Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 17

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Capitolul 17 – Necunoscut

Lumina lumânărilor din Pavilionul Nanmu era strălucitoare. Concubina de curând sosită, Xiao Tao, stătea lângă pat, neliniștită de evenimentele necunoscute de afară și din cauza lipsei sale de familiaritate cu noile circumstanțe.

Simțea că timpul se scurge greu din după-amiaza în care fusese transportată în scaunul albastru în această curte ușor ciudată. Minutele păreau să se întindă la nesfârșit, provocându-i anxietate. Adormise chiar fără să vrea pe pat, doar pentru a se trezi ceva mai târziu cu soțul ei încă absent.

Xiao Tao nu îndrăznea să se miște. În ciuda faptului că se simțea înțepenită, rămase nemișcată, cu capul plecat, și continua să aștepte cu voalul ei roz. După un timp necunoscut, auzi sunetul roților scaunului cu rotile în curte, ceea ce fusese foarte confortabil în acest moment. Xiao Tao scoase un mic oftat de ușurare, nervii săi încordați relaxându-se. Dar timiditatea unei proaspăt căsătorite izbucni din nou, obrajii ei înroșindu-se.

Când Shen Qingxuan intră în cameră, dădu afară celelalte servitoare și își manevră scaunul cu rotile mai aproape de pat, apoi deschise ușa de lemn a camerei laterale. Acolo, în fața lui se afla noua mireasă, Xiao Tao, care stătea lângă pat cu capul plecat, cu părul aranjat într-un coc de femeie și cu urechile roșii strălucindu-i la lumina lumânărilor.

Shen Qingxuan se uită la ea cu o expresie de nepătruns. Pe măsură ce se apropia, purta zâmbetul său blând obișnuit, mascând orice emoție adevărată. Nimeni nu putea citi nimic din zâmbetul său, nici măcar el însuși.

Oprindu-se în fața lui Xiao Tao, o găsi extrem de timidă, îngropându-și fața și mai adânc, fiind din cap până în picioare imaginea unei mirese noi, copleșită de timiditate și nimic altceva. Shen Qingxuan îi ridică bărbia cu mâna, simțindu-i pielea moale și mirosul slab de parfum.

Servitoarea, de obicei îmbrăcată simplu, arăta acum destul de nerecunoscut în mătăsurile fine și împodobită cu bijuterii. Timiditatea acesteia îl făcu pe Shen Qingxuan să creadă că ea era într-adevăr o femeie frumoasă și fermecătoare.

În circumstanțe normale, Shen Qingxuan nu ar fi vrut să o deranjeze. La urma urmei, ea era o servitoare pe care el o văzuse de când era copilă. Își amintea ziua în care venise prima dată în camera lui, timidă și ascunsă după spatele mamei sale, cu ochii mari și sclipitori ca ai unui iepuraș. Acum, micuța servitoare crescuse și putea fi soție și mamă. Acest lucru îl făcuse să regrete  cât de repede trece timpul.

Xiao Tao nu era sigură despre ce va face Shen Qingxuan în continuare, inima ei bătând ca și cum în pieptul ei avea inima unui iepuraș plin de viață. Era în același timp timidă și în așteptare. Căsătoria era un eveniment major în viața unei femei și, deși soțul său era o persoană bolnavă, era totuși un bărbat talentat și bogat.

Chiar și cu statutul de concubină, era fericită și simțea că admirația și sentimentele sale nespuse deveniseră realitate peste noapte. Xiao Tao se gândi că va fi bună cu el în toate felurile, servindu-l cu atenție, având grijă de nevoile lui și tratând soția principală cu respect, la fel cum făcuse și cea de-a doua concubină cu mama lui. Ea spera doar la stabilitate și la fericirea familiei.

Gândurile lui Xiao Tao erau similare cu cele ale celei de-a doua mame a lui Shen Qingxuan, atunci când intrase pentru prima dată în familia Shen, ea fiind, de asemenea, un copil atunci.

Dar Shen Qingxuan nu gândea ca ea. El apucă ușor bărbia lui Xiao Tao, mângâindu-i obrazul pentru o clipă înainte de a-și retrage mâna. Apoi, făcu un gest.

Gestul îi era foarte familiar lui Xiao. În trecut, s-ar fi simțit reconfortant, deoarece însemna mila stăpânului. În acest moment, însă, văzând gestul, se simți dezorientată și nu știa de ce.

Gestul însemna: Culcă-te devreme.

După acest gest, sunetul roților de lemn fu reluat, Shen Qingxuan întorcându-se apoi pentru a intra în biroul său, lăsând-o pe Xiao Tao singură lângă pat. Rămase acolo mult timp, incapabilă să își recapete calmul. În cele din urmă, ochii i se înroșiră și lacrimile îi căzură.

Acest lucru se întâmplă pe tot parcursul nopții. A doua zi, la prânz, Xiao Tao fusese mutată într-o altă curte de concubină, însoțită de două servitoare și o femeie în vârstă, și își petrecuse noaptea singură. La fel se întâmplase și în a treia și a patra noapte.

Curtea de sud a reședinței Shen aparținea lui Shen Qingxuan. Amenajarea curții includea Pavilionul principal Nanmu și o curte separată pentru concubine. Xiao Tao locuia în curtea separată.

Servitoarele șușoteau între ele, răspândind rapid zvonuri în întreaga gospodărie. Acestea susțineau că fiul cel mare nu o plăcea pe Xiao Tao, sugerând că ea voia să urce prea sus. Aceste discuții private se strecurară cumva în afara zidurilor, ducând la diverse speculații grosolane despre faptul că Shen Qingxuan ar putea avea o „boală ascunsă”, lucru care ar fi explicat de ce frumoasa concubină ar fi rămas virgină. Zvonurile ajunseră în cele din urmă la urechile mamei lui Shen.

Într-o noapte, mama lui Shen făcu o vizită în camera fiului său în toiul nopții și îl găsi singur, dormind cu o singură pernă și fără niciun semn de bucurie conjugală pe față. Suspiciunile sale fuseseră confirmate, dar nu putea vorbi deschis despre asta, motiv pentru care chemase în tăcere un doctor.

Shen Qingxuan întrebă inițial de ce fusese chemat doctorul, dar înțelese imediat motivul. Nu-i rămase decât să scuture din cap și să scrie un bilet în care spunea că este bine și nu are nevoie de ajutor.

Îl dădu apoi pe doctor afară și se îmbufnă în camera sa. Cum putea să nu fie supărat? Deși era perfect sănătos, cu excepția faptului că nu se putea mișca mai jos de genunchi, oamenii credeau că avea o „afecțiune ascunsă”. Cât de absurd!

În acea noapte, Shen Qingxuan se întinse în pat, după ce toată ziua și-o petrecuse îmbufnat. Luă mărgeaua roșie de sub pernă și se jucă cu ea, rostogolind bila rotundă cu vârful degetului pe pat. După ce o rulă făcând câteva cercuri, o puse în palmă, bătând cu unghia în ea și spunând:

– Chestia asta rotundă, fără găuri sau ochi, dacă se pierde? Ar fi trebuit prinsă cu un șnur cumva.

Vorbi cu mărgeaua, care, bineînțeles, nu îi răspunse. Petrecu ceva timp liniștit jucându-se cu mărgeaua și, în mod surprinzător, furia i se risipi, iar starea lui de spirit se îmbunătăți într-un mod inexplicabil. Stinse lumina, puse mărgeaua la loc sub pernă și adormi.

În dimineața următoare, după ce se spălă, Shen Qingxuan ridică perna pentru a recupera mărgeaua și a o pune într-un săculeț. Când ridică perna, rămase uimit.

Mărgeaua roșie, inițial fără gaură, era acum legată cu un fir auriu.

Fața lui Shen Qingxuan izbucni într-un zâmbet, încântarea lui răspândindu-se din colțul buzelor sale până aproape de ochii săi strălucitori. Acest zâmbet îl purtă întreaga zi.

În acea seară, în timp ce Shen Qingxuan stătea întins pe canapea, bătu cu degetul în mărgeaua roșie pusă pe pieptul său și spuse:

– Am auzit de la Xu Mingshi că fost să te caute. Este adevărat? Dacă da, ar trebui să știi că i-am promis cele două comori pe care le ai. Am mințit că le am doar pentru a salva aparențele. Dacă nu vrei să i le dai, pur și simplu nu o face. La urma urmei, rezultatele cultivării sunt doar vorbe goale, depinde de mine dacă să le dau sau nu.

Așteptă un răspuns de la biluța roșie, dar nu primi niciunul. Mărgeaua rămase nemișcată pe pieptul lui.

Shen Qingxuan se sătură să aștepte și adormi fără să vrea.

A doua zi dimineață, când se trezise și nu deschisese încă bine ochii, simți că ceva nu era în regulă. Nasul îi era rece și simțea un fior neobișnuit. Shen Qingxuan deschise ochii și văzu un veșmânt alb pe pernă, cu un mic arzător de tămâie de culoare violet-maroniu așezat pe el.

Instinctiv, se uită în jos, la pieptul său, iar mărgeaua roșie, ca răspuns la mișcarea sa, alunecă până la claviculă.

Se simțea înfrigurat.

Totuși, Shen Qingxuan simți o căldură crescândă în el, ca și cum o flacără i-ar fi cuprins trupul, arzând intens în pieptul său.

Închise ochii și își auzi inima strigând:

– Yi Mo.

Yi Mo.

Cele două cuvinte tăcute aveau o emoție profundă, care chiar îl mișcară.

De atunci, în fiecare seară, Shen Qingxuan găsea mereu câte ceva despre care să vorbească, cum ar fi dorința de a vedea o carte rară  cu legende despre care se spunea că era disponibilă doar în palat. Vorbea despre asta cu atâta dorință încât putea să bolborosească singur până adormea amețit. În dimineața următoare, cartea avea să apară lângă perna lui, așezată în liniște acolo.

Deschizând cartea, constată că toate marginile erau pline cu notiţe scrise de mână, în mod clar adnotări făcute de cititorii anteriori. Shen Qingxuan o răsfoi și, într-adevăr, găsit un rând de caractere scrise îngrijit. Era scrisul lui Yi Mo, iar Shen Qingxuan nu avu nicio îndoială în privința asta.

Citind cartea, simți un alt fel de emoție infuzată în ea, făcând lectura sa atât serioasă, cât și tandră.

Aproape o jumătate de lună trecuse în felul acesta. Shen Qingxuan plănuia să își cheme concubina neglijată a doua zi pentru a-şi îndeplini îndatoririle conjugale.

O lună de neglijență fusese suficientă. La urma urmei, ea era concubina lui și urma să fie mama copilului său în viitor.

În acea seară, Shen Qingxuan stătea întins în pat, ținând în mână mărgeaua și vorbind despre planurile sale pentru intimitatea din noaptea următoare.  După ce ezită o clipă, spuse:

– Mă întreb cum este să te bucuri de compania unei femei.

De altfel, el era într-adevăr un novice în această privință. Deși știa despre chestiunile de intimitate, întâlnirile anterioare fuseseră conduse de Yi Mo, iar el trebuia doar să se întindă acolo. Dar de data aceasta, el avea să fie la conducere și avea deficienţe fizice, ceea ce îl făcu să se simtă neliniștit.

În dimineața următoare, Shen Qingxuan, ca de obicei, întinse mâna spre pernă și simți foșnetul hârtiei. Deschizând ochii, se îmbujoră instantaneu, ridicând în grabă perdelele patului și uitându-se în jur ca un hoț, apoi băgă cartea și ilustrațiile sub plapumă.

De data aceasta, Yi Mo trimisese toate materialele de la palatul primăverii. Diverse poziții erau ilustrate cu texte și notiţe detaliate. Chiar și un copil mic le-ar fi putut înțelege.

Shen Qingxuan rămase în camera lui, evitând să fie deranjat, și îşi petrecu întreaga zi având fața roșie.

Motivul era simplu: Yi Mo încercuise cu un pix roșu toate mișcările care erau ușoare și necesitau doar forța taliei, făcând însemnări detaliate în scrisul său meticulos, cum ar fi „Această poziție este posibilă”.

În acea seară, când fură îndeplinite îndatoririle conjugale, Xiao Tao, acum cu adevărat o nouă mireasă, avea o față înroșită și un comportament grațios.

Shen Qingxuan o însoțise o noapte, dar a doua zi se întoarse în mica lui cameră pentru a dormi singur. Xiao Tao își dădu seama că soțul ei clar nu se gândea la ea.

O lună mai târziu, în timpul micului dejun, Xiao Tao își acoperi brusc gura și se retrase de la masă. Deși rămase zveltă, Shen Qingxuan văzu urme noi în silueta ei.

Realizând că aceasta purta în ea copilul său, Shen Qingxuan simți o emoție izvorând în el. Această emoție străpunse chiar și comportamentul său obișnuit sumbru și rece, apărând ca o bucurie calmă pe fața sa – o încântare părintească. Când Xiao Tao se întoarse, acoperindu-și gura, și își văzu soțul, care părea întotdeauna distant, zâmbindu-i cu căldură, îşi dădu brusc seama că acesta era un zâmbet adevărat, cald ca briza de primăvară, ca o noapte în Jiangnan.

Acest zâmbet era pentru ea și, de asemenea, pentru copilul încă nenăscut din pântecele ei.

Familia Shen urma să aibă primul său nepot. Deși se născuse dintr-o soție secundară, familia era foarte mulțumită, iar Xiao Tao primea mult mai multă grijă decât înainte. Auzise multe remarci răutăcioase atunci când fusese neglijată, dar de îndată ce rămase însărcinată, primi multă atenție, iar nemulțumirile ei începură să dispară treptat.

Soțul ei rămase indiferent, întâlnindu-se doar la masă, iar noaptea dormeau în continuare separat. Xiao Tao nu avea resentimente, ştiind că afecțiunea soțului ei nu se îndrepta asupra sa. Din moment ce avea un copil, ea putea avea parte de sprijin în viitor.

Chiar dacă nu era favorizată, nu se temea că ar putea fi maltratată atunci când sora ei ar fi intrat în familie. Astfel, chipul lui Xiao Tao deveni senin, întruchipând bunătatea și compasiunea unei viitoare mame.

Shen Qingxuan fusese încântat timp de mai multe zile. Semnul cel mai evident era că petrecea tot mai puțin timp vorbind cu mărgeaua noaptea, în schimb stătea la lumina lumânărilor, gândindu-se la un nume pentru copilul său. Avea pregătite două nume, unul pentru băiat și unul pentru fată. După ce se hotărî asupra numelor, își dădu seama că nu mai vorbise cu Yi Mo de câteva zile – cu toate că uneori vorbea cu mărgeaua. Știa că Yi Mo îl putea auzi, deoarece mărgeaua era făcută din sângele lui Yi Mo.

În acea seară, luă mica biluţă roşie și îi vorbi despre copiii săi, scriind pe hârtie numele pe care le alesese și ținând-o ridicată pentru ca aceasta să o vadă. În ciuda atitudinii sale calme, bucuria sa era evidentă. Stătuse treaz până la miezul nopții.

A doua zi dimineață, înainte de a-şi deschide ochii, Shen Qingxuan se gândi la noaptea precedentă și întinse mâna spre pernă. Știa că nu va fi nimic de la Yi Mo acolo.

Mâna lui nu apucă nimic altceva decât satinul neted.

Neîncrezător, Shen Qingxuan deschise ochii și cercetă patul, răsucindu-se dintr-o parte într-alta, transpirând intens, lăsând chiar plapuma să cadă la pământ, dar nu găsi nimic.

– …Niciun cadou?

Shen Qingxuan bătu mărgeaua, pe jumătate glumind și pe jumătate spunând batjocoritor:

– Chiar eşti zgârcit.

Mărgeaua nu răspunse deloc, ca întotdeauna.

Shen Qingxuan desfăcu firul și ținu mărgeaua în mână, inspectând-o cu atenție. Era încă roșie și strălucitoare ca întotdeauna. După ce o examină pentru o vreme, o prinse la loc în jurul gâtului și murmură:

S-ar putea să fie gelos acum?

Râse de el însuși, realizând că nu putea defini clar relația sa cu Yi Mo. Totuși, știa că într-o zi ar putea fi gelos pe Yi Mo, în timp ce Yi Mo nu va fi niciodată gelos pe el. Yi Mo fusese destinat să se cultive pentru a deveni un nemuritor, detașat și pur.

Trebuia să cultive timp de o mie de ani, fără dorințe sau emoții. Shen Qingxuan ajunsese treptat să înțeleagă acest lucru.

Anterior, crezuse că Yi Mo nu îl plăcea, interacțiunile lor părând favoruri. În realitate, Shen Qingxuan își dăduse seama din cadoul de ziua lui că Yi Mo nu-l displăcea. Altfel, Yi Mo nu i-ar fi făcut un astfel de cadou, aşa că Yi Mo nu îl displăcea și chiar avea o anumită afecțiune faţă de el.

De asemenea, Yi Mo nu i-ar fi îndeplinit întotdeauna cererile, chiar și pentru chestiuni banale, cum ar fi dorința bruscă de a mânca găluște din Orașul de Est în dimineața următoare. Desigur, aceasta era doar afecțiune, indicând că Yi Mo nu avea o impresie proastă despre el. Dar nu avea nicio legătură cu sentimentele romantice și, prin urmare, nu exista nicio pasiune.

Shen Qingxuan chiar se întrebă dacă Yi Mo plăcuse vreodată pe cineva în cei o mie de ani de viață ai săi.

Desigur, nu şi-ar fi pus astfel de întrebări acum. La unele întrebări se putea răspunde doar la momentul potrivit. Shen Qingxuan înțelese acest principiu încă de când era tânăr.

Atunci de ce Yi Mo dispăruse brusc, fără să-l avertizeze?

Shen Qingxuan se gândea că într-o zi s-ar putea să se trezească și să găsească lângă pernă ceva ca un lacăt al longevității.

Îmbrăcându-se, simți o neliniște neastâmpărată în inima sa.

Yi Mo trebuie să fi fost împiedicat de ceva, se gândi Shen Qingxuan, încercând să se consoleze, și curând reveni la starea sa obișnuită. Cu toate acestea, un sentiment de anxietate persista, ca și cum ceva rău era pe cale să se întâmple.

Gândul că i s-ar fi putut întâmpla ceva lui Yi Mo fu de neoprit odată ce răsări. Shen Qingxuan trase adânc aer în piept, cu mintea plină de griji și îngrijorări.

Shen Qingxuan luase decizia să se întoarcă la casa din munte, alegerea sa bruscă surprinzând pe toată lumea din familia  Shen.

Mama sa încercă să îl convingă să rămână, invocând sarcina lui Xiao Tao și inconvenientele călătoriei în această stare pe drumurile montane. Totuși, Shen Qingxuan hotărâse și o lăsă pe Xiao Tao în urma sa, fără să o ia cu el.

Nimeni nu putuse schimba decizia sa. După-amiază, Shen Qingxuan se întoarse pe munte. Xu Mingshi sugeră, de asemenea, că muntele era un loc potrivit și vru să vină și el.

Preocupat că Yi Mo ar fi putut păţi ceva, Shen Qingxuan se gândi că Xu Mingshi, cu o anumită cultivare, ar putea fi capabil să-l ajute la nevoie, așa că îl luă cu el.

Întorcându-se la casa de munte mult timp liniștită, aceasta deveni imediat plină de viață.

Shen Qingxuan nu voia ca cineva să suspecteze ceva, așa că, la sosire, își reluă doar activitățile obișnuite: curăţarea grădinii, eliminarea petelor făcute de ploaie pe decorațiunile din grădină și pregătirea camerei lui Xu Mingshi. După aceea, luă cina.

Abia seara târziu găsi un moment să stea singur în camera lui, ținând în mână mărgeaua roșie și privind-o la lumina lumânărilor în singurătate.

Nu știa de cât timp stătea aşa. Persoana pe care o aștepta nu apărea, iar Shen Qingxuan își simțea membrele tot mai reci. Fără alte gânduri, murmură încet:

– Dacă s-a întâmplat ceva, vino să mă cauți. Nu am abilități speciale, doar acest corp. La nevoie, te pot apăra de săbii și săgeți.

În timp ce vorbea cu mmărgeaua, inima lui era deja plină de tristețe, incapabil să-și imagineze viața fără Yi Mo.

Nu putea suporta să se gândească la asta. De fiecare dată când gândul îi trecea prin minte, pieptul său se simțea de parcă era străpuns de o armă ascuțită – rece și dureroasă, ca și cum măduva sa ar fi fost erodată.

Shen Qingxuan își dădu seama că acest atașament emoțional nu putea fi eliminat. În ciuda caracterului său actual nemilos și intrigant, era încă dispus să trăiască sau să moară pentru altcineva. Nu știa când această legătură emoțională devenise atât de adânc înrădăcinată.

– Yi Mo.

Shen Qingxuan strigă în gol.

– Întoarce-te cât mai repede, spuse el.

Îşi coborî capul pentru o clipă, după care îl ridică din nou. După o mie de cuvinte gândite, pe gură îi ieșiră doar patru, murmurate încet ca pentru sine:

– Mi-e dor de tine.

– Mi-e dor de tine, spuse Shen Qingxuan.

Nu rostise alte cuvinte de afecțiune, doar aceste patru cuvinte, însă se simţise ca și cum ar fi fost secat toată dragostea pe care o avea în viața sa.