Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 7

Întâlnire cu Şarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Capitolul 7 – Din nou bolnav

Shen Qingxuan se îmbolnăvi apoi serios.

Întins pe pat, era trezit ocazional pentru a fi hrănit cu supă, pastile și decocturi medicinale. Shen Qingxuan coopera cât de mult putea, permițându-le doctorilor să vină și să plece într-un flux nesfârșit.

Pe poteca şerpuitoare din afara casei, trăsurile și palanchinele erau într-o mişcare neîncetată.

Bătrânul stăpân Shen îi interoga pe servitori, întrebându-i de ce fiul său se îmbolnăvise din nou grav. Servitorii făcură un schimb de priviri, dar niciunul nu îndrăznea să facă un pas în față și să-şi recunoască vina pentru beţia nocturnă, care durase până la trei dimineaţa, nici pentru baia cu apă rece la care își supuseră stăpânul. Toți îşi ţineau capetele plecate.

Shen Qingxuan ridică slab mâna, făcându-le semn să nu mai continue subiectul. La urma urmei, fusese decizia lui de a organiza banchetul.

Boala se agrava zi după zi. Shen Qingxuan știa în inima sa că, de data aceasta, boala era mai aprigă, iar medicamentele obișnuite nu ar fi putut să o suprime.

Resturile de la medicamente aruncate în curte formaseră deja un mic morman, dar starea lui tot nu dădea semne de ameliorare.

Corpul său alterna între accese de căldură și frig extrem. Când căldura creștea, Shen Qingxuan se simțea ca și cum ar fi vrut să spargă un ou pe el însuși pentru a vedea dacă se prăjeşte. Când venea frigul, acesta îi amintea de copilăria sa şi de momentul în care căzuse în groapa de gheață – o experiență absolut disperată.

În cele mai grele momente, când corpul său era prea inconfortabil pentru a mai suporta, Shen Qingxuan stătea întins în pat, incapabil chiar să se întoarcă. Nu se putea abține să nu aibă resentimente.

Era supărat pe propria sa îngăduinţă din acea noapte, bând peste măsură. Era supărat pe servitori pentru neglijența lor de a-l lăsa să se scalde în apă rece după ce băuse. De asemenea, era supărat pe servitori pentru că îi spuseseră astfel de povești persistente despre spirite și fantome în noaptea de la mijlocul toamnei, ceea ce îl făcuse să se scalde în apă rece și chiar să aibă un vis erotic.

Având în vedere constituția sa firavă, să bea vin fierbinte și apoi să se scalde în apă rece – nu era de mirare că se îmbolnăvise. În plus, activitatea sexuală în apă îi secătuise și mai tare vitalitatea, agravând situația.

De asemenea, era supărat pe faptul că, după ce trăise atât de mult timp, nu exista nicio persoană care să aibă grijă cu adevărat de el.

După ce se lăsă dus o vreme în resentimente, se simți treptat epuizat. Furia dispăruse și începuse să se gândească dacă nu cumva ar fi mai bine să moară mai devreme decât să sufere aşa.

În astfel de momente de contemplare a morții, Shen Qingxuan se gândea adesea la Yi Mo. Își aminti chiar şi visul pe care îl avuse în apa rece din acea noapte. Cu toate acestea, nu-și putea aminti chipul siluetei din vis, doar comportamentul ei blând și frumos.

Însă ceea ce îi rămase mai adânc întipărit în minte fu senzația bruscă de piele rece care îl învăluise. Chiar dacă știa că fusese doar un vis provocat de baia în apă rece, nu putea scăpa de amintire.

Și vocea aceea – o auzise o singură dată, dar nu o uitase deloc – care îi șoptea încet în ureche:

De un rafinament și o eleganță naturală.

Era clar vocea lui Yi Mo.

De fiecare dată când Shen Qingxuan se gândea la asta, tremura necontrolat, temându-se să se gândească mai departe.

Instinctele sale îi spuneau că exista un pericol. Instinctele îi spuneau să îl evite.

În următoarea zi, o altă rundă de medicamente îi fu băgată forţat pe gât, umplându-i stomacul până la refuz. Shen Qingxuan găsi gustul medicamentului insuportabil de grețos, dar făcu tot posibilul să îl înghită. Spre seară, stomacul i se zbătea, iar lichidul medicinal amar continua să-i urce până în gât. Shen Qingxuan încerca să îl înghită, dar lichidul continua să urce. După ce îl suprimă o bună bucată de vreme, în cele din urmă Shen Qingxuan nu se mai putu abține. Deschise gura şi vărsă o cantitate mare de medicament, care ţâşni ca o săgeată, udând patul, păturile și pernele.

Shen Qingxuan vomită violent, golindu-și stomacul de medicamente, inclusiv de pastilele încă nedizolvate.

Servitoarele și servitorii panicați aduseseră ligheane și apă, grăbindu-se să cureţe în urma lui.

Shen Qingxuan nu mai putea lua niciun medicament.

Doar mirosul lui îl făcea să vomite până la bilă.

După ce îndură alte trei zile, Shen Qingxuan zăcea pe pat, cu fața palidă ca hârtia și respirația slabă. Din când în când, mai deschidea ochii și privea spre baldachinul alb-albastru, gândindu-se frecvent la Yi Mo.

Se gândea la Yi Mo când îl mușcase prima dată. Se gândea la caracterele îngrijite pe care Yi Mo le scrisese în timp ce își ascundea prezența. Se gândea la Yi Mo coborând muntele pentru a-şi găsi pielea… Aceste gânduri îl făcură să zâmbească, dar apoi se simți brusc trist. Îi promisese că îl va proteja pe Yi Mo în timpul tribulației sale, dar acum se temea că nu va mai reuși s-o facă.

Yi Mo, de ce nu te-ai întors încă?

Gândindu-se la asta, se simți inexplicabil de supărat. Ochii îl usturau de lacrimile nevărsate. După un timp, nu se mai putu abține să nu se gândească furios:

Șarpe inutil, fără coarne şi fără picioare! Ai lăsat pe cineva să-ți fure pielea! O mie de ani de cultivare, irosiți! De ce nu te-a prins cineva, nu te-a jupuit și nu te-a gătit deja în supă de șarpe?!

În timp ce se gândea la asta, blestema, dar și râdea în acelaşi timp.

Nu știa că înfățișarea sa – întins pe pat, abia respirând, cu ochii închiși, alternând între furie, zâmbet și dorința de a plânge – îi îngrozea pe cei care îl vegheau.

În acea noapte, un zvon se răspândi în liniște în interiorul casei: se spunea că tânărul stăpân s-ar fi aflat sub vreun fel de vrajă, poate posedat de un spirit răuvoitor.

Servitorii și servitoarele care participaseră la banchetul din acea seară strânseseră bani în secret, cumpăraseră niște bani de hârtie, tămâie și lumânări și, după ce se consultară cu bucătarul mai în vârstă asupra ritualurilor adecvate, se furișară să facă ofrande, rugându-se la spirite să-l cruțe pe tânărul lor stăpân.

Când Yi Mo se întoarse, fu întâmpinat de această scenă stranie din munții întunecați – lumini pâlpâitoare, fum și cenușă plutind ca niște fantome.

În acel moment, Shen Qingxuan era amețit, neștiind că Yi Mo sosise. Își amintea vag de persoana din visul său, care se plânsese că vărsase vin pe ea. Shen Qingxuan se gândi:

Am vărsat doar o ceașcă de ceai pe Yi Mo, nu vin. De ce aș turna vin pe tine?

Îi luă doar o clipă să realizeze că fusese doar un vis. Apoi se gândi:

Poate pentru că am vărsat ceai pe Yi Mo, l-am întâlnit, iar acum visez spirite și retrăiesc această scenă de stropire întruna.

În timp ce aceste gânduri aleatorii îi pluteau prin minte, Shen Qingxuan simți brusc o mână atingându-i fruntea. Un flux de energie rece se scurse de pe frunte în creier, apoi coborî în până în picioare. Shen Qingxuan fu trezit de frig.

Imediat, simți mirosul a ceva rece și proaspăt – atât de diferit de mirosul omniprezent al medicamentelor, care persista în jurul lui zi și noapte.

Shen Qingxuan deschise ochii, privind în gol la persoana din fața sa. Îşi deschise gura, spunând în tăcere:

– În sfârșit te-ai întors… Am crezut că n-o să te mai…

Dar Yi Mo își retrase mâna de pe el, aruncând o privire peste Shen Qingxuan din cap până în picioare, înainte de a spune cu răceală:

– Tu… chiar miroși groaznic acum.

Shen Qingxuan tocmai își recăpătase respirația, dar cuvintele lui Yi Mo aproape că îl făcură să și-o piardă din nou.

În acea noapte, toată lumea din casă căzu într-un somn adânc, prăbușindu-se pe locurile unde stăteau.

O rafală de vânt negru trecu brusc pe lângă ei, purtând vag o siluetă umană în ea.

Vântul se îndreptă direct spre izvorul termal din vârful muntelui.

După ce făcuse această remarcă, Shen Qingxuan își recăpătase în sfârșit simțurile și respirația, dar refuză să îl lase pe Yi Mo să scape atât de ușor. De asemenea, nu voia ca cineva să aducă apă pentru o baie – la urma urmei, baia cu apă rece de acum câteva zile îi provocase atât de multă suferință încât mai degrabă ar fi murit decât să intre acum într-o scăldătoare. În schimb, se agăță de Yi Mo, insistând ca acesta să îl ducă la izvorul termal din vârful muntelui.

Yi Mo îl duse la izvorul termal și, cu o ușoară mișcare a degetelor sale, îndepărtă instantaneu hainele lui Shen Qingxuan, care căzură plutind precum frunzele în vânt.

Stăpânul acelor haine roșea deja furios.