Înainte să mă pierzi- Capitolul extra 1

Încă din primele ore ale dimineții incinta era deja plină până la refuz de oameni. Cameramanii se înghesuiau unii în alții, luptând pentru un unghi cât mai bun, în timp ce cei care nu reușiseră să pătrundă înăuntru se adunaseră afară, formând o coadă lungă, nerăbdătoare, ridicând aparatele și strigând în așteptarea apariției celebrităților.

Deja avuseseră loc mai multe ocazii în care marile branduri italiene de lux își celebraseră noile colecții de sezon, însă de această dată exista un motiv cu totul special. Anunțul prealabil al noii colecții masculine stârnise un interes uriaș, mai ales datorită listei impresionante de invitați celebri. Dintre aceștia, figura care atrăgea cel mai mult atenția era cel mai bine plătit actor al momentului. Cu toate că faima sa era imensă, viața lui personală rămânea învăluită în mister.

Paparazzi, mereu pe urmele vedetelor, asemenea unor umbre lipicioase, nu reușiseră niciodată să afle detalii despre intimitatea lui, oricât s-ar fi străduit revistele de scandal sau reporterii insistenți să descopere vreun indiciu. Era ca și cum viața lui ar fi fost complet inaccesibilă.

Motivul era simplu: își prețuia viața personală. Deși toți urmăreau exclusivitatea și câștigul obținut din informații spectaculoase, riscul devenea, uneori, prea mare. Un paparazzo care reușise să-l fotografieze pe actor în ipostaze compromițătoare fusese, la propriu, la un pas de moarte. Deși supraviețuise, rămăsese imobilizat la pat pentru tot restul vieții.

Actorul, prin intermediul avocatului său, oferise familiei acestuia o despăgubire considerabilă și se angajase să le asigure sprijin medical pe termen lung. Însă incidentul lăsase urme adânci: după acel moment, curajul celor care își riscau viața pentru o fotografie dispăruse aproape complet. Cei puțini care mai îndrăzneau, fie din necunoaștere, fie din lăcomie, erau rapid descurajați.

Astfel, încetul cu încetul, asemenea încercări încetaseră cu totul. Nu mai existase nicio altă ocazie de a surprinde imagini sau de a afla povești ascunse.

– Doamne… trec prin multe, acești bodyguarzi, murmură cameramanul, pregătindu-și echipamentul.

Reporterul, aflat deja în așteptare, îi răspunse fără să-și ia privirea de la mulțime:

– Normal. Uită-te la lista de azi. Toți par hotărâți să rămână aici până la capăt.

Un alt glas se auzi din apropiere:

– Când crezi că va ajunge?

Răspunsul veni doar pe jumătate, ca și cum întrebarea nu merita o explicație întreagă.

– Cine?

O voce sarcastică se strecură imediat, tăioasă și sigură:

– Cine crezi?

O pauză scurtă, încărcată de așteptare, apoi numele căzu ca o sentință:

– Chase Miller.

În aceeași clipă, ca și cum ar fi fost chemat de însăși rostirea numelui său, o berlină elegantă opri în fața intrării. Motorul se stinse lin, dar liniștea nu apucă să se așeze.

Mulțimea izbucni într-un val de agitație. Un murmur dens, aproape un strigăt colectiv, se ridică dintre cei adunați, în timp ce aparatele foto se ridicară simultan, ca o pădure de metal și sticlă îndreptată spre uși. Atmosfera, până atunci încordată, explodă într-un entuziasm nerăbdător, ca și cum toți ar fi așteptat exact acel moment pentru a-și confirma așteptările.

✤✤✤✤✤✤

– Uaaaaaaa…

Isaac, aflat la volan, își ridică privirea spre oglindă, apoi vorbi cu o liniște controlată:

– Sunt toți adunați?

– Presupun că da, răspunse Mark, așezat lângă el, cu ochii fixați înainte.

Vocea lui continua, calmă, dar fermă:

– Pozițiile sunt stabilite. Așa că nu vă împrăștiați și faceți exact ce trebuie să faceți.

– Bine.

– Normal că nu am de gând să fac altceva, adăugă Henry, preluând tonul lui Josh.

Cuvintele lor erau diferite, dar intenția era aceeași. Nimeni nu mai simțea nevoia să continue discuția. Tăcerea care urmă nu era comodă, ci tensionată, ca o așteptare suspendată.

Din cauza programului încărcat din timpul filmărilor, echipa de securitate a lui Chase fusese reorganizată în grabă. Membrii fuseseră dispersați atât pe platou, cât și în exterior, pentru a-i asigura protecția. Seth făcea parte din cei rămași în urmă, iar despărțirea de ceilalți nu fusese ușoară și nu și-o ascunsese deloc.

În acea clipă, Henry fu împins de valul de fani care se revărsau spre mașină. Se dezechilibră, își pierdu pentru o secundă controlul, întoarse capul și încercă să strige — dar era deja prea târziu.

Mulțimea crescuse vizibil, lipindu-se de geamurile mașinii ca un zid viu. Nimeni nu mai putea estima câți oameni se adunaseră acolo. Totul se transformase într-o masă compactă de curiozitate și agitație.

„Sunt sigur că va fi bine”, își spuse Henry, mai mult pentru sine decât pentru ceilalți.

Josh, însă, nu împărtășea aceeași liniște. În el se strângea o neliniște tăcută, diferită de frica lui Henry. Pentru el, pericolul nu era doar mulțimea.

Era adevărul.

Deocamdată, nimeni nu știa. Relația lui cu Chase rămânea ascunsă, ca o linie trasată sub o poveste care nu fusese încă spusă. Nici măcar Pete nu știa că Chase era tatăl său. Iar Josh se agățase de ideea că totul va rămâne astfel până la momentul potrivit, după finalul filmărilor și anunțul pregătit cu grijă.

Îl convinsese greu pe Chase să accepte acest plan, dar în cele din urmă cedase.

Problema era că, acum, Josh începea să simtă greutatea acelui „mai târziu”.

Îi era greu să-și imagineze reacția lumii. Nu simpla veste a unei căsătorii, ci identitatea celui de lângă el.

„Chase Miller.”

În clipa în care numele avea să fie rostit, știa că liniștea avea să se sfârșească.

Mark ar putea rămâne fără cuvinte. Poate chiar ar ceda sub șoc. Emma și ceilalți colegi ar reacționa similar — uimire, neîncredere, apoi inevitabilele întrebări.

Dar gândul care îl apăsa cel mai tare era altul.

Pete și reacția lui când va înțelege totul.

Totuși, în mijlocul acestei neliniști, exista și o imagine care îl liniștea într-un mod ciudat: copilul care îl privea pe Chase cu o admirație aproape instinctivă, ca și cum îl recunoscuse deja înainte să știe de ce.

Poate că, la final, sângele chiar nu greșea niciodată.

Simțindu-se ușor desprins de realitate, Josh își forță gândurile să revină în prezent.

Mai întâi să se apropie de Pete… apoi mă asigur că îi spune „tată” lui Chase. Dar când le spun colegilor? Mamei, Emmei…

Ideile îi se frânseră brusc.

– …

Din exterior pătrundeau strigăte slabe, distorsionate, ca prin apă. Prin geamul mașinii se vedea deja o masă compactă de oameni, agitată, vie, aproape imposibil de controlat.

Josh nu era singurul care părea tensionat. Toți erau într-o stare de alertă continuă, ca înaintea unei furtuni inevitabile.

– Pregătiți-vă să coborâți.

Vocea lui Mark tăie aerul scurt, precis.

Cei din jur încuviințară fără cuvinte. În clipa următoare, mașina se opri.

Ușa se deschise.

– Ahhhhhh!

Un val de sunete explodă din toate direcțiile, atât de puternic încât părea că înghite totul. Josh tresări instinctiv. Henry, deja pregătit să coboare, rămase o clipă nemișcat, cu ochii larg deschiși. Înjurăturile lui se pierdură complet în haos, înghițite de mulțime.

Nimeni nu mai auzea nimic clar. Nici măcar propriile voci.

Josh își ajustă căștile, încercând să recupereze controlul asupra situației.

– Mă auziți? Aveți grijă toți.

Vocea lui Mark pătrunse fragmentat printre zgomote.

Josh dădu din cap, deși nu era sigur că fusese înțeles.

Henry murmura ceva, cu fața încordată de oboseală și presiune, iar cei care îl cunoșteau schimbau priviri îngrijorate — ca și cum anticipau deja un deznodământ prost.

În acel moment, șeful echipei de securitate deschise ușa mașinii lui Chase.

Josh percepu totul aproape instinctiv.

Și atunci îl simți.

Prezența lui Chase.

Chiar înainte să-l vadă clar, îl recunoscu după ceva subtil, imposibil de ignorat. Un detaliu infim, dar suficient cât să-l lovească direct în conștiință.

Mirosul lui.

Slab, dar distinct, străbătea haosul din jur și se fixa în mintea lui Josh cu o claritate tulburătoare. Pentru o clipă, tot zgomotul din jur dispăru. Rămase doar acea senzație, ca o ancoră și o perturbare în același timp.

Își dădu seama prea târziu că își pierdea concentrarea.

Ar fi trebuit să iau mai mult medicament…

Scutură ușor din cap, forțându-se să revină la realitate. Nu era momentul pentru ezitări.

O greșeală aici ar fi fost dezastruoasă.

În jur, mulțimea devenea tot mai haotică, mișcându-se ca un val fără direcție. Strigătele se suprapuneau, se deformau, se amplificau.

– Uaaaaaahhh!

Chiar și echipele de securitate, obișnuite cu situații dificile, păreau pentru o clipă depășite de amploarea scenei.

Și atunci, apăru Chase Miller.

Totul se schimbă instantaneu.

Josh îl privi fără să clipească.

Îmbrăcat impecabil, cu părul negru, pregătit pentru rol, cu o prezență care părea mai degrabă regizată decât naturală, Chase ieșea din mașină ca și cum ar fi intrat pe o scenă construită special pentru el.

Un gest simplu: își trecu degetele prin păr, îndepărtându-l de pe frunte.

Și mulțimea explodă din nou.

Strigătele deveniră mai ascuțite, mai disperate, iar paznicii își schimbară între ei priviri tensionate, conștienți că situația putea scăpa de sub control în orice secundă.

„La naiba…” gândi Josh, cuprins de o iritare mocnită, în timp ce mintea i se încâlcea într-un haos greu de stăpânit.

Un impuls întunecat îi străbătu gândurile: ar fi vrut să-l ia pe Chase, să-l smulgă din lume și să-l ascundă într-un loc necunoscut, unde nimeni nu l-ar fi putut găsi. Să-l țină acolo, sub control, să-l oblige să-l aștepte ore în șir… poate atunci neliniștea din el s-ar fi domolit. I se părea că oricine, pus în locul lui, ar fi ajuns să gândească la fel.

Își plecă privirea, copleșit de un regret apăsător.
De ce nu o făcuse mai devreme?

Pentru o clipă reuși să-i surprindă privirea lui Chase, dar își întoarse imediat capul, ca și cum contactul vizual i-ar fi putut destrăma complet rațiunea. Se agăța de iluzia că, evitându-l, va reuși să rămână stăpân pe sine. În ritmul acesta, însă, simțea limpede că alunecă spre o prăpastie periculoasă.

„Revino-ți, Joshua Bailey.”

Cu un gest brusc, încărcat de frustrare, își trase o palmă puternică peste obraz. Isaac, martor la scenă, încremeni, cu ochii larg deschiși de uimire. Josh evită orice reacție, întorcându-se rapid, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Totul fusese planificat cu grijă. Chase urma să facă fotografii, să răspundă câtorva întrebări ale jurnaliștilor, apoi să se retragă în incintă, unde avea, în sfârșit, răgazul să respire. Ce avea să urmeze după aceea putea deveni complicat, dar lucrurile aveau să decurgă bine, atât timp cât planul era respectat întocmai.

„Sunt pregătit pentru orice”, își spuse.

„Sper doar să nu fie nevoie.”

În mijlocul vacarmului, Chase înainta pe traseul stabilit. Blițurile izbucneau necontenit, iar aparatele foto trosneau într-un ritm alert. Mulțimea fremăta, strigând, filmând, încercând să surprindă fiecare gest.

Un grup de jurnaliști se îmbulzi înainte, încercând să-l ajungă din urmă. Întrebările curgeau previzibil: despre filmările în curs, despre ținuta pe care o purta, despre detalii mărunte, dar inevitabile.

Totul părea un spectacol bine regizat — unul în care fiecare își juca rolul, chiar dacă, în culise, lucrurile erau departe de a fi atât de simple.

Ceea ce surprindea în acea zi era abaterea de la tiparul obișnuit. Chase, cunoscut pentru răspunsurile sale scurte și iritate, nu mai afișa aceeași respingere evidentă față de jurnaliști. Nu devenise nici mai cald, nici mai comunicativ — asprimea îi rămânea intactă — însă tăcerea lui părea, de data aceasta, mai degrabă controlată decât ostilă.

Profitând de acea aparentă liniște, un reporter îndrăzni să înainteze o întrebare mai personală:
– Domnule Miller, a existat vreun moment special în timpul filmărilor? Ați întâlnit, poate, pe cineva deosebit?

În realitate, puține dintre întrebările adresate lui Chase aveau o substanță reală. Lumea spectacolului se hrănea din scandal, iar publicul prefera zvonurile în locul adevărului. Majoritatea poveștilor despre el urmau același tipar, iar acum, în lipsa unor fapte clare, fiecare era gata să-și construiască propria versiune.

Chase îl privi pentru o clipă pe reporterul care îi aștepta răspunsul cu o nerăbdare aproape vizibilă. Apoi, fără să rostească un cuvânt, își întoarse privirea în altă direcție — nici confirmând, nici negând.

Camerele nu ratară acel detaliu.

Ceva în expresia lui se schimbase. Colțurile buzelor i se ridicară imperceptibil, iar privirea i se înmuie, trădând o emoție rar expusă. Părea că se gândește la cineva anume. Acel gest, atât de discret, aprinse însă imaginația tuturor și dădu naștere unei avalanșe de speculații, fără a oferi, în fond, niciun răspuns concret.

Reporterul, nesatisfăcut, încercă să insiste. Deschise din nou gura, pregătit să formuleze o altă întrebare, însă atenția lui Chase se rupsese deja. Actorul își continuă drumul, iar între el și restul lumii se ridicase, dintr-odată, un zid invizibil. Bodyguarzii interveniră prompt, blocând accesul, în timp ce vocile din jur se transformau într-un vacarm confuz.

– Ce se întâmplă? murmură reporterul, nedumerit, observând direcția fixă a privirii lui Chase.

Toți presupuneau că era doar o clipă trecătoare, o distragere lipsită de importanță. Se așteptau ca el să-și reia curând rolul și să dispară în incintă, lăsând în urmă agitația.

Dar nu se întâmplă asta.

Chase rămase nemișcat, cu privirea pironită în același punct, de parcă restul lumii încetase să existe.

Imposibil să fie doar interesul pentru un fan.

Gândul abia apucase să prindă contur când totul se rupse brusc.

– Chase?
– Domnule Miller!
– Ce se întâmplă?

Fără niciun avertisment, fără ca cineva să-l oprească, Chase se puse în mișcare. Unul dintre rânduri se destrămă, iar el porni în fugă.

Un val de strigăte izbucni instantaneu, dublând intensitatea haosului. Pentru o clipă, chiar și paznicii rămaseră dezorientați, copleșiți de tumultul neașteptat.

✤✤✤✤✤✤

– Josh, ieși de acolo!

Strigătul lui Isaac abia dacă apucă să prindă contur, că Josh se și aruncă în fața mulțimii, blocându-i pe cei care încercau să forțeze linia de securitate.

– Dați-vă la o parte! Haideți!

Brațe întinse, telefoane ridicate, fețe deformate de agitație — în mijlocul lor, cineva îi surprinse chipul într-o fotografie. Josh nu reacționă. Se concentra exclusiv asupra sarcinii sale. Ochelarii de soare întunecați îi ascundeau jumătate din față, așa cum se întâmpla de fiecare dată când era surprins în timpul serviciului.

În jurul lui, blițurile continuau să izbucnească neîncetat. Vocile se suprapuneau, se sfărâmau unele peste altele, transformându-se într-un vacarm greu de deslușit. Cu toate acestea, fragmente de întrebări și exclamații reușeau să-i străbată auzul, în timp ce el se mișca aproape mecanic.

– Cine e? Un actor nou?
– Model?
– Chase, Chase Miller! Te iubesc!
– E paznic sau face parte din show?
– Dă-te din drum! Nu văd nimic!
– Hai, o poză! Uite aici!
– Chase!

Josh nu răspunse nimănui. Nu avea timp pentru asta. Își păstră privirea fixă și continua să împingă mulțimea înapoi, refuzând să lase haosul să se reverse dincolo de linie.

Totul s-ar fi liniștit dacă Chase ar fi intrat mai repede. Dar minutele păreau să se dilate. Întrebările nu se mai terminau, aparatele foto nu se opreau, iar presiunea devenea din ce în ce mai greu de controlat. Nu era nevoie de teorii complicate despre timp — trecuse doar un minut, poate chiar o secundă în plus, și totuși părea prea mult.

– Oh, nu…

Un zgomot puternic izbucni din spate. Din reflex, Josh întoarse capul. Isaac se clătina, abia ținându-se pe picioare, sprijinit de un alt paznic. Era evident: erau prea puțini pentru o mulțime atât de mare.

Rândurile aveau să cedeze. Era doar o chestiune de timp.

Și Chase?

Privirea lui Josh se opri brusc, surprinsă de o imagine aproape ireală.

Chase alerga spre el.

– Ce…?

Voia să strige „Nu veni!”, dar cuvintele îi fură înghițite de țipetele care izbucniră din toate părțile.

În clipa următoare, bariera cedă.

Mulțimea se prăvăli înainte, izbindu-l pe Josh cu forța unui val. Un pumn de aer îi fu smuls din piept.

– Joshua!  vocea lui Chase străpunse haosul, în timp ce își întindea mâna spre el.

Josh împinse oamenii cât putu de repede, luptându-se să-și recapete echilibrul.

– Haide! Intră! strigă din toate puterile, dar vocea lui se pierdu în tumult, incapabilă să-i ajungă măcar la propriile urechi.

Prin aglomerația de trupuri și bodyguarzi, Chase îl zări, fixându-l cu o intensitate care ignora tot restul.

Strigătele crescuseră, devenind ascuțite, aproape isterice. Mulțimea își pierduse orice urmă de control, iar spațiul se transformase într-un haos dezlănțuit.

În interiorul cercului format de gărzi, Chase privea amețit scena din jur, dar încerca disperat să ajungă la Josh — să-l smulgă din acel vârtej care amenința să-l înghită.

⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜