Înainte să mă pierzi- Capitolul extra 12

Josh își deschise larg ochii, surprins, în momentul în care ajunse față în față cu bărbatul apărut pe neașteptate.

Bărbatul care de obicei zâmbea atât de ușor nu avea acum nicio expresie. Îl privea pe Josh fix, cu o față rece, aproape artificială — ca o mască.

– Grayson…murmură Josh, fără prea multă emoție.

„De ce e tipul ăsta aici?”

Înainte să apuce să-și continue gândul, un fior rece îi traversă șira spinării.

Grayson întinse brusc mâna.

În secunda următoare, îl apucă pe Josh de gât.

– Josh!

– Ce faci?!

– Hei! Lasă-l pe Josh!

Vocile prietenilor izbucniră în panică, dar nimeni nu făcu niciun pas înainte. Rămăseseră încremeniți, ca niște spectatori ai unei situații care depășea complet controlul lor.

Josh înțelese imediat asta.

Ridică ușor mâna spre ei, un gest scurt, calm, ca să le transmită să nu intervină.

Nu voia ca lucrurile să escaladeze inutil.

Apoi își mută atenția înapoi la Grayson.

– Hai să vorbim. Voi asculta orice ai de spus.

Vocea lui era rece, controlată.

Feromonii lui Grayson pluteau în aer, apăsători, deranjanți. Nu suficient încât să-l dezechilibreze complet pe Josh — doar enervanți, ca o presiune constantă pe fundal.

Era diferit.

„Nu e ca Chase…”

Gândul îi trecu rapid prin minte, aproape reflex.

Chase fusese singurul care îi putea zdruncina complet echilibrul. Nimic altceva nu ajungea la acel nivel.

Josh își strânse maxilarul și apucă încheietura mâinii lui Grayson, încercând să-i slăbească strânsoarea de la gât. Dar degetele celuilalt nu cedau.

„Ce forță…”

Cu o urmă de iritare, Josh își aminti din nou de Chase. Și el fusese la fel de imposibil de controlat când voia ceva.

Asta însemna că nu putea câștiga prin forță.

Trebuia altceva.

Îi apucă brațul, pregătindu-se să-l dezechilibreze, dar atunci Grayson vorbi brusc, cu o voce joasă, tăioasă:

– De ce nu răspunzi?

Josh clipi.

– La telefon?

Își întoarse instinctiv privirea spre geanta lăsată mai în spate.

Grayson îi urmă privirea.

Pentru o clipă, amândoi se uitară în aceeași direcție.

Tăcere.

Exact atunci, din spatele lor, Tommy apăruse în fugă.

– Josh, ferește-te!

Își aruncă casca înainte să termine propoziția.

Obiectul tăie aerul cu viteză spre tâmpla lui Grayson care nu avu timp să reacționeze.

Și, sincer… nici nu trebuia să se întâmple asta.

Grayson îl ținea pe Josh de gulerul cămășii cu o singură mână, fără să pară că depune vreun efort.

Apoi, fără ezitare, își roti brațul liber.

Cu un sunet surd, casca lui Tommy fu deviată din traiectorie și lovi pământul departe de ei.

Pentru o clipă, toți cei din jur rămaseră încremeniți.

Gândurile prietenilor lui Josh se amestecau haotic, fiecare încercând să proceseze rapid diferența de nivel dintre ei și bărbatul din față.

„O să-l lovesc.”

„E clar că nu putem face nimic.”

Josh simți tensiunea crescând în aer, dar în acel moment își recăpătă calmul și deschise gura.

– Te urmez doar dacă e vorba de el. Altfel, cere-ți scuze față de toți.

Grayson tăcu.

Îl privi pe Josh câteva secunde fără să clipească, apoi răspunse într-o voce joasă:

– Urmează-mă.

Îi dădu drumul.

Josh făcu instinctiv câțiva pași în spate, dar își recăpătă imediat echilibrul.

Grayson se întoarse și porni înainte, fără să mai spună nimic.

În spatele lui, prietenii lui Josh rămaseră înmărmuriți.

– Ce…? Ce se întâmplă?

– Josh, ești bine?

– Cine era tipul ăla? Vă cunoașteți?!

Întrebările veniră din toate părțile, una peste alta.

Josh ridică mâna ușor, oprindu-i.

– Vă explic altă dată. Îmi pare rău… trebuie să plec.

Fără să mai aștepte alte reacții, își luă geanta și porni rapid după Grayson.

În urmă, grupul rămase pe loc, uitându-se în tăcere cum se îndepărtează.

Cineva murmură, încă șocat:

– Ce naiba tocmai s-a întâmplat…?

Top of Form

Bottom of Form

– Ați văzut culoarea ochilor lui?

– Da.

O altă persoană dădu din cap cu o privire perplexă. Toți se gândeau la același lucru, dar nu puteau vorbi. Încă mai persista un parfum dulce în jurul lor.

***

Josh își lăsă mașina în parcarea școlii și urcă în vehiculul lui Grayson. Niciunul nu vorbi până când părăsiră incinta.

Grayson se așeză la volan fără ezitare, ca și cum mașina îi aparținea de mult timp. Josh, grăbit, își scoase echipamentul de protecție și îl aruncă pe bancheta din spate chiar înainte ca ușa să se închidă complet.

Mașina porni imediat.

Josh abia apucase să-și tragă respirația după ce aproape că avusese un accident cu ușa, când scoase telefonul. Pe ecran — peste treizeci de apeluri pierdute. Aproape douăzeci proveneau de la un număr necunoscut, dar Josh înțelese imediat că era Grayson.

Strânse telefonul în palmă, încercând să-și controleze tensiunea.

– Cum ai aflat că sunt aici?

Grayson răspunse fără să-l privească:

– Am trecut pe la tine acasă.

Josh își încleștă maxilarul.

– Ce se întâmplă? Cum merge tratamentul? Dacă e vreo problemă…

Își opri gândul înainte să-l rostească până la capăt. Ca și cum, dacă ar spune-o, ar deveni real.

Înghiți în sec.

Grayson nu arăta nicio emoție. Nici măcar o urmă.

Grayson, care deodată se încruntă, apucă volanul cu o mână și o lăsă pe cealaltă jos. În cele din urmă vorbi în timp ce parcurgea un tronson de șosea pe care circulau puține mașini care veneau și plecau.

– A intrat în rut.

Josh rămase nemișcat în timp ce Grayson schimbă iar banda.

Vocea lui Grayson era plată, fără inflexiuni.

– Am reușit să-i stabilizăm feromonii până la un punct, dar a intrat în rut înainte să finalizăm totul. Steward a rămas treaz trei nopți la rând.

Pentru o secundă, liniștea din mașină deveni apăsătoare.

Josh nu răspunse imediat.

Privirea îi rămase fixată înainte, dar mintea îi lucra rapid, încercând să lege informațiile, să le ordoneze, să înțeleagă ce însemnau de fapt acele cuvinte.

În cele din urmă, își strânse telefonul și vorbi încet:

– Unde este acum?

Grayson nu se grăbea. Conducea constant, ca și cum ar fi povestit ceva banal.

– Nu mai poate lua medicamente. Și a spus clar că nu vrea să fie cu nimeni… în afară de tine. De asta am venit după tine. Nu mai avem alte opțiuni.

Pauză.

Apoi, pe același ton lipsit de emoție:

– Pentru că există riscul să moară.

– Ce?!

Reacția lui Josh veni instinctiv, aproape ca un șoc fizic. Își întoarse capul spre Grayson, cu ochii larg deschiși.

Pentru o clipă, simți cum i se strânge pieptul.

Grayson aruncă o privire scurtă în lateral, verificând drumul, apoi își fixă din nou ochii înainte, ca și cum nu spusese nimic ieșit din comun.

Dar pentru Josh, cuvintele acelea răsunau mult prea tare.

„Să moară?”

Gândul îi tăie respirația.

Toată neliniștea din ultimele zile, toate întrebările fără răspuns, se adunară într-un singur punct.

– Explică, spuse Josh, cu voce joasă, dar tensionată.

– Ce înseamnă asta mai exact?

Nu mai era loc pentru ezitare.

– Steward spune că feromonii unui Omega sunt periculoși pentru el… dar dacă nu ești tu, nu acceptă pe nimeni. A respins toți Beta și Alpha. Nici măcar nu a băut apă de ieri.

-…

– Ceea ce încerc să spun este ,,Am deja un Omega al meu.”

Josh rămase fără cuvinte pentru o clipă.

Replica aceea îi răsună în minte, clară, imposibil de ignorat.

Grayson îl privi fără să clipească, apoi adăugă calm:

– Asta a spus.

Tăcerea dintre ei deveni grea.

– Sincer… nici eu nu înțeleg.

Josh inspiră adânc, încercând să-și pună ordine în gânduri, dar nimic nu părea să aibă sens.

Își întoarse capul spre el, cu o privire tensionată:

– Atunci de ce ai venit după mine?

Josh își dădu seama abia atunci cât de ciudat era totul.

De ce venise chiar el?

Grayson nu era genul care să se deplaseze personal pentru ceva ce putea fi rezolvat de alții. Nu părea să aibă vreo intenție ascunsă la vedere… dar tocmai asta făcea lucrurile și mai greu de crezut.

Întrebarea lui rămase suspendată în aer.

Grayson continuă să privească drumul, ca și cum nici nu o auzise.

Tăcerea deveni apăsătoare.

După câteva secunde, scoase un oftat scurt, aproape imperceptibil.

Și atunci, pentru prima dată, expresia lui se schimbă.

Masca aceea rigidă, lipsită de orice emoție, se fisură ușor. Privirea i se înmuie, iar pentru o clipă păru… uman.

Cu adevărat viu.

Josh îl privi atent, surprins de schimbare.

Grayson vorbi, de data aceasta fără acea răceală mecanică:

– Pentru că, dacă nu veneam eu… nu cred că acceptai să vii.

Pauză.

– Și pentru că… timpul s-a terminat.

Cuvintele lui nu erau dramatice, dar tocmai simplitatea lor le făcea mai grele.

Grayson strânse ușor volanul.

– Nu mai e o chestiune de alegere pentru el acum. E o chestiune de supraviețuire.

Privirea lui reveni înainte, dar acea scurtă clipă de umanitate nu dispăruse complet.

– Și, indiferent dacă înțeleg sau nu… tu ești singura persoană pe care o acceptă.

Mașina continua să înainteze, iar liniștea dintre ei deveni din nou densă — dar diferită de cea de dinainte.

Grayson deschise gura, iar de data aceasta nu mai părea deloc distant.

– Chase este fratele meu.

Atât.

După aceea, nu mai spuse nimic. Mașina continua să înainteze în liniște.

Cuvintele lui rămaseră suspendate în aer, apăsătoare.

În mintea lui Josh răsună brusc o amintire:

,,Grayson nu știe ce sunt emoțiile. Doar se preface.”

Așa spusese Chase.

Până acum, Josh fusese de acord. Dar în momentul acesta… nu mai era atât de sigur.

Privindu-l pe Grayson, ceva părea diferit. Tonul lui, lipsa exagerărilor, absența acelui aer teatral — toate dispăruseră. În locul lor rămăsese ceva mai simplu, mai greu de definit… dar mai real.

Pentru prima dată, Josh simțea că vede o fărâmă din omul din spatele măștii.

„Dacă se preface mereu… oare într-o zi va ajunge să-și înțeleagă cu adevărat propriile emoții?”

Nu avea un răspuns.

Privirea îi rămase pierdută pentru o clipă, apoi coborî spre telefonul din mână. Îl apăsă fără scop, doar ca să-și țină mintea ocupată.

Nervozitatea îi creștea în piept.

Chase.

Gândul la el devenea din ce în ce mai greu de ignorat.

***

Când mașina se opri în cele din urmă, trecuseră deja peste trei ore de drum.

Josh coborî, privind în jur ușor confuzie.

Nu era nici laboratorul lui Steward, nici conacul lui Chase.

În fața lui se întindea un loc liniștit, izolat, iar în mijlocul peisajului se ridica o vilă mare, retrasă, aproape ascunsă de lume.

– Este un loc temporar unde Chase poate sta în liniște, spuse Grayson, coborând și el din mașină.

Era prima dată când vorbea după mult timp.

Josh își încruntă ușor sprâncenele, analizând împrejurimile. Bodyguarzii care păzeau vila nu îi erau cunoscuți. Niciun chip familiar.

Asta îi confirmă cât de serioasă era situația.

Fără să mai ofere alte explicații, Grayson porni înainte și intră direct în vilă.

Josh ezită o fracțiune de secundă, apoi îl urmă.

Josh, care pășea în urma lui, zări pentru o clipă imensul hol ce i se deschidea pentru întâia oară înaintea ochilor. Tensiunea îi strânse pieptul, iar emoția de a pătrunde în conacul unde se afla Chase îl țintui locului. Rămase nemișcat, aruncând o privire cercetătoare în jur. Nicio urmă de viață nu tulbura liniștea apăsătoare a încăperii.

Probabil că gărzile de corp își duceau veghea într-o casă separată, ascunsă undeva în apropiere. În conac nu rămânea decât Chase. Trupul lui Josh începu să tremure, copleșit de mireasma dulce ce plutea în aer. Cu un gest grăbit, scoase flaconul de medicamente pe care îl purta mereu la el și își strecură o pastilă pe limbă.

Nu trebuie să te lase influențat de feromoni până când lucrurile nu se așază, își spuse în gând.

Înghiți fără apă, iar în clipa următoare auzi pași — rari, apăsați — apropiindu-se din celălalt capăt al holului.

– Domnule Bailey.

La auzul vocii familiare, Josh întoarse capul. Doctorul, apărut parcă din senin, se apropie de el cu un zâmbet larg, prea luminos ca să fie pe deplin sincer.

– Am avut ceva dificultăți să te aducem aici. Cum ai rezistat? Arăți bine.

În spatele vorbelor lui se ghicea însă un alt înțeles, nerostit: te-ai descurcat fără Chase. Josh îl privi în tăcere, simțind cum trăsăturile i se înăspresc imperceptibil.

Steward îi apucă mâna cu o indiferență studiată, i-o strânse scurt și îi dădu drumul aproape imediat.

– Ai aflat abia după ce ai ajuns, nu-i așa? Oh, am înlocuit toate gărzile de corp, în caz că ar fi putut apărea… neplăceri.

Făcu o scurtă pauză, ca și cum și-ar fi ales cuvintele cu grijă.

– Din fericire, am reușit să găsesc o echipă de securitate dispusă să lucreze pe termen scurt. Cei actuali au acceptat să aștepte, deocamdată.

De parcă ar fi fost vorba chiar de propria lui siguranță, doctorul zâmbi mulțumit, cu o umbră de așteptare în privire — ca și cum ar fi cerut, fără cuvinte, o laudă. Josh nu avea însă de gând să i-o ofere. În sinea lui, încă de când venise aici, fusese convins că totul avea să se rezolve. Ce mai conta dacă ceilalți știau sau nu? Dar gândul la ce i s-ar fi putut întâmpla lui Chase îi alungă orice urmă de claritate, lăsându-i mintea pustie.

Steward continua să vorbească, într-un șuvoi monoton, despre cât de greu fusese să găsească o vilă atât de izolată, despre rigorile securității și despre întâmplările mărunte din timpul drumului. Vorbele lui curgeau fără oprire, alunecând de la un detaliu la altul, până când, într-un final, ajunse să povestească despre o mică veveriță care își făcuse culcuș într-un copac bătrân din spatele grădinii și care venea în fiecare dimineață după ghinde.

Pentru Josh, însă, totul devenise insuportabil.

– Atunci, care este situația lui Chase în acest moment?

Nici măcar nu-i rostise titlul formal, „domnule Miller”. Steward știa deja totul, așa că politețea devenea inutilă — iar rostită în acel context, ar fi sunat aproape deplasat. Așa cum era de așteptat, doctorul tresări ușor, surprins pentru o clipă, dar își adună repede zâmbetul pe chip.

– Îmi pare rău… se pare că am prelungit puțin primirea.

Josh avu impresia că Steward nu făcuse decât să aștepte, cu răbdare calculată, momentul în care el își va arăta în mod vădit limitele. Totuși, nu avea de gând să-și irosească energia confruntându-l.

În cele din urmă, zâmbetul doctorului se stinse, iar tonul i se schimbă, devenind mai sobru.

– Ai auzit câte ceva pe drum, nu-i așa? Nu știu cât de clar ți-a explicat Grayson…

Doctorul îl privi din nou pe Josh, iar abia atunci acesta își dădu seama că Grayson mergea în urma lor. Nu îl observase până în acel moment — nu doar din cauza discreției lui Grayson, ci și pentru că întreaga lui atenție, toată neliniștea, fusese concentrată exclusiv asupra lui Chase.

Grayson își păstra pașii egali, la câțiva metri în spate, fără să intervină, fără să spună un cuvânt. Nici expresia doctorului nu oferea vreun indiciu; era la fel de impenetrabilă, de parcă ar fi refuzat deliberat să-și trădeze gândurile. Totuși, Josh simțea că e mai bine așa. Prezența lor tăcută era preferabilă unui nou flux de explicații inutile.

Dacă ar fi început din nou să vorbească prostii în situația aceea, de data asta n-ar mai fi putut să-l suporte.

Josh își mută din nou atenția asupra doctorului, pregătit să vorbească, dar Steward îl întrerupse prin propria explicație.

– I-am administrat deocamdată câteva suplimente nutritive. În acest moment nu este pe deplin conștient și, după cum știi, aceasta este reacția inițială pe care o au Alpha extremi atunci când intră în Rut…

Pe măsură ce înaintau pe holul lung, aerul părea să devină tot mai dens. Mireasma de feromoni se intensifica, infiltrându-se insidios în spațiul dintre ei.

Josh își strânse pumnul de câteva ori, încercând să-și stabilizeze respirația, să-și țină sub control reacțiile. Repetă gestul mecanic, până când tensiunea din piept începu să cedeze treptat. Doctorul, neafectat aparent de starea lui, își continuă discursul cu aceeași liniște clinică.

– Chase prezintă un grad de risc mai ridicat, pentru că a mai trecut printr-un episod similar. Tulburările de memorie de acest tip pot duce la leziuni cerebrale serioase. I-am efectuat un ultim test înainte de instalarea Rutului și, ca să o spun cât mai simplu, este deja foarte aproape de limită.

În cele din urmă, oprindu-se în fața unei uși închise, doctorul îl privi pe Josh.

– Odată ce creierul lui a fost din nou invadat de feromoni, am crezut că va fi complet destabilizat… dar era doar rutul care începea.

Josh își aținti privirea asupra ușii și, fără să-și dea seama, apucă mânerul. În aceeași clipă, doctorul îl prinse de braț și îl opri, privindu-l cu o seriozitate pe care nu o mai arătase până atunci.

– Dacă simți că nu poți face față, trebuie să ieși. Dacă feromonii nu sunt compatibili, oricare dintre voi ar putea să-și piardă controlul.

Josh îl privi fix, fără să clipească.

– Ai o țigară?

Doctorul clipi surprins, apoi zâmbi scurt, aproape resemnat, și scoase din buzunarul halatului un pachet și o brichetă. Era pe jumătate gol. Josh le luă fără ezitare, zâmbi abia vizibil și deschise ușa.

Tac.

Ușa se închise imediat în urma lui, lăsând holul în tăcere, cu Steward și Grayson rămași afară.

Doctorul rămase o clipă privind ușa închisă, apoi se întoarse spre Grayson. Acesta păstra aceeași expresie imperturbabilă.

– Cum a fost? Ai simțit ceva?

– Nu, răspunse Grayson după o pauză scurtă.

– Chiar nu înțeleg… De ce ar intra acolo știind că e periculos? întrebă doctorul, cu un zâmbet vag.

Grayson înclină ușor capul.

– Ce ați fi făcut dacă domnul Bailey ar fi refuzat să vină?

Doctorul ridică din sprânceană.

– Hm?

– Lui Chase nu-i plac cadavrele, spuse Grayson simplu.

⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜