Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 6, volumul 3

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Volumul 3

Capitolul 6

Chiar și după ce numele său îi fusese schimbat, Liu Yan rămăsese vesel și lipsit de griji. Mintea lui era simplă și nu se putea gândi la lucruri complicate. De-a lungul anilor, Yi Mo îi spusese multe povești despre viețile lui anterioare – Shen Qingxuan, Ji Jiu, Liu Yan. Dragostea, ura, supărările și dorințele neîmplinite – toate acestea erau dincolo de înțelegerea lui Liu Yan.

Așa că, după ce ascultase totul, Liu Yan împărțise cele aflate în viața sa anterioară și viața sa de dinaintea acesteia și în două tipuri de oameni: omul bun și omul rău. Persoana bună fusese, desigur, Shen Qingxuan, care îl tratase bine pe Yi Mo, iar persoana rea era, desigur, Ji Jiu, care chiar îl înjunghiase pe Yi Mo cu un cuțit. Pentru Liu Yan, acesta din urmă nu era doar rău – era un criminal de neiertat. În mintea lui simplă, în viața lui anterioară era un ticălos de cea mai proastă speță. Cât despre suferințele și lacrimile pe care Ji Jiu le îndurase, Liu Yan pur și simplu refuzase să se gândească la ele. Balanțele sale erau atât de înclinate încât aproape că puteau străpunge cerurile.

De fiecare dată când Liu Yan îl vedea pe Yi Mo atingându-i în tăcere semnul său de naștere, el se gândea că acesta fusese lăsat în urmă de Ji Jiu cel rău.

Așa că, la un moment dat, nemulțumirea sa față de semnul de cinabru explodă în cele din urmă și îl îndepărtă.

Acum că semnul lăsat de „Ji Jiu cel rău” dispăruse, iar Yi Mo decisese să îi spună Shen Qingxuan, Liu Yan se simți fericit, bucuros în adâncul inimii sale. Acceptase cu bucurie și deborda de fericire, ba chiar se aplecase fără rușine la urechea lui Yi Mo pentru a spune:

– Deci, mă vei plăcea acum, nu-i așa?

În realitate, Yi Mo regreta deja în acel moment decizia sa, gândindu-se că Shen Qingxuan nu ar fi fost niciodată atât de prost. Dar nu se aștepta ca Liu Yan să-l întrebe asta atât de direct, așa că îl întrebă imediat:

– De ce ar trebui să te plac?

Liu Yan răspunse încrezător:

– Pentru că îmi spui Shen Qingxuan.

Privindu-l ochii lui mari și rotunzi spuse serios:

– Deci, acum ar trebui să-ți plac.

Yi Mo fu surprins pentru scurt timp de aceste cuvinte, incapabil să înțeleagă logica lui Liu Yan și rămase fără cuvinte.

Liu Yan continuă:

– Trebuie să mă placi!

Altfel, ce rost avea să-i schimbe numele? Pentru Liu Yan, Shen Qingxuan în viața sa anterioară era el însuși, doar că murise. Dar asta nu conta. Putea să continue în viața asta afecțiunea pe care o avea pentru Yi Mo. Totuși, Yi Mo nu-l plăcea pentru că era un prost.

Liu Yan era preocupat de mult timp de această problemă și nu avea nicio idee cum să-l facă pe Yi Mo să-l placă, cu prostia sa cu tot. Dar acum era bine – Yi Mo rezolvase cu ușurință problema. Da, putea fi numit Shen Qingxuan.

Dacă era numit Shen Qingxuan, trebuia să îl placă, chiar dacă era un prost. Pentru că îl plăcea pe Shen Qingxuan.

Deci, va trebui să îi placă și un prost cu numele Shen Qingxuan.

Un nume era doar o etichetă, iar lui Liu Yan nu-i păsa cum era numit – Shen Qingxuan sau Liu Yan. Oricum asta nu schimba faptul că era un prost. Indiferent cum era numit, esența lui de prost nu se schimba.

Prin urmare, numele erau lipsite de sens pentru el, dar în schimb contau pentru Yi Mo. Asta era suficient.

Prostul zâmbi fericit, cu indulgența născută din răsfățul îndelungat, și spuse cu autoritate:

– Yi Mo trebuie să mă placă.

Apoi se năpusti asupra lui Yi Mo și îi sărută fața, aceasta fiind tactica lui obișnuită.

Fața lui Yi Mo rămase udă de la săruturi, simțindu-se ca și cum ar fi fost lins de un câine. Dar un câine putea fi îndepărtat cu piciorul, pe când Liu Yan nu putea. Așa că nu-i rămase decât să își acopere fața și să scape cu greu de situația dificilă.

Nu își dădea seama că de fapt începea să piardă controlul în fața prostului.

În momentul în care împinse fața lui Liu Yan, acesta se apropie din nou de urechea lui. În mijlocul strigătelor continue și copleșitoare de genul „Yi Mo trebuie să mă placă”, Yi Mo nu mai putu rezista și spuse cu reticență:

– Bine.

Liu Yan, rostise ca de obicei cele patru cuvinte „trebuie să mă placă” și rămase așa până când se trezi din nou vorbind, aruncându-și brațele în jurul gâtului lui Yi Mo și întrebându-l:

– Bine? Serios? Pe bune?

Yi Mo răspunse cu o durere de cap:

– Mm.

Apoi adăugă:

– Culcă-te acum.

De cât timp se întâmpla toată nebunia asta?

Liu Yan chicoti prostește și se băgă ascultător sub pătură. Apoi își îngropă fața în pieptul lui Yi Mo, încă incapabil să se oprească din zâmbit.

Zâmbetul lui era atât de prostesc și totuși atât de fericit încât Yi Mo nu mai putu rezista. Îl apucă de o ureche pe Liu Yan și îl scoase de sub pătură. Apoi se aplecă și îl mușcă de față. După ce îl mușcă pe partea stângă, trecu și la partea dreaptă, mușcându-l până când Liu Yan țipă în semn de protest. Abia atunci Yi Mo încetă să mai scrâșnească din dinți.

Când totul se liniști, Liu Yan își puse brațul în jurul taliei lui Yi Mo și căzu repede într-un somn adânc. Întins pe pat, Yi Mo se gândi la viața lui trecută, la Ji Jiu. La început, Ji Jiu se împotrivise numelui Shen Qingxuan și, deși în cele din urmă îl acceptase, procesul fusese intens și anevoios. Yi Mo nu putea înțelege de ce, acum Liu Yan, fiind un prost, îl acceptase atât de ușor.

Nemaiputând suporta, Yi Mo îl trezi din nou pe tocmai adormitul Liu Yan, trăgându-i pleoapele în sus. Privindu-l în acei ochi somnoroși, Yi Mo întrebă:

– De ce ai acceptat atât de repede să te numesc Shen Qingxuan?

Forțat să își ajusteze privirea și să se concentreze, Liu Yan privi în gol pentru o vreme înainte de a pricepe întrebarea. Fără să se gândească, el răspunse:

– Pentru că, indiferent cum mă numești, sunt tot un prost.

Yi Mo fu uluit.

Liu Yan, crezând că Yi Mo nu îl auzise clar – din moment ce somnolența îl făcea să vorbească greoi – explică din nou:

– Indiferent cum îmi spui, sunt tot un prost. Așa că, indiferent de nume, nu poți iubi decât un prost.

Vezi? Atât de simplu. Numele nu contau. Pe orice nume i-ar fi spus, singura persoană care stătea în fața lui Yi Mo și putea să-i străpungă inima era această persoană – un prost.

Expresia lui Liu Yan părea să spună că era cel mai simplu lucru din lume. Yi Mo îi dădu drumul și îi mângâie ușor fața, spunând:

– Dormi.

Liu Yan apucă mâna lui Yi Mo și o înfășură în jurul său, murmurând:

– Yi Mo, îmbrățișează-mă ca să dorm.

Apoi îmbrățișă și el talia lui Yi Mo, frecându-și fața de pieptul lui Yi Mo și astfel adormi ascultător.

Yi Mo îl ținu în brațe, gândindu-se la cât de bun fusese Shen Qingxuan cu el. În afară de bunătate, nu exista nimic altceva. Bunătatea lui Shen Qingxuan era ceva ce el era dispus să răsplătească. Deși la început știuse ce voia Shen Qingxuan și i se păruse deranjant, atribuise bunătatea la „plata unei datorii de recunoștință”. În realitate, nu era necesar să accepte această „răsplată”. El voia doar să vadă până unde poate merge acest tânăr, fragil și bolnav de mulți ani. De aceea o acceptase. Mai târziu, avuseseră loc unele răsturnări de situație, iar Shen Qingxuan devenise nemilos, revărsându-și toată bunătatea asupra lui.

– A fi bun însemna bunătate.

Acestea erau cuvintele lui Shen Qingxuan și el acționase întotdeauna așa. Shen Qingxuan fusese atât de bun cu el încât  luase decizia să rămână alături.

Nu știa că odată rămas nu va mai vrea să plece niciodată.

Apoi fusese Ji Jiu. Acesta nu era bun cu el. De la prima întâlnire, nu fusese bun. De dragul unei femei, Ji Jiu îi opusese rezistență, înaintându-și sabia împotriva lui. Dacă Yi Mo nu ar fi avut puteri magice, ar fi murit sub sabia lui Ji Jiu în acea noapte.

Fusese alături de Shen Qingxuan timp de treisprezece ani, realizând că nu voia să mai plece. Dar el nu putea rămâne, deoarece voia să devină nemuritor. Astfel, la final îl provocase în mod deliberat pe Shen Qingxuan, sperând să rupă acest atașament.

Cu toate acestea, se trezi că îi lipsește din ce în ce mai mult Shen Qingxuan, care ar fi mers până la extrem pentru a fi bun cu el.

De fapt, Ji Jiu și Shen Qingxuan nu erau diferiți în natura lor, doar căile lor alese erau diferite. Yi Mo își dăduse seama de mult timp de acest lucru, dar tot ura atitudinea lui Ji Jiu față de el. Nu era o chestiune de rațiune, era doar de instinct.

Astfel ca, de la început până la sfârșit, nu se deranjase să discute cu el despre viața lui trecută. Încurcăturile din viața lor anterioară nu erau ceva ce Yi Mo dorea să împărtășească sau despre care să vorbească.

Căile erau diferite, așa că, deși erau la fel în esența lor, Ji Jiu din fața lui nu era acel Shen Qingxuan cu care putea să poarte o conversație la lumina lumânării.

După răni și dispute, se împăcaseră. În cele din urmă, Ji Jiu își recunoscuse înfrângerea, acceptând să-i fie Shen Qingxuan pentru o noapte, acel Shen Qingxuan care era doar bun, niciodată rău. Apoi se despărțiseră.

Iar acum, în brațele lui se afla acest prost cu mintea goală, dar limpede.

Yi Mo râse disprețuitor. Da, indiferent dacă Shen Qingxuan pe care îl căuta era bun sau rău, în cele din urmă, totul avea să se transforme în neant. Singura persoană cu care se putea confrunta acum, în realitate era acest prost. Și dacă acest prost ar fi dispărut, cu cine s-ar fi confruntat în continuare? Cât de bun sau cât de rău putea fi? Poate că cel mai bun lucru de făcut acum era să renunțe la asta și să nu se mai încurce cu nimeni niciodată. Dar dacă ar pleca, ce s-ar întâmpla cu prostul? Nu se putu abține să nu se gândească la asta în timp ce mângâia spatele neted și moale al tânărului de sub pătură. Textura caldă și moale îl făcea să ezite să-i dea drumul. Oricât de prost ar fi fost, existau încă aspecte plăcute la el – cum ar fi puritatea sa. Nu exista obsesia constrângerilor familiale din prima viață, nici indiferența încătușată de poverile unei națiuni în a doua viață. Eliberat de toate acestea, ceea ce rămase era un prost simplu, care voia doar să fie bun cu el.

Yi Mo îl ținu strâns în brațe pe prost și spuse oftând:

– Prostule… nu suport să te părăsesc.

Nu era sigur dacă prostul îl auzise în visele lui, dar Liu Yan zâmbise, buzele lui curbându-se în timp ce dormea.

Un Shen Qingxuan care îl tratase bine pentru că avea nevoi, un Shen Qingxuan care fusese nemilos pentru că nu avea nicio dorință, iar acum un Shen Qingxuan fără dorințe și fără nevoi, dar încăpățânat și hotărât să fie bun cu el. Numele nu conta. Fie că era Shen Qingxuan, Ji Jiu sau Liu Yan, toți erau același suflet în adâncul lor.

Yi Mo mușcă fața zâmbitoare a prostului care dormea. Se simțea enervat. Prima viață fusese bună, a doua fusese rea, iar a treia viață era prostesc de bună. Ce ar putea urma în a patra viață? Doar gândindu-se la asta îl irita. Cum putea să nu fie enervat? Plin de frustrare, Yi Mo se descărcă pe fața prostului.

În dimineața următoare, când Liu Yan se trezi, își atinse fața și, în timp ce se spăla, îl întrebă pe Yi Mo:

– Ce s-a întâmplat cu fața mea?

Yi Mo răspunse:

– Ce?

Liu Yan își frecă obrajii cu o expresie confuză.

– Mă doare puțin, spuse el, căutând în jur o oglindă.

Dintr-o dată, își dădu seama că oglinda de bronz din cameră dispăruse. După ce o căută peste tot și nu o găsi, se duse la Yi Mo și spuse:

– Yi Mo, uită-te. Este ciudată?

Nu era ciudată, ci doar umflată. Yi Mo se uită la el cu o expresie indiferentă, apoi spuse:

– N-ai nimic.

Liu Yan nu se îndoia niciodată de el. Chiar dacă simțea că fața lui era ciudată, el credea cuvintele lui Yi Mo, îl trase de mânecă și îi spuse să-i facă terci de ovăz.

După ce termină de mâncat terciul, ieși la plimbare cu Yi Mo, cu fața roșie și umflată, părând mai fericit ca niciodată.

Mergând pe cărarea de munte, Liu Yan ronțăia fructul din mâna sa. Avea trei fructe în total, mușcând din fiecare. După ce le gustă pe toate, îl alese pe cel mai dulce și i-l dădu lui Yi Mo spunând:

– Yi Mo, mănâncă-l tu pe ăsta. Este dulce.

În afară de mâncat și dormit, nu era bun la nimic altceva. Totuși dacă un prost ar fi putut face de toate, oamenii deștepți ar fi trebuit să devină zei. În timp ce Yi Mo îl critica în tăcere în sinea sa, îl și ierta în tăcere în inima sa. Dar de data aceasta, când blândul și frumosul Liu Yan îi înmână cel mai dulce fruct cu urmele sale de mușcături pe el, Yi Mo îl luă și îl mușcă fix din partea unde se vedeau urmele dinților acestuia.

Ochii mari ai lui Liu Yan se transformară instantaneu în semiluni când îl văzu pe Yi Mo mâncând fructul pe care i-l dăduse, mușcătură după mușcătură.

– Este bun? întrebă el nerăbdător, buzele mișcându-se ușor ca și cum și-ar fi amintit de dulceața fructului.

Văzând expresia lui Liu Yan, Yi Mo mai luă câteva înghițituri, terminând fructul până când rămase doar sămânța. Aruncă sămânța și dădu din cap, spunând:

– Este delicios.

Liu Yan spuse:

– Mâine voi culege fructe și mai dulci și le voi păstra pe toate pentru tine.

Yi Mo răspunse:

– Bine.

Se uitară unul la celălalt. În acest moment, Liu Yan nu-și dădea seama cât de prost arăta cu roșeața și umflătura de pe față, iar Yi Mo nu realiza cât de tandră devenise privirea sa.

Vântul de munte foșnea printre vârfurile copacilor. Sosise toamna, iar vântul se învârtea în timp ce sufla. Yi Mo îl luă de mână pe Liu Yan, își ridică fața la cer și spuse:

– Va ploua. Este frig. Hai să ne întoarcem.

Liu Yan răspunse cu un sunet fericit, apucând strâns mâna lui Yi Mo. Degetele lor se împletiră, formând un nod inseparabil.