Înainte să mă pierzi- Capitolul extra 2

Liniștea care se așternuse părea aproape ireală. Ceea ce se întâmplase cu puțin timp în urmă lăsase în urmă un gust amar, o rușine atât de apăsătoare încât fiecare dintre ei ar fi vrut, pentru o clipă, să dispară. În urechi le mai persista un țiuit surd — ecoul haosului — dar știau că nu era decât o umbră a accidentului.

Henry fu primul care rupse tăcerea, glasul lui obosit vibrând de frustrare:
– Când o să ne asculte vreodată?

Mark tuși înfundat, neobișnuit de stins.
Se opri o clipă, apoi rosti răspunsul pe care toți îl așteptau, deși nimeni nu voia să-l audă:
– Ziua aia nu va veni, Henry.

– La naiba! Henry izbucni, strângându-și capul între palme.

În sfârșit, conștientiza amploarea dezastrului. Nu doar echipa lui Josh fusese dată peste cap, ci întreaga securitate cedase. Gărzile de corp erau împrăștiate, într-o stare jalnică: unii desculți, alții cu hainele smulse sau răvășite, alții zdrobiți de mulțime. Cei mai norocoși scăpaseră doar datorită rezistenței lor fizice.

– M-au prins de cap… dar, cum n-am păr, le-au alunecat mâinile! Ha… ce căldură!  glumi cineva, încercând să destindă atmosfera.

Zâmbetul lui era forțat. Pe scalpul lucios se vedeau dâre lungi, roșii, lăsate de unghii. Era, în mod absurd, una dintre puținele „vești bune”.

Adevărul era simplu: nu exista niciun bodyguard neatins. Cei din echipa de securitate obișnuită nu mai aveau nici energia, nici dispoziția de a vorbi — doar dădeau din cap, confirmând tacit cât de rău fusese.

– Așa e mereu când domnul Miller face ceva neașteptat, murmură șeful echipei, apoi tăcu.

Situația era gravă. Doi dintre ei ajunseseră la spital cu răni serioase. În comparație, ceilalți păreau „norocoși”. Echipa lui Josh era epuizată, dar calmă — poate doar pentru că totul se terminase atât de repede.

– Te obișnuiești când lucrezi pentru el, adăugă un alt bodyguard, pe un ton liniștit.

Nu era deloc reconfortant.

După ce menționă, aproape absent, că avuseseră noroc cu personalul suplimentar — inclusiv cu Josh — grupul se risipi treptat. În cele din urmă, doar Josh și echipa lui rămaseră în sala comună.

Părea că o furtună trecuse în grabă prin acel loc și dispăruse la fel de repede. Unii dintre răniți fuseseră duși direct la spital, alții erau tratați de personalul medical din interior.

După o verificare sumară, Josh și ceilalți se așezară în cerc. Tăcerea reveni, grea și apăsătoare.

Seth rămase în picioare o vreme, privind cum ceilalți se întorc răniți. Fără să spună nimic, îi puse mâna pe umăr lui Isaac, într-un gest scurt de încurajare.

Un oftat colectiv străbătu încăperea.

Apoi apăru Laura.

– Josh, îmi pare rău… poți veni puțin?

Josh se ridică fără să comenteze și o urmă. În urma lui, ceilalți îl priveau în tăcere, cu fețe istovite și priviri încărcate de neliniște.

Seth se ridică, ca și cum ar fi vrut să întrebe ceva în numele tuturor, dar Josh ridică o mână, un gest scurt care spunea „e în regulă”, și ieși din încăpere.

– Domnul Miller te-a chemat… Nu știu despre ce e vorba… adăugă Laura, cu o ezitare abia perceptibilă.

Oboseala i se citea în fiecare gest, iar atitudinea lui ambiguă trăda o neliniște greu de ascuns. În privirea Laurei se strecurase o umbră de teamă — se gândea că Chase ar putea reacționa impulsiv, că ar putea încerca să-l intimideze pe Josh, să-l reducă la tăcere în legătură cu cele întâmplate cu doar câteva clipe în urmă.

Dar Josh nu împărtășea aceeași îndoială. El înțelesese deja.

– E în regulă. Am doar ceva de spus.

– Ceva de spus? întrebă Laura, cu o ezitare vizibilă.

Josh o privi direct, fără ocoluri.

– Vreau doar să-l avertizez în legătură cu ce s-a întâmplat azi.

Pentru o clipă, Laura păru stânjenită, prinsă între îngrijorare și nevoia de a rămâne profesionistă. Apoi expresia i se netezi, revenind la masca familiară de control și eficiență.

Știa și ea — Josh nu era genul care să vorbească nechibzuit. Mai ales în astfel de situații.

Un gând îi trecu fugitiv prin minte: nu era prima dată când lucrurile scapă de sub control în preajma lui Chase.

Fără alte cuvinte, cei doi porniră unul lângă altul spre rulotă, acolo unde Chase îi aștepta. Atmosfera devenise din nou apăsătoare, ca înaintea unei confruntări inevitabile.

✤✤✤✤✤✤

Trei sau patru bodyguarzi stăteau de pază în jurul rulotei, ca de obicei, în timp ce unul patrula neîncetat prin împrejurimi. Atmosfera era tensionată, dar controlată.

– Schimbul se face peste două ore, îi spuse șeful echipei lui Josh, întâlnindu-l în treacăt.

Asta însemna un singur lucru: timpul era limitat. Orice aveau de spus, trebuia spus repede. În mod normal, două ore ar fi fost mai mult decât suficiente. Dar asta nu mai era o situație normală.

Josh încuviință scurt și intră în rulotă. Pentru o clipă, înainte ca ușa să se închidă, zări expresia complicată de pe chipul Laurei. Apoi liniștea îl înghiți.

Interiorul era încărcat de un miros dulce, apăsător. Era parfumul feromonilor lui Chase — mai intens ca de obicei, aproape sufocant. În funcție de starea lui, prezența lor varia, dar acum era imposibil de ignorat. Oricine și-ar fi dat seama: ceva nu era în regulă.

Josh rămase nemișcat lângă ușă, respirând controlat. Fruntea i se încreți ușor. Mirosul îi tulbura claritatea gândurilor, amenințând să-i submineze controlul. Nu-și permitea asta.

Scoase rapid medicamentul și îl înghiți fără apă.

Câteva clipe mai târziu, ridică mâna să bată, dar înainte să apuce, ușa se deschise brusc.

Josh făcu instinctiv un pas înapoi.

– Joshua!

Chase era în fața lui.

Fără ezitare, îl trase într-o îmbrățișare puternică. Deși avea un corp suplu, aproape fragil în aparență, forța lui era copleșitoare. Odată prins între brațele lui, nu exista scăpare.

Josh își opri respirația pentru o clipă, luat prin surprindere. Își adună voința ca să nu fie copleșit — nu doar de forța fizică, ci și de valul intens de feromoni care îl învăluia.

Expiră lent.

Apoi inspiră din nou, controlat, încercând să limiteze cât de mult din acel miros să îi pătrundă în sistem.

Așteptă.

Așteptă ca Chase să se liniștească.

Intensitatea era atât de mare încât știa că, fără medicamentul luat cu câteva clipe înainte, probabil ar fi cedat pe loc.

Chase îl strânse pe Josh cu o intensitate aproape disperată, de parcă voia să se asigure că este cu adevărat acolo. Îi presără sărutări grăbite — pe obraz, pe gât, pe buze — înainte să-și găsească, în sfârșit, vocea.

– Eram îngrijorat…

Tonul îi era fragil, tremurat, amestecând neliniștea cu o ușurare abia stăpânită. Avea nevoie să-l vadă, să se convingă cu propriii ochi că Josh era teafăr. Abia atunci părea să respire.

Însă pentru Josh, sentimentul era cu totul diferit.

Cu nasul îngropat în gâtul lui, Chase inspiră adânc, căutând instinctiv aroma feromonilor lui Josh… dar nu găsi nimic. Expresia i se schimbă subtil, o umbră de dezamăgire strecurându-se în privirea lui.

– Ai luat medicamente?

Vocea îi deveni mai joasă, aproape tristă. Josh îl liniștea de obicei cu explicații simple — „trebuie să lucrez” — dar de data aceasta, când Chase îi cercetă chipul cu atenție, ceva nu era în regulă.

Se încruntă.

– Ce s-a întâmplat? Ești bine? Ai fost rănit?

Întrebarea, rostită cu grijă, fu scânteia.

Josh își stăpâni cu greu impulsul de a izbucni. Își încleștă maxilarul, închise ochii pentru o clipă și trase aer adânc în piept.

– Nu știi? Asta…

Vocea îi tremură, dar reuși să o țină sub control. Când deschise din nou ochii, nu mai era loc de ezitare.

– Știi câți oameni au fost răniți din cauza ta? De ce ai făcut asta?

Chase ezită o clipă, apoi răspunse, aproape defensiv:

– Aproape că ți-au făcut rău.

Replica nu făcu decât să înrăutățească lucrurile.

– De ce ai făcut asta? Nu tu ești cel care are nevoie de protecție?

Tăcere.

Chase avea, fără îndoială, multe de spus — dar știa că niciun argument nu avea să-l liniștească pe Josh acum. Orice ar fi spus s-ar fi redus la același lucru: îngrijorarea lui. Și, de data asta, nu era suficient.

Josh continuă, fără să-l slăbească din priviri:

– Tu ai responsabilitățile tale, eu pe ale mele. Dar ai stricat totul. Știi câți oameni au fost răniți? Te-ai aruncat fără să gândești…

Se opri brusc.

Expresia lui Chase îl lovi mai tare decât orice răspuns.

Ochii aceia violet, de obicei atât de siguri, erau acum tulburați. Genele lungi tremurau ușor, încărcate de lacrimi care începeau să se adune, tăcute. Chipul lui — atât de vulnerabil, atât de sincer — părea că se frânge sub greutatea momentului.

– Îmi pare rău… murmură Chase, abia auzit.

Privirea i se plecă.

Atât.

Furia lui Josh se clătină.

Pentru o clipă, imaginea lui Chase — plângând în tăcere, fără să scoată un sunet — îi tăie respirația. Era o durere greu de ignorat… și, în mod paradoxal, de o frumusețe sfâșietoare.

– Ahh…

Josh își trecu mâinile prin păr, oftând adânc. Tensiunea din el se risipi parțial, dar nu dispăru.

Când ridică din nou privirea, vocea îi era mai stabilă, dar fermitatea rămăsese.

– În ritmul ăsta, n-o să pot să te protejez.

Chase deschise gura, rușinat, dar Josh îl opri imediat.

– Asta e treaba mea. Să te protejez. Dar tu nu cooperezi deloc, nu-i așa? Atunci spune-mi — ce ar trebui să fac? Să renunț?

– Eu…

– Răspunde-mi. Dacă se mai întâmplă ceva de genul ăsta, plec. Și o să mă gândesc de două ori înainte să mă căsătoresc cu tine.

Cuvintele căzură grele între ei.

– De fiecare dată când sunt lângă tine, te arunci în pericol fără să gândești… poate ar fi mai bine să nu fiu acolo să văd asta.

Tăcerea se adânci.

– Care e răspunsul tău?

Chase nu spuse nimic. Fața i se strânse, ca și cum încerca să țină înăuntru tot ce simțea. Josh putea vedea conflictul din el — dar nu putea ceda. Nu după ce se întâmplase.

Pentru că, de data aceasta, scăpaseră. Dar data viitoare?

Nu exista nicio garanție.

Privirea lui Josh deveni mai apăsată, cerând un răspuns.

În cele din urmă, Chase cedă. Își plecă capul și dădu încet din cap.

Un gest mic, dar suficient.

Expresia lui Josh se înmuie ușor, văzând cât de golit părea.

– E periculos… spuse mai încet.

– Îmi fac griji că o să te rănești.

– … Da, răspunse Chase de data aceasta fără ezitare.

Un nod strâns îi apăsă pieptul lui Josh. Îi mângâie ușor urechea lui Chase, aproape absent, ca și cum gestul l-ar fi liniștit și pe el.

Avea urechi frumoase.

Chase nu ar fi acceptat niciodată să amâne nunta sau să aștepte acum. El nu fusese niciodată genul care să accepte amânări sau compromisuri. Dacă ceva nu-i convenea, reacționa imediat — cu sarcasm, cu furie, uneori chiar cu gesturi impulsive. Iar acum… faptul că îl asculta, că îi urma cuvintele fără protest, avea ceva neașteptat de emoționant.

„Sunt mândru de tine”, îi trecu lui Josh prin minte.

– O să las o urmă frumoasă aici când ne vom căsători, murmură el, atingându-i ușor urechile.

Chase dădu din cap din nou, docil, aproape prea liniștit pentru firea lui. Josh își mută mâna spre ceafa lui, îl trase mai aproape și îi atinse buzele într-un sărut scurt. Imediat, Chase încercă să-l cuprindă de talie, dar Josh se retrase înainte ca gestul să se adâncească.

– Redu feromonii… mă amețesc, spuse el, pe un ton scăzut.

– Feromonii?

– Da. Poți să-i controlezi, nu? M-ai dat peste cap de ceva timp. Ai văzut că sunt bine, așa că… liniștește-te.

După aceste cuvinte, Josh tăcu brusc.

Reacția lui Chase nu era cea așteptată.

– Poți să-i controlezi, nu-i așa?… Nu poți? De ce?

Chase evită privirea, ocolind răspunsul. Josh nu-și pierdu calmul.

– Nu-i mai elibera așa în public. O să avem probleme.

– De ce?

Întrebarea veni rapid, direct. Josh se încruntă ușor.

– Pentru că mă afectează. Nu-ți dai seama?

Își atinse urechea, unde semnul era vizibil, și o mișcă ușor, ca să-i atragă atenția. Se aștepta ca asta să lămurească lucrurile, dar răspunsul lui Chase fu cu totul altul.

– Dacă nu o fac… altcineva o să lase urme pe tine.

Sprâncenele lui Josh se încruntară, dar vocea îi rămase neutră.

– Nu au efect asupra mea. Și, în plus, în momentul ăsta ești singurul Alpha dominant de pe platou.

Chase clipi, vizibil confuz. Josh îl privi atent, întrebându-se dacă chiar nu înțelege.

– Pentru că ți-am lăsat o amprentă, reacționezi doar la mine?

– Până când altcineva lasă una nouă.

Replica lui Josh, spusă aproape nepăsător, deveni însă mai serioasă în final.

– Nu știai?

Chase îl întrerupse, încercând să clarifice:

– Dacă un alt Alpha își răspândește feromonii… tu nu-i percepi, nu?

Josh oftă ușor și explică, de data asta mai calm:

– În mod normal, nu. Dar feromonii tăi sunt mai puternici decât ai altora. Influența ta e mai mare… așa că trebuie să fii atent.

Puțin mai târziu, Josh întrebă cu șiretenie.

– Te-ai culcat cu mine înainte să știi că eram un Omega. Nu ți s-a părut ciudat că m-am umezit?

– Uh…

Nu-mi spune că ai crezut că era pentru că erai prea bun în pat.

Josh se simți pentru o clipă jenat de ezitarea neașteptată.

Chase se gândi o clipă și mărturisi cu sinceritate.

– Am auzit că Beta se lubrifiază când se excită.

Voia să-i spună că nu are, de fapt, atât de multă experiență… dar se opri. Nu voia să zdruncine fragila încredere a lui Chase.

Și, până la urmă, nici nu ar fi fost pe deplin adevărat să reducă totul la atât. Se excita în prezența lui Chase dar nu din cauza feromonilor.

Pentru că reacția lui nu se datora doar influenței feromonilor. Era ceva mai mult de atât — o atracție reală, greu de ignorat, care nu putea fi explicată doar prin instinct sau chimie.

– E un caz similar, dar Beta nu se lubrifiază ușor.

Chase clipi, ușor rușinat. Josh îl privi pentru o clipă cu o urmă de tandrețe, găsindu-l, fără să vrea, adorabil. Dar în același timp își dădu seama de ceva ce până atunci îi scăpase — Chase nu se îndoise niciodată că el era Beta. Nu era vorba doar de lipsă de experiență… ci și de o cunoaștere surprinzător de limitată a propriului corp.

Gândul îl lovi brusc.

Acum că se gândea mai bine… Chase nu păruse deloc surprins atunci când îl văzuse reacționând la feromonii lui, chiar și după ce aflase de marcaj.

– Nu-mi spune că nu știai… reacționezi doar la persoana care ți-a făcut marca.

Pentru prima dată, Chase evită privirea.

Josh scoase un sunet scurt de uimire. Avea sens. Înainte de relația lor, Chase respinsese complet ideea de apropiere fizică — era de înțeles că nu se interesase niciodată de astfel de lucruri. Probabil chiar detesta subiectul.

Și totuși…

„Nu ești cam prea naiv?” îi trecu prin minte lui Josh, dar își înghiți imediat gândul. Cum ar fi putut să-i spună asta?

Chase ridică brusc privirea, iritat, de parcă intuise ceva. Era genul care reacționa imediat, incapabil să ignore ce se întâmpla în fața lui. Unii oameni nu pot fi controlați nici măcar de cei care i-au crescut — iar Chase era exact așa.

Josh oftă în sinea lui, dar un alt gând îi apăru.

„Ar fi trebuit să știe totuși ceva… părinții lui…”

Erau un cuplu de Alpha dominant și Omega.

Însă firul gândurilor îi fu întrerupt.

Chase îl trase brusc de talie, apropiindu-l fără avertisment. Pentru o clipă, buzele li se întâlniră, iar toate întrebările lui Josh se risipiră. Nu asta conta acum.

Josh îl împinse ușor, dar ferm, și îl făcu să se așeze pe pat.

Aerul din încăpere devenise și mai greu. Feromonii lui Chase continuau să umple spațiul, denși, apăsători, făcându-i gândurile neclare. Nu știa dacă medicamentul nu își făcuse încă efectul sau dacă pur și simplu era prea mult.

Important era altceva. Nu aveau timp.

În mintea lui, cuvintele șefului de securitate răsunau vag. Două ore — atât li se oferise inițial. Dar între incident, haos și discuția lor… timpul se scursese.

Cât mai rămăsese? Treizeci de minute? Douăzeci? Zece?

Incapabil să-și stăpânească nervozitatea, Josh încetă să-l sărute pe Chase și se ridică pentru a-și scoate apoi jacheta. Chase se întinse pe pat și îl văzu pe Josh scoțându-și cămașa peste cap.

Când întinse brațul și atinse pieptul lui Josh, simți o inimă care bătea nebunește sub mușchii lui bine definiți.

Suspină.

Chase înțepeni când auzi suspinul profund amestecat cu un geamăt care ieși fierbinte din gâtului lui Josh. Îi putea vedea obrajii arzând.

Acela însă nu era singurul loc în care febra creștea. Josh îl privea și el cu fața îmbujorată. Chase se ridică și își lipi buzele de pieptul lui Josh care reacționă imediat când Chase îi supse sfârcul ascuțit cu buzele.

– Oricât de mult ai încerca, nu va curge nimic din el.

Organele genitale ale lui Josh se aflau deja între picioarele lui largi.

Chase îi prinse talia cu un braț și se sprijini de pat cu celălalt, sugându-i cu pasiune pieptul lui Josh.

Sfârcurile de pe pieptul său musculos străluceau de salivă, iar sunetul frecării, amestecat cu sunetul aspru al respirației sale, îl făcu pe Josh să-și piardă rațiunea, amețit complet de feromoni.

Josh gâfâia, iar Chase zâmbi scurt. Un val de aer răcoros se strecură printre buzele lui, făcând ca sfârcul său umed să fie cuprins de fiori care apoi coborâră spre coloana vertebrală lui Josh.

– Păi, nu cred că vom ști până nu încerc.

Odată cu aceste cuvinte, Chase își deschise gura larg și mușcă cu putere sfârcul lui Josh. Își înfipse dinții cât de tare putu lângă inima lui și imediat ce făcu o pauză, ridică din umeri.

– Ei…Josh era pe punctul de a-l impinge înapoi, dar Chase îl ținu cu mai multă forță. Puțin mai târziu, buzele lor se uniră și el începu din nou să-i sugă pieptul cu putere.

– Oh, doare…Josh se agăță de umărul lui Chase cu un geamăt, dar Chase nu dădea semne că ar vrea să se oprească.

Buzele aspre și umede și o limbă ascuțită îi atingeau sfârcurile lui Josh care îl apucă pe Chase de umăr cu o mână și îi cuprinse capul cu cealaltă.

– Ahh, ahg, ah…

Gemetele și respirația se amestecară și se auziră fără ezitare. Interiorul lui era complet lubrefiat. Josh închise ochii și se așeză peste Chase. Acesta începu să-i desfacă cureaua lui Josh, care stătea așezat peste talia lui cu picioarele desfăcute.

⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜