Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 19

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Capitolul 19 – Xiao Tao

Shen Qingxuan stătea lângă baldachin, uitându-se în liniște la femeia de pe pat. Fața femeii, palidă și cu aspect de ceară, era singura parte vizibilă, buzele ei fiind de un alb bolnăvicios. Cuvertura groasă îi acoperea corpul, făcând ca forma ei să pară doar o bucată subțire de hârtie, netedă și de nerecunoscut.

Shen Qingxuan știa că ea nu fusese întotdeauna așa. Femeia avea o statură zveltă, deși mică, era cărnoasă și moale, cu parfum de fard. Ea purtase cândva în pântec unul dintre copiii lui.

Acum, copilul dispăruse. Deși femeia nu își dăduse încă ultima suflare, nu se știa cât de mult mai putea rezista.

Toți cei din familia Shen credeau că nu va supraviețui nopții. Tinerețea și o constituție puternică îi permiseseră să reziste atât de mult, dar acum își pierdea rapid puterile.

Shen Qingxuan se uită o vreme la ea, apoi scoase din mânecă o bucată de bloc prețios de cerneală neagră, de culoare neagră cu o nuanță de violet. Fără ezitare, aruncă blocul de cerneală colecționat de mult timp în vasul cu cărbuni aprinși. Cu un sunet șuierător, se făcu roșu aproape instantaneu, iar el nu simți niciun regret.

Blocul de cerneală vechi de un secol, făcut de un meșter dintr-o dinastie anterioară, fusese realizat din materiale extrem de selective, inclusiv ierburi rare, pulbere de perle, osmanthus, ginseng, poria și lingzhi, printre altele. Se spunea că cerneala fabricată din acesta nu se va estompa nici peste o sută de ani. Datorită ingredientelor sale prețioase, chiar și o bucată de mărimea unei unghii valora o avere. Această cerneală putea fi folosită pentru a scrie sau pentru a păstra o viață.

Shen Qingxuan folosi un clește pentru a lua blocul de cerneală ars, punându-l într-un bol mic. Apoi turnă vin fierbinte peste el, amestecându-l într-o poțiune cu o lingură de argint, și o ajută pe Xiao Tao să se ridice pentru a-i putea da el însuși vinul de cerneală.

După un timp, cam cât ar fi necesar pentru arderea unui băț de tămâie, corpul lui Xiao Tao, altădată rece și plin de sudoare, începu să arate îmbunătățiri. Căldura vasului cu cărbuni aprinși  o ajutase în sfârșit; corpul i se încălzise, respirația devenise mai uniformă și nu mai părea atât de slăbită.

Shen Qingxuan puse oameni să o îngrijească cum se cuvine și rămase o vreme lângă ea înainte să părăsească camera lui Xiao Tao și să se întoarcă la mica sa clădire din lemn.

Toată lumea din familia Shen știa că Shen Qingxuan avea două blocuri de cerneală, dintre care unul era incredibil de prețios. Era un bloc de cerneală complet, fin sculptat cu script vertical și bambus, și era imposibil să mai găsești astăzi un altul similar pe piață. Cu toate acestea, el îl spărsese și îl transformase într-o poțiune pentru concubină. Cu peste zece ani în urmă, bătrânul stăpân Shen schimbase nenumărate obiecte de argint și acte de proprietate pentru obținerea lui, special pentru fragilul Shen Shao Ye, în caz de urgență.

Chiar și atunci când Shen Shao Ye fusese grav bolnav sau otrăvit cu venin de șarpe, el nu îl folosise niciodată. Deci, de ce îl dăduse acum unei concubine?

Diverse speculații se răspândiră printre slujitori precum fulgii de nea care cad iarna.

„Xiao Tao nu era favorită? Cine crede asta?! ”

„O concubină? Trebuia ea să primească mai multă atenție decât soția principală?”

„Într-adevăr, Xiao Tao l-a servit pe tânărul stăpân atâția ani, și chiar dacă tânăra doamnă a familiei Wang se căsătorește, nu se poate compara cu ea.”

„Corect, deși primul fiu l-a pierdut, ar putea să mai aibă alți copii în viitor…”

Lui Shen Qingxuan nu-i păsa de părerile celorlalți, dar mama lui Shen nu le putea ignora. Discutase cu Shen Qingxuan odată, deși nu direct, dar Shen Qingxuan înțelesese ce voia să sublinieze: ea era doar o concubină, o servitoare, și nu ar fi trebuit tratată atât de scump. O viață atât de umilă nu putea purta o considerație atât de mare.

Shen Qingxuan nu comentă, dând doar din cap în semn de aprobare.

Așa că atunci când Xiao Tao își reveni, putea să-și bea singură supa și să meargă puțin, Shen Qingxuan nu o mai vizită.

Yi Mo venise în acea zi, îl ținuse în brațe, îi vindecase rănile, după care plecase.

Shen Qingxuan știa că Yi Mo avea treburi de rezolvat și nu îl reținuse. Mirosul puternic de sânge de pe Yi Mo era evident și chiar și un prost putea vedea că fusese într-o bătălie. Shen Qingxuan pricepea că el era doar un simplu muritor, care nu putea înțelege sau controla problemele demonilor și ale diavolilor. Atâta timp cât Yi Mo nu era rănit, Shen Qingxuan nu-și făcea griji pentru asta.

Yi Mo îi spusese că se va întoarce să îl caute după ce își va termina treaba. Shen Qingxuan fusese de acord.

O jumătate de lună mai târziu, în timpul ninsorii de bun augur din acest an, Shen Qingxuan, aflat în scaunul său cu rotile și împins de un servitor, se îndrepta spre curtea lui Xiao Tao. Pe drum, observase micii oameni de zăpadă făcuți de servitoare, cu ochi de cărbune și lemn, nasuri de morcov și bețe pe post de brațe, aliniați într-un rând sub zidul curții, plini de viață și inocenți.

În camera lui Xiao Tao, trei sau patru vase cu cărbuni aprinși ardeau puternic, făcând camera caldă ca primăvara.

Xiao Tao, care avusese un avort spontan, era țintuită la pat și se odihnea pe perne. Mirosul amestecat al cărbunelui de foc și cel al ierburilor medicinale din cameră creară o atmosferă caldă și liniștită.

Shen Qingxuan le dădu afară pe servitoare, trimițându-le să se joace în zăpadă. Acestea fură încântate și fugiră imediat din cameră. Abia atunci Shen Qingxuan se apropie de pat, ridică perdeaua moale și o strigă pe nume pe Xiao Tao.

Xiao Tao, pe jumătate adormită, crezuse inițial că nu auzise clar. Când își dăduse seama că o striga un bărbat, tresări, crezând că era un servitor nesăbuit, care îndrăzni să intre în camera ei privată. Cum ar fi putut face față unui astfel de scandal? Deschise brusc ochii și văzu că era Shen Qingxuan. Era uimită și neîncrezătoare, strigând:

– Tinere stăpân?

Shen Qingxuan zâmbi și răspunse cu blândețe, uitându-se în ochii ei larg deschiși de uimire, și o întrebă:

– Cum te simți?

Xiao Tao rămase uluită, uitându-se la fața lui și răspunse instinctiv:

– Mult mai bine.

Apoi își reveni brusc în simțiri.

– Tinere stăpân, ți-ai recăpătat vorbirea acum?!

Shen Qingxuan îi acoperi buzele cu mâna făcând-o să tacă.

Xiao Tao se uită la el în gol pentru o vreme, apoi își dădu seama de situație și mișcă rapid din cap.

– Mi-am recăpătat vocea de câteva luni, spuse Shen Qingxuan, aruncând o privire caldă, având totuși un ton semnificativ.

– Dar nu era momentul potrivit să-ți spun. Înțelegi?

Xiao Tao se gândi la faptul că nimeni din casă nu știa despre asta în ultimele luni și nu auzise nici servitoarele discutând despre asta recent. Înțelesese repede ce voia să spună Shen Qingxuan – îi spusese doar ei și nimănui altcuiva, așa că, în mod firesc, nu putea să se scape cu privire la asta. Dădu rapid din cap.

Shen Qingxuan fu oarecum surprins de inteligența ei. Se simți și mai întristat și o vreme o fixă cu privirea înainte de a ofta:

– Poate că n-ar fi trebuit să mă căsătoresc cu tine.

Fața lui Xiao Tao deveni palidă.

– Tinere stăpân?

Shen Qingxuan scutură din cap și spuse încet:

– Când unchiul tău te-a vândut familiei mele, murea de tuberculoză acum doi ani. Mătușa ta era o femeie aspră, iar viața ta era grea, nu lăsa loc pentru o gură în plus. M-am gândit că, fără părinți sau o familie pe care să te bazezi, chiar dacă ai fi fost dată afară, viața ta nu ar fi putut fi mai bună decât acum. Deși nu îți pot oferi un statut respectabil, îți pot oferi o viață confortabilă, fără a fi nevoie să fii servitoare. Chiar dacă nu este soluția ideală, tot e mai bine decât să fii săracă și expusă la intemperiile vieții… De aceea am fost de acord cu mama și te-am primit la mine. În viitor, dacă vei avea alți copii, vei avea un sprijin în gospodărie și nu vei suferi toată viața. Cel puțin, toți acești ani în care m-ai slujit nu vor fi în zadar.

Ochii lui Xiao Tao se înroșiră de emoție și rămase fără cuvinte, plecându-și capul și strigând încet:

– Tinere stăpân.

– Știu că ești inteligentă, continuă Shen Qingxuan.

– De când ai devenit mamă, ai fost și mai atentă și precaută. Nu ai fi căzut în zăpadă fără motiv.

El se uită la ea, apoi își mută privirea și adăugă:

– Nimeni din această casă nu ți-ar face rău. Poate a fost cineva din vremea, când erai servitoare și care venea să te viziteze. Văzându-te acum într-o poziție mult mai bună decât a ei, poate s-a simțit nedreptățită și te-a împins un pic, fără să-și dea seama că va provoca un asemenea rău.

Xiao Tao rămase surprinsă să îl audă pe Shen Qingxuan arătându-și  îngrijorarea ascunsă atât de precis. Inima ei tresări și nu știu cum să răspundă. Ea fusese cândva servitoare, iar printre servitoare, obișnuiau să se joace și să glumească fără să se gândească prea mult. Acum, în calitate de concubină, se simțea mai izolată. Era rar să aibă companie și, în mod natural, se alătura distracției lor. Odată cu ninsoarea abundentă, se lăsă dusă de val construind oameni de zăpadă și, în timpul procesului, una dintre însoțitoare, fără să-și dea seama de pericol, o împinse. Nu fusese ceva intenționat, dar gheața de sub zăpadă era prea alunecoasă, făcând-o să cadă puternic.

Xiao Tao se simți vinovată că se jucase cu servitoarele fiind o concubină, pierzându-și astfel demnitatea. După ce pierdu copilul, aproape că își pierdu viața. Își dorea ca incidentul să nu mai fie menționat niciodată.

Totuși, Shen Qingxuan, care de obicei tăcea, îi vorbi direct.

Xiao Tao nu putu stabili dacă servitoarea care o împinse acționase intenționat sau nu.

Shen Qingxuan continua să se uite la ea. Deși privirea lui nu era acuzatoare, Xiao Tao transpira de anxietate.

– Xiao Tao, vorbi în sfârșit Shen Qingxuan.

Xiao Tao își ciuli urechile pentru a asculta, iar el spuse:

– În ceea ce privește copilul, știu că vina nu este a ta, dar sunt totuși foarte întristat.

Xiao Tao mormăi:

– Tinere stăpân…

– S-o lăsăm baltă. Să ne prefacem că nu s-a întâmplat niciodată, spuse Shen Qingxuan după un moment de tăcere.

– Se pare că doare foarte mult acum. Ce-ar fi să te las să pleci din gospodărie pentru o schimbare de situație?

Xiao Tao fu uimită, realizând că el voia să se despartă de ea. Ea își deschise gura, dar nu putu vorbi, lacrimile curgându-i pe față.

– Am cumpărat un teren în afara orașului, care era liber de mai bine de doi ani. Te poți muta acolo. Deși nu se poate compara cu măreția gospodăriei familiei Shen, este bine dotat cu servitori și cu facilități, spuse Shen Qingxuan, ca și cum nu ar fi văzut nimic rău în asta.

– Dacă ești de acord, îți voi da actul de proprietate pe teren. Îți va oferi un loc în care să trăiești confortabil și fără griji.

Uitându-se la expresia lui Xiao Tao, Shen Qingxuan continuă:

– Dacă în viitor vei găsi pe cineva care să-ți placă, acel act de proprietate poate fi considerat zestrea ta.

– Tinere stăpân?

Xiao Tao se uită la el cu ochii plini de lacrimi, incapabilă să înțeleagă sensul cuvintelor lui.

– Deși te-am luat drept concubină, nu am avut niciodată sentimente adevărate pentru tine. Știi asta, dezvălui în cele din urmă Shen Qingxuan.

– După acest incident, mi-am dat seama că ceea ce am crezut că este pentru binele tău, de fapt ți-a făcut rău. M-ai servit atât de mulți ani, nu vreau să te tratez nedrept. Proprietatea de la țară este frumoasă, iar sătenii din apropiere sunt amabili. Te voi trimite acolo pentru a-ți limpezi mintea. Dacă vrei să te întorci aici după un an, poți să te întorci și să fii în continuare concubina mea. Dacă preferi să nu te întorci, atunci rămâi acolo. Actul de proprietate și teren sunt ale tale, iar dacă găsești pe cineva care să te trateze bine în viitor, te poți căsători cu el și să ai o familie, ceea ce ar fi mai bine decât să stai cu mine, o persoană fără inimă și inutilă.

Văzând-o pe Xiao Tao tăcută, Shen Qingxuan spuse:

– Gândește-te bine.

Xiao Tao rămase uimită, neimaginându-și niciodată o asemenea întorsătură a evenimentelor. Stătea năucită în capul patului, fără să știe nici măcar când Shen Qingxuan plecase.

Când Yi Mo se întoarse, Shen Qingxuan își freca fruntea, mototolind o bucată de hârtie cu frunze uscate de lotus într-o minge și aruncând-o deoparte.

După două zile de pictură nesatisfăcătoare, Shen Qingxuan era frustrat. Trânti presa de hârtie cu o lovitură puternică.

Yi Mo întrebă:

– Nu sunt binevenit?

Shen Qingxuan își ridică privirea, cu chipul plin de bucurie.

Bucuria era autentică și nemascată, ca și cum iritarea, anxietatea și nerăbdarea anterioare nu ar fi existat niciodată.

Lăsându-și pensula jos, Shen Qingxuan se uită la vestimentația neagră a lui Yi Mo și dădu din cap.

– Ai venit pentru că ți-ai terminat treburile?

– Da, răspunse Yi Mo, ridicând hârtia mototolită de pe podea și netezind-o.

– Data trecută, te-ai încruntat și te-ai plâns de sângele și mirosul de pe mine, nu-i așa?

– Cum aș putea să mă plâng? spuse Shen Qingxuan râzând.

– Cred doar că ești mai în formă atunci când ești curat. Mai puțin sânge pe tine te face să arăți mai puțin ca un demon.

Yi Mo îi aruncă o privire din profil, luă cerneala și pensula de pe birou și adăugă câteva tușe la pictura lotusului ofilit din iaz.

– Mai puțin ca un demon? Atunci ca ce semăn eu?

– Ca un monstru nemilos, care ucide fără să clipească, spuse Shen Qingxuan, uitându-se la schimbările din pictură – apărură câteva valuri și un munte îndepărtat acoperit de ceață, emanând o eleganță și o grandoare de nedescris. Nu se putu abține să nu exclame:

– Tsk.

Yi Mo își întoarse fața ușor încruntat:

– Ce înseamnă «tsk»?

– Înseamnă că nu mai este nimic de spus.

Shen Qingxuan zâmbi, trăgând de mâneca lui Yi Mo, luând pensula și punând-o deoparte.

– La urma urmei, tu ești un șarpe demon bătrân care trăiește de mii de ani. Dacă această capodoperă ar fi transmisă mai departe, cine știe ce fel de faimă ar putea aduce. O pictură care valorează o mie de galbeni nu este o exagerare.

Yi Mo își frecă fruntea jucăuș:

– Nu știi că aurul și argintul sunt precum murdăria?

Shen Qingxuan prinse mâna lui Yi Mo de pe frunte, o apăsă pe fața lui, o mușcă ușor și își linse buzele.

– Fie aur și argint sau murdărie, nimic nu se compară cu o frumusețe.

Yi Mo se uită la el pentru o vreme, apoi scutură din cap.

– Ești destul de insistent.

Shen Qingxuan zâmbi.

– Ai putea și tu să… profiți de situație.

Ținând mâna rece a lui Yi Mo, Shen Qingxuan zâmbi cu înțeles, își desfăcu gulerul, apăsă mâna lui Yi Mo pe pielea lui și îl întrebă:

– Vrei să profiți de situație, șarpe?

Ultima propoziție fu blândă și ademenitoare.

Yi Mo nu ezită, ridicându-l pe Shen Qingxuan și ducându-l în brațe spre pat.

Shen Qingxuan continua să zâmbească, fericirea lui fiind fără limite.

Era ca și cum, indiferent de cât de periculoasă era situația lui, indiferent de nedreptățile lumii sau de viitorul incert, văzându-l și auzindu-i vocea îl puteau face să râdă în hohote.

Era ca și cum în adâncul inimii sale, înflorise o floare de aur, aducând căldură unei lumi, care altfel era întunecată.