Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 26, volumul 2

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Volumul 2

Capitolul 26

Ji Jiu avusese nevoie de trei zile pentru a readuce curtea la ordinea și curățenia de odinioară. Ușile și ferestrele distruse, vasele de apă sparte, mesele de piatră răsturnate și pereții de lut cu găuri… Totul fusese readus în liniște la starea sa inițială. Ji Jiu se așeză apoi în lumina soarelui, bucurându-se de ea. Soarele era cald, iar briza purta parfumul florilor înmiresmate. Își sorbea ceaiul, cu o privire liniștită pe față. Părea ca și cum lumea era calmă și perfectă, dincolo de orice critică.

Toată disperarea și durerea, tristețea și bucuria erau doar o iluzie.

Anul trecut, fusese o mare secetă în Jiangnan. Cu un an înainte, se înregistrase o catastrofă naturală provocată de invazia de lăcuste în nord-vest, iar în urmă cu doi ani ploile abundente inundaseră nenumărate câmpuri de cereale. În anii grei ca aceștia, nobilimea locală, împreună cu guvernul, deschiseseră grânarele pentru a oferi ajutor la depășirea dezastrului. Abia anul acesta reușiseră să se descurce cu problemele, vremea redevenind favorabilă. În vremuri ca acestea, trimiterea trupelor la război ar fi costisitoare și ar dăuna poporului. Când o armată pornea la drum, mai întâi trebuia aprovizionată cu cereale. Fără hrană, armata nu se putea deplasa. Prin urmare, atât împăratul, cât și Ji Jiu așteptau, așteptau de un an bun provizii mai abundente pentru a se pregăti pentru un război fără precedent.

Ji Jiu căscă, își frecă ochii, se ridică și se întoarse în camera sa, așezându-se la birou pentru a deschide teancul de scrisori îngrămădite lângă el.

Câteva dintre scrisori fuseseră deja deschise, iar Ji Jiu reciti din nou hârtiile din ele. Cele mai multe dintre ele erau știri militare. Cele câteva rânduri din scrisori erau chestiuni banale, cu excepția unei scrisori la care Ji Jiu se holbă pentru mult timp. Conținea doar două rânduri, dar în ea se vorbea despre ceva neobișnuit. Scrisoarea menționa mișcări recente ale armatei Xiongnu.

Ji Jiu se gândi mult timp la asta. Primul lucru pe care îl putu confirma era că nu el plecase să caute inamicul, ci inamicul venea la el. Apoi, putea fi sigur că, din moment ce el primise această scrisoare, împăratul trebuia să o fi primit și el. În cele din urmă, Ji Jiu nu putu determina intențiile împăratului – dacă dorea ca el să rămână ascuns aici și să aștepte sosirea bătăliei finale, sau… nu dorea ca el să lupte deloc?

Dacă era prima variantă, Ji Jiu era încrezător că, dacă hunii ar fi atacat, el ar fi putut conduce trupele pentru a-i înfrunta. Dacă era a doua variantă… Ji Jiu se gândea și se gândea, dar tot nu putea înțelege de ce ar fi fost așa.

Nu fusese stabilit acest lucru de comun acord? Unul continua să fie împărat, iar celălalt devenea marele său general.

Nu căzuseră de acord în privința asta? Unul va conduce lumea, iar celălalt îi va asigura siguranța țării.

Nu așa se înțeleseseră?

Ji Jiu aruncă scrisoarea deoparte, neștiind în ce altceva să mai aibă încredere în lumea aceasta.

Nu putea decât să stea și să aștepte sosirea edictului imperial. De fapt, nu era nerăbdător. Ji Jiu simțise întotdeauna că, dacă hunii ar ataca, această bătălie tot ar fi avut nevoie de el pentru a conduce trupele. Privind cu un ochi rece curtea și oamenii, știa că nimeni nu cunoștea Xiongnu mai bine decât el.

Cei doi ani petrecuți în nisipul galben nu fuseseră în zadar.

Cerul se întunecase deja treptat când în ușă se auzi un ciocănit. Ji Jiu se ridică să deschidă, în fața sa apărând un bătrân cu fața ridată, ținând în mână un pachet mare pătat de grăsime și un ulcior cu vin proaspăt preparat, pe care i le înmână.

Ji Jiu zâmbi și spuse:

– Mulțumesc, Ah Bo. Te-am deranjat cam des în ultima vreme.

Bătrânul, al cărui nume însemna „unchiul mut”, flutură rapid din mână și scoase un sunet nazal „ah ah”, dar nu putu să vorbească cum trebuie.

Ji Jiu așeză mâncarea pe masă, iar Ah Bo făcu un gest pentru a indica că se întoarce la muncă. Închise ușa și se retrase în curte.

Ji Jiu reglă puțin lampa cu ulei, se așeză la masă și își mâncă cina în tăcere. Erau clătite făcute de familia fermierului, probabil pentru el, cu ulei în exces și multă carne tăiată, întinsă pe masă. Uleiul picura de-a lungul nervurilor frunzelor de lotus cu care fuseseră împachetate. Ji Jiu nu prea avea poftă de mâncare, dar nu voia să dezamăgească bunătatea familiei lui Ah Bo. Așa că mâncă jumătate din ea cu înghițituri mari, clătindu-și gura cu apă și vin.

Incapabil să mănânce și cealaltă jumătatea rămasă, o puse deoparte și își umplu din nou ceașca cu vin, pe care o bău dintr-o înghițitură.

Vinul era rece, dar odată ce îi atinse stomacul, îl încălzi instantaneu, răspândind căldura în tot corpul. Întotdeauna avusese o toleranță puternică la alcool și rareori se îmbăta.

Bău de unul singur până târziu în noapte, când vântul începu să se audă prin ferestrele și ușile închise. Mâna lui Ji Jiu cu care ținea ceașca de vin se opri pentru o clipă, vărsând câteva picături pe halatul său verde.

Yi Mo apăruse în fața lui ținând și el un ulcior de vin, pe care îl așeză lângă cel al lui Ji Jiu. Cele două ulcioare erau lipite unul lângă altul, ca și cum ar fi stat umăr la umăr.

Ji Jiu își puse încet ceașca jos, uitându-se la cele două ulcioare de vin de pe masă. După un timp, spuse:

– Nu mai există nicio gustare.

Yi Mo se așeză vizavi de el, răsturnă un bol de ceramică, îl umplu cu vin și spuse:

– Nu este nevoie.

Ji Jiu zâmbi, dădu din cap, apoi întrebă:

– S-a întâmplat ceva?

– Am venit să-mi iau rămas bun, spuse Yi Mo.

Ceva păru să strălucească în ochii lui Ji Jiu, dar se întâmplă prea rapid pentru ca Yi Mo să surprindă momentul. Probabil că doar Ji Jiu însuși știa la ce se gândea în acel moment.

Dar Ji Jiu nu spuse nimic. Doar își ridică ceașca de vin și spuse ușor:

– În acest caz, această ceașcă de vin o voi bea pentru despărțirea noastră.

Yi Mo bău și el.

Nu mai vorbiră pentru un timp, fiecare doar turnându-și și bând din propriul vin. Din când în când, privirile lor se întâlneau, dar se despărțeau foarte repede. Întotdeauna Ji Jiu era cel care își retrăgea privirea mai întâi, fie într-o parte, fie în cealaltă, evitând întotdeauna să îi întâlnească ochii. Poate că nu voia sau poate că nu îndrăznea să o facă.

Ji Jiu băuse deja destul de mult, așa că ulciorul său de vin se golise primul.

Scutură recipientul gol și spuse:

– S-a terminat.

Yi Mo îi reumplu ceașca cu vin de-al său, își umplu și propriul bol, lăsă jos ulciorul, care era deja aproape gol, și spuse:

– Să împărțim ce a mai rămas.

Ji Jiu era încrezător în capacitatea sa de a bea, așa că nu îi păsase ce fel de vin îi turnase Yi Mo. Dar după ce bău trei cești, Ji Jiu începu să se simtă puțin amețit. Inima îi zvâcnea și putea chiar să audă sunetul sângelui, curgându-i prin vene. Își frecă fruntea și întrebă:

– Ce fel de vin este acesta? Este atât de tare.

– Vin de primăvară, răspunse Yi Mo, apoi adăugă:

– Se mai numește și vinul roze al fecioarei. L-am furat. Femeia pentru care fusese făcut era urâtă și infirmă și nimeni nu a vrut să o ia de soție. Tatăl ei a preparat vinul de primăvară și l-a ținut îngropat timp de patruzeci de ani. Nimeni nu a vrut să-l bea, așa că l-am luat eu.

Ji Jiu își atinse fruntea uitându-se la el, dar apoi nu se putu abține să nu izbucnească în râs. Acel râs îi făcu sângele să urce la cap, mintea devenindu-i și mai amețită.

Ji Jiu întrebă:

– Mai este?

Yi Mo luă ulciorul cu vin și îl scutură.

– Mai e puțin.

– Dă-mi-l mie pe tot.

Ji Jiu spuse nerăbdător, apucând ulciorul de vin din mâna lui Yi Mo și ținându-l aproape de piept.

Yi Mo se uită la mâna sa rămasă goală și oftă:

– Vrei să mă duc să mai dezgrop un ulcior?

În mod normal, Ji Jiu ar fi refuzat imediat, fără nicio ezitare. Dar în seara asta, lucrurile păreau mai complicate. Ji Jiu se gândi îndelung la asta și în cele din urmă întrebă:

– Tatăl ei a preparat mai multe ulcioare de vin ca acesta?

Yi Mo se gândi o clipă, după care răspunse ferm:

– A pregătit trei ulcioare.

– Oh, răspunse Ji Jiu, apoi spuse:

– Atunci să mai luăm unul.

Făcu o pauză, parcă simțindu-se vinovat, și întrebă:

– Oricum nu se va mai mărita, nu-i așa?

Yi Mo se gândi o vreme înainte de a răspunde ferm:

– Având în vedere starea ei, va fi dificil pentru ea să se căsătorească.

Ji Jiu răsuflă relaxat.

După ce termină ultima ceașcă de vin, Ji Jiu se prăbuși cu capul pe masă, cu fața înroșită și respirația accelerată, semne ale unei persoane bete. Ochii îi erau încețoșați, având urme de sclipiri umede.

Zăcu astfel pentru o vreme, apoi mormăi:

– Ce fel de persoană era Shen Qingxuan?

Ji Jiu era foarte beat, vorbirea lui fiind neclară. Yi Mo îl ascultă o vreme înainte să priceapă ce îl întreba.

După ce se gândi un moment, Yi Mo spuse:

– O persoană rea.

Ji Jiu râse în stupoarea sa de bețiv. Nu știa la ce se gândea, dar continua să râdă, cu lacrimile curgându-i pe față, incapabil să se oprească.

Yi Mo se aplecă să se uite la el pentru o vreme și îl întrebă:

– Te-ai îmbătat?

– Nu, răspunse Ji Jiu imediat.

De obicei, oamenii beți spun întotdeauna că nu sunt beți. Yi Mo rămase tăcut.

Să vorbești cu persoane bete era întotdeauna obositor, pentru că gândurile lor erau în derivă. La un moment dat, se concentrau asupra unui lucru, iar în clipa următoare, erau în altă parte. Nu puteai știi niciodată ce vor spune în continuare.

Yi Mo se mai confruntase cu această problemă.

La un moment dat, Ji Jiu pretindea că nu era beat, iar în clipa următoare întreba:

– De ce m-ai îmbătat?

Yi Mo era pe punctul de a-i răspunde, când Ji Jiu sări la o altă întrebare, spunând:

– Cine vrei să fiu?

Pentru că era beat, Yi Mo fu sincer și fără să se gândească prea mult spuse direct:

– Bineînțeles, Shen Qingxuan.

Ji Jiu își ridică privirea, fixându-l cu ochii pentru o clipă, apoi îl întrebă pe un ton deosebit de inocent:

– Și cu Ji Jiu cum rămâne?

Yi Mo ezită pentru o clipă, apoi răspunse sincer:

– Nu știu.

Auzind asta, Ji Jiu întinse brusc mâna, arătând spre nasul lui Yi Mo, ca și cum ar fi fost pe cale să tragă de el. Yi Mo se lăsă instinctiv pe spate pentru a-l evita, dar Ji Jiu arătă cu degetul pentru o vreme, înainte de a-și retrage mâna, batjocorindu-l fără milă:

– Idiotule.

– ….

Yi Mo habar nu avea unde rătăceau gândurile lui Ji Jiu de data aceasta.

Ji Jiu își sprijini capul de aceeași mână, cu care arătase cu degetul, închizând ochii și întrebând beat:

– Înainte să te duci să-l cauți pe Shen Qingxuan, te-ai gândit vreodată că ai putea să întâlnești pe cineva ca Ji Jiu?

Yi Mo spuse:

– M-am gândit la asta.

– Atunci cum te-ai gândit să rezolvi problema?

Yi Mo spuse:

– M-am gândit la asta, dar nu există nicio soluție.

Ji Jiu râse într-o manieră lipsită de griji, ca și cum ar fi fost tare amuzant, râzând continuu. După ce râse destul, spuse din nou:

– Idiotule.

Yi Mo clipi, iar Ji Jiu mormăi:

– Nici măcar nu poți gândi limpede, doar te-ai dus să-l cauți orbește. Acum că l-ai găsit, la ce-ți folosește? Acționezi fără nicio strategie, idiotule.

– ….

Yi Mo se abținu generos și nu se certă cu el.

– Ce ar trebui să facă Ji Jiu devenit Shen Qingxuan?

Fără să se uite la el, Ji Jiu își sprijini capul și medită la această întrebare cu mintea deja încurcată, mormăind:

– Ji Jiu a intrat în palat la nouă ani, iar la șaisprezece ani, împreună cu prințul Chen Ming, l-a forțat pe bătrânul împărat să coboare de pe tron, purtând pe umerii săi viețile a sute de oameni din familia sa. Mai târziu, a devenit general în armată, s-a căsătorit, a avut copii și… i-a promis lui Chen Ming că o să devină generalul său și că o să lupte împotriva Xiongnu.

După o pauză, Ji Jiu trânti brusc masa și înjură:

– Împăratul este un mincinos!

Yi Mo fu luat prin surprindere.

– Cum te-a mințit?

Subiectul se schimbă din nou.

– A spus că o să mă lase să mă lupt cu hunii.

Ji Jiu se ridică, merse clătinat până la birou, luă teancul de scrisori și le aruncă spre Yi Mo, spunând furios:

– Uite, hunii sunt aproape de pragul ușii noastre, iar el încă vrea ca eu să rămân aici!

Yi Mo începu să deschidă scrisorile pentru a se uita, dar Ji Jiu le smulse înapoi și spuse pe un serios:

– Spionezi informații militare!

Apoi strigă:

– Cineva să vină să-l lege! Este un spion!

Yi Mo suspină, simțind o mică durere de cap.

Ridicându-se, îl apucă de umăr pe Ji Jiu, scuturându-l bine, și spuse pe un ton răstit:

– Uită-te clar la mine și spune cine sunt eu.

Ji Jiu se opri din țipat, se holbă la el o vreme, apoi scoase brusc pe gură trei cuvinte:

– Bătrânul șarpe demon!

– … răsuflă ușurat Yi Mo, gândindu-se că cel puțin acesta încă îl recunoaște.

Ji Jiu îl îndepărtă brusc. Yi Mo, luat pe nepregătite de forța acestuia, fu împins câțiva pași înapoi. Ji Jiu rămase pe loc, legănându-se ușor. Uitându-se la el pentru o vreme, spuse:

– Ce ai făcut în toți acești ani? De ce nu ai venit să mă cauți atunci când am intrat prima dată în palat? Când prinții complotau să ne chinuie, nu te-am văzut să apari niciodată. Ce rost are venirea ta acum?

Yi Mo întrebă:

– S-ar fi schimbat ceva dacă te-aș fi găsit mai devreme?

Ji Jiu chicoti rece:

– Ar fi fost mai bine decât acum. Atunci, încă aș fi putut să fiu un tânăr stăpân fără griji.

Ji Jiu își ridică tonul brusc, strigând cu putere:

– Yi Mo, Ji Jiu nu mai are șansa să redevină un tânăr stăpân fără griji. Ai venit prea târziu!

Curtea liniștită fu tulburată de strigătul său brusc și puternic al generalului. Acesta făcu până și câinii de la o fermă din apropiere să latre puternic.

Dar Yi Mo rămase neclintit pentru o clipă, apoi spuse:

– Nu ai fi putut ajunge niciodată un tânăr stăpân lipsit de griji.

Apoi adăugă:

– Pentru că ești unicul fiu al familiei de generali Ji.

Ji Jiu fu uluit de cele auzite și întrebă:

– Serios?

Văzându-l pe Yi Mo dând din cap, făcu din nou o pauză, apoi spuse:

– Așa este.

– Da, spuse Yi Mo.

Ji Jiu așteptă un moment înainte de a spune:

– Oricum, tu ai venit pentru Shen Qingxuan. Faptul că Ji Jiu e sau nu un tânăr stăpân fără griji nu are nimic de-a face cu tine.

Acest subiect se mută brusc din nou, iar Ji Jiu, simțind că ceea ce spuse avea sens, adăugă rapid:

– Exact, ce legătură are cu tine?

Yi Mo făcu o pauză pentru o clipă și răspunse:

– Pentru mine, nu există nicio diferență.

– Prostii.

Ji Jiu infirmă imediat, zicând cu convingere:

– În viața anterioară ți-am cerut să devii nemuritor, de ce nu ai urmat acest drum?

– Dar…

Yi Mo se opri, gândindu-se că nu îi spusese că Shen Qingxuan îi ceruse să cultive spre nemurire, iar el nu făcuse asta. Ji Jiu își flutură mâneca și respinse cu răceală gândul, spunând:

– Vrei să mă tratezi ca pe Shen Qingxuan, dar nu m-ai ascultat niciodată. Eu îți spun nu, iar tu spui da. Așa te porți cu Shen Qingxuan? În cele din urmă, mă folosești doar ca un instrument pentru a-ți aminti de el.

Chiar dacă gândurile îi săreau repede, Yi Mo înțelese de data aceasta ce spunea Ji Jiu și răspunse imediat:

– Shen Qingxuan nu a spus niciodată «Nu».

Ji Jiu clipi, spunând:

– Dar eu nu sunt Shen Qingxuan.

El purta o privire de confuzie inocentă.

– Chiar ești, spuse Yi Mo.

– Nu sunt, spuse Ji Jiu.

– Ba da.

– Ba nu.

– Ba da.

– Dar nici nu măcar nu te cunosc! Îmi aduc aminte doar ceea ce s-a întâmplat în ultimii treizeci de ani!

– Dar în viața care a trecut… eu am două sute de ani de amintiri cu tine.

Ji Jiu se ghemui ca un balon dezumflat, acoperindu-și fața și așezându-se pe jos.

După o perioadă bună de timp, mormăi:

– Deci, ce ar trebui să facă Ji Jiu? Cum rămâne cu Wang Jiu, Chen Jiu, Li Jiu? Dacă ei nu te tratează la fel de bine ca Ji Jiu, ce vei face? Vei continua să-i cauți?

Yi Mo tăcu o clipă, se apropie și se așeză și el pe jos lângă el, răspunzând:

– Nu știu.

– Trebuie să te gândești bine la asta.

Ji Jiu murmură apoi:

– Shen Qingxuan este mort, s-a dus, i-au rămas doar oasele. Dacă vrei să mori cu el, atunci pleacă. Dacă nu vrei, du-te și cultivă ca să devii un nemuritor. Există doar aceste două căi. Nu poți continua să-l cauți la nesfârșit. Chiar dacă îl vei găsi, te vei confrunta cu un Shen Qingxuan cu totul diferit de cel pe care l-ai întâlnit. Poate te va urî, poate se va teme de tine, poate te va ignora. Nu ești pregătit să înfrunți un Shen Qingxuan care îți spune „nu”.

Yi Mo își coborî privirea și spuse încet:

– Nu există nicio altă posibilitate?

– Nu există niciuna, răspunse Ji Jiu la fel de încet.

– M-am gândit mult timp la asta. Nu există altă cale. Chiar dacă îl găsești într-o anumită viață, la momentul și locul potrivit, și sunteți din nou împreună, veți trăi doar câteva decenii, iar apoi din nou îl vei pierde. Apoi ciclul va continua.

– Yi Mo, spuse Ji Jiu.

– Timpul meu este pe sfârșite. Un om pe moarte vorbește frumos, așa că ai încredere în mine. Du-te și devino un nemuritor.

Yi Mo se uită la el, mai întâi dezinvolt, apoi privirea lui deveni serioasă, cu o urmă de cercetare în ea. După o lungă analiză, Yi Mo spuse:

– Chiar vrei să plec?

Ji Jiu întrebă:

– Contează dacă rămâi?

Se lăsă un moment de tăcere.

– Rămâi cu mine pentru încă o noapte, spuse Yi Mo.

– Pleacă, spuse Ji Jiu.

– Rămâi ca Ji Jiu, zise Yi Mo.

Ji Jiu amuți.