Înainte să mă pierzi- Capitolul 34

Pe drumul de întoarcere spre conac, liniștea se așternu ca o povară. La ordinul lui Chase, nu mai merseră pe platoul de filmare, iar în mașină nimeni nu îndrăzni să scoată vreun cuvânt. Chase stătea nemișcat, cu privirea pierdută și chipul întunecat, în timp ce Josh îl urmărea în tăcere, furându-i din când în când câte o privire prin oglinda retrovizoare.

Nimic nu se schimbă nici după ce ajunseră. Chase urcă direct în cameră, fără să spună nimic.

– Adunați-vă toți în salon.

Vocea lui Mark fu calmă, dar apăsată de o autoritate incontestabilă. Era limpede ce urma.

Josh îl urmă, simțind cum fiecare pas îl apasă mai greu, ca și cum ar fi fost dus în fața unei judecăți inevitabile.

Salonul îi primi într-o tăcere densă. Toți erau acolo, dar nimeni nu vorbea. Aerul devenise greu, aproape sufocant. Josh încercă să-și amintească dacă mai simțise vreodată o astfel de tensiune. Nici măcar atunci când Chase fusese răpit nu fusese atât de apăsător.

Poate pentru că, de data aceasta, totul avea legătură cu el.

– Of…oftă adânc Mark.

Pentru prima dată, dar nici acel sunet nu reuși să spargă tăcerea. Fumul trabucului se ridica lent, desenând cercuri leneșe în aer.

În cele din urmă, Josh cedă.

– Eu… îmi pare rău că am ascuns asta…

Vocea îi sună răgușită, nesigură. Își drese gâtul, dar cuvintele rămăseseră grele.

Nimeni nu răspunse.

Isaac clipea rar, cu chipul palid, ca și cum încă încerca să înțeleagă. Mark continua să fumeze, absent, iar Henry părea pierdut în propriile gânduri, evitând orice reacție.

Doar Seth știa adevărul încă de la început. Dar chiar și el tăcea, prins între ceea ce știa și ceea ce nu putea spune.

Iar liniștea, în loc să se risipească, devenea tot mai apăsătoare.

Cof, cof.

Mark tuși sec, ca și cum ar fi încercat să rupă în cele din urmă tăcerea apăsătoare. Toți își întoarseră privirea spre el, mai puțin Isaac, care rămăsese pierdut în propriile gânduri.

Mark își trecu mâna prin păr, oftă adânc și își coborî privirea înainte de a vorbi, ezitând de mai multe ori.

– Sincer… sunt surprins, Josh. Ne cunoaștem de ani de zile și… eu chiar nu mă așteptam la asta.

Josh își strânse ușor mâinile, vizibil stânjenit.

– Îmi pare rău…murmură el din nou, aproape automat.

– Știi, nu puteam să dezvălui asta. Atunci n-aș fi putut obține slujba.

– Așa este.

Mark își frecă tâmpla, trăgând din țigară.

– Dar dacă aș fi știut de la început că ești Omega, nu te-aș fi angajat.

Cuvintele nu sunară răuvoitor, ci mai degrabă obosite, încărcate de o sinceritate inconfortabilă.

Dezavantajul Omega era oarecum o prejudecată, ei erau judecați din cauza naturii lor și din cauza asta Josh trebuia să se expună riscului.

Cu toate acestea, de îndată ce Josh dezvăluise că era un Omega, Mark părea să-și fi dat seama de prejudecățile sale, ceea ce îl făcea să se simtă incomod. Era conștient de suferința lui Josh, așa că tăcu. În orice altă situație, știa că Josh nu l-ar fi înșelat. Dar, în același timp, realitatea din fața lor făcea totul mai complicat decât orice regulă simplă.

Mark își coborî din nou privirea, ca și cum încerca să-și ordoneze propriile gânduri.

Seth a fost cel care a rupse tăcerea apăsătoare.

– Acum că totul a ieșit la iveală… ce vei face mai departe?

Toți ochii se întoarseră spre el.

Isaac îl privi și el, ca și cum întrebarea îl trezise dintr-o ceață grea.

Seth își păstră tonul calm, aproape indiferent.

– Nu ar trebui să decideți dacă Josh rămâne în echipă sau nu? Cred că știa foarte bine ce riscă atunci când s-a alăturat.

Josh încuviință ușor din cap.

– E adevărat. Am mințit. Și înțeleg că decizia îi aparține lui Mark.

Mark își ridică privirea brusc, iritat.

– Nu e chiar atât de simplu, nenorocitule.

Dar furia îi cedă rapid locul unui oftat greu. Își trecu mâna peste față, epuizat.

– Oricum… nu pot decide acum. Am nevoie de timp.

Se opri o clipă, apoi adăugă, cu un zâmbet obosit:

– Serios… de ce nu puteai fi Alpha sau Beta?

Scutură din cap, apoi se ridică.

– Mă duc la camera de supraveghere. Seth, ocupă-te de programul de mâine dimineață, și ieși, lăsând în urmă o liniște din nou grea, neschimbată.

Seth oftă și se ridică la rândul lui, mergând spre frigider. Scoase câteva băuturi și le puse pe masă, ca și cum gestul simplu ar fi putut reduce tensiunea din aer.

Josh luă o cutie de suc în tăcere.

Abia atunci Henry își drese glasul și deschise gura.

– Seth, de ce ești atât de calm? Știai?

Seth își mută privirea într-un punct vag din cameră, de parcă răspunsul nu merita efortul de a fi privit direct.

– De câțiva ani, răspunse el simplu.

– De câțiva ani?! izbucni Isaac, ignorând complet reacția lui Henry.

Josh își plecă ușor capul, vizibil jenat, de parcă întreaga discuție îl apăsa mai mult decât ar fi vrut să arate. Henry, în schimb, rămase cu gura căscată, surprins, apoi își mută brusc privirea spre Josh.

– Atunci… Pete… tu ești cel care l-a adus pe lume?

Josh nu răspunse imediat.

Tăcerea lui fu suficientă.

– Doamne… murmură Henry, frecându-și ceafa.

– Credeam că seamănă foarte mult cu tine.

– Probabil ai impresia asta pentru că știi doar fața mea, răspunse Josh, cu un ton aparent relaxat.

Dar toate privirile erau deja asupra lui. Își dădu seama târziu, însă își păstră expresia calmă, ca și cum nimic nu-l deranja.

– Dacă l-ai fi cunoscut pe tatăl lui, poate ai fi văzut altfel lucrurile.

– Nu, interveni Henry imediat.

– Pete chiar seamănă cu tine.

Josh își încruntă sprâncenele.

– Serios? Chiar atât de mult?

– Da, confirmă Isaac din lateral.

– Sunt sigur că erai exact ca el când erai copil. Fețele voastre sunt aproape identice, adăugă Seth, fără vreo urmă de emoție.

– Am ajuns chiar să cred că s-a născut prin… reproducere asexuată. Scuze.

Josh rămase o clipă nemișcat, clipind lent, complet dezorientat.

Nu se așteptase la asta.

– Deci… a fost doar o iluzie de-a mea să cred că Pete seamănă mai mult cu celălalt tată?

Voia să sune ironic, dar tonul îi ieși mai degrabă obosit decât sarcastic.

Aproape toți încuviințară în același timp.

Josh rămase fără replică.

Își întoarse capul cu un oftat și, fără să vrea, dădu peste privirea lui Isaac.

Acesta nu mai părea furios. Dimpotrivă.

Isaac îl privea cu o expresie ciudată—tăcută, grea, aproape resemnată—apoi își lăsă încet capul în jos.

Josh clipi, surprins.

Nu el era cel mai șocat de reacție.

– Ce ai? Credeam că o să explodezi de furie, interveni Henry, cu prudență.

Dar Isaac nu răspunse imediat.

Josh rămase și el pe gânduri, incomod de liniștea aceea nouă, care nu semăna deloc cu ce se așteptase.

Isaac deschise gura, dar vocea îi ieși joasă, lipsită de vlagă.

– Are chiar și un semn… Ce mai pot face?

– Ce? Henry se întoarse brusc spre Seth, confuz.

Isaac își trecu mâna prin păr, cu un gest obosit, aproape resemnat.

– E ca și cum ar fi… căsătorit. Nu pot face nimic în privința asta. Nici măcar nu putem avea o „aventură”. E…

Se opri.

Tăcerea care urmă fu grea.

– Înțeleg de ce Josh a refuzat, murmură el, ridicându-se cu o mișcare nesigură.

– Îmi pare rău, Josh. Dacă aș fi știut mai devreme, aș fi renunțat. Chiar îmi pare rău că te-am făcut să te simți inconfortabil.

Fără să mai aștepte răspuns, ieși din cameră.

Ușa se închise în urma lui, iar liniștea rămasă fu și mai apăsătoare.

Henry rămase câteva secunde uitându-se fix în direcția în care dispăruse Isaac, apoi izbucni:

– …Nu vi se pare că e complet idiot?

Își mută privirea între Josh și Seth, vizibil tulburat.

– Adică serios… ce-i cu reacția asta? Nu poate doar să-și pună alt semn peste ăla? Ce „aventură” visează? Există Omega care trăiesc cu doi sau trei Alpha și tot poartă semne diferite, nu?

Se opri, respirând agitat.

– Nenorocitul ăla…

Se opri din nou, apoi își trecu o mână prin păr, frustrat.

– Ar trebui să te duci să-i spui să-ți facă alt semn.

Josh deschise gura să protesteze, dar Henry îl întrerupse imediat.

– Ești nebun? De ce aș face asta?

Pentru o clipă, Josh și Seth schimbaseră o privire scurtă.

Își amintiseră în același timp. Henry îl plăcea pe Isaac.

Henry, însă, continuă ca și cum nu realizase nimic.

– Oricum, e clar că nu ai nicio treabă cu Isaac.

Zâmbi larg, satisfăcut, și îl lovi ușor pe Josh pe umăr.

– Îți urez succes cu mini-tu și cu… fasolea.

– …Mulțumesc, răspunse Josh, fără convingere.

În acel moment, telefonul de perete începu să sune.

Seth răspunse, ascultă scurt, apoi întoarse privirea spre Josh.

– Este C. Vrea să te duci în camera lui.

Liniștea se prăbuși din nou.

Josh simți cum i se strânge pieptul.

Seth adăugă, fără expresie:

– Zice să-ți iei toți inhibitorii.

– De ce ar face asta? murmură Henry, încruntat.

Seth închise telefonul.

– Poate vrea să se asigure că Josh este cu adevărat Omega.

Josh nu răspunse.

Nu putea.

✤✤✤✤✤✤

Pașii lui spre camera lui Chase deveneau tot mai grei, de parcă podeaua însăși s-ar fi împotrivit fiecărei mișcări. În mâini ținea punga cu medicamente, ascunsă cu grijă pe fundul valizei—un detaliu mic, dar suficient cât să-i apese conștiința.

Oricum ai privi lucrurile, știa că nu avea cum să fie simplu cu Chase.

Ar trebui să-i spun?

Gândul îl urmărea obsesiv. Dar imediat, o altă voce, mai tăcută, mai rece, îl opri din interior: Nu acum. Nu încă.

Nu fusese niciodată într-o relație, nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că trecutul îl ținuse departe de orice apropiere reală. Iar ceea ce se întâmplase atunci… Chase nu își amintea.

Chipul lui Josh se crispă.

Și asta nu era tot. Cum îi putea explica un adevăr atât de imposibil—că aveau un copil, rezultat al unei nopți pe care celălalt o pierduse complet din memorie?

Mintea îi devenea tot mai tulbure.

Într-o zi va trebui să spună adevărul. Dar nu astăzi.

Își ridică privirea, forțându-se să se adune. Ușa era deja acolo, la doar câțiva pași distanță.

Inspiră adânc.

Apoi își obligă picioarele să meargă mai departe.

Covorul moale îi făcea pașii și mai apăsați, ca și cum fiecare centimetru ar fi cerut un efort în plus. Când ajunse în fața ușii, își înfrână impulsul de a se întoarce și bătu.

Cioc. Cioc.

Sunetul răsună neașteptat de puternic în liniștea de pe hol.

Niciun răspuns.

Așteptă câteva clipe, apoi împinse ușa.

Se deschise lent, cu un scârțâit ușor, enervant de clar. Chiar și atunci, o parte din el se gândi absurd că ar trebui să ungă balamalele.

Dar gândul dispăru imediat ce intră.

Realitatea nu mai putea fi evitată.

În camera aproape goală, Chase îl aștepta.

Privirea lui era rece, imobilă, iar prezența lui părea să umple tot spațiul, fără să lase loc de scăpare.