Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 22

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Capitolul 22 – Frate Yi

Fericirea era întotdeauna trecătoare. După ce Yi Mo plecă, Shen Qingxuan se simți atât de epuizat încât nu își putu ține ochii deschiși și adormi îmbrățișând pătura. Dormi până când soarele era sus pe cer, iar când se trezise, îl durea tot corpul, în special partea inferioară a spatelui, care era chinuitoare și insuportabilă într-un mod greu de descris.

Patul era o mizerie, cu pete albe vizibile peste tot, ca să nu mai vorbim de pe corpul său, unde urmele uscate puteau fi îndepărtate cu mâna. Shen Qingxuan oftă neputincios, sună clopoțelul pentru ca cineva să aducă un butoi cu apă la marginea patului și, după ce fu umplut cu apă fierbinte, dădu afară toate servitoarele, urcând singur în el.

După baie, aruncă toate așternuturile de pe pat și pernele în butoiul de lemn. Le lăsă la înmuiat, pentru că altfel, dacă servitoarele ar fi văzut petele și l-ar fi întrebat din curiozitate despre ele, el nu ar fi știut cum să le explice.

După ce curăță peste tot, Shen Qingxuan îndură durerea din talie și continuă să se ocupe de restul problemelor.

Fusese apatic toată ziua, din fericire nu era nimeni în jur care să bănuiască ceva, altfel ar fi fost evident că era prea indulgent. Shen Qingxuan se odihni alte două zile înainte de a merge să o vadă pe Xiao Tao.

Xiao Tao își împachetase deja lucrurile, așteptând doar ca el să sosească pentru a putea pleca. Fusese bolnavă recent și, deși își revenise, părea mai slabă decât înainte. Shen Qingxuan pregăti o trăsură cu aranjamente confortabile înainte de a o lua pe Xiao Tao ca să-și ia rămas bun de la părinții ei și să plece împreună.

Călătoria nu fusese lungă, dar durase totuși o jumătate de zi. Din moment ce ea îl servise cândva, Shen Qingxuan trebuia, în mod natural, să se asigure personal că ea era bine stabilită înainte ca el să poată fi în largul său. Odată ce începea un lucru, îl făcea temeinic, fie că era o faptă bună sau una rea.

Trăsura merse de-a lungul drumului până când se opri în cele din urmă lângă debarcader, unde barcagiul care aștepta se apropie de ea. Servitorii îi ajutară pe tânărul stăpân și pe Xiao Tao să urce în barcă, lăsând doar doi dintre servitorii apropiați ai lui Shen Qingxuan să îi însoțească. Restul fuseseră trimiși departe.

Pe râu, vântul rece era înțepător. Xiao Tao și Shen Qingxuan stăteau în cabina mică, iar cei doi servitori plecaseră pe puntea inferioară, lăsându-i pe cei doi față în față.

Xiao Tao turnă niște ceai, îi întinse o ceașcă lui Shen Qingxuan și își luă și ea ceașca, luându-și rămas bun cu ceai în loc de vin:

– Tinere stăpân, ai mare grijă de tine de acum înainte.

Shen Qingxuan dădu din cap și bău ceaiul în tăcere.

Stătură așa în liniște mult timp, până când barca se zdruncină lovindu-se de ceva pe apă, iar un strigăt puternic se auzi de după fereastră:

– Acostăm! Băieți, puneți rampa!

Cei doi servitori bătură la ușă, iar Xiao Tao se ridică, ajutându-l pe Shen Qingxuan să iasă din cabină.

Vântul era puternic, iar Shen Qingxuan își înfășură strâns mantia în jurul său, totuși vântul încă îl făcea să tușească. Xiao Tao purta o mantie albastră simplă, cu gluga strâns legată, ținând aproape o manșetă îmblănită în timp ce se strângea de frig.

După ce făcură câțiva pași, văzură o proprietate mică și delicată. Pentru că era iarnă, iar vegetația se ofilise, dând locului o senzație oarecum dezolantă. Xiao Tao se uită în jur și se aplecă mai aproape de urechea lui Shen Qingxuan, șoptindu-i:

– Tinere stăpân, acest loc trebuie să fie frumos primăvara.

Shen Qingxuan zâmbi, dar nu spuse nimic.

Un slujitor se grăbi să îi întâmpine, iar, în scurt timp, servitorii care așteptau în curte ieșiră să le ureze bun venit.

Shen Qingxuan intră înăuntru, verifică reședința și îi chemă pe toți servitorii afară pentru o instruire detaliată. Odată mulțumit de seriozitatea lor, îi puse pe servitori la treburi amănunțite înainte ca el și Xiao Tao să intre în cameră.

Soba din camera laterală ardea cu putere. Xiao Tao își scoase mantia și o puse deoparte. Shen Qingxuan se așeză pe un scaun și îi spuse:

– Acum că ești aici, tu ești stăpâna casei. De acum înainte, trebuie să gestionezi bine oamenii din moșie. Nu te apropia prea mult de ei, dar nici nu fi prea distantă. Dacă ești prea apropiată, vor deveni indisciplinați; dacă ești prea distantă, vor purta resentimente. Servitorii sunt toți cinstiți, așa că nu fii prea aspră cu ei. De asemenea, nu fi prea indulgentă.

Xiao Tao dădu aprobator din cap.

Shen Qingxuan continuă:

– Totul pare în ordine, cu excepția faptului că îți lipsesc două servitoare. Ar trebui să-ți alegi propriile însoțitoare apropiate. Du-te mâine în sat și angajează niște persoane. Aspectul nu este important, atâta timp cât sunt curate. Nu alege pe nimeni prea deștept; oamenii deștepți sunt mai predispuși să creeze probleme. Din moment ce ești singură aici, nu lăsa servitoarele să profite de tine.

Xiao Tao zâmbi slab:

– Tinere stăpân, și eu m-am născut servitoare. Știu ce trebuie să fac.

Shen Qingxuan zâmbi și el. După o vreme, îi spuse:

– Doar trăiește-și viața bine de acum înainte.

Xiao Tao strâmbă din nas, manifestând pentru scurt timp comportamentul servitoarei care fusese odată:

– Tânărul stăpân spune să trăiesc bine, sugerezi cumva că ar trebui să mă mărit cu altcineva? Dacă trebuie să mă mărit, există cineva cu același caracter ca tânărul stăpân?

Shen Qingxuan răspunse:

– Ai devenit destul de îndrăzneață de când ai părăsit conacul. Este ceva ce ar trebui să spui?

Xiao Tao își arătă limba:

– M-am născut servitoare și, deși am ajuns să fiu concubină, nu m-am descurcat bine. L-am făcut chiar și pe copilul tânărului stăpân să…

Se opri brusc, observând expresia lui Shen Qingxuan, și schimbă rapid subiectul:

– Tânărul stăpân a fost atât de bun cu mine, altfel nu aș fi supraviețuit până în ziua de azi. Acum am propriul meu pământ și pot fi propriul meu stăpân.

Îngenunche și făcu o plecăciune:

– Nu pot sta alături de tânărul stăpân, ceea ce arată lipsa mea de noroc. Astăzi, mă înclin în fața ta și sper că tânărul stăpân nu va uita această servitoare. Chiar dacă mă voi mărita cu altcineva în viitor, îmi voi aminti mereu de tânărul stăpân.

Ea se referi din nou la ea ca la o servitoare, revenind la fosta ei identitate, deși acum era stăpâna acestui pământ și a servitorilor săi.

Shen Qingxuan o ascultă, reflectând la schimbările din oameni și circumstanțe, și se gândi la familia sa, care transformase această fată, cândva naivă și ignorantă, în cineva atât de ageră și capabilă.

Shen Qingxuan se simțea complet în largul său. O persoană ca ea, care înțelegea cum să avanseze și să se retragă, nu ar fi cauzat nicio problemă. Poate că, după ce pierduse accidental acel copil, orice răzvrătire pe care ar fi putut-o avea, dispăruse.

De la fată la femeie, încercările contribuiseră la creșterea ei.

În timp ce Shen Qingxuan se pregătea să plece, Xiao Tao îl urmări până la ușă, apoi alergă brusc după el cu pași mici, ezitând înainte de a spune:

– Tinere stăpân, am auzit că domnișoara Wang…

Shen Qingxuan se uită la ea, privirea lui îndemnând-o să își termine cuvintele. Xiao Tao o dădu afară pe servitoarea de lângă ea, după care spuse cu seriozitate:

– Am auzit asta la piață anul trecut când am cumpărat niște materiale de cusut, deși nu sunt sigură dacă este adevărat sau nu. Se zvonește că tânăra domnișoară din familia Wang iubește un tânăr care locuiește peste drum. Cei doi au avut un schimb de scrisori în secret, dar când stăpânul Wang a aflat, l-a bătut crunt pe tânăr și l-a alungat din oraș. Problema a fost ținută sub tăcere și abia după aceea familia Wang a început să caute o căsătorie pentru tânăra domnișoară.

Xiao Tao observă expresia insesizabilă a lui Shen Qingxuan și ezită, nefiind sigură dacă ar trebui să continue. După o scurtă pauză, aceasta adăugă:

– Tinere stăpân, ar trebui să te căsătorești cu o femeie bună.

Shen Qingxuan zâmbi când auzi asta și îi spuse încet:

– Bună sau nu, nu mă voi căsători.

Apoi continuă:

– Știu despre această problemă acum, dar nu trebuie să le spui despre asta și altora. Dacă se dovedește a fi doar un zvon, nu ar strica reputația tinerei domnișoare? Ține minte, nu bârfi cu nepăsare.

Xiao Tao răspunse rapid:

– Desigur, nu voi spune nimic.

Shen Qingxuan dădu ușor din cap înainte de a face semn cu mâna pentru a chema înapoi pe servitor.

Xiao Tao stătu acolo un moment înainte de a întreba brusc:

– Tinere stăpân, ai pe cineva în inima ta?

Shen Qingxuan nu răspunse, doar îi zâmbi. Văzându-i zâmbetul, Xiao Tao își aminti de momentul în care văzuse urme de pe patul lui și simțise mirosul persistent din baldachin. În clipa aceea, înțelesese că într-adevăr exista o astfel de persoană, deși nu știa cine era.

Dar oricine ar fi fost, nu mai avea nimic de-a face cu ea.

Shen Qingxuan îl puse pe servitor să împingă căruciorul și  porniră pe drumul de întoarcere.

Xiao Tao îl privi plecând departe înainte de a se întoarce în curte, înconjurată de ceilalți servitori. Din acel moment, viața sa lua o cale diferită, plină de noi întorsături, și începea un nou capitol.

La întoarcere, Shen Qingxuan începuse să se ocupe de chestiunea privind tânăra domnișoară a familiei Wang. Mai întâi, puse pe cineva să investigheze dacă zvonul era adevărat. Persoana pe care o întrebase raportase că într-adevăr existase un astfel de tânăr. Trecuse examenul provincial, dar familia lui intrase în dificultăți. Nu-și puteau permite nici măcar cheltuielile de călătorie pentru următorul examen. Tatăl său era grav bolnav, iar mama sa murise. Își câștiga existența predând, dar după incident, rămase singur și sărac.

Shen Qingxuan reflectă un moment la asta, apoi luă o decizie. Aranjase să i se dea tânărului niște arginți și se folosi de relațiile tatălui său pentru a scrie o scrisoare de recomandare. Atât arginții, cât și scrisoarea fuseseră trimise tânărului.

Această mișcare îl alarmă pe tatăl lui Shen Qingxuan, care veni în grabă să întrebe. Shen Qingxuan zâmbi și îi prezentă situația pentru ca el să afle cu cine urma să se însoare.

Când tatăl lui Shen Qingxuan își dăduse seama că familia Wang îndrăznise să ofere o astfel de fiică drept parteneră, devenise furios și se hotărâse să meargă la ei acasă pentru a-i lua la rost. Shen Qingxuan îl convinsese să n-o facă ca să nu-i distrugă reputația tinerei domnișoare. Cei doi se holbaseră unul la celălalt pentru o lungă perioadă de timp înainte ca tatăl lui Shen Qingxuan să cedeze în cele din urmă și să întrebe:

– Atunci ce ai de gând să faci?

Shen Qingxuan scrise:

– Bărbatul are talent, iar femeia este frumoasă. Ei se plac reciproc, sunt o pereche făcută în ceruri.

Când tatăl său văzu ce scrisese acesta, aproape că rupsese pensula de furie, exclamând:

– Aceasta este logodnica ta!

Shen Qingxuan scutură din cap:

– Este doar o logodnă. El exista înaintea mea, așa că e corect să mă dau la o parte.

Tatăl lui Shen Qingxuan era atât de furios încât aproape că îi venea să leșine.

– Ce vrei să spui cu „e corect să mă dau la o parte”?!

Văzând că tatăl său era cu adevărat supărat, Shen Qingxuan puse pur și simplu pensula jos și spuse:

– De ce m-aș căsători cu o femeie care are pe altcineva în inima ei?

Tatăl său fusese furios, dar înainte de a putea spune ceva, realizase brusc că aceste cuvinte veneau de la propriul său fiu, lăsându-l uluit.

Profitând de moment, Shen Qingxuan continuă:

– Nici bătrânul familiei Wang nu este potrivit ca socru. Doar pentru că tânărul profesor trecuse prin momente grele, acesta îl privise cu superioritate și insistase să găsească un partener mai „potrivit” pentru fiica sa. Cu o asemenea minte îngustă, nu l-aș respecta nici dacă ar fi socrul meu. Ar fi mai bine să-l ajutăm pe acel tânăr să-și asigure o poziție bună. La următorul examen provincial, ar putea să fie admis, iar apoi ar putea să se căsătorească cu fiica familiei Wang în cadrul unei ceremonii grandioase, stânjenindu-l pe bătrân.

– …

Tatăl lui Shen Qingxuan amuți. Shen Qingxuan ridică o sprânceană.

– Ce crezi?

– …

Tatăl său tăcea în continuare. Shen Qingxuan începu să râdă.

– Din moment ce așa stau lucrurile, am aranjat eu deja totul. Am rezolvat problema folosind numele tău și i-am scris o scrisoare unchiului Chen, recomandându-i ca tânărul erudit să primească un post de scrib în biroul său. Doar te anunț.

Tatăl său întrebă:

– Ai făcut deja totul, atunci de ce îmi spui mie?

Shen Qingxuan își înclină capul:

– Ca să te poți duce la familia Wang și să le spui că fiul tău cel mare este aproape de moarte și probabil va muri mâine. Pentru a evita ruinarea viitorului fiicei lor, aceasta ar trebui să anuleze logodna.

– …

Shen Qingxuan spuse:

– Grăbește-te și pleacă.

Tatăl lui Shen Qingxuan, urmând comanda fiului, se îndreptă spre ușă, gata să meargă la familia Wang. Ieșise deja afară când dintr-o dată se întoarse și întrebă:

– Fiule, când ai de gând să-mi spui despre vocea ta?

Shen Qingxuan zâmbi și spuse:

– Îți voi spune odată ce ai terminat sarcina ta. Acum, grăbește-te și pleacă.

Tatăl lui Shen Qingxuan răspunse:

– În regulă, mă duc.

Acesta mai făcu câțiva pași, după care se întoarse din nou, uitându-se suspicios la Shen Qingxuan, care stătea în scaunul cu rotile.

Shen Qingxuan fu luat prin surprindere pentru o clipă, apoi spuse repede:

– Nu te gândi prea mult la asta. Picioarele mele sunt încă paralizate.

Tatăl său oftă:

– Oh, bine. Atunci am plecat.

– Tată, fii atent pe drum, strigă Shen Qingxuan.

Tatăl său lăcrimă brusc și murmură:

– Am așteptat atâția ani să te aud spunându-mi din nou «tată».

Această singură propoziție făcu să apară lacrimi și în ochii lui Shen Qingxuan. Își întoarse fața în altă parte, evitând orice alt contact vizual.

După ce logodna fusese anulată, familia Shen sărbătorise recăpătarea vocii lui Shen Qingxuan, lucru care făcuse parte din planul său dintotdeauna. Tatăl lui Shen Qingxuan, foarte bine dispus, anunțase că toate problemele de familie vor fi încredințate fiului său mai mare. Apoi l-a întrebat cum i-a fost vindecată vocea, la care Shen Qingxuan răspunse zâmbind:

– Am întâlnit o persoană extraordinară.

Bineînțeles, toată lumea făcea presiuni asupra lui ca să dezvăluie cine era această persoană, dar Shen Qingxuan scuturase din cap și spuse că o va aduce a doua zi.

În acea seară, când Yi Mo sosi, acesta fu „convins” să accepte să se întâlnească cu familia Shen în ziua următoare.

În fața părinților săi, Shen Qingxuan, ținându-l de mână pe Yi Mo, le spuse degajat:

– Aceasta este persoana extraordinară care mi-a vindecat vocea. Ne-am întâlnit pe munte și mi-a spus, de asemenea, că poate să-mi trateze și picioarele, deși medicamentul este rar și nu va fi disponibil până anul viitor cel mai devreme.

Shen Qingxuan se întoarse apoi spre Yi Mo și îi spuse:

– Frate Yi, iernile din munți sunt reci. De ce nu te muți în casa mea, ai putea astfel să împarți patul cu mine și să-mi supraveghezi starea piciorului? În plus, ar fi mai cald.

– …

Yi Mo tăcea.

Înainte ca Yi Mo să poată răspunde, fu copleșit de rugămințile nerăbdătoare ale celor din jur ca el să rămână, punându-i-se întrebări despre medicamentul necesar pentru tratarea picioarelor lui Shen Qingxuan, despre cum vindecase vocea lui Shen Qingxuan, de unde era, unde învățase medicina și așa mai departe.

În cele din urmă, totul se reducea la un singur lucru:

– Te rugăm, tinere stăpân, rămâi!

Și astfel, Shen Qingxuan, fără niciun subterfugiu, îl trecu pe Yi Mo prin inspecția părinților săi și îl duse direct în camera sa. Din acea zi, împărțiră același pat fără teamă de bârfe.

Cu toate acestea, în acea noapte, pe patul din camera lor, vocea lui Yi Mo deveni oarecum amenințătoare în timp ce se juca cu Shen Qingxuan, spunând:

– Acel «frate Yi», așa cum m-ai numit mai devreme, a sunat foarte bine. Ce zici să o mai spui o dată?

Shen Qingxuan nu îndrăzni să îi mai spună așa, scuturându-și viguros capul dezaprobator. Yi Mo continua să îl preseze, dar Shen Qingxuan refuza cu încăpățânare.

În cele din urmă, Yi Mo îl prinsese cu mâna de locul cel mai sensibil și nu îi mai permisese să-și dea drumul. Shen Qingxuan era într-o agonie atât de mare încât simțea că moare de durere, simțind cum lichidul vital era ținut în el, nelăsându-l să se elibereze – un chin insuportabil. În cele din urmă, se predă și imploră milă. El spuse:

– Frate Yi, te rog dă-mi drumul!

Yi Mo răspunse:

– Nu este suficient.

Shen Qingxuan întrebă:

– De ce nu suficient? Cum adică nu este suficient? Am spus-o în mod clar.

Yi Mo se încruntă, mișcându-se în continuare agresiv împotriva acestuia, și spuse:

– Gândește-te mai bine.

Shen Qingxuan nu avu de ales decât să se gândească cu disperare. Se gândi mult timp, dar nu își putu da seama ce lipsea. Nu-i spusese deja „frate Yi”? După ce se gândi încă un timp, fața lui se transformă din roșie în palidă, abia mai având putere, și spuse cu o voce nazală:

– Frate Yi, frate bun, te rog să fii blând cu mine.

Yi Mo simți că ceva se rupe în mintea lui și nu se mai putu abține. Îl luă pe Shen Qingxuan în brațe, pecetluindu-i gura în care se afla limba ascuțită cu un sărut, făcându-l pe Shen Qingxuan să amețească. De îndată ce Yi Mo își slăbi strânsoarea pe locul său sensibil, Shen Qingxuan gemu și ejaculă.

Yi Mo fusese și el învins de Shen. Cei doi erau încolăciți unul de altul, respirațiile lor neregulate sincronizându-se în sfârșit una cu cealaltă.

Inima lui Yi Mo bătea ca o tobă, complet ieșită din ritm față de cum pulsa înainte.

După aceea, ori de câte ori lucrurile deveneau dificile, Shen Qingxuan își folosea atuul, plângându-se mieros: „Te rog, fii blând cu mine”, adăugând uneori „frate bun” sau alți termeni similari.

Se dovedise a fi o armă magică, eficientă de fiecare dată.