta ai fost scos din rotație?

– Credeam că a venit să te vadă… ce naivi suntem, murmură Seth.

Josh răspunse simplu:

– A venit să mă vadă și să le salute pe mama și pe sora mea.

Un suspin scurt ieși din Mark. Din nou, tăcere.

Pentru o clipă, nimeni nu mai părea să știe ce să spună sau cum să reacționeze. Atmosfera rămăsese suspendată, fără direcție.

Josh își drese glasul, dar nimeni nu îl privi cu adevărat.

– Eu plec. Îmi iau lucrurile mai târziu, nu vă faceți griji.

Ridică mâna într-un gest stângaci de rămas-bun și ieși.

Ultimul lucru pe care îl spuse fu „Ținem legătura”.

După ce ușa se închise, tăcerea se destrămă treptat. Henry se ridică primul, scoțând un oftat lung. Împinse banii spre Seth.

– … Ce e asta? întrebă acesta.

– Ai câștigat, răspunse Henry, cu o voce goală.

Isaac și Mark își goliră și ei buzunarele, lăsând banii în fața lui Seth. Acesta îi privi pentru o clipă, dar nu simți bucurie — doar o senzație stranie, greu de definit.

– Mark. Henry. Isaac, spuse el încet.

– Haideți să bem ceva. Fac eu cinste.

Nimeni nu ezită.

Ieșiră împreună, fără să mai țină cont de oră. Era prea devreme pentru a bea, dar prea târziu pentru a mai rămâne lucizi.

Dacă nu se înecau în zgomotul alcoolului, știau că șocul nu avea să le dea pace prea curând.

– Mark, trebuie să fim cavaleri de onoare?

Întrebarea lui Seth, rostită înainte ca motorul să pornească, căzu în mașină ca o piatră aruncată într-o apă deja tulbure. Pentru o clipă, lui Mark i se șterse complet culoarea din față, ca și cum abia atunci își amintea propriile cuvinte.

Apoi Henry izbucni.

– De ce naiba faceți atâta caz din ceva ce nici măcar nu știm sigur?! strigă el.

– De ce?! Josh nici măcar n-a spus că ne vrea! Sau poate n-a vrut să ne spună! O să trebuiască să suport pe nebunul ăla de fiu de cățea până îmi termin contractul, nu?! Nu?! NU?!

Vocea îi urca și cobora haotic, ruptă între furie și panică. Mark deschise gura, dar nu găsi nimic potrivit. Murmură doar, aproape inaudibil:

– Noi… nu știam.

Greșeala lui, spusă atât de simplu, nu făcu decât să-l aprindă și mai tare pe Henry.

Nimeni nu interveni. Nici măcar Seth, care conducea cu o liniște rece, de parcă ar fi încercat să nu atingă deloc realitatea din mașină. Isaac privea pe geam, rigid, refuzând să participe.

Henry continua să vorbească, de fapt să țipe, fără pauză, fără direcție, ca și cum dacă ar fi tăcut o secundă ar fi fost forțat să accepte ce auzise.

În spate, se agăță de Mark, care își plecase capul, incapabil să-l oprească sau să-l liniștească. Între ei rămase doar haosul lui Henry și tăcerea celorlalți.

Așa ajunseră la bar — fără ca cineva să mai încerce cu adevărat să pună ordine în ce tocmai se întâmplase.

⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜