Înainte să mă pierzi- Capitolul extra 14

Uneori, mintea lui se pierdea complet în valurile de feromoni care îi inundau trupul, ștergând orice urmă de luciditate. Josh nu-și mai amintea când părăsise baia sau cum ajunsese în dormitor.

Când își deschise ochii, realitatea reveni brusc, fragmentată.

Se afla pe pat.

Mai precis… deasupra lui Chase.

– Ah, ha, haa.

Gemetele care păreau mai mult de durere decât de plăcere se auzeau unul după altul.

Picioarele lui erau desfăcute și orificiul lui era deschis la maxim.

– Ugh.

Când își încreți fruntea după ce gemu de durere, Chase își ceru scuze față de Josh.

Abdomenul lui Josh era deja atât de plin încât nu mai era loc pentru spermă.

În cele din urmă, sperma lui Chase se scurse prin orificiul lui Josh și umezi cearșaful.

Brațul lui Josh, care cuprinsese umărul lui Chase, era slăbit și aluneca continuu.

– Ahh, ah.

Josh respira cu greutate, iar Chase îl împinse ușor pe pat, așezându-l cu grijă, ca și cum orice mișcare greșită i-ar fi putut destrăma și mai mult echilibrul fragil.

Trupul lui Josh se cutremură din nou, o tresărire involuntară care îi străbătea întregul corp, în timp ce încerca, cu disperare, să adune din nou firimiturile memoriei. Se agăța de ele, le împingea la suprafață, dar totul rămânea gol, alunecos, imposibil de prins.

Ultima imagine clară din mintea lui era cea a momentului în care îl marcase, apoi, nimic. Doar un vid rece, care îi înghițea gândurile fără urmă.

„Am reușit sau am dat greș?”

Josh se ridică încet, încercând să se apropie și să-i observe urechea. Totuși, când făcu un pas înapoi, corpul i se dezechilibră brusc, iar el se clătină.

Chase reacționă imediat, prinzându-l dintr-o serie de mișcări rapide, aproape reflexe, menite să-l împiedice să cadă.

– Uf! Uf!

O durere teribilă îi străbătu adâncurile stomacului. Chase rămase în interiorul lui Josh, iar penisul său începu să se mărească, umplând canalul îngust al lui Josh, în timp ce acesta simțea de parcă stomacul său urma să fie sfâșiat; privi uimit cum din orificiul său strâmt ieșea clar penisul lui Chase.

– Ahh, ah, ah.

Ochii lui Chase aveau o strălucire aurie, intensă, aproape nenaturală în acea clipă. Josh clipi, convins pentru o fracțiune de secundă că își pierde mințile.

Nu-și putea da seama dacă amețeala îi era provocată de feromoni sau dacă marcajul eșuase cu totul, dar începea să înțeleagă, într-un mod tulbure și apăsător, de ce se simțea obligat să continue, în ciuda durerii care îi strângea trupul.

Stomacul lui era atât de fierbinte și dureros, de parcă ar fi fost în flăcări.

Atunci îi veni în minte o amintire îndepărtată. Era o amintire din ziua în care rămăsese însărcinat cu Pete.

În acea zi, Chase intrase în Josh în același mod, în timp ce Josh implora iar și iar.

Ce voia Chase atât de disperat încât îl făcea pe Josh să se simtă atât de epuizat?

De fapt, voia să îl lase însărcinat.

Chase părea să retrăiască aceeași scenă din acea zi, ca și cum timpul s-ar fi închis într-un cerc defect. Nu-l recunoștea pe Josh, nu-l asocia cu nimic cunoscut; doar un instinct crud îl împingea să-l încolțească, să nu-i permită să se îndepărteze.

Josh rămase nemișcat o clipă, apoi își ridică privirea, hotărât.

– Nu voi pleca, șopti el, cu vocea răgușită și grea, ca și cum fiecare cuvânt îi costa efort.
După o pauză scurtă, spuse mai apăsat:
– Nu voi pleca, Chase. Îți promit.

În clipa următoare, distanța dintre ei dispăru.

Când buzele li se atinseră, Josh închise ochii, abandonând pentru o clipă lupta interioară. Toată concentrarea lui, tot efortul de a descifra marca, de a înțelege ce se întâmplase, se risipi.

Nu-mi pasă dacă am eșuat, își spuse în tăcere, cu un nod dureros în stomac. Durerea reveni, ascuțită, dar o ignoră cu încăpățânare.

Voi lăsa marca din nou. Și din nou. Pentru că tu ești Alpha al meu, Chase Miller.

Chase își reluă mișcările, de data aceasta mai ferme, mai apăsate, cu penisul umflat care era sufficient de dureros și care parcă ar fi încercat să impună o realitate pe care Josh nu o mai putea respinge. Intensitatea era copleșitoare, suficient de brutală încât să-i fractureze pentru clipe lungi capacitatea de a rămâne lucid.

Dar Josh își încleștă maxilarul.

Pentru că ești al meu.

Feromonii se revărsau în valuri dense, saturând aerul, pătrunzând în plămânii lui ca o presiune constantă, sufocantă, care îi fura ritmul respirației. Fiecare inspirație părea mai grea decât cea precedentă, ca și cum însăși realitatea devenea lichidă, instabilă.

Pentru o clipă, Josh avu senzația tulbure că poate el era cel care își pierdea mințile.

Și tocmai de aceea se agăță de propria conștiință cu o încăpățânare disperată, refuzând să se lase dus, refuzând să se rupă de el însuși.

***

Se auzi o respirație liniștită lângă el.

Josh își ridică încet pleoapele, grele, ca și cum ar fi ieșit dintr-un vis adânc și instabil. Presiunea aceea sufocantă care îi apăsase pieptul dispăruse fără urmă, lăsând în loc o liniște ciudată, aproape ireală.

Mirosul rămăsese în aer, același, dar acum nu-l mai lovea cu forța de dinainte. Din contră, părea mai blând, mai cald, ca o prezență care nu mai impunea, ci învăluia. Josh inspiră adânc și simți cum tensiunea i se mai desprinde din umeri.

– Chase…? șopti el, fără să primească răspuns.

Buzele i se mișcară din nou, dar nu ieși niciun sunet.

Chase dormea lângă el, complet liniștit. Chipul îi era relaxat, scăldat într-o lumină moale, iar expresia îi trăda o pace rară, aproape fragilă.

Josh îl privi o vreme, fără să se miște. Apoi, cu o grijă lentă, își ridică mâna și îi atinse ușor obrazul, ca și cum ar fi vrut să se asigure că e real. Degetele îi coborâră instinctiv spre ureche, oprindu-se asupra semnului de acolo. Îl urmă cu vârful degetului, atent, de câteva ori, fără să-și dea seama de ce acel detaliu îi atrăgea atât de mult atenția.

Un sentiment nou îi urcă din piept, greu de numit, greu de înțeles. Îl purta în el ca pe ceva familiar și totuși străin, ca o amintire pe care nu o putea recupera complet. Încercă să-i găsească un nume, dar gândul îi alunecă mereu înainte să-l prindă.

În schimb, se ridică și îi sărută buzele lui Chase în timp ce acesta dormea în continuare. Îi sărută fruntea și obrajii, pentru ca apoi să admire din nou semnul de pe urechea lui.

După ce se îndepărtă puțin, Josh îl îmbrățișă pe Chase, simțind o încântare de nedescris. Rămase așa, privind în tăcere, până când oboseala îl cuprinse din nou și pleoapele i se lăsară grele.

Dimineața următoare, când Chase își deschise ochii, clipi încet, ca și cum s-ar fi întors dintr-un loc îndepărtat, perioada căldurilor se încheiase. Pentru o clipă, privirea i se opri asupra lui Josh, iar pe chip i se strecură un zâmbet ușor, neîncrezător, dar cald.

Josh, însă, nu reacționă imediat. Rămase privind în gol, ușor dezorientat, ca și cum ceva important îi scăpa din înțelegere.

Chase își plecă ușor capul, stânjenit de tăcerea lui.

– Joshua?

Când Chase îi rosti numele cu o ușoară ezitare, Josh scoase un sunet scurt, aproape un „ha!”, ca un suspin rămas blocat în gât și eliberat brusc. Abia atunci Chase păru să înțeleagă ce îl frământa cu adevărat.

După o clipă, Josh zâmbi. Era primul zâmbet de la momentul în care Chase își deschisese ochii.

– Bună dimineața, Chase, spuse el încet.

Își întoarse capul cu o mișcare greoaie, iar cuvintele i se opriră pe jumătate în gât, ca și cum nu-și găseau încă drumul afară.

Chase nu-și mai putu controla emoția. Se aplecă și îl sărută.

Săruturile care urmară nu aveau greutatea obișnuinței, ci o fragilitate nouă, aproape timidă, ca și cum fiecare atingere ar fi fost descoperită pentru prima dată.

Era o nouă dimineață.

⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜