Înainte să mă pierzi- Capitolul extra 9

–  Bine ai venit… Doamne, ce prezență!

De îndată ce îl zări pe Chase, doctorul făcu ochii mari de o uimire aproape copilărească. Veniseră la clinica lui Steward cu câteva ore înainte de ivirea zorilor, el și gărzile sale de corp, tulburând liniștea fragilă a dimineții. Deși ochii medicului erau roșii, ca și cum ar fi vegheat întreaga noapte, pe chipul lui nu se citea nicio urmă de oboseală. Dimpotrivă, când îi întâmpină în prag, privirea îi strălucea vie, iar glasul îi era grăbit și încărcat de o gravitate tăioasă.

– Cât sânge ai pierdut?… Ai rezultatele analizelor? Haide, să le vedem.

Laura se grăbi să-i întindă un teanc de documente și un stick USB. Doctorul le primi cu un gest scurt, aproape mecanic, apoi le făcu semn să-l urmeze. În câteva clipe, se întoarse și porni hotărât spre cabinetul său. Așa cum fusese stabilit, o parte dintre clădiri erau păzite la exterior, în timp ce restul gărzilor rămâneau în interior, alături de Chase. Pașii lor răsunau pe coridoarele pustii, un ecou sălbatic care spărgea liniștea spitalului.

Josh simți, fără să înțeleagă de ce, un val de amețeală. O neliniște vagă îi strângea pieptul.

Doctorul deschise ușa cabinetului, apoi, înainte de a intra, se întoarse spre Chase:

– Am o întrebare. Doriți să intre și domnul Bailey?

Privirile tuturor se îndreptară, simultan, spre Josh. Luat prin surprindere, clipi des și se arătă cu degetul, neîncrezător.

– Da, confirmă doctorul, zâmbind ușor.

– Dumneavoastră.

Apoi se întoarse spre Laura, care tocmai făcea un pas înainte.

– Ar fi mai bine să intrați voi doi ca să aveți intimitate.

Pentru o clipă, timpul păru să se oprească. Privirile se plimbară din nou între doctor și Josh, încărcate de întrebări fără răspuns. Dar medicul nu mai adăugă nimic; intră primul, urmat de Chase. După o scurtă ezitare, Josh le trecu pragul și, fiind ultimul, închise ușa în urma lui.

Pe hol rămăseseră Laura și gărziile de corp, într-o tăcere apăsătoare.

Șeful echipei o privi pe Laura, vizibil nedumerit. Nu reuși să rostească nimic, dar întrebarea i se citea limpede în ochi. Ea nu putu decât să dea din cap, negând. Nu știa.

Și totuși… nu ar trebui să fie ceva grav.

Gândurile i se învălmășeau, iar sprâncenele i se încruntară. În ultima vreme, Chase îl chemase tot mai des pe Josh; ore întregi dispăreau în rulota lui privată, iar când era întrebat, răspunsul era mereu același: „nimic”.

Pentru Laura, însă, acel „nimic” devenise suspect.

Are legătură cu boala… nu-i așa?

Își amintea limpede ultima consultație, când doctorul îi lăsase singuri pe Chase și Josh. Fusese ceva diferit atunci, o gravitate mută, ascunsă chiar și de secretara sa. Era limpede că se petrecea ceva serios.

Un lucru era sigur: de atunci, Chase nu mai neglijase tratamentul, iar starea lui părea stabilă. Și totuși…

Nu putea să creadă că se întâmplă asta.

Laura își fixă privirea asupra ușii închise, chipul ei devenind din ce în ce mai rigid.

Ești sigură că totul e în regulă?

**

Clanc.

Sunetul ușii închizându-se răsună ciudat, mai greu decât ar fi trebuit, ca un ecou ce pecetluia ceva nevăzut.

Josh, rămas ultimul în prag, își întoarse capul după ce închise și îl zări pe doctor ocolind biroul cu pași grăbiți. Acesta se așeză imediat și începu să răsfoiască analizele. Chase își ocupă locul în fața lui, calm, aproape impasibil, iar Josh se așeză alături, cu o neliniște care îi pulsa în vene.

Tăcerea din încăpere era apăsătoare.

Aruncă o privire fugară spre Chase. Părea ușor palid, dar, în rest, nimic nu trăda vreo schimbare. Aceeași atitudine reținută, aceeași liniște greu de pătruns. Josh își mută din nou privirea spre doctor, încercând să descifreze ceva din expresia lui.

Pentru o vreme, singurul sunet fu clicul sec al mouse-ului. Doctorul privea ecranul, apăsând metodic, iar Chase aștepta, nemișcat, verdictul.

Apoi, încet, mișcările medicului se domoliră. Rămase privind monitorul, sprijinindu-și ușor bărbia în mână. Seriozitatea feței lui îi dădu lui Josh un fior rece, neliniștitor.

– Ei bine…

Doctorul tuși, ca și cum ar fi vrut să spună ceva, dar cuvintele întârziară. Cu mâinile sprijinite de birou, își menținu privirea asupra ecranului încă o clipă, apoi se întoarse spre Chase.

– Cum să numesc asta… e dificil.

Un suspin îi scăpă, neobișnuit, ca o fisură într-o siguranță aparentă. Pentru o clipă, păru că își caută cuvintele, apoi întrebă, brusc:

– Ți-ai luat toate pastilele, Chase?

– Desigur. Nu am sărit peste niciuna.

Răspunsul veni fără ezitare. Și Josh știa că spune adevărul — verificase medicamentele rămase. Doctorul știa și el.

Se lăsă pe spate în scaun și își frecă fruntea, tulburat.

– N-am mai văzut așa ceva… Va trebui să verificăm dacă există și alte cazuri. Nu știu ce să spun.

Felul în care ezita, în care ocolea esențialul, îl irita pe Josh. Își strânse pumnul, încercând să-și tempereze neliniștea care creștea în el. Îl strânse din nou, și încă o dată, până când timpul începu să se dilate, devenind aproape insuportabil.

În cele din urmă, doctorul vorbi, ca și cum ar fi ajuns, în sfârșit, la miezul lucrurilor:

– Nu-ți controlezi deloc feromonii… nu-i așa, Chase? Știai asta?

Josh încremeni pentru o clipă și își întoarse privirea spre el.

– Cred că nu îi eliberezi intenționat. E pentru că… nu poți să-i controlezi?

Chase rămase nemișcat. Chipul îi era la fel de impasibil, de nepătruns.

De data aceasta, însă, înainte de a răspunde, ezită.

– …Aveam de gând să-ți spun la următoarea consultație. Nu e că nu pot deloc… doar că…

– Ți s-a mai întâmplat?

Întrebarea doctorului tăie aerul. Chase rămase o clipă în tăcere, apoi încuviință ușor din cap.

– Uneori.

Pentru Josh, totul era învăluit într-o ceață densă. Nu înțelegea. Sau poate… nu-l cunoscuse niciodată cu adevărat pe Chase. Chiar și doctorul părea surprins, incapabil să-și ascundă reacția.

– Nu cred că are legătură cu faptul că ai întrerupt medicamentele. Dar atunci… de ce nu mi-ai spus mai devreme?

Vocea îi scăzu într-un murmur, mai mult pentru sine, apoi ridică din nou privirea.

– …Se întâmplă des?

– Foarte rar…

Răspunsul lui Chase veni aproape în șoaptă. Apoi tăcu brusc.

Dar Josh înțelese. Nu din cuvinte, ci din golul dintre ele. Privindu-i chipul obosit, nu mai era nevoie de explicații.

Fuseseră vremuri când gândul la viitor nu însemna nimic. Când fiecare zi era dusă până la capăt doar din inerție, cu o speranță mută că totul se va sfârși mai repede.

Până când îl întâlnise pe Josh.

Până când învățase, poate prea târziu, să iubească.

– Există oameni care nu pot privi înainte, rosti doctorul, după ce îl cercetă îndelung pe Chase.

Privirea îi rămase fixată asupra feței palide.

– Chase trăiește cu regrete adânci legate de trecut. A fost un timp când a renunțat la tratament… dar a fost un gest fără rost.

Vocea îi deveni mai aspră, mai fermă.

– Nu faci asta decât dacă îți dorești să mori chiar atunci. Trecutul nu dispare. Rămâne — și trebuie înfruntat.

Pentru o clipă, tăcerea se așternu din nou. Apoi doctorul zâmbi slab, cu o amărăciune abia ascunsă, de parcă vorbele lui nu erau doar pentru Chase.

Josh simți un impuls de a întreba, de a înțelege mai mult — dar nu era momentul.

Privirea i se întoarse, instinctiv, spre Chase.

Iar doctorul, ca și cum s-ar fi desprins din propriile gânduri, reveni la realitate.

Până atunci, Josh nu înțelesese nimic. Sau, poate, adevărul era mai simplu și mai dureros: nu-l cunoscuse niciodată cu adevărat pe Chase. Chiar și doctorul, obișnuit cu situații limită, nu-și putu ascunde surprinderea.

– Nu cred că e din cauza întreruperii bruște a tratamentului… dar de ce nu mi-ai spus mai devreme? murmură el, mai mult pentru sine, apoi ridică privirea.

– …Se întâmplă foarte rar, răspunse Chase, în șoaptă.

Și apoi tăcu.

Dar Josh înțelese restul nerostit. Nu era nevoie de explicații. Privindu-i chipul obosit, citise deja adevărul dintre cuvinte.

Fuseseră zile în care gândul la moarte nu mai părea înfricoșător, ci inevitabil. Zile în care viitorul nu avea nicio culoare, iar fiecare clipă era trăită doar din inerție, cu o dorință mută ca totul să se sfârșească.

Până când îl întâlnise pe Josh și se îndrăgostise.

Până când iubirea îi oferise, măcar pentru o vreme, un motiv să rămână.

– Există oameni care nu pot privi spre viitor, rosti doctorul, după ce îl studiase îndelung.

Privirea îi rămase fixată asupra feței palide a lui Chase.

– El trăiește cu regrete adânci. A renunțat la medicamente o perioadă… dar a fost un gest inutil.

Vocea i se întări.

– Nu faci asta decât dacă vrei să mori pe loc. Trecutul nu dispare. Rămâne. Și trebuie înfruntat.

Un zâmbet amar îi atinse buzele, de parcă vorbele îi aparțineau și lui, nu doar pacientului din fața sa.

Josh ar fi vrut să întrebe, să înțeleagă mai mult — dar nu era momentul. Toată atenția i se întoarse spre Chase.

Doctorul își reveni și continuă, mai rece:

– Conform analizelor, valorile sunt periculos de ridicate. E aproape un miracol că nu ai murit pe loc. Toate efectele secundare ale medicamentelor… au ieșit la suprafață.

Degetele îi băteau ritmic în birou, neliniștite.

Josh își ridică mâna și o așeză pe umărul lui Chase — nu din teamă că s-ar prăbuși, ci dintr-un impuls tăcut de a-i oferi sprijin.

Vei fi bine.

Cuvintele îi rămaseră însă captive înăuntru.

Voi rămâne lângă tine.

– Am auzit că marcarea stabilizează feromonii… nu s-ar putea face asta? întrebă el, într-un târziu.

Doctorul clipi, surprins.

– Oh? E o oportunitate rară… ai un Omega care să poată face asta?

Întrebarea, spusă cu o aparentă ușurință, ascundea o cunoaștere deja existentă.

– Eu sunt, răspunse Josh, după o scurtă ezitare.

Tăcerea căzu brusc.

– Sunt Omega. Partenerul lui.

– Dumnezeule…

Doctorul murmură, vizibil luat prin surprindere.

– Credeam că ești Beta.

Josh mai auzise asta de nenumărate ori. Dar nu reacționă.

– Uneori oamenii trebuie să… „cumpere” un Omega pentru a face o marcă. Ai avut noroc, adăugă medicul, încercând să schimbe tonul.

Josh ignoră complet observația.

– Deci e în regulă? Dacă îl marchez, feromonii lui se vor stabiliza.

Chase îl privi. Privirea aceea apăsată făcu ca emoțiile amândurora să iasă la suprafață, fără cuvinte.

Josh îi strânse umărul. Chase îi răspunse cu o atingere ușoară pe mână, apoi se întoarse spre doctor.

Medicul zâmbi slab.

– Nu. Nu poți.

Cuvintele căzură grele.

Josh îl privi, neînțelegând. Dar explicația veni imediat:

– Nu putem face nimic fără să știm exact ce efecte secundare are tratamentul asupra lui. Ar putea fi… ca o otravă. În plus, nu s-a mai întâlnit un caz în care feromonii să devină instabili din cauza medicamentelor.

Făcu o pauză, apoi continuă, mai grav:

– Știi cât de diferit reacționează corpul la o marcă. Ei bine, nu am mai avut un Alpha dominant care să fi luat atâtea medicamente, așa că…Și, în ceea ce privește semnele, știi cât de diferit este corpul persoanelor care le au? Dacă ceva merge prost… nu știm ce va urma. Nu ne putem asuma riscul

– Atunci…? vocea lui Josh era abia auzită.

Doctorul îi zâmbi amar.

– Vom încerca mai întâi alte metode de stabilizare. Dacă nimic nu funcționează… abia atunci vom lua în calcul această variantă.

Josh își strânse gulerul cămășii, luptându-se cu impulsul de a izbucni. În schimb, își încleștă mâna în jurul celei a lui Chase, rămasă pe umărul său.

Abia când Chase îi mângâie ușor mâna, Josh își coborî privirea.

– Există… altă cale? întrebă Chase, în cele din urmă.

– Există cercetări. Experimente privind efectele secundare și tratamentele, răspunse doctorul.

Apăsă de câteva ori pe tastatură, apoi întoarse monitorul spre ei.

Josh privi ecranul — și încremeni.

Cuvintele i se opriră în gât.

– …Nu… nu se poate. E prea mult.

– Așa este, confirmă doctorul.

– Toate acestea… au fost înregistrate de Chase.

Tăcerea care urmă fu grea, apăsătoare, aproape sufocantă.

Niciunul dintre ei nu mai spuse nimic.

***

Anunțul lui Josh căzu ca un trăsnet abia după ce grupul se întoarse pe platou. Își adună colegii din echipa de securitate, spunând că are ceva important de discutat, în timp ce Chase se retrase direct în rulotă, fără să privească înapoi.

– Ce s-a întâmplat?
– Despre ce e vorba?

Vocile se suprapuneau, încărcate de neliniște și curiozitate. Josh trase adânc aer în piept, ca și cum ar fi încercat să-și adune curajul, apoi vorbi:

– Cred că… va trebui să părăsesc echipa pentru o vreme.

Cuvintele lui izbucniră ca o detonare.

– Să părăsești echipa? De ce?! izbucni Isaac.

Seth, de obicei calm, rămase cu ochii larg deschiși, iar Henry amuți. Mark făcu un pas înainte, neliniștit:

– Nu se poate, Josh… ți-ai găsit altă slujbă?

– Nu. Nu e asta.

Răspunsul veni imediat, tăind orice speculație. Mark răsuflă ușurat, iar Henry, în tăcere, își notă ceva ironic pe telefon în dreptul numelui lui Mark înainte de a-l ascunde la loc.

– Atunci de ce pleci așa, dintr-odată? insistă Mark.

– Au ieșit prost analizele? interveni Seth.

Isaac clătină din cap.

– Nu, nu are legătură cu asta… nu-i așa?

Privirile se adunară asupra lui Josh. El ezită o clipă, apoi spuse, cu un zâmbet amar:

– Sunt un Omega. Așa că… e mai bine să plec pentru o vreme.

Tăcerea se frânse în haos.

– Ce?!
– Despre ce vorbești?!
– Cine a aflat? Nu era secret?
– Cine a vorbit? Îl omor!

– Calmează-te, Henry!

Vocile deveniseră imposibil de urmărit, dar Seth, fidel firii sale analitice, își concentră atenția:

– Nu înțeleg. Ce contează asta acum? Cum au aflat? …Stai. Are legătură cu vizita ta la medicul lui C?

Josh oftă scurt, simțind presiunea tuturor privirilor.

– Eu i-am spus Laurei.

Surpriza se citea pe fețele tuturor.

– N-am avut de ales. Feromonii lui C sunt instabili. Probabil din cauza unei supradoze de medicamente. Trebuie stabilizați… și eu îl influențez.

– Dar iei medicamente, nu? Și nici măcar nu miroși, interveni Seth.

Josh ezită o fracțiune de secundă, apoi răspunse:

– Pot fi stimulat de el. Dacă intru în călduri și el simte… ar putea fi periculos.

Nu era o minciună. Dar nici întregul adevăr.

Întrebarea reală rămânea nerostită: ar putea Chase suporta absența lui? Sau, mai grav — ar putea Josh să se țină departe? Exista o modalitate de a ascunde faptul că era un Omega și de a se îndepărta puțin de locația lui Chase, dar nu știa cum ar reacționa Chase dacă ar observa că vorbește cu cineva sau l-ar vedea comportându-se suspect. În plus, indiferent de voința lui Chase, Josh se va excita cu siguranță dacă i se vor elibera feromonii. Semnul de pe urechea lui va reacționa înaintea rațiunii sale. Așadar, indifferent de voința sa, Josh va elibera feromoni, ceea ce ar avea consecințe fatale pentru Chase.

– Dar celălalt Omega? întrebă Isaac.

– Mai este unul pe platou.

– Regizorul a decis să-i retragă pe toți, cât timp C filmează, răspunse Josh.

– Oricum, mai sunt puține scene.

După aceea, Chase urma să plece la spital pentru tratament. Gândul acesta îl apăsă pe Josh mai mult decât ar fi vrut să recunoască. Nu doar că nu-l putea ajuta, dar nici măcar nu avea voie să se apropie.

– Chiar trebuie să pleci acum? întrebă cineva.

– Mai e puțin până terminăm.

Josh își îndreptă umerii.

– Este responsabilitatea mea să-mi protejez clientul. Dacă se întâmplă ceva, eu răspund.

Răspunsul părea suficient. dar Seth nu părea încă prea convins. Josh se făcu că nu înțelege și se întoarse spre Mark.

– Deci s-a decis că, deocamdată, nu mai fac parte din echipa de securitate. Sunt singurul Omega din toată echipa de securitate…

Mark suspină când văzu că Josh își încheia discursul în mod neclar. Era o ușurare că Josh nici măcar nu se gândea să-și schimbe slujba, dar era, de asemenea,  nedorit să fie exclus din muncă în acest fel.

Când se gândea ce să facă în viitor, Seth interveni brusc.

– Nu are sens. Ai o marcă. Feromonii altui Alpha nu ar trebui să declanșeze un ciclu de călduri.

Pentru o clipă, liniștea căzu din nou. Toți îl priveau acum altfel.

Josh simți un impuls violent să-l reducă la tăcere pe Seth. Prea rapid. Prea atent.

Își înfrână reacția și răspunse, calm:

– Până acum, nu am reacționat la feromonii tăi, nu-I așa? Dar cazul acesta e diferit. C este un Alpha dominant.

Cuvintele lui închiseră orice discuție.

Nimeni nu mai replică. Toți păreau să accepte explicația, chiar dacă nu o înțelegeau pe deplin.

Josh nu știa mare lucru înainte să fie atras în lumea lui Chase. Doar atât: ochii lui aveau o nuanță neobișnuită, iar acumularea de feromoni îi afecta mintea, tulburându-i echilibrul.

Și totuși, chiar dacă ar fi cunoscut în detaliu tot ce ținea de Alpha dominanți, situația de față rămânea una aparte. Nici măcar Steward, a cărui experiență o depășea pe a tuturor, nu reușise să găsească o soluție.

Cu alte cuvinte, orice ar fi spus, Josh știa că ar fi putut răsturna cu ușurință orice argument i s-ar fi adus.

Așa cum era de așteptat, ceilalți dădură din cap, cu fețe încordate și priviri încărcate de nelămuriri, acceptând fără împotrivire vorbele lui Josh, ca pe un adevăr de necontestat.

Toți… cu excepția lui Isaac.

– Fratele lui C nu ți-a aruncat feromoni mai devreme? Pe hol.

În clipa aceea, Josh simți că i se taie respirația. Îl adăugă mental pe Isaac pe lista celor la care trebuia să fie atent.

De ce își amintesc toți fiecare detaliu?

Henry clipi des, vizibil surprins că Josh nu pomenise nimic până atunci.

– Tipul ăla? Când s-a întâmplat asta?

Isaac își încruntă sprâncenele, încercând să-și adune amintirile.

– La conacul lui C, înainte să mergem la petrecere. M-am dus să vă anunț pe toți și l-am văzut atunci. Holul era îmbibat de feromonii lui — mi s-a făcut rău doar intrând acolo. Dar… și-a dat seama că Josh e Omega? Cum? Noi stăm împreună de ani de zile și n-am bănuit nimic.

– A fost doar o presupunere.

Josh își închise ochii pentru o clipă, căutând o explicație plauzibilă.

– Era înainte de perioada mea de călduri, așa că luasem o doză mai mare de medicamente decât de obicei. În mod normal, aș fi reacționat la feromonii lui.

Făcu o scurtă pauză, apoi continuă, mai apăsat:

– În plus, asta e recomandarea domnului Steward. Starea lui C poate fi afectată. Eu sunt angajat aici — dacă nu respect indicațiile, ce rost mai are poziția mea? Oricât am încerca să ignorăm, realitatea rămâne aceeași: sunt un Omega. Iar dacă mi se cere să plec, trebuie să o fac.

Tonul îi devenise aspru, aproape tăios. Sub fiecare cuvânt se simțea o tensiune greu de ascuns.

Dar ceilalți înțeleseră altceva.

– Sincer, nu înțeleg.
– Îmi pare rău… nu e treaba mea să judec.
– E nedrept, dar nu avem ce face.

Mark dădu din cap, iar ceilalți îl urmară: Isaac își ceru scuze în șoaptă, iar Henry murmură ceva abătut, cu privirea în jos.

– Și atunci… ce urmează pentru tine?  întrebă Seth, schimbând rapid tonul.

–  Rămâi fără job sau îți iei doar o pauză?

Josh inspiră ușor, simțind cum tensiunea din el se mai domolește.

– Mi s-a spus să plec pentru o perioadă. Așa că… Mark, îmi pare rău pentru voi toți, dar cred că îmi iau o vacanță.

Ridică din umeri, încercând să pară degajat.

– Plec de pe platou pentru o vreme, dar mă puteți suna dacă aveți nevoie de mine. O să fiu disponibil oricum. Și oricum… nu pot continua contractul în condițiile astea.

Mark încuviință imediat.

– Am înțeles. Dacă așa trebuie, nu avem altă opțiune.

Pentru o clipă, părea chiar ușurat că Josh nu era supărat sau rănit de decizie. Dimpotrivă, el părea mai degrabă îngrijorat că îi pune pe ceilalți într-o situație incomodă.

Asta era tot.

– Îmi pare rău că sunt singurul care pleacă, în timp ce voi toți rămâneți la lucru.

Seth dădu din cap, calm ca întotdeauna.

– Nu e vina ta. Este o decizie venită de la client. Tu doar o respecți.

– Ești prea atent cu situațiile astea, nu? Cu… extremiștii, începu Isaac, apoi se opri brusc, ridicând din umeri.

–  În fine, lasă.

– Hei, când terminăm, ieșim la o băutură,  adăugă Henry, atingându-l ușor pe braț pe Josh.

Josh își luă rămas-bun de la fiecare în parte, cu un amestec de recunoștință și scuze pe care nu știa cum să le mai exprime altfel. Apoi, după ultima strângere de mână, se întoarse și porni spre rulotă.

Intenționa, măcar pentru o clipă, să-l vadă pe Chase înainte de plecare. Chiar și o singură privire.

Dar Laura îl opri din drum.

– Îmi pare rău, Josh… nu se poate.

Vocea ei era joasă, tensionată.

– Chase este într-o stare critică acum. I-au administrat o injecție pentru a-i reduce feromonii… probabil va rămâne inconștient o zi sau două. Între timp, domnul Steward i-a avertizat deja pe toți să nu permită niciunui Omega să se apropie de el.

Așa cum bănuia, zona era împânzită de bodyguarzi. Știa că nu i se va permite accesul, că nici măcar nu va putea să-l vadă. Dar ceea ce îl apăsa cel mai tare era altceva: faptul că nu-l putea saluta nici de la distanță.

Un gol amar i se strânse în piept. Totuși, Josh își forță un zâmbet, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, și schimbă tonul:

– Voiam să-i mulțumesc… dar cred că nu mai e nimic de făcut. Te rog să îi transmiți din partea mea. Mulțumesc, Laura.

Laura îi răspunse cu un zâmbet ușor stânjenit. În ochii ei încă plutea o urmă de îndoială.

Josh e Omega… chiar e adevărat?

– Te vom suna imediat ce domnul Miller se va simți mai bine, adăugă ea.

–  Nu te învinovăți.

Josh dădu din cap, prefăcându-se că nu observă nimic. Apoi se întoarse și porni mai departe.

Parcarea nu era departe. Pe drum, schimbă câteva saluturi și vorbe scurte cu cei pe lângă care trecea, dar totul părea estompat, ca prin ceață.

Când urcă în mașină, își dădu seama că nu-și mai amintea exact ce spusese sau pe cine întâlnise. Totul se pierdea într-un gol liniștit, apăsător.

⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜