Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 3

Întâlnire cu Șarpele Demon/Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Capitolul 3 – Promisiunea

Tânărul stăpân al familiei Shen și-a curățat de veninul de șarpe și și-a recăpătat simțurile.

Tânărul stăpân al familiei Shen poate acum să mănânce singur și să stea în pat citind.

Tânărul stăpân al familiei Shen se bucură din nou în curte de soare…

Veștile bune veneau una după alta în succesiune rapidă. Deși, pentru Shen Qingxuan asta însemna doar că se mai putea agăța de viață încă pentru câțiva ani, nu îl împiedică pe intendent să dea foc tuturor proviziilor pregătite pentru înmormântare și nici pe bătrânul stăpân Shen să trimită o caravană comercială în îndepărtata regiune sălbatică din sud, oferind recompense mari pentru a-i mulțumi negustorului care livrase cele două „antidoturi miraculoase” cu ani în urmă.

Banchetul fusese aranjat, iar prietenii și rudele îşi ocupaseră locurile.

Parfumul vinului se răspândi prin munți și păduri, iar slujitorii, care stăteau ca pe jar de zile întregi, îndrăzniră în sfârșit să vorbească din nou cu voce tare.

Shen Qingxuan se afla într-un scaun cu rotile din lemn, învelit într-o mantie mare din blană de vulpe, iar picioarele îi erau acoperite strâns cu o pătură moale de mătase. Ţinea într-o mână o carte subțire, înclinându-și capul în timp ce citea liniștit. De la fereastra întredeschisă, se auzea zgomotul din sala exterioară produs de râsete, muzică și clinchete de ceşti și vase.

Dar toate păreau să aibă prea puțin de-a face cu el.

După o vreme, lui Shen Qingxuan i se făcu un pic de sete, dar ceaiul se răcise deja. Ținând ceașca rece de porțelan în mână, Shen Qingxuan își aminti de palma așezată nu demult pe fruntea lui. Deși senzația era complet diferită, acea mână și această ceașcă de porțelan aveau exact aceeași temperatură – rece, rece ca gheața, lipsite de orice căldură.

Gândurile lui rătăciră o vreme înainte de a reveni la problema în cauză. Shen Qingxuan sună cu clopoţelul de alamă, apoi apucă obiectul familiar, care îl însoțea de mulți ani și cu care obișnuia să se joace.

Curând o servitoare intră, răspunzând la clopoţel. Fără să aștepte instrucțiuni, ea vărsă respectuos ceaiul rece, umplu din nou bolul cu apă fierbinte, amestecă cărbunii în încălzitorul de mână și îl puse înapoi în poala lui Shen Qingxuan.

După ce totul era în ordine, servitoarea se dădu într-o parte și îi sugeră încet:

– Tinere stăpân, nu ar trebui să beţi vin în seara asta și ar trebui să vă odihniţi devreme. Corpul abia a început să se recupereze şi nu este bine să vă forțaţi mintea cu cititul.

Shen Qingxuan dădu ușor din cap, bău o ceașcă de ceai și apoi își luă din nou cartea pentru a continua să citească.

Văzând acest lucru, servitoarea aprinse alte câteva lămpi cu ulei în cameră, făcând lumina mai puternică, după care închise ușa în liniște și plecă.

După puțin timp, ușa de lemn a camerei fu deschisă din nou. Shen Qingxuan îşi ridică privirea și văzu o tânără cu părul aranjat elegant, care ezita în pragul ușii, aruncând o privire înăuntru.

Când privirile li se întâlniră, Shen Qingxuan făcu o pauză pentru o clipă înainte de a zâmbi ușor. Deși incapabil să vorbească, rosti clar cuvintele:

– A doua mamă.

– Xiao Xuan.

Femeia, deși tânără, emana un aer de grație. Aceasta își relaxă expresia și păși pragul, intrând înăuntru.

– Te simți mai bine?

Shen Qingxuan dădu aprobator din cap.

– De când ai fost mușcat de acel șarpe veninos, întreaga familie a fost foarte îngrijorată,  spuse femeia, așezându-se lângă el cu o expresie blândă și afectuoasă.

Îi atinse fața cu tandreţe, îngrijorarea ei fiind evidentă.

– Sora ta mai mare s-a rugat pentru tine la templu. Când a auzit că te simți mai bine, s-a dus să își îndeplinească jurământul. Nu a putut ajunge să te vadă astăzi, așa că l-am adus cu mine pe fratele tău mai mic în schimb.

Shen Qingxuan zâmbi uşor, luă o pensulă și scrise pe o bucată de hârtie:

– Mulțumesc pentru deranj, a doua mamă. Din moment ce fratele meu mai mic este aici, te rog lasă-l să vină să vorbească cu mine. Sănătatea mamei mele cum mai este?

Femeia se uită la bilet și răspunse în detaliu:

– Se face târziu, iar fratele tău mai mic poate fi o pacoste, așa că i-am spus să aștepte până mâine pentru a-ți ține companie. Mama ta se descurcă bine. Zilele trecute a gătit chiar și niște lăstari de bambus vegetarieni pentru ca familia să îi guste. Cu toate acestea, vestea mușcăturii tale de șarpe a ajuns cumva la ea și a plâns timp de două zile. Din fericire, tu ai un mare noroc, iar când sora ta a aflat că ești bine, s-a dus la templu ca să mulțumească.

Auzind asta, Shen Qingxuan simți un fior de tristețe. Privi lung în spațiu înainte de a lua pensula pentru a scrie mai multe. Discutase puțin cu ea. Femeia spuse:

– Fiarele sălbatice și creaturile veninoase din acești munți sunt greu de păzit. De ce nu te întorci acasă cu mine? Asta ar liniști pe toată lumea. Sora ta și cu mine, ca femei, nu putem veni des să te vizităm.

Shen Qingxuan scrise:

– Deși fiarele sunt multe, rareori fac rău oamenilor. Servitorii au mare grijă de mine, iar acesta a fost doar un accident. Clima de aici mi se potrivește, iar doctorul a spus că trebuie să mă recuperez în liniște. Acasă e bine, dar nu e la fel de liniște ca în munţi.

Femeia suspină ușor când văzu răspunsul lui. Amintindu-și brusc ceva, ea spuse în grabă:

– Înainte să vin, sora ta m-a rugat să mă interesez dacă te-ai gândit la vreo domnişoară?

Shen Qingxuan fu luat prin surprindere și scrise repede:

– Înțeleg intenția mamei, dar în starea mea actuală, chiar dacă există o femeie bună dispusă să se căsătorească cu mine, mă tem că n-aș fi demn și nu aș face decât să o dezamăgesc. Responsabilitatea de a continua linia familiei ar trebui să fie lăsată fratelui meu mai mic.

Femeia se uită la cerneala care încă nu se uscase și suspină din nou.

– Nu trebuie să spui asta; întreaga familie înțelege. Dar tu ești un tânăr atât de bun. Ai venit pe lumea asta, ai suferit atât de mult, și totuși s-ar putea să nu lași în urmă nici măcar un moștenitor… Chiar dacă nu sunt mama ta biologică, eu…

Nu apucă să-şi termine fraza, ochii ei fiind deja plini de lacrimi. Lăsându-şi capul în jos, își înecă restul cuvintelor.

Shen Qingxuan rămase tăcut, cu privirea fixată pe capul ușor tremurând al femeii. Orice gând i-ar fi trecut prin minte, acesta era profund și de nepătruns, ca și cum emoțiile i se răsuceau și se întorceau la nesfârșit.

Dar, într-o clipă, el reveni la sinele său obișnuit, luă din nou pensula și scrise:

– A doua mamă, nu trebuie să fii tristă. Soarta mea este așa – poate că am comis prea multe greșeli în viața mea anterioară și acum le răsplătesc în aceasta. Ca fiu mai mare, este o mare rușine că nu pot face nici cel mai mic serviciu pentru familia sau țara mea.

În acel moment, lovitura sa de pensulă se întoarse și schimbă subiectul, continuând să scrie:

– Fratele meu mai mic tocmai a ajuns la vârsta majoratului. Deși este deştept, îi lipsește experiența. Am auzit recent că dorește să intre în administrație. Suişurile și coborâșurile unei cariere birocratice sunt imprevizibile, așa că trebuie să mă bazez pe a doua mamă pentru a-l ghida.

Menționarea fiului ei distrase în mod firesc atenția femeii de la lacrimile ei. Ea își coborî vocea și spuse:

– Sunt doar o femeie – ce să înțeleg eu? Ar fi mult mai bine dacă tu, cu toate cunoștințele tale, l-ai putea ajuta pe fratele tău mai mic.

– A doua mamă, nu e nevoie să fii modestă. Fratele meu mai mic este extraordinar de talentat, dar nu este încă pe deplin priceput în gestionarea situațiilor. Cu îndrumarea ta și cu relațiile tatei, cred că drumul lui spre succes nu va fi dificil.

– Întotdeauna ai știut cum să mă liniștești, spuse femeia, lăsând hârtia jos, un zâmbet vag apărându-i pe față.

Shen Qingxuan zâmbi și el, luând din nou pensula pentru a scrie:

– Dar fratele meu este încă tânăr, iar acum trebuie să își asume responsabilitățile atât ale sale, cât și ale fratelui său mai mare, slujindu-şi părinții și țara. Este o povară grea pentru el.

Femeia scutură din cap și spuse:

– Sunteți frați. Aceasta este datoria voastră. Nu vorbi ca și cum ați fi străini.

După ce mai stătură de vorbă o vreme, Shen Qingxuan începu să dea semne de oboseală, iar femeia îl îndemnă rapid să aibă grijă de sănătatea lui, înainte de a-și lua rămas bun în cele din urmă.

După plecarea ei, Shen Qingxuan stătu mult timp singur pe scaun, privirea zăbovindu-i pe foile de hârtie pline cu scrierile sale. Indiferent la ce se gândea, asta îl determină să schiţeze un zâmbet slab, neajutorat și plin de autoironie. După un timp, adună hârtiile, sună clopoţelul pentru a chema servitoarea și o rugă să aducă un lighean metalic. Arse apoi paginile parfumate cu cerneală până se făcură scrum.

Noaptea se adâncise deja, iar zgomotul din sala exterioară se liniștise treptat. Shen Qingxuan ordonă ca ferestrele să fie deschise, înfășurându-se mai strâns în blana de vulpe în timp ce se lăsă pe spătarul scaunului său, privind noaptea de afară. Stelele și luna din acea noapte erau slabe și rare, iar vânturile de munte ocazionale îi ridicau, iar apoi îi coborau părul liber pe frunte, iar și iar.

După ceva timp, Shen Qingxuan se mișcă brusc, trăgându-și mâna de pe încălzitor și îndreptându-și scaunul spre birou. Se întinse după o hârtie nouă și scrise:

– Ai venit?

Împinse apoi hârtia în centrul biroului ca și cum ar vrea ca cineva să o vadă, dar camera rămase tăcută.

Shen Qingxuan zâmbi fără cuvinte, așteptând cu răbdare un răspuns. Apoi, ceva neobișnuit se întâmplă în camera, care fusese liniștită până acum.

Hârtia albă de pe birou începu să se miște fără nicio adiere de vânt, iar pensula care se sprijinea de piatra de cerneală se ridică singură, se înmuie uşor în cerneală și se opri deasupra hârtiei. Apoi, cerneala începu să formeze cuvinte pe hârtie, ordonat și clar, ca și cum ar fi răspuns la întrebarea lui Shen Qingxuan:

– Da. Cum ai știut?

Shen Qingxuan continuă să zâmbească, făcând chiar cu ochiul jucăuș în spațiul gol.

Aerul, la fel ca în ziua aceea, se umplu brusc de un parfum de iarbă și copaci, mirosul amintind de o pădure după ploaie, purtând o notă de prospețime clară și răcoroasă.

Acest parfum apăruse şi în acea zi în care el vomase sângele murdar, înconjurat de mirosul de putrefacție, ca și cum o lumină bruscă ar fi pătruns prin întuneric, gravându-se adânc în memoria lui Shen Qingxuan – pentru a nu fi uitat niciodată.

Shen Qingxuan adulmecă brusc aerul parfumat, apoi, cu oarecare surprindere, își luă pensula și scrise:

– Ai fost la izvoarele termale din vârful muntelui?

Persoana încă nu se arătă, dar pensula se ridică din nou de pe suportul pentru pensule și scrise lângă întrebarea sa:

– Da.

Curiozitatea inițială a lui Shen Qingxuan fusese satisfăcută de această întrebare a sa. Mirosul unic de sulf din izvoarele termale explica modul cum Shen Qingxuan detectase atât de ușor prezența vizitatorului.

Simțul mirosului său era aproape ca cel al unui animal sălbatic.

Dar niciunul dintre ei nu continuă acest subiect; în schimb, începură să vorbească despre alte lucruri.

Deși Shen Qingxuan primise milă și viața îi fusese cruțată, își amintea mereu că acesta era un demon șarpe, nu unul ca el. Aşa că era mereu în gardă.

Totuși, nu își imaginase niciodată că acest demon se va afişa ca un om, cu un nume, o personalitate și o înclinație pentru a se bucura de izvoarele termale. Nu numai asta, dar el stătea aici, comunicând cu Shen Qingxuan prin scris timp de o oră întreagă.

Deși cuvintele sale erau puține și tonul său indiferent, demonul dădu dovadă de un nivel remarcabil de răbdare.

Pentru un demon de puterea lui, existau cu siguranță modalități mai simple de a comunica, așa cum Shen Qingxuan experimentase înainte. Totuși, acest demon șarpe alesese să nu le folosească.

De când își pierduse vocea, Shen Qingxuan comunicase adesea cu oamenii, dar niciodată nimeni nu fusese atât de dispus să scrie cu asemenea răbdare fiecare cuvânt pentru ca el să îl citească. O oră poate fi scurtă în viața unei persoane, ca un fir de nisip, dar era suficient pentru a eroda precauţia lui Shen Qingxuan și chiar pentru a-i stimula un sentiment subtil de apropiere.

Luând hârtia plină cu cuvinte, Shen Qingxuan o puse deoparte și, zâmbind în continuare, își înmuie pensula în cerneală și continuă conversația pe o foaie nouă de hârtie:

– Dacă te ajut să treci cu bine peste tribulație[1], va exista o recompensă?

Lângă scrisul de mână elegant al lui Shen Qingxuan, apăru rapid un rând de cuvinte îngrijit, la fel de directe ca întotdeauna:

– Îți voi asigura recuperarea completă, ca și cum nu ai fi fost bolnav niciodată.

Mâna lui Shen Qingxuan tremură, iar pensula îmbibată cu cerneală făcu o dâră groasă pe hârtia albă imaculată.

__________________________________________

[1] Tribulație (天劫 tiānjié) (重劫 zhòngjié) – este o pedeapsă sau o perioadă de încercare întâmpinată de cultivatori în momente-cheie ale cultivării lor, căreia trebuie să îi reziste și, în cele din urmă, să o depășească.