Înainte să mă pierzi- Epilog

— Epilog —

În sala de așteptare VIP a aeroportului nu se aflau decât un bărbat și doi copii. Dincolo de peretele de sticlă, avioanele păreau suspendate într-o liniște ireală, ca niște siluete lipite de cer. Bărbatul le privea absent, în timp ce, în spatele lui, un băiat și o fetiță alergau fără oprire prin spațiul larg.

– Pete, dă-mi-o! Haide!

Băiatul mai mare fugise cu o panglică de păr, iar fetița îl urmărea, strigând supărată. Deși reuși să se apropie, nu-l putea prinde, iar frustrarea îi umplu ochii de lacrimi.

– Tată! Pete mi-a luat panglica!

– Dă-i-o înapoi. Nu e a ta, Chase răspunse calm, aproape absent, fără să-și desprindă privirea de la ferestre.

Cecil oftă și întinse mâna.

– Mă auzi? Dă-mi-o…

– Prostule, ești băiat. Ce-i cu părul ăsta? Ești fată?

– Dă-mi-o!

– E fetiță, e fetiță!

– Pete!

În cele din urmă, Cecil izbucni în plâns. Atunci Chase se întoarse și îl trase în brațe.

– Tată…

– Da, da… totul va fi bine.

Îl mângâie ușor, apoi își mută privirea spre Pete. Zâmbetul îi reveni, blând.

– Pete, nu-l mai necăji pe Cecil.

– Dar e băiat, protestă Pete.

– Băieții nu fac asta. Nu poartă rochii roz.

Cuvintele îl făcură pe Chase să tresară ușor. O amintire veche îi străbătu mintea.

– Tata a purtat rochie, Pete.

Copilul se opri, uluit.

– Când eram de vârsta ta… și chiar mai mare decât Cecil… am purtat. Am filmat și o reclamă în rochie.

Pete clipi, fără să știe ce să spună. Chase, temându-se că îl dezamăgise, se aplecă la nivelul lui.

– Ești dezamăgit de mine?

Băiatul ridică privirea, confuz. Pentru o clipă, tristețea se așternu pe chipul lui Chase.

Dar imediat, Pete clătină energic din cap.

– Nu! Nu sunt! Dacă vrei, o port și eu! Poți să porți și fundă! Doar… nu plânge!

Chase rămase fără cuvinte. Apoi zâmbi, mândru, în timp ce copilul îl îmbrățișa strâns.

– Nu plâng… mulțumesc, Pete.

După ce îl liniști, Pete îi înapoie panglica lui Cecil.

– Uite.

Cecil o luă și i-o întinse lui Chase.

– Leag-o tu, tată.

– Bine.

Cu mișcări sigure, Chase făcu o fundă frumoasă. Cecil zâmbi mulțumit, admirându-se în oglindă.

– Îți plac hainele de fete? întrebă Chase, curios.

– Nu chiar…

– Atunci de ce le porți?

– Pentru că lui tati îi place să mă îmbrace frumos… și pentru că semăn cu el. Tati îl iubește mult pe tata.

Chase izbucni în râs.

– Chiar așa?

– E un secret!

Dar copilul își pierdu repede interesul și fugi spre Pete.

Chase rămase privind în urma lor, apoi își întoarse capul spre pista de aterizare.

– Hm…

Recunoscu avionul imediat și își verifică ceasul.

– Pete! Cecil! A sosit tati!

Copiii se opriră și alergară spre el.

– Tati
– Tati.

Ținându-i aproape, Chase alergă spre ieșire. În câteva clipe, ajunse la zona de acces, cu inima bătându-i puternic.

Ușa se deschise.

– Tati! vocile copiilor răsunară în același timp.

Iar atunci… el apăru.

Obosit, dar zâmbind.

–  Comorile mele!

Josh își aruncă bagajele și îi cuprinse pe toți trei într-o îmbrățișare largă.

– Ați așteptat mult? Cecil, ești tot atât de frumoasă… Pete, ai crescut.

Apoi îl sărută pe Chase.

Cuvintele izbucniră din toate părțile deodată — plângeri, povești, explicații — până când Josh râse și ridică mâna.

– Pe rând! O să vă ascult pe toți.

– Cât stai de data asta? întrebă Cecil.

Toți tăcură.

Josh zâmbi.

– Trei luni. Mi-am luat pauză.

Un moment de liniște… apoi:

– M-am întors acasă.

– Da!
– Uau! Strigară copiii, iar Chase zâmbi larg.

Își apropie buzele de ale lui Josh și rămase așa mai mult decât de obicei.

Când se desprinse, șopti, cu obrajii ușor roșii:
– Mi-a fost dor de tine.

Josh îl privi cu căldură și îl sărută din nou.

– Data viitoare, lasă-mă pe mine să spun primul.

Chase râse.

Ținându-se de mână, porniră împreună, în timp ce vocile copiilor umpleau din nou aerul.

– Tati, să-ți spun de ce Cecil poartă haine de fete…

Și, pentru prima dată după mult timp, totul era exact acolo unde trebuia să fie.

Sfârșit.