Întâlnire cu Șarpele Demon – Capitolul 10

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Capitolul 10 – Căi diferite

În acea noapte, cei doi frați, Shen Qingxuan și Shen Zhen, stăteau întinși pe pat, cu o lumânare pâlpâind la capul patului, discutând față în față.

Cea mai mare parte a conversației fusese purtată de Shen Zhen, care vorbise despre lucruri ciudate și interesante din mediul oficialilor și despre noii prieteni pe care și-i făcuse, descriindu-le personalitățile cu mult entuziasm. Shen Qingxuan ascultase pentru o vreme, clătinând ușor din cap. Știa că fratele său intrase de curând în oficialitate și nu experimentase încă complexitatea acesteia, așa că era plin de entuziasm și așteptări. Viitorul rămăsese incert.

Fiind propriul său frate, Shen Qingxuan ezită o clipă înainte de a-i turna o găleată de apă rece peste entuziasmul său, spunând:

– Trebuie să fii precaut în toate privințele. Nu-ți face prieteni nechibzuit înainte de a le înțelege clar afilierile. Chiar dacă îți faci cunoștințe, păstrează o oarecare distanță. Poți construi oricând prietenii autentice mai târziu.

Shen Zhen fu pentru moment uluit. Deși nu spuse nimic, entuziasmul său anterior se diminuase și doar dădu din cap în semn de acord.

Shen Qingxuan știa că afirmațiile lui fuseseră prea directe. Shen Zhen s-ar putea să fi înțeles deja aceste principii, dar auzindu-le spuse atât de sincer, le făcuse greu de digerat emoțional.

Cu un oftat, Shen Qingxuan întinse mâna pentru a mângâia capul fratelui său și continuă:

– Tata are o mare bogăție și putere și știu că nu-ți faci griji în privința asta. Dar trebuie să te gândești că, cu cât puterea familiei este mai mare, cu atât este mai atractivă ca țintă pentru manevrele politice. Având în vedere că ești novice în această lume, cu puțină experiență și fără conexiuni solide, dacă nu ești atent și te aliniezi cu partea greșită, va fi greu să-ți revii. Atunci, nu numai că averea familiei nu te va ajuta, dar poate duce chiar la… ruinarea familiei!

Ultima propoziție fusese rostită cu o ușoară ezitare, dar fusese spusă totuși. Corpul lui Shen Zhen tremură ușor sub pătură.

– Frate, înțeleg, spuse Shen Zhen după o lungă tăcere.

– Am venit să-mi iau rămas bun de la tine înainte să urc pe munte.

Acest lucru îl luă prin surprindere pe Shen Qingxuan. Shen Zhen se uită la el, apoi își coborî privirea, spunând liniștit:

– Pentru că știu asta, am cerut să fiu transferat în ținutul Ningyuan din sud… Documentele au fost deja procesate și voi pleca la sfârșitul lunii. Odată plecat, călătoria va fi lungă și grea, și nu știu când mă voi întoarce…

Shen Qingxuan își încruntă fruntea, gândindu-se unde era ținutul Ningyuan. După ceva timp, își aminti că ținutul Ningyuan era un ținut mic și îndepărtat din regiunea sudică, cu un climat umed și cald, o populație aprigă și bandiți înverșunați. Oamenii de acolo erau numiți în mod obișnuit „barbarii din sud”.

După o pauză lungă, Shen Qingxuan își relaxă în cele din urmă fruntea încruntată și spuse:

– S-ar putea să-ți prindă bine să mergi acolo. Cu temperamentul tău, dacă rămâi în capitală, mai devreme sau mai târziu s-ar putea să superi pe cineva, fără să-ți dai seama. Mergând acolo pentru a câștiga experiență și apoi revenind, la întoarcere voi organiza un ospăț[1] în cinstea ta.

Shen Zhen zâmbi, își puse brațul în jurul gâtului fratelui său mai mare și își îngropă capul în umărul lui, spunând încet:

– Știam că vei spune asta.

După o pauză, continuă:

– Deși va fi un pic greu acolo, este un loc bun pentru a face realizări. Frate, nu-ți face griji. Câțiva bandiți nu vor putea să mă supună, iar tata are afaceri acolo, așa că nu trebuie să-mi fac griji pentru mâncare și haine… Mă voi întoarce în cel mult zece ani.

Shen Qingxuan rămase tăcut și dădu din cap.

Prima despărțire, mai ales de un frate cu care crescuse împreună, era întotdeauna dificilă. În ciuda anilor și a circumstanțelor extrem de diferite, legătura de sânge era ceva ce nimic nu putea șterge. Amândoi erau întristați.

După o perioadă de timp, Shen Zhen spuse în cele din urmă:

– Frate, știu că nu ai acum o stare bună de sănătate. Dar trebuie să-mi promiți că vei aștepta întoarcerea mea.

Shen Qingxuan fu luat prin surprindere din nou, simțind o înțepătură de durere în corp, și dădu rapid din cap în semn de acord.

– Desigur, te voi aștepta. Fii liniștit, până nu te văd căsătorit și continuând moștenirea familiei, cum aș putea să plec?

Shen Zhen zâmbi apoi:

– Când mă voi întoarce, mă voi căsători și voi face copii. Voi avea doi copii, iar unul va fi pentru tine.

Shen Qingxuan dădu din nou din cap, dar se gândi că și el ar putea să se căsătorească și să aibă copii. Totuși, când acest gând îi trecu prin minte, chipul lui Yi Mo îi apăru brusc, speriindu-l. Își înăbuși rapid aceste gânduri impulsive și nu mai îndrăzni să se gândească la asta.

Cei doi frați își continuară schimbul de cuvinte venite din inimă, iar Shen Qingxuan ezită dacă să îi spună că acum putea să vorbească, deoarece această veste ar fi scos la lumină relația lui cu acel mare șarpe demon. Dacă ar fi aflat despre asta, fratele său cu greu ar fi putut să plece la drum cu inima calmă, să nu se gândească la asta în timp ce era plecat și ar fi fost mereu îngrijorat dacă el era viu sau mort.

După ce se mai gândi încă o dată, luă decizia să nu o facă.

Deși putea vorbi acum, nu știa cât timp va dura această stare sau ce surprize ar putea apărea în viitor. Experimentase suișurile și coborâșurile destinului și nu dorea ca familia sa să fie îngrijorată înainte ca rezultatul să fie făcut cunoscut.

Mai mult, viitorul său cu Yi Mo era foarte incert. Nimeni nu putea face nicio promisiune.

În plus, promisiunile în sine erau goale și plictisitoare. Cine le-ar crede?

În a doua jumătate a nopții, Shen Zhen dormea deja, cu sprâncenele și ochii blânzi, ghemuit lângă el ca atunci când erau copii, ascultător și înțelegător în fața fratelui său mai mare.

Shen Qingxuan îi atinse sprâncenele, pierdut în gânduri, amintindu-și că, încă din copilărie, oamenii spuneau că sprâncenele și ochii fraților Shen le făceau chipurile să semene foarte mult.

Dar aceste sprâncene și ochi erau și principala lor trăsătură distinctivă.

În timp ce Shen Zhen era încă plin de vitalitate și inocență, Shen Qingxuan dezvoltase deja o privire plină de amărăciune şi

oboseală.

Shen Qingxuan oftă în tăcere, aranjă păturile și căzu treptat într-un somn adânc.

Următoarele zile fuseseră pline de forfotă și agitație, Shen Zhen pregătindu-se să plece la noul său post. Întreaga familie era într-o vâltoare de activitate, încât până și Shen Qingxuan fu nevoit să coboare muntele pentru a ajuta.

Nefiind suficiente mâini libere, Shen Qingxuan își trimise propriul servitor să ajute. Incapabil să contribuie prea mult, el se retrase liniștit într-un colț, rămânând singur și plictisit.

Shen Zhen era ocupat să-și ia rămas bun de la prieteni, să viziteze hanuri și restaurante, și nu se putea odihni nici când se întorcea acasă, deoarece stăpânul Shen îl trăgea să-și ia rămas bun de la bătrâni și rude.

Acest lucru îl determină pe Shen Zhen să-l caute pe Shen Qingxuan pentru a i se plânge de cât de obositor era să iasă în oraș. Shen Qingxuan îi oferi în mod firesc câteva cuvinte de alinare, dar apoi îl împinse și el la întâlnirile sociale.

Curând, totul fusese rezolvat, iar Shen Zhen porni la drum.

Shen Qingxuan se întoarse pe munte și își reluă viața liniștită, numărând răsăriturile și apusurile de soare și ascultând sunetul vântului foșnind printre frunze.

De la despărțirea de la izvoarele termale, Yi Mo nu mai apăruse.

Shen Qingxuan se întreba dacă Yi Mo era ocupat sau pur și simplu nu mai voia să îl vadă. De fiecare dată când se gândea la asta, nu se putea abține să nu zâmbească. Indiferent dacă Yi Mo îl evita sau nu, în cele din urmă tot va trebui să îl vadă din nou când va traversa râul anul viitor, nu-i așa?!

Se gândi din nou la asta:

Yi Mo – de ce ar conta atât de mult pentru el cineva care nu era nimic mai mult decât o persoană infirmă și slabă? Yi Mo trebuia să fie pur și simplu prea leneș să vină.

Stând singur în cameră, mintea lui Shen Qingxuan era agitată, incapabilă să ajungă la vreo concluzie. Cu cât gândurile sale deveneau mai haotice, cu atât se simțea mai sufocat.

Era ca și cum ceva i se bloca în piept, făcându-l să vrea să țipe disperat, să spargă ceva pentru a-și elibera tensiunea.

Poate că singurătatea de după agitația recentă îl făcuse să se simtă și mai neliniștit.

Simțind că emoțiile îi deveneau periculoase, Shen Qingxuan continuă să fie agitat. Neavând unde să își descarce frustrarea, luă un teanc de cărți despre spiritele vulpilor și alte subiecte ciudate pe care le adunase. Simpla privire la o pagină îl făcu să vrea să o rupă în bucăți, dorindu-și să poată sfărâma toate aceste cărți înșelătoare bucată cu bucată.

Cărțile despre spirite ale vulpilor care răsplăteau bunătatea și realizau uniuni fericite, sau despre oamenii îndrăgostiți care hrăneau spirite de flori pentru a câștiga favoruri… toate erau o prostie.

Nu știau autorii că „oamenii și demonii erau pe căi diferite”?

Oamenii și demonii erau pe căi diferite.

Shen Qingxuan își încruntă privirea, rumegând aceste cuvinte cu dinții strânși, repetându-le iar și iar în tăcere, înghițindu-le de fiecare dată. Furia lui era dincolo de orice rațiune, iar ura lui persista.

Din când în când, se gândea la fraza „toate căile duc către același scop”, dar nu îndrăznea să-și ducă gândul mai departe.

Erau un om și un demon, în plus amândoi bărbați. Chiar dacă drumurile s-ar fi îndreptat spre același punct, tot nu ar fi produs poveștile romantice din cărți.

Cel mult, ar fi oferit oamenilor niște bârfe.

Înțelegerea acestui lucru nu făcu decât să alimenteze și mai mult furia lui Shen Qingxuan.

– Te-au provocat acele cărți?

Shen Qingxuan își ridică brusc privirea și îl văzu pe Yi Mo stând lângă lumânare, cu jumătate din față ascunsă de părul răvășit, iar cealaltă jumătate fiind aruncată în umbrele pâlpâitoare ale luminii lumânării. Doar ochii lui blânzi ca apa erau vizibili, privindu-l calm și tăcut.

Mâna lui Shen Qingxuan tremură instantaneu, împrăștiind fragmentele albe, ca zăpada, ale paginilor pe podea.

Privi cum paginile rupte cădeau, iar gândurile sale, anterior haotice, păreau să se domolească odată cu fragmentele care cădeau. Simți brusc un sentiment de calm.

Nici grăbit, nici neliniștit, nici fericit, nici trist.

Își ridică încet fața și privi în ochii senini ai lui Yi Mo, având senzația vagă că mii de ani se ascundeau în ei. Se simțea ca și cum ar fi fost aruncat pe o insulă secretă în care nimeni nu călcase din cele mai vechi timpuri.

– Yi Mo.

Auzindu-și propria voce răsunând în încăperea liniștită, Shen Qingxuan întrebă, cu o pronunțare atentă și serioasă a cuvintelor sale:

– Deși pe căi diferite, tu și cu mine vom merge mai departe împreună, bine?

Bine?

________________________

[1] ospăț – 洗尘, xǐchén, care se traduce prin ”spălare de murdăria lumească” – în cazul actual de a aranja o petrecere cu băutură în cinstea oaspetelui sosit de pe tărâmuri îndepărtate